În conformitate cu art. 140 alin.2 Codul muncii, salariatul are dreptul al un concediu plătit proporţional cu timpul efectiv lucrat. Timpul prezumat lucrat este cel specificat în contractul colectiv de muncă dacă unitatea pârâtă nu face dovada contrară prin condică de prezenţă semnată de salariaţi.
Reclamanta SC Lucrări Drumuri şi Poduri Dâmboviţa SA a chemat în judecată pe pârâtul M. G., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligat la plata sumei de 467 lei ce reprezintă c.val. concediului de odihnă încasat necuvenit, precum şi cheltuielile firmei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, anterior încetării contractului individual de muncă al reclamantului, la 09.01.2009, pârâtul a efectuat concediul de odihnă aferent anului 2007 beneficiind şi de drepturile băneşti care i se cuveneau proporţional cu vechimea în muncă şi timpul efectiv lucrat, respectiv 12 zile, însă întrucât la 09.01.2009 i-a încetat acestuia contractul individual de muncă, rezultă că nu avea dreptul la concediul de odihnă şi primă de vacanţă.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 272 din Codul muncii şi s-au anexat decizia nr. 4/2009, situaţia debitorului pe anul 2007, contractul individual de muncă al acestuia şi somaţia către pârât, precum şi lista de avans chenzinal pe martie 2007.
Tribunalul Dâmboviţa a respins cererea formulată de reclamantă reţinând următoarea situaţie de fapt:
Pârâtul a fost încadrat la societatea reclamantă începând cu anul 1996, iar prin decizia nr. 4/9.01.2009 i-a încetat acestuia contractul individual de muncă potrivit art. 61 lit.a din Codul muncii.
Totodată, se reţine că reclamanta, deşi menţionează în cererea de chemare în judecată că acestuia i-a încetat contractul individual de muncă la 09.01.2009, se referă la anul 2007, fără a face dovada că ar fi lucrat doar 7 luni în anul 2007 şi deci că ar fi încasat necuvenit suma de 467 lei, compusă din indemnizaţia de concediu de odihnă, primă de vacanţă şi cheltuielile firmei.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta SC Lucrări Drumuri şi Poduri Dâmboviţa SA, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, pentru următoarele considerente:
A precizat recurenta că pârâtul a lucrat doar 7 luni în cursul anului calendaristic 2007 conform foilor de prezenţă colectivă şi statelor de plată anexate la dosar, respectiv până în data de 30.07.2007, după care a lipsit nemotivat.
În consecinţă, recurenta a precizat că pârâtul avea dreptul la un concediu de odihnă, pentru anul 2007, de 28 zile, însă, întrucât a lucrat doar 7 luni în cursul anului respectiv, concediul de odihnă s-a redus proporţional la 16 zile, în conformitate cu prevederile art. 140 alin.2 Codul muncii.
Ca atare, recurenta consideră că pârâtul datorează diferenţa de indemnizaţie de concediu, precum şi prima de vacanţă încasată. Mai mult decât atât, se învederează că pârâtul a semnat un angajament de plată prin care a solicitat restituirea debitului în două tranşe.
În recurs au fost depuse la dosar foi colective de prezenţă, referat din 9.01.2009, angajament de plată.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare la dosar.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în funcţie de prevederile legale aplicabile cauzei şi sub toate aspectele conform art. 3041 Cod pr.civ. Curtea a constatat că motivele de recurs nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Pârâtul a fost încadrat la societatea reclamantă începând cu anul 1996, iar prin decizia nr. 4/09.01.2009 i-a încetat contractul individual de muncă potrivit art. 61 lit.a din Codul Muncii.
Foile colective de prezenţă depuse nu sunt semnate de către salariaţii pentru care s-au întocmit. Mai mult, Curtea constată că, deşi recurenta susţine că în anul 2007 pârâtul ar fi avut 5 luni de absenţă nemotivată, totuşi recurenta nu a luat nicio măsură de sancţionare pentru acest lucru, contractul de muncă al pârâtului fiind desfăcut abia în anul 2009.
Angajamentul de plată depus de către recurentă la dosar poartă data de 02.03.2009 şi menţionează că pârâtul datorează 467 lei unităţii reprezentând primă de vacanţă şi concediu de odihnă pentru perioada 30.03.2009 – 30.04.2009, nu pentru anul 2007.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin.1 Cod pr.civilă Curte a respins ca nefondat recursul formulat.
