Potrivit art. 4 din Ordinul nr. 50/1990, încadrarea în grupele I şi II de muncă se face în situaţia în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condiţiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile de muncă prevăzute de aceste grupe depăşesc nivelul maxim admis prevăzut de Normele republicate de protecţie a muncii.
Secţia I civilă, Decizia nr. 4503 din 25 septembrie 2013
Prin sentinţa civilă nr. 15/29.01.2013 pronunţată de T.B. s-a respins acţiunea formulată de reclamantul U.C., în contradictoriu cu pârâtul T.S. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Între părţile în litigiu au existat raporturi de muncă în temeiul unui contract individual de muncă. Din probele administrate, respectiv copia carnetului de muncă, instanţa reţine că reclamantul a prestat activitate la unitatea pârâtă în perioada 1.03.1977 – 15.09.1998 ca instrumentist percuţie baterie. Conform dispoziţiilor Ordinului nr. 50/1990 în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1 la acest act normativ, iar în grupa II de muncă se încadrează locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2. Existenţa condiţiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătăţii sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităţilor. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecţia muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condiţiilor şi că toate instalaţiile de protecţie a muncii funcţionau normal. Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective, nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc. Încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiţia ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puţin 50%, iar pentru grupa II, cel puţin 70% din programul de lucru. Or, în speţă reclamantul nu a desfăşurat vreuna din activităţile prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul nr. 50/1990, astfel că nu este îndreptăţit la încadrarea activităţii prestate în grupa I de muncă. Potrivit anexei nr. II din Decretul-lege nr. 114/1990, beneficiază de încadrarea în grupa a II-a de muncă personalul artistic din instituţiile de artă care ocupă funcţia de instrumentist altul decât cel de la instrumentele de suflat. Reclamantul a îndeplinit funcţia de instrumentist percuţie baterie, activitatea prestată de acesta nerealizându-se la instrumente de suflat, astfel încât în perioada 1.03.1977 – 15.09.1998 unitatea pârâtă în mod legal a eliberat adeverinţa nr. A/1267/05.06.2012 cu privire la încadrarea reclamantului în grupa de muncă. Faptul că reclamantul a suferit o serie de operaţii şi că în prezent suferă de tulburare aproape completă de auz la urechea stângă şi de tulburare majoră la urechea dreaptă, că a suferit un infarct pe fondul aritmiilor cordului ca urmare a lucrului în condiţii de mare zgomot şi de stres, determinate de activitatea artistică nu sunt de natură a schimba o încadrare într-o grupă de muncă reglementată în mod expres prin dispoziţii legale în vigoare la momentul în care acesta şi-a desfăşurat activitatea. În concluzie solicitarea reclamantului de a se constata că activitatea desfăşurată la unitatea pârâtă se încadrează în grupa I de muncă este nefondată. În contextul considerentelor mai sus expuse, tribunalul a apreciat acţiunea formulată ca fiind neîntemeiată urmând să o respingă ca atare şi va lua act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Asistenţii judiciari – participând la constituirea completului de judecată, în condiţiile art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, cu vot consultativ − au exprimat aceeaşi opinie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul U.C., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate cu trimiterea cauzei pentru o nouă rejudecare la aceeaşi instanţă. În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că sentinţa atacată îi aduce o gravă atingere dreptului său la pensie, întrucât, deşi a solicitat în probaţiune efectuarea unei expertize de medicină a muncii, aceasta i-a fost refuzată de instanţa de fond, ceea ce a condus la încălcarea dreptului său la apărare. Subliniază că cererea în probaţiune se bazează pe acte medicale, care demonstrează că activitatea sa de instrumentist la teatru i-a afectat grav sănătatea. Învederează că, în urma suportării unor nivele foarte mari de zgomot, i s-a afectat în mod grav auzul, suferind şi o operaţie în Ungaria, iar pe urmă a suferit şi un infarct, afecţiuni ce s-au datorat condiţiilor grele de lucru. Astfel, expertiza era necesară pentru a se stabili raportul de cauzalitate dintre activitatea desfăşurată de acesta şi bolile contactate. Mai arată recurentul faptul că nu se poate face abstracţie de starea sa de sănătate care s-a deteriorat în urma muncii sale ca instrumentist de percuţie. La dosarul cauzei a depus întâmpinare intimatul T. „R.M.” solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând că solicitarea reclamantului nu are niciun suport legal, încadrarea sa în grupa a II-a de muncă făcându-se conform legislaţiei în vigoare pentru perioada în cauză.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor invocate, instanţa a constatat a fi nefondat, urmare a considerentelor ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Prin cererea cu care a sesizat instanţa, reclamantul U.C. a solicitat obligarea pârâtului T. „R.M.” la eliberarea unei adeverinţe care să certifice încadrarea sa în condiţii speciale sau de grupa I pe perioada 1.03.1977 – 15.09.1998, când a desfăşurat activitate artistică de instrumentist percuţie la baterie în cadrul Orchestrei Teatrului de Stat din Oradea, activitatea acestuia fiind încadrată în grupa a II-a de muncă potrivit prevederilor Decretului-lege nr. 114/1990. În conformitate cu prevederile art. 4 din Ordinul nr. 50/1990, încadrarea în grupa I şi II de muncă se face în situaţii în care cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condiţiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile de muncă prevăzute de aceste grupe depăşeşte nivelul maxim admis prevăzut de Normele republicate de protecţie a muncii. De asemenea, potrivit pct. 5 din Ordin, existenţa condiţiilor deosebite cu noxe, trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătăţii sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităţilor. Aceste determinări de noxe trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecţia muncii, care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condiţiilor şi că toate instalaţiile de protecţie a muncii funcţionau corect. În speţă, s-a constatat că reclamantul nu a desfăşurat vreuna din activităţile enumerate în anexa nr. 1 a Ordinului nr. 50/1990, care să-l îndreptăţească la încadrarea în grupa I de muncă potrivit prevederilor acestui ordin. De asemenea, Curtea a apreciat că în mod corect a conchis prima instanţă faptul că funcţia exercitată de reclamant, şi anume aceea de instrumentist percuţie baterie, a fost încadrată corect în grupa a II-a de muncă conform prevederilor anexei nr. II din Decretul-lege nr. 114/1990, prevederi potrivit cărora beneficiază de încadrarea în grupa a II-a de muncă personalul artistic din instituţiile de artă care ocupă funcţia de instrumentist, altul decât cel de la instrumentele de suflat. Criticile recurentului axate pe refuzul primei instanţe de a administra proba cu expertiza s-au reţinut a fi nefondate, atâta timp cât acesta nu a făcut dovada că şi-ar fi desfăşurat activitatea în vreuna din activităţile încadrate în grupa I de muncă, fiind lipsite de relevanţă sub acest aspect susţinerile legate de bolile de care acesta suferă, care nu sunt de natură a conduce la schimbarea încadrării grupei de muncă. S-a mai reţinut ca fiind adevărat faptul că încadrarea în grupa de muncă se realizează în funcţie de condiţiile concrete de muncă, însă este vorba de condiţiile de muncă, existente la locurile de muncă prevăzute în aceste grupe.
Aşadar, faţă de cele anterior expuse, s-a apreciat că în mod întemeiat a concluzionat instanţa faptul că reclamantul nu justifică încadrarea în grupa I de muncă, criticile acestuia fiind reţinute ca nefondate, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ. a fost respins recursul ca nefondat.
