Calificarea de către salariat a deciziei de încetare a raporturilor de muncă prin acordul părţilor ca decizie de concediere
1. Fată de menţiunea din cererea salariatului reclamant, în sensul că solicită încetarea raporturilor de muncă prin acordul părţilor şi că a convenit cu angajatorul să primească drepturile salariale cuvenite pentru perioada aferentă, fără a mai fi necesară prezenţa sa la locul de muncă, societatea renunţând la serviciile sale pe această perioadă, este evident că anterior formulării cererii sau cel mult concomitent au avut loc discuţii cu privire la încetarea raporturilor de muncă prin acordul părţilor. Susţinerile contestato-rului în sens contrar, respectiv că acordul de voinţă nu s-a realizat şi nu i-a fost comunicat de societate decât după revenirea sa asupra cererii, nu sunt întemeiate şi sunt chiar infirmate de conţinutul cererii formulate şi semnate de contestator, care confirmă existenţa acordului părţilor. în situaţia în care societatea nu şi-ar fi exprimat punctul de vedere şi nu i l-ar fi comunicat, nu exista niciun
motiv pentru care să fie de acord a renunţa la serviciile salariatului pe această perioadă şi a-i plăti drepturile cuvenite, fără a mai fi necesară prezenţa sa la locul de muncă şi prestarea activităţii şi nici ca salariatul să menţioneze în cerere convenţia sa cu angajatorul.
2. în condiţiile în care Codul muncii nu conţine dispoziţii privind condiţiile şi procedura încetării contractului individual de muncă prin acordul părţilor, este suficient să se realizeze acordul de voinţă care să întrunească cerinţele art. 948 C. civ., nefiind necesară exprimarea lui în formă scrisă, tinându-se seama de caracterul consensual al contractului şi de împrejurarea că forma scrisă a contractului individual de muncă este cerută de lege ad probationem, şi nu ad validitatem, lipsa formei scrise neafectând valabilitatea contractului.
3. împrejurarea că, ulterior realizării acordului de voinţă, dar anterior încetării raporturilor de muncă, salariatul contestator a revenit prin cereri adresate angajatorului, prin care îi comunica faptul că renunţă la solicitarea încetării raporturilor de muncă şi doreşte continuarea acestora, este lipsită de relevanţă, în condiţiile în care acordul de voinţă în privinţa încetării raporturilor de muncă s-a realizat şi produce efecte; o eventuală renunţare la cerere poate produce efecte numai până la data realizării acordului, nu şi ulterior, iar continuarea raporturilor de muncă nu ar putea avea loc, faţă de caracterul consensual al contractului individual de muncă, decât prin acordul părţilor, acord pe care angajatorul a refuzat explicit să îl dea prin răspunsul la cererile formulate.
Trib. Bucureşti, s. a VII l-a confl. mun. şi asig. soc., sent. nr. 2852 din 1 aprilie 2010, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul A.H. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC X ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea hotărârii SC X de încetare a contractului de muncă, reintegrarea în postul deţinut în baza contractului de muncă, şi anume analist servicii client şi plata drepturilor salariale cuvenite de la data încetării contractului de muncă până la data reintegrării. în motivarea acţiunii, reclamantul a arătat următoarele:
Hotărârea de „încetare a contractului de muncă prin acordul părţilor” i-a fost comunicată prin adresa HR 668/04.08.2009 semnată de către Directorul General al SC X, în urma unei adrese adresate de reclamant conducerii O. România, prin care comunica inexistenţa „acordului” său pentru încetarea contractului de muncă. Precizează că până în prezent nu i-a fost comunicată nicio altă decizie emisă de către Directorul General.
In fapt, în data de 16.08.2006 a încheiat contractul individual de
muncă, ocupând postul de analist servicii client. Intr-un anumit context, a depus în data de 18.06.2009 la Departamentul Resurse umane o cerere prin care şi-a exprimat intenţia de a înceta raporturile de muncă prin
acordul părţilor, cu începere din data de 31.07.2009. La momentul depunerii acestei cereri, i s-a comunicat că această cerere urmează a fi înregistrată cu data prognozată pentru încetarea colaborării, şi anume
31.07.2009, şi că i se va comunica şi poziţia directorului general vizavi de cererea sa, acesta fiind în drept a se pronunţa pe astfel de cereri.
Reclamantul a revenit asupra intenţiei de a înceta raportul de muncă şi înainte de a i se comunica decizia oficială a angajatorului, şi, în data de 24.06.2009, a adus la cunoştinţa angajatorului faptul că nu mai subzistă intenţia sa de a înceta colaborarea, nefiind astfel întrunite condiţiile cerute de art. 55 lit. b) C. muncii pentru o astfel de încetare a raporturilor de colaborare, şi anume cu acordul ambelor părţi. La notificarea depusă în data de 24.06.2009, a primit un răspuns în data de 07.07.2009, semnat de managerul de resurse umane, prin care s-a invocat un acord care ar fi fost exprimat în data de 18.06.2009, dar aşa cum a arătat la data depunerii primei cereri, i s-a explicat ca va primi un răspuns după consultarea organelor de conducere, drept dovadă că la acea data nu i s-a dat nicio rezoluţie pe cererea depusă. In data de 31.07.2009 a revenit cu o adresă în care a reamintit că în data de 18.06.2009 nu a intervenit acordul de voinţă de care se aminteşte în adresa HR nr. 568/07.07.2009. La această adresă a primit răspunsul având nr. HR 668/04.08.2009, semnat de Directorul General al SC X.
Pentru a înceta contractul de muncă prin acordul părţilor, o condiţie esenţială este să existe acordul ambelor părţi. în cazul de faţă, nu există această condiţie esenţială, având în vedere că reclamantul şi-a exteriorizat dezacordul până la comunicarea deciziei; prin urmare, decizia angajatorului de a înceta raporturile de muncă apare ca o decizie unilaterală de încetare a contractului de muncă, care însă nu se regăseşte în niciunul din cazurile prevăzute de Codul muncii pentru acest caz, nefiind îndeplinită nicio procedură stipulată în mod imperativ de lege.
în şedinţa publică şi prin notele scrise depuse la dosar, contestatorul a învederat instanţei că înţelege să conteste şi decizia de încetare a raporturilor de muncă nr. 1 din 03.08.2009, pentru considerentele expuse în acţiune, care sunt reluate.
Pârâta SC X a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondată a contestaţiei formulate de reclamant, pentru următoarele considerente: în data de 18 iunie 2009, în cadrul unei întâlniri interne la care erau prezenţi directorul Departamentului de Resurse umane Reference Re-cruitment Center şi şeful Departamentului EMEA Customer Key Marketing, din care face parte reclamantul şi Team Manager în cadrul Reference Fulfillment Center, managerul direct al reclamantului, reclamantul şi-a prezentat în mod verbal demisia, solicitând încetarea cu efect imediat a colaborării (renunţarea de către SC X la termenul de preaviz).
în urma discuţiilor purtate în data de 18 iunie 2009 şi în cadrul susmenţionat, respectiv în prezenţa celor doi şefi de departament, SC X şi-a
exprimat în mod expres, clar şi indiscutabil consimţământul pentru încetarea contractului de muncă al reclamantului. Mai mult, SC X a propus, cu deplina bună-credinţă, amânarea datei de la care să producă efecte încetarea contractului de muncă, astfel încât salariatul să beneficieze de o perioadă de timp în care să îşi găsească un alt loc de muncă. A.H. a acceptat această propunere, urmând ca încetarea contractului să aibă loc prin acordul părţilor şi cu începere de la data de 1 august 2009.
în niciun moment, şi acest aspect poate fi confirmat oricând de către reprezentanţii SC X prezenţi la întâlnirea din data de 18 iunie 2009, nu i s-a spus sau sugerat lui A.H. că acordul de încetare va trebui aprobat de către orice alt reprezentant al SC X care nu era prezent în cadrul întâlnirii.
In urma acordului verbal al părţilor cu privire la încetare şi la data efectivă a acesteia, în cadrul aceleiaşi întâlniri a fost redactat acordul scris de încetare, care a fost semnat de către A.H. şi predat SC X.
Cererea de încetare a fost semnată în mod formal de către reprezentantul SC X imediat după finalizarea întâlnirii cu A.H. De asemenea, aceasta a fost semnată, spre luare la cunoştinţă, şi de către celelalte persoane prezente şi în întâlnirea din data de 18 iunie 2009 şi a primit numărul 523 din 23 iunie 2009.
In data de 24 iunie 2009, A.H. a depus la registratura societăţii o solicitare de retragere a cererii iniţiale de încetare a contractului de muncă prin acordul părţilor şi de continuare a raporturilor de muncă. Cu aceeaşi ocazie, A.H. a primit o copie a cererii sale iniţiale, datată 18 iunie 2009, cu semnăturile reprezentanţilor SC.
In data de 7 iulie 2009, S.C. a răspuns motivat solicitării, explicând prin adresa nr. 568 care sunt raţiunile neacceptării cererii sus-menţio-nate. Salariatului i s-a explicat că acordul de voinţă al părţilor cu privire la încetarea viitoare (de la data de 1 august 2009) a contractului individual de muncă s-a creat încă la data de 18.06.2009. Prin urmare, schimbarea de opinie a acestuia cu privire la încetarea raporturilor contractuale nu poate produce efecte fară acordul SC X. Mai mult, i s-a explicat că SC X nu doreşte să încurajeze o astfel de atitudine neprofesională şi inconsecventă printre angajaţii săi.
La data de 31 iulie 2009, A.H. a revenit cu o cerere similară, în care explica ca SC X nu şi-a dat acordul, în cadrul întâlnirii din data de 18 iunie 2009, cu privire la încetarea contractului său de muncă. La această solicitare reiterată, SC X a explicat din nou reclamantului A.H. că acordul părţilor în sensul încetării de comun acord a contractului de muncă s-a produs la data de 18 iunie 2009, în cadrul întâlnirii la care au participat ambele părţi la raportul de muncă, respectiv atât angajatul, cât şi angajatorul.
In data de 18 iunie, în prezenţa a doi martori, a intervenit acordul de voinţa verbal al părţilor contractului de muncă în sensul încetării acestuia, cu începere de la data de 1 august 2009. Această înţelegere verbală
a fost consemnată în scris în cadrul întâlnirii şi a fost semnată de către A.H. Salariatul menţionează că, „aşa cum a convenit cu angajatorul”, va primi anumite drepturi salariale. De asemenea, conform celui de-al treilea paragraf, salariatul se obligă „să respecte termenii agreaţi cu angajatorul cu privire la încetarea contractului de muncă, ca urmare a acordului părţilor”. Prin urmare, din cuprinsul acestui document, respectiv din ambele formulări citate mai sus, reiese indiscutabil că, la momentul redactării acordului scris de încetare, părţile agreaseră deja atât încetarea, cât şi termenii şi condiţiile acesteia. Prin urmare, acordul de voinţe fiind deja creat (încă din data de 18 iunie 2009), retragerea cererii reclamantului nu mai era posibilă fară acordul în acest sens al SC X, iar aceasta şi-a exprimat în mod expres, clar şi argumentat, prin adresa nr. 568 din data de 7 iulie 2009, refuzul desfiinţării acordului iniţial de încetare a contractului de muncă.
Analizând actele dosarului, Tribunalul a reţinut că reclamantul a fost salariatul pârâtei SC X, începând cu data de 16.08.2006, în baza contractului individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată în funcţia de analist servicii client. La data de 18.06.2009 reclamantul a depus la Departamentul Resurse umane o cerere prin care solicita încetarea contractului individual de muncă prin acordul părţilor începând cu data de 01.08.2009, în cerere menţionându-se că a convenit cu angajatorul ca în perioada 19.06.2009 – 31.07.2009 să primească drepturile salariale cuvenite, fară a mai fi necesară prezenţa sa la locul de muncă, societatea renunţând la serviciile sale pe această perioadă. La data de 23.06.2009, cererea reclamantului a fost înregistrată sub nr. 523/23.06.2009.
Fată de menţiunea din cererea reclamantului în sensul că solicită încetarea raporturilor de muncă prin acordul părţilor şi că a convenit cu angajatorul ca în perioada 19.06.2009 – 31.07.2009 să primească drepturile salariale cuvenite, fară a mai fi necesară prezenţa sa la locul de muncă, societatea renunţând la serviciile sale pe această perioadă, este evident că anterior formulării cererii sau cel mult concomitent au avut loc discuţii cu privire la încetarea raporturilor de muncă prin acordul părţilor, susţinerile contestatorului în sens contrar, respectiv că acordul de voinţă nu s-a realizat şi nu i-a fost comunicat de societate decât după revenirea sa asupra cererii la data de 24.06.2008, nefiind întemeiate şi fiind chiar infirmate de conţinutul cererii formulate şi semnate de contestator, care confirmă existenţa acordului părţilor; în situaţia în care societatea nu şi-ar fi exprimat punctul de vedere şi nu i l-ar fi comunicat, nu exista niciun motiv pentru care să fie de acord a renunţa la serviciile salariatului pe această perioadă şi a-i plăti drepturile cuvenite, fară a mai fi necesară prezenţa sa la locul de muncă şi prestarea activităţii şi nici ca salariatul să menţioneze în cerere convenţia sa cu angajatorul.
în condiţiile în care Codul muncii nu conţine dispoziţii privind condiţiile şi procedura încetării contractului individual de muncă prin acor
dul părţilor, este suficient să se realizeze acordul de voinţă care să întrunească cerinţele art. 948 C. civ., nefiind necesară exprimarea lui în formă scrisă, ţinându-se seama de caracterul consensual al contractului şi de împrejurarea că forma scrisă a contractului individual de muncă este cerută de lege cicl probationem, şi nu ad validitatem, lipsa formei scrise neafectând însăşi valabilitatea contractului.
In speţă, consimţământul ambelor părţi este explicit şi exclude orice echivoc, fiind consemnat chiar în scris în actul de la dosar, contestatorul solicitând explicit încetarea raporturilor de muncă, iar intimata exprimându-şi acordul prin formula de acord, cu menţionarea datei.
împrejurarea că ulterior realizării acordului de voinţă, la datele de
24.06.2009 şi 31.07.2009, dar anterior încetării raporturilor de muncă, care a avut Ioc Ia data de 01.08.2009, contestatorul a revenit prin cereri adresate intimatei prin care îi comunică faptul că renunţă la solicitarea încetării raporturilor de muncă şi doreşte continuarea acestora, este lipsită de relevanţă în condiţiile în care acordul de voinţă în privinţa încetării raporturilor de muncă, la data de 01.08.2009, s-a realizat şi produce efecte; o eventuală renunţare la cerere poate produce efecte numai până la data realizării acordului nu şi ulterior, iar continuarea raporturilor de muncă nu ar putea avea loc faţă de caracterul consensual al contractului individual de muncă, decât prin acordul părţilor, acord pe care intimata a refuzat explicit să îl dea prin răspunsul la cererile formulate.
Pentru considerentele anterior expuse, Tribunalul a apreciat ca fiind neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei de încetare a raporturilor de muncă nr. 1/03.08.2009.
Având în vedere concluzia la care s-a ajuns cu privire la primul capăt de cerere, capetele de cerere având ca obiect reintegrarea în postul deţinut anterior încetării raporturilor de muncă şi plata drepturilor salariale cuvenite de la data încetării contractului de muncă până la data reintegrării apar ca neîntemeiate.
