– Codul muncii: art. 79 alin. 1 şi 4
Termenul de preaviz, în situaţia încetării contractului individual de muncă prin demisia angajatului, curge în favoarea angajatorului, care are dreptul de opţiune: să accepte în totalitate perioada de preaviz, să o diminueze, sau să renunţe la ea în totalitate
(Decizia nr. 1416/R din 2 iunie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 248 din 2 februarie 2009 a Tribunalului Cluj s-a respins acţiunea formulată de reclamanta M.A.M., în contradictoriu cu pârâta B. SA.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Reclamanta la data de 3.10.2008 a depus un script intitulat „demisie”, prin care a solicitat încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 1.11.2008, cu un preaviz de 30 de zile calendaristice.
în situaţia în care manifestarea de voinţă în sensul încetării raporturilor de muncă aparţine salariatului, termenul de preaviz curge în favoarea angajatorului conform art. 79 alin. 7 C. muncii.
Potrivit acestei dispoziţii, angajatorul are drept de opţiune să accepte în totalitate perioada de preaviz prevăzut de art. 79 alin. 4 C. muncii, să diminueze această perioadă sau să renunţe la ea în totalitate.
în prezenta speţă, angajatorul şi-a valorificat acest drept de opţiune, în sensul renunţării parţiale la termenul de preaviz, respectiv renunţând la un număr de 16 zile din cele 30 de preaviz.
Această manifestare de voinţă nu poate fi apreciată ca fiind abuzivă, însăşi legea conferind posibilitatea renunţării parţiale.
Nicio dispoziţie legală nu impune angajatorului ca în cazul renunţării parţiale să încunoştinţeze angajatul demisionar despre această opţiune la începutul termenului de preaviz.
în speţă, angajatorul a adus la cunoştinţa reclamantei opţiunea sa de renunţare parţială la termenul de preaviz cu o zi înainte de data începând de la care a optat pentru această renunţare.
împrejurarea că reclamanta a fost lipsită de un loc de muncă şi un o perioadă de 2 săptămâni, nu este imputabilă intimatei, aceasta exercitându-şi drepturile în limitele conferite de lege.
Prin urmare, nici prejudiciul material suferit de reclamantă prin lipsirea acesteia de venituri o perioadă de 2 săptămâni nu îi poate fi imputat intimatei şi nu poate fi ţinută aceasta la repararea prejudiciului, în sarcina angajatorului neputându-se reţine nici săvârşirea unei fapte ilicite şi nici o atitudine culpabilă care să atragă angajarea răspunderii.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ., recursul va fi respins ca nefondat. (Judecător Marta Vitos)
