Încetarea de drept a contractului individual de ca urmare a reintegrarii în functie a unei persoane concediate anterior. Constatarea ulterioara a nulitatii contractului de munca al acestei persoane. Efecte.
Potrivit dispozitiilor art. 56 lit. f Codul Muncii (forma in vigoare inainte de republicare), contractul individual de munca înceteaza de drept ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în functia ocupata de salariat, a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, de la data ramânerii definitive a hotarârii judecatoresti de reintegrare.
Imprejurarea ca angajatorul a emis un act juridic denumit Decizie de concediere, in cuprinsul careia nu s-a folosit sintagma legala aceea de “incetare de drept”, este nerelevanta, nu afecteaza de nelegalitate actul, cata vreme s-a indicat clar si fara echivoc intervenirea cazului de incetare de drept a contractului de munca prevazut de art. 56 lit. f Codul Muncii, acesta fiind dovedit si argumentat in cuprinsul aceluiasi act, prin trimiterea punctuala la hotararile judecatoresti si la decizia de reintegrare a fostului salariat.
Constatarea ulterioara a nulitatii contractului individual de munca al persoanei reintegrate nu produce efecte in cauza.
Prin sentinta civila nr.1320 din 10 iunie 2011, pronuntata de Tribunalul Olt s-a respins contestatia formulata de reclamanta VCD, în contradictoriu cu pârâta Scoala cu clasele I-VIII T. jud.Olt.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca prin decizia nr. 65/29.07.2010, emisa de intimata Scoala cu Clasele I-VIII Traian s-a dispus încetarea contractului individual de munca al contetatoarei si s-a retinut ca temeiul în drept al încetarii raporturilor de munca l-a reprezentat art.56 lit.f din Codul Muncii.
O prima critica a contestatoarei a vizat legalitatea deciziei de încetarea a raporturilor de munca ca urmare a nerespectarii dispozitiilor art.74 C.Muncii.
Instanta a retinut ca în cazul încetarii de drept a contractului de munca, pentru unul sau altul dintre motivele prevazute de art.56 C.Muncii, nu este necesara îndeplinirea vreunei formalitati prealabile obligatorii, întrucât încetarea intervine de drept, de la lege, neputându-se decât constata ca aceasta încetare a intervenit.
Instanta a mai constatat ca unitatea intimata a formulat o actiune în nulitatea contractului de munca încheiat cu persoana reintegrata, actiune care a fost admisa prin in prima instanta, hotararea devenind irevocabila in timpul procesului de fata, la data de 21.04.2011.
În dreptul muncii efectele nulitatii contractului se produc numai pentru viitor, astfel ca nu pot fi anulate prestatiile executate de parti (prestarea muncii, plata salariului, alte drepturi si obligatii).
În considerarea celor expuse s-a constatat ca raporturile de munca dintre BF – persoana initial reintegrata si unitatea de învatamânt intimata au încetat in final ca urmare a constatarii nulitatii contractului individual de munca, la o data ulterioara emiterii deciziei atacata in cauza de fata, moment in care contestatoare nu mai avea nici un raport de munca cu intimata, acestea fiind încetate de drept asa cum s-a aratat in precedent.
Împotriva acestei sentinte, a declarat recurs în termen legal si motivat contestatoarea, care a sustinut ca in mod gresit Tribunalul Olt a respins contestatia formulata ca neîntemeiata, desi decizia de concediere este nelegala si netemeinica. Arata ca in situatia sa nu trebuia emisa o decizie de concediere, neexistand temei legal. Astfel, o decizie de concediere poate fi dispusa numai în temeiul dispozitiilor legale cuprinse în art. 58 – 72 din C. Muncii.
Privitor la nulitatea la contractului de munca al persoanei reintegrate BF, arata ca intr-adevar în dreptul muncii efectele constatarii nulitatii contractului de munca se produc numai pentru viitor, dar a sustinut ca nimic nu se opunea ca instanta de fond sa admita contestatia sa, sa constate nelegalitatea deciziei de concediere pentru motivele invocate si, pe cale de consecinta, sa dispuna reintegrarea pe postul detinut anterior, ramas vacant prin constatarea nulitatii contractului de munca al numitei BF, în conditiile aratate mai sus.
Solicita admiterea recursului, modificarea sentintei, în sensul admiterii contestatiei, sub toate capetele de cerere.
Recursul este nefondat si se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arata în continuare.
Prin actiunea introductiva de instanta, contestatoarea VCD a chemat în judecata parata Scoala cu Clasele I-VIII T., pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna anularea deciziei nr.65/2010, reintegrarea sa pe postul detinut anterior, obligarea la plata drepturilor salariale actualizate de la momentul concedierii si pâna la integrarea efectiva.
Legalitatea unei decizii emise de angajator se analizeaza in raport cu imprejurarile de fapt si de drept care au generat-o si cu dispozitiile legale in vigoare la data emiterii. Prin decizia contestata, luandu-se act de de faptul ca s-a dispus judiciar reintegrarea pe post a unei persoane careia i se desfacuse anterior contractul de munca, s-a facut practic, aplicarea disp. art. 56 lit. f Codul Muncii (forma in vigoare la data emiterii deciziei).
Potrivit acestor dispozitii legale, contractul individual de munca înceteaza de drept ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în functia ocupata de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, de la data ramânerii definitive a hotarârii judecatoresti de reintegrare.
Imprejurarea ca angajatorul a emis un act juridic denumit Decizie de concediere, in cuprinsul caruia nu s-a folosit sintagma legala, aceea de “incetare de drept”, este nerelevanta, nu afecteaza de nelegalitate actul, cata vreme s-a indicat clar si fara echivoc intervenirea cazului de incetare de drept a contractului de munca prev. de art. 56 lit. f CM, acesta fiind dovedit si argumentat in cuprinsul aceluiasi act, prin trimiterea punctuala la hotararile judecatoresti si la decizia de reintegrare a fostului salariat.
Deci, emiterea deciziei amintite nu a deturnat scopul legii, nu a vatamat partea aflata intr-o asemenea situatie, nu a modificat imprejurarile de fapt si de drept care au generat situatia premisa consumata si prevazuta de lege si deci, nu a fost de natura sa impiedice aplicarea cazului de incetare a contractului de munca ope legis. Chiar daca formal apare ca fiind o dispozitie de concediere, actul nu contine elemente de fond de concediere in sensul legii si nu produce efectele unei manifestari unilaterale de vointa a angajatorului in acest scop.
De asemenea, decizia nu contine elemente contradictorii si nicio alta informatie din cuprinsul deciziei nu lasa sa se inteleaga faptul ca angajatorul – ignorand legea, ar fi dispus prin vointa proprie, incetarea contractului de munca in conditiile art. 55 lit. c CM, (forma in vigoare la data emiterii deciziei), urmare a vointei unilaterale a uneia dintre parti, care se realizeaza numai în cazurile si în conditiile limitativ prevazute de lege.
Prin urmare, Curtea concluzioneaza in sensul ca decizia atacata nu exprima un act de vointa de dispozitie, nu produce alte efecte si are ca scop, doar constatarea formala a incetarii de drept a contractului de munca al reclamantei in conditiile intervenirii cazului reglementat de art. 56 lit f CM.
Acceptarea un punct de vedere contrar ar fi de un formalism excesiv.
Cu alte cuvinte, odata ce s-a demonstrat ca incetarea contractului de munca nu a avut loc din initiativa angajatorului in sensul art. 58 alin. 1 CM, (forma in vigoare la data emiterii deciziei), orice discutie legata de concediere in sensul real si propriu al institutiei, din motive care tin sau nu, de persoana salariatului, orice discutie legata de conditii de fond si de forma ale actului, nu au legatura cu speta si deci, nu au obiect.
De asemenea, critica privind aprecierea gresita facuta asupra efectelor in cauza de fata, a nulitatii contractului individual de munca al persoanei reintegrate, este nefondata.
Asa cum s-a aratat in precedent legalitatea si temeinicia unei decizii emise de angajator privind executarea/incetarea unui contract de munca, se analizeaza in raport cu imprejurarile de fapt si de drept care au generat-o si cu dispozitiile legale in vigoare la data emiterii, iar nu cu situatii juridice noi.
Or, hotararea judecatoreasca prin care s-a constatat nulitatea CIM al persoanei reintegrate este ulterioara incetarii de drept a contractului de munca al contestatoarei din cauza de fata.
Daca in prima critica reclamanta indica anumite dispozitii legale pentru a sprijini argumentatia sa privind faptul ca in mod gresit s-ar fi dispus “concedierea”, in ceea ce priveste aceasta din urma critica, reclamanta nu indica vreo dispozitie legala care sa prevada o invalidare a incetarii de drept a contractului individual de munca, intervenita in cazul sau reglementat de art. 56 lit. f Codul Muncii.
In aceeasi ordine de idei, reclamanta nu indica eventual, modul in care ar putea fi afectata de nelegalitate decizia atacata, ca urmare a intervenirii unei situatii juridice ulterioare emiterii actului si care sa atraga sanctiunii anularii, cu toate consecintele ce decurg de aici in privinta reintegrarii, a punerii partilor in situatia anterioara si platii unor despagubiri.
In aceasta situatie, Curtea nu poate decat sa constate justetea solutiei primei instante si a modului judicios de argumentare a punctului de vedere exprimat in aceasta privinta.
Intr-adevar, nulitatea in dreptul muncii produce efecte numai pentru viitor si nu pot fi anulate prestatiile executate de parti. O reintegrare a reclamantei in conditiile solicitate de aceasta, presupune ca intr-un anumit interval de timp munca sa fi fost prestata de persoana reintegrata care a primit astfel si drepturile salariale si, prin reintegrarea reclamantei, aceasta sa primeasca despagubiri, respectiv echivalentul salariilor de care a fost lipsita in acelasi interval de timp. Deci, angajatorul ar face o plata dubla, desi postul nu era bugetat ca atare.
Prin urmare, nulitatea CIM al persoanei reintegrate, nefiind constatata anterior reintegrarii sale, ci ulterior, nu inlatura aplicarea disp. art. 56 lit. f CM in privinta incetarii de drept – ope legis, a contractului de munca al reclamantei, asa cum s-a constatat legal si temeinic prin actul atacat.
Daca s-ar accepta punctul de vedere al reclamantei, s-ar nesocoti dispozitiile legale prev. de art. 57 alin. 2 (forma in vigoare la data actului) privind efectele numai pentru viitor ale nulitatii CIM, dar si cele prev. de art. 56 lit. f, privind incetarea de drept a CIM, in conditiile in care nu exista o dispozitile legala expresa care sa reglementeze execeptii de la aceste reguli.
Asadar, nulitatea CIM al persoanei reintegrate constatata ulterior incetarii de drept a CIM, nu reprezinta o exceptie de la regula prev. de art. 56 lit. f CM si cu atat mai putin, nu afecteaza de nelegalitate decizia contestata emisa anterior si are ca efect pur si simplu, vacantarea postului.
In conditiile legii, reclamanta poata sa ocupe din nou postul si sa aiba un nou raport de munca, drepturi si obligatii, cu acelasi angajator, dar in temeiul unui nou CIM si cu plata drepturilor salariale de la momentul prestarii muncii in baza noii incadrari.
Având în vedere aceste considerente, constatând ca în cauza nu subzista cazurile de recurs de modificare invocate de parte si analizate în conditiile de examinare impuse de 304 ind. 1 cod procedura, nici cazuri de recurs de casare de ordine publica ce se ridica si din oficiu de instanta si se pun in dezbaterea partilor, potrivit art. 306 alin. 2 Cod procedura civila în baza art. 312 alin. 1 teza II cod procedura civila, recursul a fost respins ca nefondat, cu consecinta mentinerii ca legala si temeinica a sentintei pronuntata de instanta de fond.
1
