INDEMNIZAŢIE DE DISPOZITIV Contracte de muncă


Asupra recursului de faţă:

Constată că prin sentinţa a civilă nr. 1242/2010 a Tribunalului Braşov, a fost admisă exceptia lipsei capacitatii de folosinta a paratului Consiliul Local Alba Iulia , invocata de catre instanta , din oficiu .

A fost admisă exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Primarului Municipiului Alba Iulia , invocata de catre instanta , din oficiu .

A fost respinsă actiunea formulata de catre reclamantul Sindicatul Liber „Solidaritatea” al salariatilor – personal contractual din Primaria Municipiului Alba Iulia şi din Serviciişle Publice aflate în subordinea Consilului Local Alba Iulia , in numele membrilor sai de sindicat, in contradictoriu cu Municipiul Alba Iulia Brasov , ca neîntemeiată.

A fost respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Alba Iulia, ca fiind îndreptată împotriva unei persoană lipsite de capacitate de folosinţă.

A fost respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul primarul municipiului Alba Iulia, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:

Obiectul acţiunii îl constituie obligarea pârâţilor Consiliul Local Alba Iulia şi Primarul Municipiului Alba Iulia la alocarea şi plata drepturilor reprezentând indemnizaţie de dispozitiv începând cu data încadrării în muncă a fiecărui membru de sindicat.

Conform prevederilor art.21 al.1 din Legea 215/2001 privind administraţia publica locala, unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare.

De asemenea, art.23 si art.77 din acelaşi act normativ, stabilesc ca autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii sunt consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive.

Primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, oraşului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.

In cauza, reclamantii au chemat in judecata in calitate de parată Consiliul Local Alba Iulia.

Fata de dispozitiile legale anterior enuntate, instanta a retinut ca personalitate juridica, si deci capacitate procesuala de folosinta , conditie necesara pentru a dobandi calitate de parte in proces, o au doar unitatile administrative –teritoriale, in speta Muncipiul Alba Iulia, nu si autoritatile deliberative, respectiv executive ale acestora. In consecinta, chiar daca in privinta raportului de drept dedus judecatii, Consilul Local are un rol executiv, capacitate procesuala si deci calitatea de parte intr-un proces in fata instantei o poate dobandi doar unitatea administrativ-teritoriala.

Retinand considerentele expuse, in temeiul textelor mentionate, instanta a admis exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta pentru parata Consilul Local Alba Iulia, si a respins pretentiile formulate in contradictoriu cu aceasta, ca fiind formulata impotriva unei persoane fara capacitate procesuala de folosinta.

In privinta exceptiei lipsei calitatii procesual pasive a paratului Primarul Muncipiului Alba Iulia , instanta a retinut ca , în speţă reclamanţii sunt angajaţii Primăriei Alba Iulia, astfel cum rezultă din tabelul depus la dosar- filele 37-44.( dos nr.549/107/2008).

Prin urmare, raporturile de muncă există între reclamanţi şi instituţia primăriei , primarul semnând actele de angajare în calitate de reprezentant legal al instituţiei angajatoare şi nu în nume propriu.

Chemarea în judecată a primarului în nume propriu nu se justifică, faţă de cele mai sus arătate, singura instituţie care are atât calitate procesuală cât şi capacitate de folosinţă este unitatea administrativ teritorială, respectiv Municipiul Alba Iulia, prin primar.

Fata de aceste considerente, instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Primarul Muncipiului Alba Iulia, si va respinge pretentiile formulate impotriva acestuia ca fiind formulate impotriva unei persoane fară calitate procesuală pasiva.

Sub aspectul soluţionării celor 2 excepţii , instanţa nu a avut în vedere practica judiciară invocată în cauză de către reclamant, acesta neavând caracter obligatoriu.

Referitor la pretenţiile formulate în contradictoriu cu pârâta Muncipiul Alba Iulia, instanţa a reţinut următoarele:

Membrii de sindicat în numele cărora s-a promovat acţiunea au calitatea de personal contractual în cadrul Primăriei alba Iulia.

Indemnizaţia de dispozitiv este reglementată de Legea nr. 138/1999, care prevede la art. 1 că acest act normativ se aplică personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei.

Prin Ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor s-a prevăzut că indemnizaţia de dispozitiv se acordă şi personalului civil care îşi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice, iar la pct. 3.1.1 se prevede că, prin personal civil, în înţelesul acestui ordin, se înţelege funcţionarii publici şi personalul contractual din M.A.I.

În consecinţă, ordinul se referă numai la structurile fostului Minister al Internelor, ori personalul contractual din cadrul primăriilor şi serviciilor publice subordonate consiliilor locale nu se încadrează în prevederile legale menţionate, întrucât administraţia publică locală nu este subordonată Ministerului de Interne (actualmente Ministerul Internelor şi Reformei Administrative).

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. 1 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, posturile Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se compun din cele ale fostului Minister al Administraţiei şi Internelor, precum şi din cele ale Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, ale Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale şi ale Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice.

Pe de altă parte, potrivit prevederilor Legii nr. 215/2005 republicată, administraţia publică locală are la bază principiul autonomiei locale şi pe cel al descentralizării, iar în contextul dispoziţiilor legale citate mai sus este evident că organele administraţiei publice locale nu se subordonează M.I.R.A.

Astfel fiind, rezultă că personalul contractual din Primăriei Alba Iulia nu se încadrează în categoria personalului civil din M.I.R.A., categoriile respective fiind expres şi limitativ determinate de actul normativ care reglementează organizarea şi funcţionarea acestui minister.

A acorda acestora drepturile salariale solicitate ar echivala cu o interpretare extensivă a legii, prin aplicarea acesteia la categorii de persoane la care actul normativ invocat ca temei al acţiunii nu se referă.

Nu poate fi considerată discriminatorie situaţia reclamanţilor în raport cu personalul MIRA , deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile expuse în art. 2 alin. 2 din O.G. nr. 137/ 2000 pentru ca o faptă să fie considerată „discriminatorie”.

Pentru a fi in prezenta acestei forme de directa trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

-sa existe un tratament diferentiat,manifestat prin :orice deosebire,excludere,restrictie sau preferinta;

-sa existe un criteriu de discriminare,fie cele enumerate expres de textul de lege susmentionat,fie orice alt criteriu;

-tratamentul diferentiat sa aiba ca scop sau efect restrangerea,inlaturarea recunoasterii,folosintei sau exercitarii,in conditii de egalitate,a unui drept recunoscut de lege;

-existenta unor persoane sau situatii aflate in pozitii comparabile(art.1 alin.3 din OG nr.137/2000);

-tratamentul diferentiat nu este justificat obiectiv de un scop legitim,iar metodele de atingere a aceslui scop sunt adecvate si necesare.

De asemenea,potrivit art.2 alin.3 din OG nr.137/2000,” Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.”

Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de recurenţii reclamanţi, criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs sentinţa este criticată pentru modul cum au fost soluţionate cele două excepţii, această soluţie fiind fundamentată pe aspecte străine de natura pricinii, întrucât părţile intimate, potrivit dispoziţiilor art. 282 din codul muncii, au calitate procesuală pasivă, având în vedere raportul angajator – salariat.

Se mai arată că în contractul individual de muncă, la poziţia angajator este trecut Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia, şi prin urmare în calitate de angajator, poate sta în judecată în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte calitatea procesual pasivă a unităţii administrativ teritorială Municipiul Alba Iulia, aceasta este justificată de dispoziţiile art. 21 din legea 215/2001, potrivit cu care calitate procesuală a unităţilor teritoriale în litigiile în care acestea sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice în condiţiile legii.

Legat de acest aspect, în recurs se arată că în sensul respingerii celor două excepţii, s-a pronunţat cu puterea de lucru judecat, Curtea de Apel, în cauza ce formează obiectul dosarului civil. Nr. 8347/62/2009.

În ceea ce priveşte fondul cauzei sentinţa este criticată pentru faptul că instanţa, nu a avut în vedere, faptul că sunt incidente în cauză dispoziţiile pct. 9.2 din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor r. 496/28.07.2003, potrivit cu care indemnizaţia de dispozitiv se acordă şi personalului civil ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice, inclusiv personalului contractual.

În ceea ce priveşte cuantumul indemnizaţiei de dispozitiv, acesta este de 25 % din salariul de bază, potrivit dispoziţiilor art. 13 din Legea 138/1999.

Admiterea aceste acţiuni ar fi de natură să înlăture orice formă de discriminare aşa cum este reglementată de dispoziţiile OUG 137/2000, între personalul contractual şi funcţionarii publici. Se asigură astfel şi egalitatea de tratament economic, salarial a personalului din cadrul aceleiaşi autorităţi, sporul fiind întemeiat pe prevederile Ordinului MAI 469/2003, care se aplică şi în cazul autorităţii publice locale.

Se mai arată de către recurenţi faptul că practica instanţelor de judecată din ţară a fost în sensul admiterii unor astfel de acţiuni, invocându-se astfel decizii pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, Tribunalul Timiş, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Dolj, şi Curtea de Apel Craiova.

Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate instanţa apreciază că recursul nu este întemeiat şi în consecinţă va fi respins în baza dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:

În mod corect prima instanţă a arătat că, în cauză nu au calitate procesual pasivă consiliul local Alba Iulia şi nici Primarul Municipiului Alba Iulia. S-a mai arătat că, în speţă, Consiliul local este o unitate deliberativă, prin care se realizează autonomia locală în municipiu, potrivit dispoziţiilor art. 23 şi 77 din Legea 215/2001 şi în consecinţă nu are capacitatea de a sta în judecată în litigiile de muncă, care vizează raporturi juridice de muncă.

În ceea ce priveşte Primarul, aşa cum a reţinut instanţa de fond, potrivit legislaţiei în vigoare, face parte din structura operativă şi funcţională, cu activitate permanentă, din cadrul Primăriei, şi prin urmare, nu poate sta în judecată în raportul de muncă încheiat între reclamanţi şi unitatea administrativ teritorială.

Faptul că o parte din reclamaţi se află în subordinea administrativă a serviciilor publice ale consiliului local iar cealaltă parte îşi desfăşoară activitatea în aparatul de specialitate al primarului, nu înseamnă că aceştia au şi calitatea de angajatori.

Nu poate fi primită, nici critica din recurs, potrivit cu care, instanţele din Braşov, au soluţionat cu putere de lucru judecat, problema calităţii procesual pasive a celor doi intimaţi, întrucât practica judiciară nu constituie izvor de drept în sistemul nostru judiciar.

Prin urmare criticile din recurs relative la modul de soluţionare al excepţiilor lipsei calităţii procesual pasive a Consiliului Local şi Primarului Municipiului Alba Iulia, sunt nefondate şi în consecinţă vor fi respinse.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, nici aceste critici nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:.

Pretenţiile solicitate prin acţiune sunt reglementate de art.13 din Legea 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii. Acest text de lege prevede că „indemnizaţia de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, indemnizaţia de comandă şi gradaţii, respectiv din salariul de bază se acordă cadrelor militare în activitate, militarilor angajaţi pe bază de contract şi salariaţilor civili”.

Prin Ordinul nr.496/28.07.2003 emis de MAI s-a specificat că „indemnizaţia de dispozitiv se acordă şi personalului civil ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice”.

Potrivit pct.31.1 din acest ordin prin „prin personal civil” se înţelege funcţionarii publici şi personalul contractual din Ministerul Administraţiei şi Internelor. Prin urmare, în mod evident ordinele se referă numai la structurile MAI, ori personalul contractual din cadrul primăriilor şi din cadrul serviciilor publice subordonate consiliilor locale nu se încadrează în textul legal invocat şi nu pot beneficia de indemnizaţia de dispozitiv.

De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că administraţia publică din unităţile administrativ teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale şi pe cel al descentralizării serviciilor publice iar autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe sunt consiliile locale ca autorităţi deliberative şi primării ca autorităţi executive (prevederi cuprinse în Legea 215/2001 privind administraţia publică locală art.1, art.2, art.21).

Aceasta înseamnă că administraţia publică locală nu este subordonată Ministerului de Interne iar dispoziţiile legale arătate mai sus nu se aplică angajaţilor acestor instituţii.

Nu poate fi considerată discriminatorie situaţia reclamanţilor în raport cu categoria de personal contractual din fostul MAI care beneficiază de indemnizaţia de dispozitiv în baza Ordinului mai sus invocat deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile expuse de art.2 din OG 137/2000 pentru ca o faptă să fie considerată „discriminatorie”.

Nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art.2 alin.1 şi respectiv art.3 din Directiva 2000/78 a Consiliului Uniunii Europene care reglementează condiţiile de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă.

Prin această directivă se stabileşte un cadru general de combatere a discriminării în ceea ce priveşte încadrare în muncă şi ocuparea forţei de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre a principiului egalităţii de tratament.

Se stabilesc reguli de remunerare egale în condiţii de încadrare şi de muncă egale.

Însă, în speţă nu este îndeplinită condiţia „muncă egală” deoarece, reclamanţii în cauză au atribuţii distincte, deosebite de cele ale personalului contractual din cadrul fostului MAI care au beneficiat şi beneficiază de indemnizaţia de dispozitiv.

În sensul celor mai sus menţionate s-a statuat şi prin decizia nr. 37/2009 pronunţată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, arătând că indemnizaţia de dispozitiv prevăzută de dispoziţiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea 138/1999, aşa cum a fost completată şi modificată, se acordă următoarelor categorii de personal:

-personalului civil al serviciilor comunitare de evidenţă a persoanelor care sunt organizate şi funcţionează în subordinea consiliilor locale, în temeiul dispoziţiilor cu caracter special ale art. 24 1 alin 2 din OG 84/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 372/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în considerarea faptului că este încadrat la MAI fost MIRF şi este detaşat la aceste servicii comunitare, păstrându-şi toate drepturile anterior dobândite;

-personalului civil al serviciilor comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi al serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor organizate în cadrul prefecturilor judeţene şi al Prefecturii Municipiului Bucureşti în temeiul dispoziţiilor cu caracter special ale art. 151 şi 152 din OG 83/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 362/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în considerarea faptului că îşi păstrează toate drepturile dobândite anterior transferului din structura Ministerului Administraţiei şi Internelor la aceste servicii comunitare.

Verificând înscrisurile depuse la dosarul nr. 549/107/2008, filele 17-24 , se poate constata că nici unul dintre reclamanţi nu se încadrează în categoriile enumerate mai sus şi prin urmare nu pot beneficia de sumele de bani solicitate.

Faţă de aceste considerente instanţa apreciază că recursul nu este întemeiat şi în consecinţă va fi respins şi sentinţa primei instanţe va fi menţinută ca legală şi temeinică.

(Decizia civilă nr. 1024 M 01.10.2010)