– Condiţii de formă şi fond
– Admisibilitate
(art.61(1) lit.a din Codul muncii)
Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului, în cazul când acesta din urmă, a săvârşit o abatere gravă, sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii sau de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentului intern, ca sancţiune disciplinară.
Neconvocarea salariatului în conformitate cu dispoziţiile art.267 alin.2 din Codul muncii şi nerespectarea cerinţelor dispoziţiilor art.268 (1) lit.c din Codul muncii, duce la constatarea nulităţii deciziei de sancţionare.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI- SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE- DECIZIA CIVILĂ NR.4729/R/26.11.2008)
Prin sentinţa civilă nr.3258 din data de 16.04.2008, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale s-a admis contestaţia formulată de contestatorul P.C.A., în contradictoriu cu intimata SC A.R. SRL; s-a anulat decizia nr.37/1.06.2007, emisă de intimată; s-a dispus reintegrarea contestatorul ui în funcţia deţinută anterior; s-a obligat intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii, până la data reintegrării efective şi s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, petentul P.C.A. a fost angajatul intimatei SC A.R. SRL şi a deţinut funcţia de inginer în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr.315/19.01.2006, iar raporturile de muncă existente între părţi au încetat din iniţiativa angajatorului, care, prin Decizia nr.37/1.06.2007 a desfăcut contractul de muncă al contestatorului în baza art.61 litera a Codul muncii.
S-a avut în vedere că în cuprinsul deciziei nu sunt menţionate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile conform dispoziţiilor art.268, alin.2, lit.c Codul muncii şi că în cuprinsul convocării pentru cercetarea disciplinară a fost menţionat ca obiect al întrevederii discutarea modalităţilor de întrerupere a contractului de muncă al contestatorului, nefăcându-se nici o referire la cercetarea abaterii pentru care a fost desfăcut contractul de muncă, respectiv absenţele nemotivate.
Astfel, s-a apreciat, pe de o parte, că pentru cercetarea prealabilă a absenţelor nemotivate care a reprezentat unicul motiv al concedierii petentul nu a fost convocat în conformitate cu dispoziţiile art.267 alin.2 Codul muncii, iar pe de altă parte, din conţinutul procesului-verbal de cercetare disciplinară nr.112/3.05.2007, nu reiese faptul că petentul ar fi fost ascultat în legătură cu abaterile ce i s-au imputat şi nu sunt indicate motivele pentru care au fost înlăturate apărările acestuia făcându-se referire doar la comportarea inacceptabilă a salariatului.
S-a constatat că decizia contestată a fost emisă de intimată cu încălcarea dispoziţiilor art.267 alin.2, art.268, alin.2, litera c Codul muncii, iar nerespectarea dispoziţiilor art.267, art.268 Codul muncii este sancţionată cu nulitatea absolută, caz în care Tribunalul nu a mai analizat temeinicia deciziei contestate.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către intimata SC A.R.SRL, care a criticat-o pentru nelegalitate pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a considerat în mod greşit că recurenta intimată nu a făcut o convocare legală a intimatului contestator la cercetare prealabilă, de vreme ce prin probele administrate în cauză (înscrisuri, interogatoriu, martor), s-a dovedit că a avut loc cercetarea disciplinară prealabilă, iar contestatorul a fost prezent la aceasta.
S-a arătat că art. 267 al. 2 Codul Muncii prevede că “salariatul va fi convocat in scris… precizându-se obiectul , data, ora si locul întrevederii” şi s-a susţinut că legea nu impune deci modul în care trebuie precizat obiectul cercetării, ci doar existenta acestei menţiuni, lucru realizat în cauză.
În ce priveşte procesul-verbal de efectuare a cercetării prealabile, recurenta a învederat că doctrina este în sensul că dacă salariatul dă curs convocării, dar refuză apărarea sau să scrie nota explicativă, angajatorul poate dispune sancţionarea salariatului, fără a mai fi necesară efectuarea cercetării disciplinare.
Or, în speţă, prin refuzul de a semna procesul-verbal, probat cu martor, contestatorul a renunţat implicit şi la dreptul de a-si face apărările.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul P.C.A., a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, cât şi din oficiu, conform art.3041 Cod procedură civilă , Curtea retine următoarele:
Prin Decizia nr.37/1.06.2007 emisă de către recurenta intimată SC A. R.SRL, contestată în cauză, s-a dispus desfacerea contractului de muncă al intimatului contestator, în baza art.61 litera a Codul muncii.
Prima instanţă a interpretat şi aplicat corect legea atunci când a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere întocmite nelegal de către recurentă.
Astfel, art. 267 din Codul muncii impune, sub sancţiunea nulităţii absolute, efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, fără de care nu poate fi dispusă măsura sancţionării salariatului şi reglementează procedura efectuării acestei cercetări.
Cercetarea prevăzută de acest text de lege este menită să asigure stabilirea corectă a abaterii disciplinare, a împrejurărilor concrete în care a fost săvârşită, a gravităţii sale şi a vinovăţiei, în raport cu care se poate aprecia şi asupra sancţiunii aplicabile, dar, în acelaşi timp, şi a exercitării dreptului de apărare al salariatului în cadrul acestei proceduri.
Art. 268 din Codul muncii stabileşte termenul în care poate fi emisă în formă scrisă decizia de sancţionare, precum şi elementele şi menţiunile pe care trebuie să le cuprindă decizia, sub sancţiunea nulităţii. Menţiunile şi precizările pe care trebuie să le cuprindă decizia sunt absolut necesare atât salariatului sancţionat, ca acesta să îşi poată pregăti, organiza şi exercita apărarea, dar şi instanţei judecătoreşti, chemată să hotărască în privinţa legalităţii şi a temeiniciei măsurii contestate.
Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că raporturile juridice de muncă trebuie să se desfăşoare într-un cadru legal, pentru a fi respectate drepturile şi îndatoririle, precum şi interesele legitime ale ambelor părţi. În acest cadru, cercetarea disciplinară prealabilă aplicării sancţiunii contribuie în mare măsură la prevenirea unor măsuri abuzive, nelegale sau netemeinice, dispuse de angajator, profitând de situaţia sa dominantă.
Coroborând dispoziţiile alin.1 şi 2 din art.267 Codul muncii, rezultă faptul că legiuitorul a dorit să supună nulităţii absolute exclusiv situaţiile în care luarea măsurii de sancţionare s-a făcut în mod abuziv, încălcându-i-se în acest sens dreptul fundamental al salariatului la apărare.
Din probatoriile administrate în cauză rezultă că recurenta nu a respectat condiţiile de formă şi de fond ale cercetării administrative prealabile emiterii deciziei de sancţionare.
Astfel, în notificarea scrisă întocmită de către recurentă s-a adus la cunoştinţa salariatului intimat să se prezinte în ziua de 3-05-2007, orele 10, la sediul firmei, pentru “discutarea modalităţilor de întrerupere a contractului individual de muncă”, fără a se face vreo referire la faptul că va avea loc o cercetare disciplinară prealabilă.
Or, raţiunea pentru care legiuitorul, în art. 267 din Codul muncii, a inserat cerinţa notificării scrise, prin precizarea obiectului, datei, orei şi locului întrevederii a fost aceea de a da posibilitatea salariatului să-şi pregătească apărările şi probele, în cunoştinţă de cauză faţă de fapta care îi este imputată şi care trebuie să îi fie comunicată.
Ca atare, în mod corect prima instanţă a apreciat că a fost încălcat dreptul contestatorului la apărare, în sensul art. 267 alin.4 C. muncii, încălcare sancţionată cu nulitatea absolută a deciziei de concediere emisă în atare condiţii.
Analiza legalităţii deciziei de concediere contestate prevalează examinării temeiniciei acesteia, astfel încât instanţa de fond a procedat judicios la examinarea condiţiilor cerute pentru valabilitatea deciziei sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de formă şi de fond vizând legalitatea deciziei, constatând că angajatorul a emis actul de concediere fără respectarea acestora.
Refuzul salariatului de a se prezenta la cercetarea prealabilă îndreptăţeşte pe angajator să dispună concedierea sa fără întocmirea cercetării prealabile. însă, în speţă, intimatul contestator nu a fost legal convocat în vederea efectuării cercetării prealabile cu privire la abaterea disciplinară reţinută în sarcina sa, obiectul convocării fiind discutarea modalităţilor de întrerupere a contractului de muncă al contestatorului, fără nici o referire la efectuarea cercetării prealabile cu privire la abaterea imputată.
În ceea ce priveşte procesul-verbal nr.112/3.05.2007 invocat de către recurentă, Curtea constată ca şi instanţa de fond că în cuprinsul său nu se consemnează dacă intimatul contestator a fost ascultat în legătură cu abaterile ce i s-au imputat şi nici nu se indică motivele pentru care au fost înlăturate apărările acestuia, făcându-se referire doar la atitudinea necorespunzătoare a salariatului, caz în care corect s-a reţinut prin hotărârea recurată încălcarea prevederilor art.268 alin.2 lit.c Codul muncii.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea a respins ca nefondat recursul, în baza art.312 Cod procedură civilă .
