Încadrarea pe perioadă determinată urmare a vacantării postului prin suspendarea contractului individual de muncă pe perioada concediului pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani. Funcţie. Drepturi salariale aferente.Reclamanta TC în contradictoriu cu pârâtul S U Bârlad a solicitat obligarea acestuia la plata unor diferenţe de drepturi salariale aferente perioadei mai 2005 septembrie 2007. În această perioadă reclamanta a fost angajată temporar pe o funcţie inferioară calificării sale profesionale şi respectiv a drepturile salariale aferente funcţiei. Instanţa a respins cererea motivat de faptul că reclamanta a fost angajată temporar prin vacantarea unui post ca urmare a suspendării contractului individual de muncă în condiţiile art. 55 alin.1 lit. a din C. muncii, astfel că angajatorul nu avea cum să acorde decât salariul funcţiei respective. Acordând un alt salariu aferent unei funcţii suplimentare ar fi trebuit transformarea în condiţiile legii a postului ceea ce ar fi fost nelegal întrucât titulara postului la revenire din concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului nu ar mai fi îndeplinit condiţiile legale de revenire pe post, ceea ce este inadmisibil.
Jobsora
Jobsora
Căutați milioane de locuri de muncă în România lângă dvs. și aplicați online azi! Click aici
Categories
Etichete
ac?iune
administrativ
alin
anulare
anularea
aplicarea
care
cerere
cereri)
civil?
comercial
concediere
condi?ii
contencios
contesta?ie
contract
contractului
curtea
decizia
decizie
drept
drepturi)
executare
faliment:
fond
funciar
judecat?
judiciar
legea
lipsa
litigiu
munc?
penal?
pentru
plangere
prin
privind
procedur?
procedura
procedurii
public?
publice
recurs
unei
unui