Neexecutarea la termen a obligaţiilor de către angajator. Dovedirea prejudiciului moral cauzat angajatului, ca urmare a neplăţii contribuţiilor sociale
C. muncii, art. 40 alin. (2) lit. f) C. civ., art. 998-999
Angajatorul care nu achită, în termenele legale, contribuţiile la fondurile speciale şi impozitele aferente poate fi obligat la plata prejudiciului cauzat ca urmare a nerespectării obligaţiilor sale legale, numai dacă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de dispoziţiile Codului civil.
Simpla împrejurare că o parte dintr-un raport juridic obligaţional nu îşi execută, la termenele legale, obligaţiile asumate nu atrage, în mod automat, provocarea unui prejudiciu moral, ci, pentru a se putea vorbi despre un asemenea prejudiciu, este necesar ca disconfortul psihic creat să aibă o amploare mult mai mare, iar consecinţele să fie mult mai grave.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. muri. şi asig. soc., decizia nr. 1316 din 16 martie 2010, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 6310/15.10.2009, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins acţiunea formulată împotriva pârâţilor: I.T.M. Bucureşti şi R.C.S.-R.D.S. SA, ca fiind promovată împotriva unor persoane fară calitate procesuală pasivă. Totodată, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul M.G.E., împotriva pârâtei SC P. SRL şi continuată împotriva SC D.C. SRL, astfel cum a fost precizată. A obligat pârâta SC D.C. SRL la plata contribuţiilor la fondurile speciale şi impozitelor aferente sumelor plătite cu titlu de drepturi salariale reclamantului, pe perioada octombrie 2007 – ianuarie 2008. A respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei SC D.C. SRL la plata daunelor morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre judecătorească, prima instanţă a reţinut că, prin acţiunea dedusă judecăţii, astfel cum a fost succesiv precizată de către reclamant, acesta solicită obligarea pârâţilor la plata către bugetul statului a cotelor legale (impozit pe salariu, pensie, şomaj, sănătate), pentru lunile octombrie, noiembrie, decembrie 2007 şi ianuarie 2008, precum şi obligarea acestora la plata de daune morale în cuantum de 5.000 lei.
A constatat că reclamantul M.G.E. a fost salariatul SC P. SRL, începând cu data de 01.17.2005, în baza contractului individual de
muncă înregistrat la l.T.M. sub nr. 2945/30.06.2005, şi până la data de
01.02.2008, când acesta a solicitat încetarea contractului individual de muncă prin acordul părţilor.
Instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 40 alin. (2) lit. 0 C. muncii, potrivit cărora pârâta avea obligaţia să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum şi să reţină şi să vireze contribuţiile şi impozitele datorate de salariat, în condiţiile legii.
Instanţa de fond a reţinut că, deşi îi revenea sarcina probei, conform dispoziţiile art. 287 C. muncii, a depunerii la dosar a dovezii achitării contribuţiilor către bugetul de stat, către bugetul asigurărilor sociale şi către cel de sănătate, aferente drepturilor salariale cuvenite reclamantului, pentru perioada octombrie, noiembrie, decembrie 2007 şi ianuarie 2008, pârâta nu a depus la dosar acte din care să rezulte dovada plăţii contribuţiilor, pentru reclamant.
Constatând că societatea pârâtă SC D.C. SRL nu şi-a respectat obligaţia de plată a contribuţiilor către bugetul de stat, către bugetul asigurărilor sociale şi către bugetul de sănătate, tribunalul, în temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. (2) lit. f) C. muncii, a obligat-o pe aceasta să achite toate contribuţiile legale aferente drepturilor salariale cuvenite reclamantului, pentru perioada: octombrie, noiembrie, decembrie 2007 şi ianuarie 2008.
Totodată, a considerat că este neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 lei, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile, reclamantul nefacând dovada producerii vreunui prejudiciu moral, deşi sarcina probei îi revenea, în acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 1169 C. civ.
Astfel, prima instanţă a apreciat că simpla împrejurare că o parte dintr-un raport juridic obligaţional nu îşi execută, la termenele legale, obligaţiile asumate nu atrage, în mod automat, provocarea unui prejudiciu moral, ci, pentru a se putea vorbi despre un asemenea prejudiciu, este necesar ca disconfortul psihic creat să aibă o amploare mult mai mare, iar consecinţele să fie mult mai grave.
împotriva sus-menţionatei sentinţe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, recurenta-pârâtă SC D.C. SRL, care a fost respins, ca nefondat.
