Perioada de probă constituie o clauză de dezicere consacrată legal, care, inserată în contractul individual de muncă, foloseşte ambelor părţi, în sensul că angajatorul verifică pregătirea şi aptitudinea salariatului, iar acesta din urmă constată dacă angajatorul în cauză este sau nu convenabil pentru el.
Oricând pe durata perioadei de probă sau la sfârşitul acestei perioade, contractul individual de muncă poate înceta prin notificare scrisă la iniţiativa oricăreia dintre părţi, context în care atât angajatorul, cât şi salariatul pot denunţa unilateral contractul, nemotivat şi fără respectarea vreunui termen de preaviz.
Verificarea aptitudinilor salariatului revine exclusiv angajatorului, aceasta realizându-se pe parcursul perioadei de probă, indiferent de eventuale alte concursuri anterioare sau de performanţe profesionale anterioare ale salariatului.
C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 1479/R din 21 februarie 2012, nepublicată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VlII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. 19542/3/2009, contestatoarea S.T.G. a chemat în judecată pe intimatul M.C.C.P.N., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să constate existenţa unui abuz de drept al M.C.C.P.N. prin denunţarea unilaterală abuzivă a contractului de muncă nr. 303/17.03.2009, în temeiul art. 31 alin. (4‘) C. muncii, anularea ordinului ministerial de demitere din funcţie, să dispună reintegrarea în funcţia deţinută anterior demiterii, pe postul pe care l-a ocupat prin concurs în anul 2007, obligarea pârâtului M.C.C.P.N. la încheierea contractului de muncă în formă definitivă şi la plata unei despăgubiri civile egale cu suma drepturilor salariale ce i s-ar fi cuvenit
pe perioada dintre data demiterii abuzive şi data reintegrării efective, precum şi la plata unei despăgubiri morale, având în vedere suferinţa provocată începând cu anul 2007.
Prin sentinţa civilă nr. 9197/08.12.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin Ordinul M.C.C. nr. 250/2007 reclamanta a fost numită în funcţia de director general al Centrului Cultural S.P., începând cu data de 14.03.2007, pentru o perioadă de probă de 90 de zile, în conformitate cu prevederile art. 30 şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 53/2003. La data de 18.04.2007 intimata a notificat pârâta privind eliberarea sa din funcţie şi ulterior a fost emis în acest sens şi Ordinul M.C.C. nr. 306/19.04.2007, în baza prevederilor art. 31 alin. (4) din Legea nr. 53/2003.
Prin sentinţa civilă nr. 1168/10.10.2007, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a dispus anularea Ordinului nr. 306/19.04.2007, reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului anulat, obligarea intimatului la încheierea în formă scrisă a CIM, precum şi obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data concedierii 20.04.2007 până la efectiva reintegrare.
Prin sentinţa civilă nr. 4353/23.05.2008, aceeaşi instanţă de fond a admis în parte contestaţia la titlu, lămurind dispozitivul sentinţei civile nr. 1168/10.10.2007, în sensul că: „Obligă pe intimată (MCC) la încheierea în formă scrisă a CIM al contestatoarei, cu includerea perioadei de probă de 90 de zile, ce a început la data de 14.03.2007 şi s-a desfăşurat până la data de 20.04.2007, când a fost întreruptă prin Ordinul de concediere nr. 306/19.04.2007, perioadă de probă ce va fi reluată, continuând de la data reintegrării”.
Prin adresa nr. 1051/8.11.2007, Direcţia managementul resurselor umane a comunicat contestatoarei că a fost emis Ordinul M.C.C. nr. 683/2007 privind reintegrarea în funcţia deţinută anterior. în data de 12.11.2007, la sediul S.P. se comunica contestatoarei Ordinul M.C.C. nr. 683/2007, privind reintegrarea în funcţia deţinută anterior, în care se menţiona continuarea perioadei de probă de 53 zile, CIM, fişa postului, R.O.F. al Centrului S.P. şi proiectul de R.O.I., aceasta solicitând un termen pentru studierea actelor pentru data de 14.11.2007 (proces-verbal încheiat în data de 12.11.2007).
în data de 14.11.2007 contestatoarea solicita amânarea punerii în aplicare a sentinţei civile nr. 1168/10.10.2007. în data de 16.11.2007, contestatoarea încasează suma de 9.130 lei cu titlu de despăgubiri, aferente perioadei aprilie-octombrie 2007, iar în data de 22.11.2007,
suma de 673 lei, reprezentând actualizarea drepturilor salariale cuvenite pe perioada mai sus arătată, având la bază indicele de inflaţie.
Prin Ordinul nr. 64/13.03.2009 al M.C.C.P.N. se anulează Ordinul nr. 306/19.04.2007 privind eliberarea contestatoarei din funcţia de director general al Centrului Cultural S.P. şi se dispune începând cu data de 18.03.2009 reintegrarea contestatoarei şi continuarea perioadei de probă de 53 zile până la data de 09.05.2009 şi revocarea Ordinului nr. 683/07.11.2007.
Prin CIM nr. 303/17.03.2009 s-a stabilit perioada de probă de 53 de zile de la data repunerii în funcţie, şi anume 18.03.2009, până la data de 09.05.2009. Prin notificarea nr. 2794/07.05.2009 i se notifică contestatoarei încetarea contractului de muncă, în temeiul art. 31 C. muncii, începând cu data de 08.05.2009. Prin Ordinul M.C.C.P.N. nr. 230/07.05.2009, contestatoarei i-a încetat contractul de muncă în temeiul art. 31 C. muncii, începând cu data de 08.05.2009.
Prin rezoluţia data în dosarul nr. 6201/P/2009 la data de 17.08.2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de reprezentanţii intimatei cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 277 C. muncii.
Conform art. 31 alin. C. muncii, „pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă contractul individual de muncă poate înceta numai printr-o notificare scrisă, la iniţiativa oricăreia dintre părţi”. Având în vedere situaţia de fapt reţinută şi textul de lege menţionat anterior, instanţa constată că cererea formulată de contestatoare este neîntemeiată, pentru următoarele motive:
Cu privire la primul capăt de cerere, instanţa de fond a apreciat că este neîntemeiat, faţă de împrejurarea că intimata şi-a exercitat un drept prevăzut de lege. Perioada de probă, aşa cum în mod corect se arată în întâmpinare, constituie o clauză de dezicere consacrată legal, care, inserată în CIM, foloseşte ambelor părţi, în sensul că angajatorul verifică pregătirea şi aptitudinea salariatului, iar acesta din urmă constată dacă angajatorul în cauză este sau nu convenabil pentru el. Oricând pe durata perioadei de probă sau la sfârşitul acestei perioade, CIM poate înceta prin notificare scrisă la iniţiativa oricăreia dintre părţi, context în care atât angajatorul, cât şi salariatul, atunci când înţeleg să iasă unilateral din contract în timpul sau la sfârşitul perioadei de probă, nu sunt obligaţi să respecte un termen de preaviz. Astfel, prevalându-se de existenţa clauzei de dezicere, angajatorul încetează contractul de muncă al salariatului, fară o motivare anume şi fară preaviz.
Faţă de cele arătate, Tribunalul a constatat că nu există niciun motiv de nelegalitate în emiterea Ordinului M.C.C.P.N. nr. 230/7.05.2009.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, instanţa a reţinut că, potrivit art. 998 C. civ., „orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-1 repara”. Instanţa a constatat că nu sunt întrunite condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, în sensul că lipseşte fapta ilicită a pârâtului.
Având în vedere că dreptul angajatorului de a-si exercita opţiunea de a denunţa unilateral contractul în opinia instanţei nu poate fi cenzurat şi văzând că în speţă s-a respectat procedura prevăzută de lege pentru concedierea salariatului la expirarea perioadei de probă, instanţa de fond a respins cererea ca neîntemeiată
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs motivat în termen legal recurenta-contestatoare, recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 şi urm. C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea în tot a hotărârii atacate şi admiterea în totalitate a acţiunii, aşa cum a fost formulată.
Analizând recursul declarat de recurenta-contestatoare S.T., prin prisma criticilor care pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., cât şi din oficiu, conform art. 304′ C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 31 alin. (1) şi (41) C. muncii, „(1) Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea CIM se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 30 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie şi de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcţiile de conducere. (…) (41) Pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta numai printr-o notificare scrisă, la iniţiativa oricăreia dintre părţi”.
Abuzul de drept reprezintă o exercitare a unui drept împotriva funcţiei lui economice şi sociale, astfel încât se aduce un prejudiciu unei alte persoane. Abuzul de drept constituie o depăşire a limitelor îngăduite de scopul legii şi de echitate şi, ca atare, se situează în sfera faptelor ilicite.
Curtea reţine că recurenta, în baza sentinţei civile nr. 1168/10.10.2007 şi a sentinţei civile nr. 4353/23.05.20088 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost reintegrată în funcţia de director general al Centrului Cultural S.P. începând cu data de 18.03.2009, cu continuarea perioadei de probă de 53 de zile.
Scopul pentru care a fost reglementată perioada de probă este acela al verificării aptitudinilor salariatului, fiind evident că perioada de probă este stabilită în favoarea angajatorului. Cu toate acestea, conform art. 31 alin. (41) C. muncii, pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, CIM poate înceta numai printr-o notificare scrisă, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, legiuitorul restabilind echilibrul dintre părţi.
Pornind de la scopul pentru care a fost instituită perioada de probă, nu se poate reţine abuzul intimatului în exercitarea dreptului său de denunţare unilaterală a CIM. Trebuie remarcat că aprecierea aptitudinilor recurentei de ocupare a postului respectiv era atributul exclusiv al intimatului, aspect asumat şi de către recurentă încă de la încheierea CIM.
De altfel, dispoziţiile legale au în vedere tocmai caracterul eminamente subiectiv în aprecierea acestei aptitudini, lăsată la latitudinea angajatorului în funcţie de propriile necesităţi, pentru care se stabileşte în mod corelativ încetarea contractului doar prin notificare scrisă. Nu se cere angajatorului să-şi motiveze măsura, după cum în mod corelativ şi salariatul aflat în probă poate înceta CIM pe perioada sau la sfârşitul perioadei de probă în aceleaşi condiţii, adică printr-o simplă notificare scrisă, nemotivată.
Nu pot fi primite susţinerile recurentei potrivit cărora competenţa sa profesională reiese din cariera strălucită anterior concursului pe post din 2007 şi prin faptul că i-au fost verificate cunoştinţele printr-un concurs extrem de serios pentru ocuparea postului, deoarece verificarea aptitudinilor recurentei revine exclusiv angajatorului, aceasta realizându-se pe parcursul perioadei de probă şi neţinând de eventuale alte concursuri anterioare date de recurentă sau de performanţe profesionale anterioare ale acesteia.
Invocarea faptului că angajatorul său nu şi-a executat obligaţiile cu bună-credinţă, creându-i un mediu ostil şi validând activitatea unui director general şi care a funcţionat în paralel cu ştiinţa şi sprijinul M.C.C.P.N. şi i-a obstrucţionat permanent activitatea este neîntemeiată, intimatul păstrându-şi prerogativă gestionării propriei activităţi, inclusiv din punctul de vedere al menţinerii directorilor generali în funcţiune. De altfel, recurenta nu a probat împrejurarea că i s-a creat un mediu de lucru ostil şi că acest al doilea director general i-ar fi obstrucţionat activitatea.
Prin urmare, încetarea CIM al recurentei nu reprezintă un abuz de drept, deoarece nu a fost exercitat împotriva funcţiei sale economice şi sociale şi nici nu s-a dovedit că s-a urmărit prejudicierea recurentei. în mod corect instanţa de fond a reţinut că prin invocarea abuzului de drept s-a contestat de către recurentă implicit dreptul intimatului de a dezice unilateral CIM la sfârşitul perioadei de probă.
Nu este fondat motivul prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. invocat de recurentul-reclamant, deoarece prima instanţă a prezentat pe larg considerentele ce susţin soluţia pronunţată, cu referiri la textele legale şi situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate, răspunzând, astfel, apărărilor părţilor.
De asemenea, Curtea nu poate primi nici critica recurentei potrivit căreia instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestită cât timp a respins în integralitate acţiunea
recurentei şi faţă de caracterul subsidiar al capetelor de cerere privind reintegrarea şi încheierea în formă finală a CIM în mod corect şi-a motivat soluţia prin raportare la inexistenţa abuzului de drept şi implicit legalitatea Ordinului M.C.C.P.N. nr. 230/2009.
Pentru aceste considerente, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
