Legea nr. 19/2000, art. 98 alin. (1) lit. c), alin. (4)
Potrivit principiului de drept tempus regit actum, care impune regula potrivit căreia o situaţie juridică determinată produce acele efecte care sunt prevăzute de legea in vigoare la data producerii ei, abrogarea art. 103 alin. (3) C .muncii prin O.U.G. nr. 65/2005, intrată în vigoare la data de 5 iulie 2005, prin care s-a consacrat egalitatea de tratament între salariaţii care lucrează cu timp de lucru parţial şi cei care lucrează cu durata de lucru normală în ce priveşte modul de stabilire a stagiului de cotizare la sistemul public de asigurări sociale, nu are relevanţă juridică în cazul dreptului născut anterior acestei modificări legislative.
C.A. Alba-lulia, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 922 din 4 septembrie 2006
Prin sentinţa civilă nr. 400 din 28 februarie 2006, pronunţată de Trib. Hunedoara în dosar nr. 5164/2005, s-a admis în parte acţiunea în asigurări sociale formulată de reclamanta N.Z. împotriva pârâtei S.C. Tomo Met Comex S.R.L. şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta la plata indemnizaţiei de maternitate pe perioada 1 ianuarie – 10 martie 2005. în baza art. 246 C. proc. civ., s-a luat act de renunţarea reclamantei Ia capătul de cerere având ca obiect plata contribuţiilor datorate statului de către angajator; s-a respins, în rest acţiunea vizând obligarea pârâtei la plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut în esenţă, cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile art. 98 alin. (1) lit. c) Legea nr. 19/2000, că reclamanta este îndreptăţită la plata indemnizaţiei de maternitate conform certificatelor medicale depuse în copie la dosar. A fost înlăturată apărarea pârâtei în sensul că reclamanta nu a depus cerere pentru a arăta că se afla în concediu de maternitate şi că nici nu depus certificatele medicale doveditoare acestei stări, cu motivarea că art. 12 din capitolul privind alte drepturi sociale din normele de aplicare a Legii nr. 19/2000, cuprinse în Ordinul nr. 1340/2001, indemnizaţiile de asigurări sociale se calculează şi se plătesc în baza certificatelor medicale care constituie ordine de plată, iar acestea au fost comunicate la societate chiar dacă depunerea lor s-a făcut cu întârziere.
în ce priveşte capătul de cerere privind plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, a fost respins pe considerentul neîndeplinirii cerinţelor art. 98 alin. (4) Legea nr. 19/2000, vizând stagiul de cotizare de cel puţin 10 luni în ultimele 12 luni, anterioare datei naşterii copilului, atâta vreme cât în speţă reclamanta a lucrat cu normă întreaga din data de 1 iulie 2004, iar până la acea dată a lucrat doar cu o normă de 2 ore.
împotriva acestei hotărâri a declarat, în termenul legal, recurs reclamanta N.Z., invocând prevederile art. 304 pct. 8 şi 9, solicitând modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii în întregime a acţiunii aşa cum a fost formulată.
în motivarea în fapt a recursului, se arată că hotărârea instanţei de fond este nelegală si netemeinică, întrucât: art. 5 Legea nr. 19/2000, modificată de O.U.G. nr. 96/2003, nu face distincţie intre salariaţii cu contract individual de muncă pe durată determinată sau cu 8 ore de lucru; mai mult art. 103 C. m. reglementează egalitatea de drepturi între salariaţii cu contract de muncă cu timp parţial şi cei cu normă întreagă, aşa încât susţine recurenta, are stagiul de cotizare legal.
– aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, pârâta a încasat drepturile băneşti de la C.J.P. fară ca recurenta să primească această sumă.
Recursul a fost respins ca nefondat de Curte, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 98 alin. (4) Legea 19/2000, beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. d) asiguraţii care au realizat în condiţiile art. 37 un stagiu de cotizare de cel puţin 10 luni în ultimele 12 luni anterioare datei naşterii copilului.
Acest text de lege se coroborează cu art. 103 alin. (3) C. m. (anterior modificării aduse de O.U.G. nr. 65/2005), potrivit căruia în cazul în care salariatul desfăşoară activitatea în temeiul unui contract individual de muncă cu timp parţial, stagiul de cotizare la sistemul public de asigurări se stabileşte proporţional cu timpul efectiv lucrat conform legii.
în speţă, aşa cum reiese din menţiunile din carnetul de muncă depus în copie la dosar, recurenta N.Z. a fost angajată la S.C. Tomo Met Conex S.R.L. Hunedoara începând cu 1 decembrie 2001 în meseria de cosmetician, cu un program de lucru de 2 ore, până la data de 1 iulie 2004, când în baza actului adiţional încheiat între părţi, timpul de lucru s-a prelungit la 8 ore.
Cum naşterea copilului s-a produs la data de 6 ianuarie 2005, (copie certificat de naştere), perioada de referinţă în calculul stagiului de cotizare este în speţă, conform art. 98 alin. (4) Legea nr. 19/2000 sus enunţat, 6 ianuarie 2004 – 6 ianuarie 2005.
Raportat la acest interval de timp, recurenta a realizat în perioada 6 ianuarie 2004 – 1 iulie 2004, când a lucrat cu program de lucru de 2 ore, un stagiu de cotizare de 1,5 luni, proporţional cu timpul de lucru conform art. 103 alin. (3) C. muncii anterior abrogării, la care se adăuga un stagiu de cotizare de 6 luni în perioada 14 iulie 2004 – 5 ianuarie 2005, când a lucrat cu normă întreagă, deci un total de 7,5 luni; ori cerinţa impusă de legiuitor, este, aşa cum s-a redat mai sus, de 10 luni.
Aşa fiind, în mod justificat prima instanţă a reţinut că în cauză reclamanta nu a îndeplinit această condiţie legală necesară pentru a putea beneficia de dreptul pretins.
Este adevărat că art. 5 Legea nr. 19/2000, modificată prin O.U.G. nr. 96/2003 nu face nici o distincţie între salariaţii cu contract de muncă cu 8 ore sau pe timp limitat, dar această distincţie era făcută de legiuitor în modul de calcul al stagiului de cotizare potrivit art. 103 alin. (3) C. muncii anterior abrogării.
Abrogarea art. 103 alin. (3) C. muncii prin O.U.G. nr. 65/2005, intrată în vigoare la data de 5 iulie 2005, prin care s-a consacrat egalitatea de tratament între salariaţii care lucrează cu timp de lucru parţial şi cei care lucrează cu durata de lucru normală în ce priveşte modul de stabilire a stagiului de cotizare la sistemul public de asigurări sociale, nu are relevanţă juridică în cauză atâta vreme cât dreptul în speţă s-a născut anterior acestei reglementări, respectiv la data de 6 ianuarie 2005, aşa încât este guvernat de dispoziţia legală în vigoare la acea dată.
Ori motivarea recursului de faţă se bazează pe această modificare legislativă intervenită la data de 5 iulie 2005, împrejurare în care în temeiul principiului tempus regit actum, acest regim juridic este aplicabil situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare; o soluţie contrară în sensul celor invocate de reclamantă presupunând retroactivitatea legii, ceea ce este inadmisibil conform principiilor acţiunii în timp a legii civile.
Totodată, faptul că intimata a încasat de la C.J.P. Hunedoara aceste sume de bani nu este un argument de plată a acestora în favoarea recurentei, aşa cum bine a statuat prima instanţă, atâta vreme cât aceasta din urmă nu îndeplineşte cerinţele legale de acordare a acestui drept (în cauză stagiul minim de cotizare).
Faţă de cele ce preced, Curtea, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul cu care a fost învestită.
