Inadmisibilitatea probei cu martori pentru dovedirea ocupării unei alte funcţii decât aceea mentionată în contractul de muncă
C. muncii, art. 16, art. 37 C. civ., art. 1191 alin. (2)
Câtă vreme între părţi s-a încheiat un contract în formă scrisă, în care drepturile şi obligaţiile acestora sunt expres prevăzute, inclusiv felul şi locul muncii, conform dispoziţiilor art. 1191 alin. (2) C. civ., care dispun în sensul că „nu se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul”, nu este admisibilă proba cu martori pentru dovedirea ocupării unei alte funcţii decât aceea mentionată în contractul de muncă.
C.A. Alba lulia, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 652 din 7 mai 2007, în C.P.J. 2007, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 119-120
Prin sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Alba, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată în cauză de contestatoarea Ş.C.I. în contradictoriu cu intimatul Spitalul Municipal B., având ca obiect să se constate că a ocupat postul de asistent medical în secţia de oftalmologie în cadrul unităţii intimate începând cu data de l octombrie
2005 şi până la data de 1 septembrie 2006, să se dispună înscrierea acestei menţiuni în carnetul de muncă, recunoaşterea vechimii în muncă şi acordarca salariului corespunzător; de asemenea, să se constate nulitatea decizici nr. 150 din 6 septembrie 2006 şi reîncadrarea contcstatoarci pe postul deţinut în mod real de aceasta, cu plata drepturilor salariale de la 1 septembrie 2006 şi până la reintegrarea efectivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în cauză nu s-a dovedit că contestatoarea a deţinut vreodată funcţia de asistent medical, iar faptul că a absolvit cursurile unei şcoli care îi conferă o pregătire superioară postului deţinut nu înseamnă automat că desfăşoară activitatea şi că este îndreptăţită la o remuneraţie superioară corespunzătoare pregătirii.
împotriva acestei sentinţe a declarat în termen legal recurs contestatoarea Ş.C.I. Curtea, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform cerinţelor art. 3041 C. proc. civ., a reţinut următoarele: potrivit art. 16 alin. (1) C. muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă. Forma scrisă a contractului individual de muncă este o condiţie ad probationem; coroborând dispoziţiile acestui text de lege cu dispoziţiile art. 1191 C. civ., rezultă că, în cazul în care părţile nu au întocmit un înscris constatator al contractului individual de muncă, dovada acestuia se va facc prin oriec mijloc de probă. Or, în speţă, între părţile din litigiu s-a închciat un contract în formă scrisă, în carc drepturile şi obligaţiile părţilor sunt expres prevăzute, conform art. 37 C. muncii, inclusiv felul şi locul muncii în discuţie în cauza de faţă. Sub aceste aspectc, în contractul individual de muncă din data de 1 iulie 2001 se menţionează că, începând cu data de 1 iulie 2001, recurenta este încadrată pe postul de îngrijitoare în secţia chirurgie din cadrul instituţiei spitaliceşti intimate.
Prin actul adiţional la acest contract de muncă nr. 13 din 1 noiembrie 2005, părţile au convenit schimbarea locului de muncă la altă secţie, respectiv secţia oftalmologie; menţinându-se funcţia de
îngrijitoare. In acest sens este şi cererea recurentei adresată conducerii intimatei. Totodată, această ocupaţie este menţionată şi în carnetul de muncă al recurentei-contestatoare.
Faţă de aceste înscrisuri doveditoare, în mod justificat instanţa de fond a respins proba testimonială solicitată de contestatoare pentru a dovedi că ar fi ocupat funcţia pretinsă de asistent medical, dispoziţiile art. 1191 alin. (2) C. civ. fiind exprese în acest sens: „nu se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde
actul Dc asemenea, faptul că a absolvit cursuri postlicealc de
calificare – asistent medical – nu conduce automat, aşa cum justificat a reţinut prima instanţă, la ocuparea unui asemenea post şi acordarea drepturilor salariale aferente unei asemenea calificări, atâta vreme cât părţile nu au convenit în acest sens, contractul individual de muncă fiind un contract consensual.
In acord cu consimţământul părţilor reieşit din contractul întocmit în formă scrisă între ele, încetarea raportului juridic de muncă prin decizia nr. 150 din 6 septembrie 2006 a avut în vederea funcţia de îngrijitoare îndeplinită de contestatoarea-recurentă în derularea raportului de muncă pe baza convenţiei sus-enunţate.
Faţă de cele ce preced, curtea, constatând că soluţia primei instanţe a fost fundamentată pe probele dosarului şi a oglindit o aplicare şi interpretare corectă a dispoziţiilor legale incidente, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul cu care a fost învestită.
