Încadrarea unui loc de muncă în categoria celor aflate în condiţii speciale de muncă. Obligativitatea urmării procedurii administrative Contracte de muncă


Legea nr. 19/2000 – art. 20

Legea nr. 226/2006 – art. 1

Hotărârea Guvernului nr. 1025/2003 – art. 1 – art. 3

Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 – art. 15

Încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale presupune parcurgerea unor etape administrative obligatorii. Ea nu poate fi realizată de către instanţa de judecată, în absenţa urmării procedurii reglementată de actul normativ incident perioadei în litigiu şi îndeplinirii criteriilor cumulative menţionate de acelaşi act normativ.

Acordarea grupei I de muncă unui angajat, anterior anului 2001, nu justifică recunoaşterea condiţiilor speciale de muncă după această dată, dacă nu se urmează procedura administrativă obligatorie. Noţiunea de „condiţii speciale de muncă” nu se confundă cu cea de „grupa I de muncă”.

Curtea de Apel Timişoara,

Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,

Decizia civilă nr. 2493 din 23 noiembrie 2011, dr. C.P.

Prin sentinţa civilă nr. 3809/29.06.2011, pronunţată în dosarul nr. 533/30/2011, Tribunalul Timiş a admis acţiunea formulată de către reclamantul S.M. în contradictoriu cu pârâta SC Compania Locală de Termoficare „C.” SA Timişoara.

A obligat pârâtă să întocmească şi să elibereze o adeverinţă, pe seama reclamantului, din care să rezulte perioada 01.04.2001 – 09.04.2010 ca fiind lucrată în grupa I de muncă, în procent de 100 %.

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamantul a fost angajat cu contract de muncă la Întreprinderea Electrocentrale Timişoara, devenită prin reorganizare SC Termocet 2002, apoi SC „C.” SA, în perioada 01.03.1994 – 01.04.2001. deţinând funcţia de ajutor mecanic locomotive şi mecanic locomotivă, fiind încadrat în grupa I de muncă, în procent de 100 %, iar după data de 01.04.2001 şi până la data de 09.04.2010, deţinând aceeaşi funcţie, nu a mai fost încadrat în grupa I de muncă, condiţii speciale.

Raportat la anexa nr. 2 poziţia 7 din Legea nr. 263/2010, unde se arată că „activitatea desfăşurată de personalul din siguranţa circulaţiei, care îndeplineşte funcţia de mecanic de locomotivă şi automotor, mecanic ajutor şi mecanic instructor”, se încadrează în condiţii speciale, nu are importanţă societatea la care este angajat, ci. aşa cum rezultă din textul de lege, importantă este funcţia pe care o îndeplineşte, şi anume funcţia de mecanic locomotivă, aşa cum e trecut în cartea de muncă.

Cu atât mai mult cu cât reclamantul, de la angajarea sa în cadrul societăţii pârâte, deţinând funcţia de ajutor mecanic locomotive şi mecanic locomotivă, a fost încadrat în grupa I de muncă, în procent de 100 %, fapt recunoscut prin înscrierile efectuate în cartea de muncă a reclamantului. Or, în situaţia în care reclamantul nu şi-a schimbat locul de muncă şi funcţia deţinută, pârâta nu poate spune că locul de muncă deţinut şi funcţia îndeplinită de reclamant nu se mai încadrează în condiţii speciale de muncă, grupa I de muncă, după data de 01.04.2001. Faptul că pârâta nu întreprins demersurile necesare pentru a-şi aviza sau a cuprinde locul de muncă al reclamantului în condiţii speciale, nu este culpa salariatului, ci este culpa exclusivă a angajatorului.

Raportat şi la prevederile dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, în care se arată că: „asiguraţii unui angajator, denumit în condiţiile prezentelor norme prestator, care efectuează, potrivit legii, activităţi dintre cele prevăzute în anexa nr. 2 la lege, pe durata programului normal de lucru dintr-o lună, în locuri de muncă aparţinând altei unităţi dintre cele nominalizate în anexa nr. 3 la lege, denumit în condiţiile prezentelor norme beneficiar, încadrate potrivit legii în condiţii speciale, beneficiază pentru aceste perioade de prevederile art. 30 alin. (1) lit. e) din lege”, pârâta era obligată să-i elibereze o adeverinţă care să cuprindă perioada 01.04.2001 – 09.04.2010 ca fiind lucrată în grupa I de muncă, condiţii speciale.

Împotriva sentinţei civile nr. 3809/29.06.2011 a Tribunalului Timiş a declarat recurs, în termenul legal, pârâta SC Compania Locală de Termoficare „C.” SA Timişoara, prin care a solicitat admiterea recursului cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantului.

În motivarea recursului se arată că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 6 din Codul de procedura civilă. Instanţa s-a pronunţat extra petita, dispunând obligarea pârâtei la întocmirea şi eliberarea către reclamantul-intimat a unei adeverinţe „din care să rezulte perioada 01.04.2001 – 09.04.2010 ca fiind lucrată în grupa I de muncă în procent de 100 %”.

Prin acţiunea formulată, reclamantul a solicitat instanţei să constate că şi-ar fi desfăşurat activitatea în cadrul S.C. „C.” S.A. Timişoara, în perioada 01.04.2001 – 09.04.2010, „în condiţii speciale de muncă”.

Dispozitivul sentinţei excede cadrului procesual fixat de reclamant, astfel încât prima instanţă a statuat în mod nelegal şi netemeinic asupra unui petit cu care nu a fost investită, încălcând principiul disponibilităţii procesuale. Or, instanţa este obligată să statueze în cadrul procesual determinat de părţi, iar în privinţa obiectului litigiului, trebuie să se pronunţe asupra şi în limitele pretenţiilor deduse în justiţie.

Sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 8 şi pct. 9 Cod procedură civilă. În lipsa unui cadru legislativ care să confere o atare posibilitate, pârâta nu putea elibera o adeverinţă privind încadrarea unui loc de muncă în grupa I de muncă, ulterior datei de 01.04.2001. În mod evident, prima instanţă a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, motiv pentru care se impune modificarea în tot a acesteia.

De asemenea, „condiţiile speciale de muncă” nu echivalează cu „grupa I de muncă” astfel cum în mod netemeinic se menţionează în sentinţa, iar pârâtei nu i se poate imputa vreo culpă în întreprinderea demersurilor necesare pentru avizarea activităţilor din cadrul societăţii ca fiind desfăşurate în condiţii speciale.

Stabilind o culpă în sarcina pârâtei, instanţa a interpretat greşit înţelesul vădit neîndoielnic al documentelor depuse de către „C.” la dosarul cauzei. „C.” nu are nici o culpă că, în urma verificărilor de specialitate efectuate, activitatea desfăşurată nu s-a încadrat în parametrii prevăzuţi de lege pentru condiţii speciale.

Reclamantul-intimat nu a desfăşurat activitate în condiţii speciale de muncă în cadrul „C.”.

Încadrarea unei activităţi ca fiind desfăşurată în condiţii speciale, se realizează prin emiterea de către Comisia pentru acordarea avizelor de încadrare în condiţii speciale, constituită în cadrul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, a avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale.

Activitatea desfăşurată de către reclamant nu a fost avizată ca fiind desfăşurată în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1025/2003, cu toate că s-au efectuat demersuri în acest sens. Pe cale de consecinţă, nu se poate constata în mod legal că reclamantul-intimat a lucrat în condiţii speciale de muncă.

Pârâta nu figurează ca unitate în care se desfăşoară activităţi în condiţii speciale de muncă, potrivit prevederilor anexei nr. 3 din Legea nr. 263/2010, şi, pe cale de consecinţă, nu este abilitată să certifice faptul că o persoană a desfăşurat o asemenea activitate în unitate.

Cu toate că în contextul neîndeplinirii celor două condiţii menţionate mai sus, este de prisos analizarea celei de-a treia, se solicită instanţei să observe că reclamantul-intimat nu a dovedit, prin nici un mijloc de probă, că şi-a desfăşurat activitatea în condiţii speciale pe întreaga durată a programului său de muncă.

Legea nr. 263/2010 nu prevede obligaţia angajatorilor de a elibera vreo adeverinţă privind încadrarea angajaţilor în condiţii speciale de muncă.

În drept, recursul pârâtei-intimate a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 Cod procedură civilă.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a prevederilor art. 304 pct. 6, 8 şi 9 Cod procedură civilă, Curtea l-a considerat întemeiat pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea introductivă, reclamantul S.M., în contradictoriu cu pârâta SC Compania Locală de Termoficare „C.” SA Timişoara, a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte că reclamantul a lucrat, în perioada 01.04.2001-09.04.2010, în funcţia de mecanic de locomotivă în siguranţa circulaţiei, în condiţii speciale de muncă.

Instanţa de fond, prin sentinţa civilă nr. 3809/29.06.2011, a admis acţiunea formulată de către reclamantul S.M. în contradictoriu cu pârâta SC Compania Locală de Termoficare „C.” SA Timişoara, obligând pârâta să întocmească şi să elibereze o adeverinţă pe seama reclamantului, din care să rezulte perioada 01.04.2001 – 09.04.2010 ca fiind lucrată în grupa I de muncă, în procent de 100%, echivalând în mod greşit condiţiile speciale de muncă cu grupa I de muncă, astfel că motivul de recurs ce atrage modificarea hotărârii, fundamentat pe dispoziţiile art. 304 pct.6 Cod procedură civilă, a fost privit ca întemeiat.

Totodată, în speţă, s-a reţinut şi incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, dat fiind că tribunalul a realizat o greşită aplicare a dispoziţiilor legale.

Raportat la perioada pentru care reclamantul a solicitat eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte că reclamantul a lucrat în funcţia de mecanic de locomotivă în siguranţa circulaţiei, în condiţii speciale de muncă, respectiv perioada 01.04.2001 – 09.04.2010, potrivit principiului „tempus regit actum”, în speţă erau aplicabile prevederile Legii nr. 19/2000, cele ale Hotărârii de Guvern nr. 1025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locurile de muncă cu condiţii speciale, respectiv cele ale Legii nr. 226/2006, şi nicidecum dispoziţiile Legii nr. 263/2010, care a intrat în vigoare la data de 01.01.2011, potrivit normei reglementate de art. 193 din lege.

Art. 20 din Legea nr. 19/2000 reglementează locurile de muncă în condiţii speciale, printre care nu se regăseşte şi cel deţinut de către reclamant, la alin. 2 legiuitorul prevăzând că alte locuri de muncă în condiţii speciale decât cele prevăzute la alin. (1) pot fi stabilite numai prin lege.

Metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă cu condiţii speciale, reglementate de dispoziţiile Hotărârii de Guvern nr. 1025/2003, nu permit încadrarea reclamantului în categoria locului de muncă în condiţii speciale, întrucât nu au fost îndeplinite criteriile cumulative prevăzute de art. 2, încadrarea locului de muncă în grupa I de muncă, anterior datei de 1 aprilie 2001, fiind doar una dintre condiţiile care trebuia să fie dovedită.

Locurile de muncă în condiţii speciale sunt definite prin dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 1025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locurile de muncă în condiţii speciale, pentru ca la art. 2 legiuitorul să reglementeze criteriile cumulative care trebuie îndeplinite pentru a se efectua încadrarea într-un loc de muncă cu condiţii speciale.

Metodologia pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale include mai multe etape ce trebuie să se desfăşoare în ordinea cronologică indicată la art. 3, procedură în absenţa căreia nu se poate efectua încadrarea în condiţii speciale de muncă.

Conform dispoziţiilor art. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 261/22.02.2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, „Locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale încadrate în grupele I şi a II-a de muncă până la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri sunt considerate activităţi desfăşurate în condiţii deosebite, cu excepţia celor care, conform prevederilor Legii nr. 19/2000, sunt prevăzute ca fiind activităţi desfăşurate în locuri de muncă în condiţii speciale”.

Pe cale de consecinţă, Curtea a constatat că activitatea desfăşurată de către reclamant nu se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiţii speciale, astfel cum acestea sunt menţionate în mod expres în dispoziţiile art. 19 şi 20 din Legea nr. 19/2000.

Dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 226/2006 menţionează că, începând cu data de 01.04.2001, sunt încadrate în condiţii speciale, locurile de muncă în care se desfăşoară activităţile prevăzute în anexa 1, care la punctul 7 individualizează activitatea desfăşurată de personalul din siguranţa circulaţiei, care îndeplineşte funcţia de mecanic de locomotivă şi automotor, mecanic ajutor şi mecanic instructor, în timp ce la al.2 din actul normativ se stipulează obligativitatea obţinerii avizului pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1025/2003.

Dispoziţiile art. 3 din Hotărârii Guvernului nr. 1025/2003 recunosc posibilitatea sindicatelor reprezentative, potrivit legii sau, după caz, reprezentanţilor angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori responsabilului cu protecţia muncii de a sesiza inspectoratele teritoriale de muncă, care vor dispune verificarea locurilor de muncă din punct de vedere al îndeplinirii măsurilor tehnico-organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea riscurilor profesionale prevăzute de legislaţia privind protecţia muncii ori în normele fundamentale de securitate radiologică, după caz, în timp ce nominalizarea locurilor de muncă care se solicită a fi încadrate în condiţii speciale poate fi efectuată de angajator împreună cu sindicatele reprezentative, potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecţia muncii.

Încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, cât timp se efectuează ca urmare a parcurgerii unei metodologii obligatorii, nu poate fi realizată de instanţa de judecată în absenţa urmării procedurii reglementate de prevederile art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1025/2003 şi îndeplinirii criteriilor cumulative menţionate de art. 2 din acelaşi act normativ.

Acordarea grupei I de muncă reclamantului, anterior anului 2001, nu justifică acordarea condiţiilor speciale de muncă, încadrare care se realizează în condiţiile anterior menţionate.

În concluzie, în absenţa urmării metodologiei impuse de Hotărârii Guvernului nr. 1025/2003, cererea reclamantului se impunea a fi respinsă ca neîntemeiată.

Având în vedere argumentele de fapt şi de drept expuse anterior, reţinând aplicabilitatea prevederilor art. 304 pct. 6 şi 9 Cod procedură civilă, în conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul formulat de către pârâta-recurentă şi a modificat sentinţa recurată, în sensul respingerii acţiunii.