Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2654/91/2008 pe rolul Tribunalului Vrancea reclamanţii A.P. ş.a. şi intervenientul în nume propriu C.B. au chemat în judecata pârâta SC. P SA pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând salarii cuvenite ca urmare a executării necorespunzătoare a obligaţiei de acordare a plăţilor compensatorii datorate ca urmare a încetării contractului individual de munca, sume actualizate conform indicelui de inflaţie.
În motivare au arătat ca au fost salariaţi ai pârâtei SC P SA Bucureşti, punctul de lucru Peco Vrancea, având o vechime de peste 15 ani şi că în urma procesului de reorganizare şi restructurare a pârâtei aprobat în anul 2005 s-a trecut la disponibilizarea personalului din acest punct de lucru.
Disponibilizarea s-a făcut în conformitate cu Planul social-anexa la contractul colectiv de aprobat de Consiliul de administraţie al pârâtei in anul 2005.
Conform pct. 4 din Planul social angajaţii disponibilizaţi sunt îndreptăţiţi să beneficieze, în funcţie de vechimea în muncă, de 8 salarii medii brute pe societate, pentru o vechime de 0-5 ani, 12 salarii, pentru o vechime de 5-15 ani si cate 15 salarii medii brute pe societate, pentru o vechime de peste 15 ani.
Sumele calculate prin Decizia de încetare a contractului individual de munca nu sunt corecte, întrucât în anul 2005 salariul mediu brut la nivelul pârâtei era de 1400 lei pe persoana, iar în anul 2006 de 1850 lei, pentru anul 2007 fiind de 2000 lei pe persoana.
A mai arătat că potrivit art. 50 din contractul colectiv de munca pe anii 2005 si 2006, în caz de concediere din motive neimputabile salariaţilor, angajatorul plăteşte salariatului o indemnizaţie de concediere astfel: de la 6 luni la trei ani – 1 salariu mediu net, de la trei la 10 ani – 2 salarii medii nete, de la 10 la 15 ani – 3 salarii medii nete, peste 15 ani – 4 salarii medii nete.
În contractul colectiv de muncă pe anul 2007 art. 50 prevede ca în caz de concediere din motive neimputabile salariaţilor, angajatorul plăteşte salariatului o indemnizaţie de concediere astfel: de la 0 la trei ani – 1,5 salarii medii nete, de la trei la 10 ani – 3 salarii medii nete, peste 10 ani – 5 salarii medii nete.
În contractul colectiv de muncă pe anul 2007 art. 50 prevede ca în caz de concediere din motive neimputabile salariaţilor, angajatorul plăteşte salariatului o indemnizaţie de concediere astfel: de la 0 la trei ani – 1,5 salarii medii nete, de la trei la 10 ani – 3 salarii medii nete, peste 10 ani – 5 salarii medii nete.
Din interpretarea contractului colectiv de munca şi a Planului social rezultă, au arătat reclamanţii, că pârâta ar avea de achitat o diferenţă de suma la plăţile compensatorii efectuate.
A precizat că plăţile compensatorii trebuiau sa fie acordate la nivelul salariului mediu brut, aşa cum prevede Planul social anexa la CCM.
Sumele acordate nu sunt supuse impozitării, angajatorului revenindu-i sarcina de a asigura plata acestor impozite, în condiţiile disp. art. 54 pct. 4 din Codul fiscal.
Prin întâmpinarea din data de 16.09.2008 pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, că sumele acordate în baza Planului social nu se cumulează cu cele prevăzute in contratul colectiv de muncă.
Aceasta împrejurare rezultă din Amendamentul încheiat la data de 13.09.2006 la Planul social din data de 21.04.2005, amendament care prevede ca părţile confirmă faptul că, în redactarea pct. 4 din Planul social (…) voinţa comună a părţilor (…) a fost aceea de a modifica in favoarea salariaţilor societăţii indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin din contractul colectiv de munca, şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere (…).
A mai arătat ca toate aceste acte reprezintă voinţa părţilor şi aceasta voinţă nu poate fi modificata pe cale judiciară.
O dovada în plus pentru cele susţinute este faptul că în CCM pe anul 2008 în art. 50 alin 5 se prevede ca acordarea unui pachet compensator conform Planului social exclude insa acordarea sumelor prevăzute la alin. 1 al acestui articol.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele:
Reclamanţii A.P. ş.a. şi intervenientul în nume propriu C.B. au fost salariaţi ai pârâtei, iar prin deciziile aflate la filele 17-33 şi respectiv 36-38 din dosar aceştia au fost disponibilizaţi, cu acordarea unei indemnizaţii de concediere stabilite în baza art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului social, ţinând cont de vechimea in cadrul P a salariatului.
Reclamanţii au susţinut că aceste sume, acordate cu titlu de indemnizaţie de concediere, nu sunt corect calculate, ele cumulându-se cu sumele ce erau prevăzute in art. 50 din Contractele colective de munca pe anii 2005, 2006 si 2007.
Conform pct. 4 din Planul social angajaţii disponibilizaţi sunt îndreptăţiţi să beneficieze, în funcţie de vechimea în muncă, de 8 salarii medii brute pe societate, pentru o vechime de 0-5 ani, 12 salarii, pentru o vechime de 5-15 ani şi câte 15 salarii medii brute pe societate, pentru o vechime de peste 15 ani
Acest Plan social constituie anexa la contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 50 din contractul colectiv de munca pe anii 2005 şi 2006, în caz de concediere din motive neimputabile salariaţilor, angajatorul plăteşte salariatului o indemnizaţie de concediere astfel: de la 6 luni la trei ani – 1 salariu mediu net, de la trei la 10 ani- 2 salarii medii nete, de la 10 la 15 ani- 3 salarii medii nete, peste 15 ani- 4 salarii medii nete.
Din Amendamentul încheiat la dat de 13.09.2006 la Planul social din data de 21.04.2005, amendament care prevede ca părţile confirma faptul că, în redactarea pct. 4 din Planul social (…) voinţa comuna a părţilor (…) a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor SC P SA indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin din contractul colectiv de muncă, şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere (…) rezulta că voinţa comuna a părţilor contractante a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor prevederile contractului colectiv de munca şi nu de a determina cumulul sumelor acordate cu titlu de indemnizaţie de concediere.
S-a susţinut de către reclamanţi şi faptul că nu este corect modul de calcul al acestor indemnizaţii, având în vedere că ele trebuiau calculate la nivelul salariului mediu brut pe societate.
Însă, articolul 4 din Planul social stabileşte modalitatea de stabilire a indemnizaţiei de disponibilizare luându-se in calcul salariul mediu brut pe anul anterior, care, pentru anul 2005 a fost de 1400 lei (salariul mediu brut din anul 2004), iar pentru anii următori s-a stabilit ca salariul mediu brut care va sta la baza indemnizaţiilor de disponibilizare se va calcula aplicând procentul de creştere a salariilor din anul anterior asupra salariului mediu brut, aşa cum a fost calculat în anul anterior (versiunea finala a Planului social din data de 21.04.2005, fila 18 din dosar).
Aşadar, este eronată susţinerea reclamanţilor în sensul că indemnizaţia de concediere se stabileşte înmulţind pur şi simplu numărul de salarii cuvenite în funcţie de vechimea în cadrul societăţii cu salariul mediu brut pe unitate, având în vedere ca Planul social – anexa la contractul colectiv de muncă, act ce reprezintă legea părţilor, prevede o altă modalitate de calcul, acceptată de angajaţi, prin reprezentanţii lor, prin semnarea acestui act.
Potrivit disp. art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părţi, iar potrivit disp. art. 31 alin. 1 din acest act normativ clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condiţiile legii, ori de cate ori părţile convin acest lucru.
Modificările se comunică organelor prevăzute de lege, aşa cum prevede aliniatul 2 al articolului 31 din acelaşi act normativ.
Potrivit disp. art. 969 cod. Civil convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, iar aliniatul 2 al aceluiaşi articol aceste convenţii se pot revoca doar cu consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege.
Este evident ca părţile au modificat, prin Planul social, prevederile contractului colectiv de muncă cuprinse în art. 50 cu privire la indemnizaţiile de concediere, astfel ca acţiunea formulată este neîntemeiată, şi a fost respinsă ca atare.
O dovadă în plus este faptul că în CCM pe anul 2008 în art. 50 alin 5 se prevede că acordarea unui pachet compensator conform Planului social exclude însă acordarea sumelor prevăzute la alin. 1 al acestui articol.
Referitor la plata impozitelor aferente sumelor plătite cu titlu de indemnizaţie de concediere, din avizele depuse de către pârâtă, precum şi din disp. art. 54 pct. 4 lit. J din Codul Fiscal rezultă că acestea sunt datorate de către angajator, aspect care, de altfel, nu a fost contestat de către pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii A.P. ş.a., intervenientul în nume propriu C.D. criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului au arătat că:
1. Stabilirea de către instanţă a unei situaţii de fapt eronată, neconformă cu realitatea.
Formula de calcul folosită de reclamanţii- recurenţi conduce la un rezultat diferit, rezultând diferenţe care nu se justifică (a dat exemplul unui salariat cu o vechime de 15 ani disponibilizat în luna ianuarie 2007).
Drepturile minimale prevăzute în art. 50 din contractul colectiv de muncă nu au fost completate cu drepturile din Planul social iar amendamentul invocat de pârâtă este nul şi neopozabil.
2. Caracterul formal al Amendamentului din data de 13.09.2006 apărut după înregistrarea Planului social la ITM Bucureşti, nerespectarea procedurii impuse de lege, pentru a indice în eroare instanţa asupra situaţiei de fapt.
3. Încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 30, 31 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, sub aspectul modificărilor aduse prin amendament fără ca acesta să fie înregistrat sau recunoscut legalitatea sa de către salariaţi.
În speţă operează dispoziţiile Legii nr. 130/1996 şi, prin urmare, amendamentul este lovit de nulitate şi nu poate fi opozabil.
Instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra formulei de calcul a indemnizaţiei de concediere folosită de pârâta SC P SA, calcul efectuat în afara dispoziţiilor punctului 4 din Planul social.
Au solicitat admiterea recursului iar în rejudecare modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii pe fond a acţiunii introductive, ca fiind întemeiată.
În drept şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9, art. 3041 şi art. 3121 C.pr.civilă.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata-pârâtă SC P SA Bucureşti a apreciat acţiunea ca fiind nefondată faţă de prevederile convenite de părţi prin Planul social prin Amendamentul din 13.09.2006 care reprezintă o clauză interpretativă a planului social.
În susţinerea motivelor de recurs au invocat faptul că Planul social în forma sa finală din 21.04.2005 completează prevederile art. 50 din Contractul colectiv de muncă şi nu reprezintă o variantă opţională a acestuia.
Prin decizia civilă nr. 88/R/23.01.2009 a Curţii de Apel Galaţi a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanţi şi intervenient împotriva sentinţei civile nr. 717/31.10.2008 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 2654/91/2008.
Au fost avute în vedere următoarele considerente:
Pretenţiile formulate în cauză vizează întinderea plăţilor compensatorii avându-şi izvorul în pct. 4 din Planul social intervenit la data de 21.04.2005 şi art. 50 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate încheiate pentru perioada 2005-2008.
Planul-social Anexă la contractul colectiv de muncă la nivelul societăţii, încheiat la data de 21.04.2005 între patronat şi salariaţi reprezentaţi de FSLI, a fost determinat de reorganizarea activităţii societăţii conducând la întocmirea proiectului de concediere colectivă.
Cât priveşte compensaţiile acordate salariaţilor, conform prevederilor art.4 din Planul Social, s-a convenit asupra acordării a 8 până la 15 salarii medii brute la nivelul societăţii aferente anului anterior celei în care are loc disponibilizarea, funcţie de vechimea în cadrul unităţii.
Pe de altă parte, prin dispoziţiile art. 50 din Contractele colective de muncă la nivel de societate, pe anii 2005-2007 s-a prevăzut în cazul concedierilor din motive care nu ţin de persoana salariatului, acordarea de către societate a unei indemnizaţii minime de concediere, valorile acordate efectiv fiind stabilite prin negociere cu organizaţia sindicală.
La data de 09.01.2006 părţile au convenit asupra încheierii unui Amendament privind punctul 4 din Planul social sub aspectul întinderii şi modalităţii de calcul a indemnizaţiilor de concediere, funcţie de salariul mediu brut pe societate ca medie a tuturor salariilor brute acordate de societate salariaţilor săi, în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.
De asemenea, prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006 aceleaşi părţi au convenit asupra completării punctului 4 din Planul social, în sensul explicitării voinţei comune a acestora de a nu cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza planului social cu cele acordate în baza art. 50 al. 1 din Contractul colectiv de muncă.
De altfel, în contractul colectiv de muncă pe anul 2008 s-a prevăzut la art. 50 al. 5 că acordarea unui pachet compensator conform planului social exclude acordarea sumelor prevăzute la al. 1 al aceluiaşi articol.
Drept urmare în mod legal şi temeinic prima instanţă a reţinut că părţile au modificat prin planul social prevederile art. 50 din contractul colectiv de muncă, cu privire la indemnizaţiile în caz de concediere, potrivit voinţei comune a acestora.
Interpretând dispoziţiile art. 50 din contractul colectiv de muncă instanţa constată că sumele invocate se referă strict la situaţia concedierilor individuale. În cazul concedierilor colective valorile acordate sunt stabilite prin negociere cu organizaţia sindicală, plecând de la formula utilizată în situaţia precedentă, care stabileşte indemnizaţia minimă ce va fi acordată de societate.
În consecinţă, art. 50 din contractul colectiv de muncă stabileşte doar nişte valori minime de la care se începe negocierea. În speţă, fiind vorba de o concediere colectivă, prin Planul Social aprobat au fost negociate drepturi cu o valoare superioară, respectiv de 8 salarii medii brute pe societate, pentru o vechime de 0-5 ani, 12 salarii, pentru o vechime de 5-15 ani si cate 15 salarii medii brute pe societate, pentru o vechime de peste 15 ani.
Nu pot fi primite astfel criticile recurenţilor-reclamanţi privind stabilirea de către instanţă a unei situaţii de fapt eronată, neconformă cu realitatea.
Nu se poate reţine că amendamentele încheiate ar avea un caracter formal atâta timp cât reprezintă rezultatul negocierii între reprezentanţii societăţii şi ai salariaţilor, fiind încheiate şi însuşite în forma depusă la dosar.
Sub aspectul cuantumului acestor indemnizaţii acordate recurenţilor-reclamanţi, din deciziile individuale privind încetarea contractului individual de muncă rezultă valoarea netă a indemnizaţiilor de concediere corespunzătoare vechimii fiecăruia în cadrul Petrom.
Potrivit precizărilor aduse baza de calcul a constituit-o valoarea salariului mediu brut din anul anterior (1400 lei în 2005) cu aplicarea pentru anii 2005-2008 a coeficienţilor de creştere a salariilor din anul anterior asupra salariului mediu brut, aşa cum a fost acesta calculat în anul anterior (1582 lei în 2006, 1796 lei în 2007 şi 2074 lei în 2008).
Din sumele rezultate s-a scăzut cota de impozit pe venit, conform amendamentului încheiat de părţi, depăşindu-se indemnizaţia de concediere în sumă netă menţionată în decizia de concediere şi primită de către salariat.
Fiind vorba despre sume brute, în mod corect pentru acestea au fost reţinute toate contribuţiile sociale datorate statului, nu doar impozitul pe venit, în mod normal sumele primite fiind mai mici decât cele calculate de reclamanţi.
În lipsa altor dovezi rezultă că indemnizaţiile de concediere astfel acordate recurenţilor-reclamanţi au fost în mod corespunzător calculate şi achitate.
Cu privire la lipsa de opozabilitate a amendamentului pe motivul neînregistrării legale a acestuia, dispoziţiile cuprinse în art. 31 din Legea nr. 30/1996 vizează situaţia modificărilor aduse contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, ori de câte ori părţile convin acest lucru.
În speţă, amendamentul invocat nu reprezintă o modificare propriu-zisă a contractului colectiv de muncă rolul acestuia fiind acela de a asigura o interpretare clauzelor cuprinse în Planul social în referire la acordarea indemnizaţiilor intervenite pentru acelaşi motiv, al concedierii, ca urmare nu era necesară înregistrarea sa la ITM, aşa cum invocă recurenţii.
Potrivit acestuia, voinţa comună a părţilor a fost aceea de a modifica indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 al. 1 din Contractul colectiv de muncă şi nu de a anula indemnizaţiile de concediere în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 al. 1 din Contractul colectiv de muncă.
Mai mult, în deciziile de încetare a contractului individual de muncă ale reclamanţilor sunt prevăzute sumele care urmează a fi plătite cu titlu de indemnizaţie
