Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi a II-a de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele, tinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă, concrete, potrivit legii.
Pentru încadrarea în grupele de muncă a altor categorii profesionale decât cele enumerate în anexa ordinului sunt necesare atât determinări de noxe făcute de organe de specialitate din Ministerul Sănătăţii, confirmate de pentru a se verifica dacă angajatorul a luat toate măsurile pentru normalizarea condiţiilor şi respectarea funcţionării normale a instalaţiilor de protecţie a muncii, cât şi numirea efectivă de către patronat a persoanelor care în mod efectiv la locul de muncă sunt supuse acestor factori de condiţie grea sau foarte grea de muncă, precum şi timpul efectiv petrecut în astfel de condiţii.
în urma acestor proceduri, salariaţii au fost încadraţi în grupa a ll-a de muncă, iar o reîncadrare într-o altă grupă de muncă nu se poate face doar în baza unei expertize efectuate la o lungă perioadă de timp faţă de perioada de referinţă.
C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 1146R din 10 februarie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 5477/25.05.2011, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta CN CFR SA – Regionala CFR Bucureşti, ca neîntemeiată.
în considerente a reţinut că reclamanţii sunt angajaţi ai societăţii pârâte în cadrul SC E. CFR SA, în funcţia de electromecanic I.F.T.E., prestând activităţi în cadrul diviziei de electrificare a Regionalei CFR Bucureşti, în domeniul exploatării, întreţinerii şi reparării instalaţiilor fixe şi de tracţiune electrică (I.F.T.E.).
Prin Ordinul comun emis de Ministerul Muncii şi Ocrotirii Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Comisia Naţională pentru Protecţia Muncii nr. 50/05.03.1990 au fost precizate locurile de muncă, activităţile şi categoriile de personal care lucrează în condiţii deosebite, ce se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, act ce a fost completat ulterior. In anexele nr. 1 şi 2 ale Ordinului comun nr. 50/05.03.1990 sunt
prevăzute locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale care se încadrează în grupa I de muncă, respectiv activităţile şi categoriile profesionale care se încadrează în grupa II de muncă.
în baza acestui ordin angajatorii au procedat la încadrarea personalului propriu în grupele de muncă pentru perioadele lucrate în grupe de muncă după data de 18.03.1969 până la zi, proporţional cu timpul efectiv lucrat în grupele de muncă, pe baza documentelor existente în unitate şi a prevederilor ordinului în discuţie referitoare la încadrarea unor locuri de muncă, activităţi sau categorii de personal pe grupe de muncă.
în anul 2001 pârâta a procedat la încadrarea reclamanţilor în grupa a Il-a de activitate, aşa cum rezultă din carnetele de muncă ale acestora.
Din anexele la Ordinul comun nr. 50/05.03.1990, respectiv a listelor locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale stabilite conform art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990, rezultă că prin actul normativ în discuţie au fost prevăzute, la pct. nr. 123 şi 124 din anexa 1, meseriile şi funcţiile din unităţile de exploatare a căilor ferate a căror activitate este legată direct de siguranţa circulaţiei, cât şi meseriile şi funcţiile de la căile ferate uzinale, liniile industriale şi forestiere direct legate de siguranţa circulaţiei, care se încadrează în grupa I de muncă, printre care nu se regăsesc şi funcţiile sau meseriile de electrician electroalimentare, electromecanic I.F.T.E., în care au fost sau sunt încadraţi şi îşi desfăşoară activitatea reclamanţii, iar la pct. 210 din anexa 2 sunt prevăzute meseriile şi funcţiile care concură la siguranţa circulaţiei din unităţile de exploatare a căilor ferate, printre care şi meseriile de electrician electroalimentare, telemecanizare, electromecanic din unităţile de tracţiune şi vagoane din cadrul regionalelor CF, ca meserii şi funcţii care se încadrează în grupa a Il-a de muncă.
Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 50/1990, care se referă strict la locurile de muncă încadrate la grupa I de muncă, nu cuprinde funcţia de electromecanic I.F.T.E. pe care reclamanţii o deţin în prezent la SC E. SA, societate care este filiala CNCF CFR SA, funcţie încadrată de lege în categoria celor care concură la siguranţa circulaţiei (în sensul că îşi dau concursul indirect la siguranţa circulaţiei) din unităţile de exploatare a căilor ferate, iar nu în categoria celor care sunt direct legate de siguranţa circulaţiei (în sensul implicării directe în activităţi de siguranţa circulaţiei).
încadrarea făcută de angajator în grupe de muncă este conformă cu dispoziţiile actului normativ în discuţie, în condiţiile în care chiar legea specifică funcţiile încadrate în grupa I de muncă, fară posibilitatea de apreciere în raport de condiţiile concrete de muncă. Anexa 2 la Ordinul comun nr. 50/05.03.1990, deci norma legală, îi situează pe reclamanţi în grupa a Il-a de muncă alături de alte funcţii sau meserii, apreciate de aceştia drept mai puţin riscante sau solicitante.
Susţinerile reclamanţilor în sensul că în mod incorect au fost încadraţi de angajator în grupa a Il-a de muncă alături de casier, şef agenţie de voiaj, funcţionar de informaţii, nu pot fi reţinute de tribunal câtă vreme anexa
2 la Ordinul comun nr. 50/05.03.1990 şi deci norma legală îi situează pe reclamanţi în grupa a Il-a de muncă alături de aceste categorii salariale.
Deşi raportul de expertiză efectuat în cauză concluzionează că activităţile desfaşurate de reclamanţi se pot încadra în condiţiile grupei I de muncă, prin analizarea calificării profesionale, atribuţiilor de serviciu, responsabilităţilor, factorilor de risc, accidentare, îmbolnăvire profesională, Tribunalul nu a reţinut situaţia de fapt constatată, întrucât este în contradicţie cu prevederile actului normativ, care încadrează funcţiile reclamanţilor în grupa a II a de muncă, prevederi ce nu sunt susceptibile de interpretare în sensul dat de reclamanţi.
Cum la data încadrării reclamanţilor în grupe de muncă era în vigoare Ordinul comun nr. 50/05.03.1990, prin care sunt precizate locurile de muncă, activităţile şi categoriile de personal care lucrează în condiţii deosebite, ce se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, iar angajatorul a procedat la încadrarea reclamanţilor în grupa a Il-a de muncă cu respectarea acestui act normativ, nu se poate reţine susţinerea aplicării tratamentului discriminatoriu faţă de alte categorii de salariaţi.
Având în vedere considerentele expuse, Tribunalul a respins cererea de obligare a angajatorului la acordarea grupei I de muncă ca neîntemeiată şi, pe cale de consecinţă, cererea de rectificare a carnetului de muncă cu această menţiune, ce are caracter accesoriu faţă de cea dintâi.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs motivat în termen legal reclamanţii.
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât şi a dispoziţiilor art. 304′ C. proc. civ., Curtea găseşte recursul formulat ca nefondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele: Recurenţii-reclamanţi au sesizat instanţa de fond cu o acţiune prin care au solicitat în contradictoriu cu angajatorul obligarea acestuia să le acorde grupa I de muncă şi să rectifice carnetul de muncă în consecinţă.
Din actele depuse la dosar rezultă că recurenţii sunt salariaţii intimatei, fiind încadraţi în funcţia de electromecanic I.F.T.E. în cadrul diviziei de electrificare a Regionalei CFR Bucureşti, în domeniul exploatării, întreţinerii şi reparării instalaţiilor fixe şi de tracţiune electrică (I.F.T.E.).
în mod corect prima instanţă a constatat că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi a Il-a de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă, concrete, potrivit art. 6 din Ordinul M.M.RS. nr. 50/1990, motiv pentru care nu se poate reţine că Tribunalul ar fi făcut o greşită aplicare a legii şi nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în acest sens, prin Ordinul nr. 50/05.03.1990, publicat în M. Of. nr. 38 din 20.03.1990, elaborat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Sănătăţii, împreună cu Comisia Naţională pentru Protecţia Muncii, au fost precizate locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi a Il-a de muncă în vederea pensionării. Prin acest ordin se stabilea în mod exhaustiv, limitativ, lista locurilor de muncă încadrate în grupa I, respectiv grupa a Il-a de muncă, angajatorul neavând posibilitatea de a declara şi alte locuri de muncă în aceste categorii. Au fost întocmite două anexe referitoare la grupa I, respectiv a II-a de muncă, iar prin art. 3 s-a prevăzut posibilitatea extinderii listelor. Astfel, beneficiază de încadrarea în cele două grupe, fară limitarea numărului, personalul în activitate (din punct de vedere al funcţiei îndeplinite), respectiv muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, dar şi alte categorii de personal care lucrează efectiv în locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexe. Alineatul (2) al art. 3 prevede beneficiul aceloraşi drepturi în favoarea personalului muncitor din construcţii-montaj sau din alte activităţi care realizează lucrări de extindere, modernizare sau reparaţie ale capacităţilor de producţie şi care desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I şi a Il-a de muncă.
Prin Ordinul nr. 125/05.05.1990, cu aplicare de la 01.03.1990, au fost precizate de către aceiaşi emitenţi locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupa
I şi a Il-a de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după 01.03.1990.
Curtea constată că încadrarea în grupe superioare de muncă, pe temeiul art. 3 din ordin, pentru alte persoane decât cele menţionate în anexe, se poate face numai dacă nivelul noxelor existente la locurile de muncă (activităţi, meserii, funcţii) prevăzute în aceste grupe depăşeşte nivelul maxim admis prevăzut în normele republicane de protecţie a muncii (art. 4 din Ordinul nr. 50/1990). Existenţa condiţiilor deosebite la aceste locuri de muncă trebuie să rezulte din determinările de noxe efectuate de organele Ministerului Sănătăţii sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităţilor, determinări care trebuie confirmate de inspectorii de stat teritorial pentru protecţia muncii (art. 5 din ordin), încadrarea efectivă se putea face pe baza acordului dintre unitate şi sindicat, pe baza condiţiilor deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea personalul, fiind exemplificate nivelul noxelor existente, condiţiile nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, riscul deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc. în plus, pentru încadrarea în grupa I este necesar ca personalul să lucreze în locurile de muncă corespunzătoare cel puţin 50% din timpul efectiv
lucrat, iar pentru încadrarea în grupa a Il-a de muncă cel puţin 70% din programul de lucru (art. 7 din ordin).
Din toate aceste prevederi rezultă că pentru încadrarea în grupele de muncă a altor categorii profesionale decât cele enumerate în anexa ordinului sunt necesare atât determinări de noxe făcute de organe de specialitate din Ministerul Sănătăţii, confirmate de I.T.M., pentru a se verifica dacă angajatorul a luat toate măsurile pentru normalizarea condiţiilor şi pentru respectarea funcţionării normale a instalaţiilor de protecţie a muncii, cât şi numirea efectivă de către patronat a persoanelor care în mod efectiv la locul de muncă sunt supuse acestor factori de condiţie grea sau foarte grea de muncă, precum şi timpul efectiv petrecut în astfel de condiţii.
Faţă de cele reţinute, Curtea constată că susţinerile recurenţilor nu sunt întemeiate, deoarece îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru încadrarea în grupele speciale de muncă nu se putea constata decât în condiţiile legii, adică prin determinări de noxe făcute de organe de specialitate din Ministerul Sănătăţii, confirmate de I.T.M., la data respectivă, fară ca acestea să mai poate fi constatate retroactiv. Mai mult, trebuia îndeplinită procedura prevăzută de ordin de realizare a acordului dintre unitate şi sindicat, fapt nedovedit în cauză.
în aceste condiţii, în mod corect prima instanţă a înlăturat concluziile expertului, care nu putea face constatări retroactiv şi nici nu avea competenţa de a stabili încadrarea în fapt într-o altă grupă de muncă. Expertiza reprezintă un simplu mijloc de probă care trebuie analizat în contextul întregului material probator administrat în cauză, dar mai ales prin prisma reglementărilor legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii. Or, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, prin aplicarea procedurii speciale, recurenţii au fost încadraţi în grupa a Il-a de muncă, fiind aplicate dispoziţiile Ordinului comun nr. 50/05.03.1990, punctul 210 din anexa 2.
Nu pot fi reţinute susţinerile recurenţilor, deoarece funcţiile îndeplinite de aceştia nu se regăsesc la poziţia 123 din anexa I, în mod corect prima instanţă constatând că diferenţa este dată de legătura directă cu siguranţa circulaţiei.
Pentru încadrarea în grupele de muncă a altor categorii profesionale decât cele enumerate în anexa ordinului sunt necesare atât determinări de noxe făcute de organe de specialitate din Ministerul Sănătăţii, confirmate de I.T.M., pentru a se verifica dacă angajatorul a luat toate măsurile pentru normalizarea condiţiilor şi pentru respectarea funcţionării normale a instalaţiilor de protecţie a muncii, cât şi numirea efectivă de către patronat a persoanelor care în mod efectiv la locul de muncă sunt
supuse acestor factori de condiţie grea sau foarte grea de muncă, precum şi timpul efectiv petrecut în astfel de condiţii.
în urma acestor proceduri, recurenţii au fost încadraţi în grupa a Il-a de muncă, iar o reîncadrare într-o altă grupă de muncă nu se poate face doar în baza unei expertize efectuate la o lungă perioadă de timp faţă de perioada de referinţă. Expertiza întocmită în cauză nu este lămuritoare pentru că poate cel mult determina noxele la momentul expertizării, situaţie total nerelevantă faţă de noxele care ar fi existat la locurile de muncă ale reclamanţilor în perioada de referinţă cuprinsă între anii 1971 -2001, cum se pretinde. Nu există nicio altă dovadă asupra condiţiilor concrete de muncă, a activităţilor propriu-zise îndeplinite de reclamanţi şi, cu atât mai puţin, a duratei din timpul de lucru în care ar fi fost supuşi factorilor nocivi.
Nu lipsit de importanţă este şi faptul că personalul din cadrul angajatorului intimat a făcut obiectul analizei prevăzute de Ordinul nr. 50/1990, fiind determinate noxele şi evaluate locurile de muncă la nivelul anului 1990. Concluzia desprinsă în urma evaluării a fost aceea a îndeplinirii condiţiilor de grupă a Il-a muncă în cazul reclamanţilor, iar nu de grupă I.
Corect a reţinut prima instanţă că încadrarea făcută de angajator în grupe de muncă este conformă cu dispoziţiile actului normativ în discuţie, în condiţiile în care anexa 2 la Ordinul comun nr. 50/05.03.1990, deci norma legală, îi situează pe reclamanţi în grupa a Il-a de muncă.
Prin urmare, prin voinţa legiuitorului, cei angajaţi pe post de electromecanic I.F.T.E. au fost încadraţi în grupa a Il-a de muncă, fiind recunoscută desfăşurarea de activităţi în condiţii de risc corespunzător grupei a I numai în unităţile de exploatare a căilor ferate a căror activitate este lezată direct de siguranţa circulaţiei (în sensul implicării directe în activităţi de siguranţa circulaţiei). Distincţia de încadrare pe grupe de muncă a fost efectuată direct de către legiuitor prin actul normativ, care impune condiţia ca aceste meserii şi funcţii să fie exercitate în unităţile de exploatare a căilor ferate a căror activitate este direct legată de siguranţa circulaţiei ori în unităţile de exploatare a căilor ferate a căror activitate concură la siguranţa circulaţiei.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea a constatat că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, motiv pentru care, în baza art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
