Potrivit dispoziţiilor art. 56 lit. f) C.muncii (forma în vigoare înainte de republicare), contractul individual de muncă încetează de drept ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia ocupată de salariat, a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare.
Împrejurarea că angajatorul a emis un act juridic denumit „Decizie de concediere”, în cuprinsul căreia nu s-a folosit sintagma legală de „încetare de drept”, este irelevantă, nu afectează legalitatea actului, câtă vreme s-a indicat clar şi fără echivoc intervenirea cazului de încetare de drept a contractului de muncă prevăzut de art. 56 lit. f) C.muncii, acesta fiind dovedit şi argumentat în cuprinsul aceluiaşi act, prin trimiterea punctuală la hotărârile judecătoreşti şi la decizia de reintegrare a fostului salariat.
Constatarea ulterioară a nulităţii contractului individual de muncă al persoanei reintegrate nu produce efecte în cauză.
Secţia I civilă, Decizia nr. 2373 din 23 februarie 2012
Prin sentința civilă nr. 1320/10.06.2011 pronunțată de Tribunalul Olt s-a respins contestația formulată de reclamanta V.C.D. în contradictoriu cu pârâta Școala cu clasele I-VIII T., jud. Olt.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 65/29.07.2010, emisă de intimata Școala cu Clasele I-VIII T. s-a dispus încetarea contractului individual de muncă (CIM) al contestatoarei și s-a reținut că temeiul în drept al încetării raporturilor de muncă l-a reprezentat art. 56 lit. f) C.muncii.
O primă critică a contestatoarei a vizat legalitatea deciziei de încetare a raporturilor de muncă ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 74 C.muncii .
Instanța a reținut că, în cazul încetării de drept a contractului de muncă pentru unul sau altul dintre motivele prevăzute de art. 56 C.muncii , nu este necesară îndeplinirea vreunei formalități prealabile obligatorii, întrucât încetarea intervine de drept, prin lege, neputându-se decât constata că această încetare a intervenit.
Instanța a mai constatat că unitatea intimată a formulat o acțiune în nulitatea contractului de muncă încheiat cu persoana reintegrată, acțiune care a fost admisă în primă instanță, hotărârea devenind irevocabilă în timpul procesului de față, la data de 21.04.2011.
în dreptul muncii efectele nulității contractului se produc numai pentru viitor, astfel că nu pot fi anulate prestațiile executate de părți (prestarea muncii, plata salariului, alte drepturi și obligații).
în considerarea celor expuse s-a constatat că raporturile de muncă dintre B.F. – persoana inițial reintegrată – și unitatea de învățământ intimată au încetat în final ca urmare a constatării nulității contractului individual de muncă, la o dată ulterioară emiterii deciziei atacate în cauza de față, moment în care contestatoarea nu mai avea niciun raport de muncă cu intimata, acestea fiind încetate de drept.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal și motivat contestatoarea, care a susținut că în mod greșit Tribunalul Olt a respins contestația formulată ca neîntemeiată, deși decizia de concediere este nelegală și netemeinică. A arătat că în situația sa nu trebuia emisă o decizie de concediere, neexistând temei legal. Astfel, o decizie de concediere poate fi dispusă numai în temeiul dispozițiilor legale cuprinse în art. 58-72 C.muncii.
Privitor la nulitatea la contractului de muncă al persoanei reintegrate B.F., a arătat că într-adevăr în dreptul muncii efectele constatării nulității contractului de muncă se produc numai pentru viitor, dar a susținut că nimic nu se opunea ca instanța de fond să admită contestația sa, să constate nelegalitatea deciziei de concediere pentru motivele invocate și, pe cale de consecință, să dispună reintegrarea pe postul deținut anterior, rămas vacant prin constatarea nulității contractului de muncă al numitei B.F., în condițiile arătate mai sus.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul admiterii contestației, sub toate capetele de cerere.
Recursul este nefondat și a fost respins ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin acțiunea introductivă de instanță, contestatoarea V.C.D. a chemat în judecată pârâta Școala cu Clasele I-VIII T., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 65/2010, reintegrarea sa pe postul deținut anterior, obligarea la plata drepturilor salariale actualizate de la momentul concedierii și până la integrarea efectivă.
Legalitatea unei decizii emise de angajator se analizează în raport cu împrejurările de fapt și de drept care au generat-o și cu dispozițiile legale în vigoare la data emiterii. Prin decizia contestată, luându-se act de faptul că s-a dispus judiciar reintegrarea pe post a unei persoane căreia i se desfăcuse anterior contractul de muncă, s-a făcut practic aplicarea art. 56 lit. f) C.muncii (forma în vigoare la data emiterii deciziei).
Potrivit acestor dispoziții legale, contractul individual de muncă încetează de drept ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de reintegrare.
împrejurarea că angajatorul a emis un act juridic denumit „Decizie de concediere”, în cuprinsul căruia nu s-a folosit sintagma legală, aceea de încetare de drept, este irelevantă, nu afectează legalitatea actului, câtă vreme s-a indicat clar și fără echivoc intervenirea cazului de încetare de drept a contractului de muncă prevăzut de art. 56 lit. f) C.muncii, acesta fiind dovedit și argumentat în cuprinsul aceluiași act, prin trimiterea punctuală la hotărârile judecătorești și la decizia de reintegrare a fostului salariat.
Deci, emiterea deciziei amintite nu a deturnat scopul legii, nu a vătămat partea aflată într-o asemenea situație, nu a modificat împrejurările de fapt și de drept care au generat situația premisă consumată și prevăzută de lege și deci, nu a fost de natură să împiedice aplicarea cazului de încetare a contractului de muncă ope legis. Chiar dacă formal apare ca fiind o dispoziție de concediere, actul nu conține elemente de fond de concediere în sensul legii și nu produce efectele unei manifestări unilaterale de voință a angajatorului în acest scop.
De asemenea, decizia nu conține elemente contradictorii și nici o altă informație din cuprinsul deciziei nu lasă să se înțeleagă faptul că angajatorul, ignorând legea, ar fi dispus prin voința proprie încetarea contractului de muncă în condițiile art. 55 lit. c) C.muncii, (forma în vigoare la data emiterii deciziei), urmare a voinței unilaterale a uneia dintre părți, care se realizează numai în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege.
Prin urmare, Curtea concluzionează în sensul că decizia atacată nu exprimă un act de voință de dispoziție, nu produce alte efecte și are ca scop doar constatarea formală a încetării de drept a contractului de muncă al reclamantei în condițiile intervenirii cazului reglementat de art. 56 lit. f) C.muncii.
Acceptarea unui punct de vedere contrar ar fi de un formalism excesiv.
Cu alte cuvinte, odată ce s-a demonstrat că încetarea contractului de muncă nu a avut loc din inițiativa angajatorului în sensul art. 58 alin. (1) C.muncii (forma în vigoare la data emiterii deciziei), orice discuție legată de concediere în sensul real și propriu al instituției, din motive care țin sau nu de persoana salariatului, orice discuție legată de condiții de fond și de formă ale actului nu au legătură cu speța și deci nu au obiect.
De asemenea, critica privind aprecierea greșită făcută asupra efectelor, în cauza de față, ale nulității contractului individual de muncă al persoanei reintegrate, este nefondată.
Așa cum s-a arătat în precedent, legalitatea și temeinicia unei decizii emise de angajator privind executarea/ încetarea unui contract de muncă se analizează în raport cu împrejurările de fapt și de drept care au generat-o și cu dispozițiile legale în vigoare la data emiterii, iar nu cu situații juridice noi.
Or, hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea CIM al persoanei reintegrate este ulterioară încetării de drept a contractului de muncă al contestatoarei din cauza de față.
Dacă în prima critică reclamanta indică anumite dispoziții legale pentru a sprijini argumentația sa privind faptul că în mod greșit s-ar fi dispus „concedierea”, în ceea ce privește această din urmă critică reclamanta nu indică vreo dispoziție legală care să prevadă o invalidare a încetării de drept a contractului individual de muncă, intervenită în cazul său reglementat de art. 56 lit. f) C.muncii.
în aceeași ordine de idei, reclamanta nu indică eventual modul în care ar putea fi afectată de nelegalitate decizia atacată, ca urmare a intervenirii unei situații juridice ulterioare emiterii actului și care să atragă sancțiunii anulării, cu toate consecințele ce decurg de aici în privința reintegrării, a punerii părților în situația anterioară și plății unor despăgubiri.
în această situație, Curtea nu poate decât să constate justețea soluției primei instanțe și a modului judicios de argumentare a punctului de vedere exprimat în această privință.
într-adevăr, nulitatea în dreptul muncii produce efecte numai pentru viitor și nu pot fi anulate prestațiile executate de părți. O reintegrare a reclamantei în condițiile solicitate de aceasta presupune ca într-un anumit interval de timp să fi fost prestată de persoana reintegrată care a primit astfel și drepturile salariale și, prin reintegrarea reclamantei, aceasta să primească despăgubiri, respectiv echivalentul salariilor de care a fost lipsită în același interval de timp. Deci, angajatorul ar face o plată dublă, deși postul nu era bugetat ca atare.
Prin urmare, nulitatea CIM al persoanei reintegrate, nefiind constatată anterior reintegrării sale, ci ulterior, nu înlătură aplicarea dispozițiilor art. 56 lit. f) C.muncii în privința încetării de drept – ope legis – a contractului de muncă al reclamantei, așa cum s-a constatat legal și temeinic prin actul atacat.
Dacă s-ar accepta punctul de vedere al reclamantei, s-ar nesocoti dispozițiile legale prevăzute de art. 57 alin. (2) C.muncii (forma în vigoare la data actului) privind efectele numai pentru viitor ale nulității CIM, dar și cele prevăzute de art. 56 lit. f) C.muncii privind încetarea de drept a CIM, în condițiile în care nu există o dispoziție legală expresă care să reglementeze excepții de la aceste reguli.
Așadar, nulitatea CIM al persoanei reintegrate, constatată ulterior încetării de drept a CIM, nu reprezintă o excepție de la regula prevăzută de art. 56 lit. f) C.muncii și, cu atât mai puțin, nu afectează legalitatea deciziei contestate emise anterior și are ca efect, pur și simplu, vacantarea postului.
în condițiile legii, reclamanta poate să ocupe din nou postul și să aibă un nou raport de muncă, drepturi și obligații, cu același angajator, dar în temeiul unui nou CIM și cu plata drepturilor salariale de la momentul prestării muncii în baza noii încadrări.
Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă cazurile de recurs de modificare, invocate de parte și analizate în condițiile de examinare impuse de art. 3041C.proc.civ., nici cazuri de recurs de casare de ordine publică ce se ridică și din oficiu de instanță și se pun în dezbaterea părților, potrivit art. 306 alin. (2) C.proc.civ., în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ., recursul a fost respins ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.
(Judecător Tatiana Rădulescu)
