– Codul muncii: art. 37, art. 38, art. 40 alin. (1) lit. c), art. 243
– CCM la nivel de unitate: art. 64 alin. (1)
Conform dispoziţiilor art. 243 C. mun., executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, neîndeplinirea obligaţiilor asumate atrăgând răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta.
Conform dispoziţiilor art. 243 C. mun., executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, neîndeplinirea obligaţiilor asumate atrăgând răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta.
în materia executării obligaţiilor se aplică principiul executării în natură a acestora, care înseamnă executarea obligaţiei în natura ei specifică, realizarea obiectului avut în vedere de părţi, debitorul neputând înlocui acest obiect cu o altă prestaţie.
în materia executării obligaţiilor se aplică principiul executării în natură a acestora, care înseamnă executarea obligaţiei în natura ei specifică, realizarea obiectului avut în vedere de părţi, debitorul neputând înlocui acest obiect cu o altă prestaţie.
Or, atâta vreme cât prevederile art. 64 alin. (1) din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate au caracter imperativ, menţionând că se va acorda salariaţilor cu ocazia sărbătorilor de Paşte, de Crăciun şi de „Ziua Feroviarului” un ajutor material al cărui cuantum va fi cel puţin un salariu de bază la nivelul clasei I, acordarea acestui ajutor nefiind condiţionată de criteriile financiare al companiei sau performanţelor economice ale acesteia, în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea formulată.
în principiu, pârâta nu contestă aceste drepturi salariale ale reclamanţilor, invocând, aşa cum s-a arătat mai sus, doar motive de ordin financiar, care nu reprezintă însă relevanţă în cauză.
Având în vedere că, potrivit art. 40 alin. (1) lit. c) C. mun., angajatorul are obligaţia să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă şi constatând că pretenţiile reclamanţilor se fundamentează pe o prevedere din contractul colectiv de muncă, căreia nu i s-a dat eficienţă de către pârâtă, în mod corect tribunalul a admis acţiunea formulată de aceştia.
(Decizia civilă nr. 1271/R-CM din 13 septembrie 2010)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 8 aprilie 2009, sub nr. 4000/63/2009, şi declinată în favoarea Tribunalului A. la data de 4 noiembrie 2009, A.S.F.C., în numele membrilor de sindicat B.V., C.V.E. ş.a., a chemat în judecată pe pârâtele CNCF CFR SA şi S.R. CF C., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligate acestea la plata ajutorului material aferent Zilei Feroviarului pentru anii 2006, 2007 şi 2008, în cuantum de un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare, sume actualizate în raport de indicele de inflaţie la data plăţii efective.
în motivarea acţiunii s-a arătat că, potrivit art. 64 din CCM la nivel de unitate pe anii 2005-2006, respectiv art. 65 din CCM la nivel de unitate pe anii 2007-2008, era prevăzut că salariaţii CNCF CFR SA vor beneficia de Ziua Feroviarului de un ajutor material, al cărui cuantum va fi de cel puţin un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare. S-a mai arătat că, şi în acest context, pârâta nu a respectat această prevedere contractuală, deşi fusese negociată şi acceptată de ambele părţi, în 2007 fiind acordată doar o parte din acest ajutor, în cuantum de 100 lei.
Prin întâmpinarea formulată, CNCF CFR SA a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că fondul de salarii al companiei a fost şi este limitat şi, din această cauză, este în imposibilitate de a acorda alte ajutoare. Obligaţia angajatorului de a achita drepturile pretinse este condiţionată de încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, fondul alocat drepturilor salariale fiind limitat. Pe de altă parte, s-a arătat că ajutoarele materiale acordate în anii 2006 – 2008 au fost mult mai mari decât cele la care salariaţii aveau dreptul.
Aceeaşi pârâtă a invocat prin completarea la întâmpinare din data de 27 mai
2009 excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.R. CF C., precum şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
La termenul de judecată din data de 10 martie 2010 reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul că a renunţat la judecată faţă de S.R. CF C., iar instanţa a pus în discuţie excepţiile invocate şi le-a respins.
Tribunalul A., prin sentinţa civilă nr. 625/CM din 21 aprilie 2010, a admis acţiunea precizată şi a obligat pe pârâta CNCF CFR SA să plătească reclamanţilor, membrii de sindicat, ajutorul material aferent Zilei Feroviarilor pentru anii 2006 – 310 lei, 2007 -307 lei şi 2008 – 500 lei pentru fiecare reclamant membru de sindicat, sume actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective.
în adoptarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, în perioada dedusă judecăţii, reclamanţii au avut calitatea de salariaţi ai pârâtei, astfel cum rezultă din copia carnetelor de muncă şi statele de plată, şi potrivit art. 64 din CCM la nivel de unitate pe anii 2005-2006, respectiv art. 65 din CCM la nivel de unitate pe anii 2007-2008, în afara ajutoarelor la care au dreptul, potrivit legii, salariaţii vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paşte, de Crăciun şi de Ziua Feroviarilor, de un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puţin un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, de ajutorul respectiv nebeneficiind salariaţii care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu, au fost sancţionaţi pentru consum de băuturi alcoolice sau la data acordării ajutorului se aflau în concediu fără plată pentru o perioadă de un an.
De la intrarea în vigoare a contractului colectiv de muncă, care este data înregistrării conform dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 130/1996, reclamanţii ar fi trebuit să beneficieze de acordarea acestui ajutor material cu ocazia Zilei Feroviarului, care potrivit contractului colectiv de muncă şi H.G. nr. 300/1999, este la data de 23 aprilie.
Ajutorul de Ziua Feroviarului nu a fost plătit decât parţial în anul 2007. S-a constatat că pârâta se face vinovată de încălcarea prevederilor contractului colectiv de muncă, precum şi de prevederile art. 40 alin. (2) lit. c) C. mun., potrivit cărora angajatorul are obligaţia de a acorda salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă.
S-a apreciat că au fost încălcate şi prevederile art. 156 C. mun., potrivit cărora salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligaţii băneşti ale angajatorilor, salariul cuprinzând salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri, aşa cum prevede art. 155 C. mun., pârâta producând reclamanţilor un prejudiciu material constând în contravaloarea ajutorului material de Ziua feroviarului.
Instanţa nu a reţinut susţinerea pârâtei privind dificultăţile financiare cu care s-ar fi confruntat în decursul anilor 2006-2008, respectiv incidenţa dispoziţiilor art. 1156 alin. ultim C. civ., acest aspect neputând exonera angajatorul de obligaţia de plată a drepturilor salariate cuvenite salariaţilor săi, asumate prin contractul colectiv de muncă, dificultăţile financiare neputând fi considerate exoneratoare de răspundere pentru debitor, întrucât nu pot fi asimilate forţei majore. Pe de altă parte, prin dispoziţia art. 2 alin. (2) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, părţile au prevăzut posibilitatea de negociere a unui nou contract, cu cel puţin 60 de zile înainte de expirarea perioadei de valabilitate, astfel că, în cuprinsul acestuia s-a prevăzut un mijloc juridic preventiv pentru ca părţile să se poată apăra împotriva consecinţelor impreviziunii. Cum pârâta a negociat contractul, fiind de acord cu menţinerea dispoziţiei cu privire la acordarea ajutorului material de Ziua Feroviarului, instanţa a considerat că nu-şi poate invoca, la acest moment, propria culpă pentru a fi exonerată de la plata drepturilor solicitate. Sub un alt aspect, la momentul 2006, 2007, 2008 când trebuia să se facă plata, este de notorietate că situaţia economică nu era afectată de criză.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta CNCF CFR SA B., în temeiul art. 304 pct. 9 teza a ll-a şi art. 3041 C. pr. civ., pe care a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, invocând următoarele motive:
Pe fondul cauzei, acţiunea reclamanţilor este netemeinică şi nelegală pentru următoarele motive:
Potrivit art. 64 din CCM pe anii 2005-2006 şi art. 65 din CCM pe anii 2007-2008, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariaţii vor mai beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paşte, de Crăciun şi de Ziua Feroviarilor şi de un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puţin un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.
însă, prin O.U.G. nr. 79/2001, privind întărirea disciplinei economico-financiare şi alte dispoziţii cu caracter financiar, aprobată prin Legea nr. 59/2002, cu completările ulterioare, s-au stabilit măsuri pentru nerespectarea obiectivelor stabilite agenţilor economici monitorizaţi privind fondul de salarii şi numărul mediu de personal, iar CNCF CFR SA a fost agent economic monitorizat în sensul prevederilor O.U.G. nr. 79/2001, în vigoare şi în perioada anilor 2006-2008, fiind companie naţională la care statul este acţionar majoritar.
Prin H.G. nr. 142/2005 şi H G. nr. 50/2006 s-a prevăzut pentru agenţii economici monitorizaţi fondul de salarii şi numărul mediu de personal, precum şi reducerile efective de personal defalcate pe trimestre, la nivelul fiecărui minister şi autoritate publică centrală. S-a prevăzut astfel că drepturile salariale ocazionale prevăzute în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă încheiate la nivelul agenţilor economici monitorizaţi, reprezentând prima de vacanţă, prima de Paşte, prima acordată cu ocazia zilei festive, denumite bonusuri, se vor plăti astfel încât, cumulat de la începutul fiecărui an, să reprezinte pe primele trimestre ale anilor respectivi cel mult 65% şi cel mult 35% în trimestrul IV.
Având în vedere această situaţie, recurenta a acordat salariaţilor ajutoare materiale în perioada anilor 2006-2008, din acestea, pentru Ziua Feroviarului s-a acordat în anul 2007 în luna aprilie, suma de 100 lei/salariat.
Faţă de fondul limitat de salarii, aceasta a fost în imposibilitate de a acorda alte ajutoare decât cele deja acordate pentru sărbătorile de Paşte şi Crăciun.
Se arată astfel că obligaţia contractuală asumată de angajator nu mai este susceptibilă de întrucât împrejurările în care trebuia executată o fac radical diferită de cea asumată de angajator la data semnării contractului când circumstanţele economice-financiare erau diferite.
Se mai susţine că obligaţia asumată de angajator, pe de o parte, nu mai este susceptibilă de executare, deoarece împrejurările în care trebuia executată o fac radical diferită de cea asumată de angajator la data semnării contractului, iar pe de altă parte, apare ca o obligaţie imposibil de executat, în sensul art. 1156 alin. ultim C. civ., faţă de circumstanţele economico-financiare din ultimii ani, ce au afectat şi compania naţională.
Fondul de salarii al companiei a fost şi este limitat şi din această cauză este în imposibilitate de a acorda pentru anii 2006-2008 şi alte ajutoare.
Potrivit principiului forţei obligatorii a contractului, obligaţia angajatorului de a plăti drepturile solicitate era şi este condiţionată de încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli, fondul alocat cheltuielilor salariale pe perioada 2006-2008 fiind limitat, iar acordarea drepturilor în litigiu ar fi condus la depăşirea acestuia.
în subsidiar, s-a arătat că situaţia economică a companiei este cunoscută de organizaţiile sindicale, fondul de salarii fiind limitat.
Prin întâmpinarea formulată, A.S.F.C. din cadrul S.R. CFR C. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că sentinţa este legală atât în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor, cât şi a fondului cauzei.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse.
în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea şi a obligat pe pârâtă la plata sumelor cuvenite cu titlu de ajutor material aferent „Zilei Feroviarului” pe perioada anilor 2006, 2007, 2008 către reclamanţi, reprezentat de un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.
Reclamanţii – membrii de sindicat – în numele cărora s-a formulat acţiunea de faţă sunt angajaţi ai pârâtei-recurente şi au solicitat plata drepturilor salariale reprezentând ajutorul material pentru „Ziua Feroviarului” în perioada anilor 2006-2008.
Potrivit art. 64 din CCM pe anii 2005-2006 şi art. 65 din CCM pe anii 2007-2008, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariaţii vor mai beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paşte, de Crăciun şi de Ziua Feroviarilor de un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puţin un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare: de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariaţii care în cursul anului respectiv au absentat nemotivat de la serviciu, au fost sancţionaţi pentru consum de băuturi alcoolice sau la data acordării ajutorului se aflau în concediu fără plată pe o perioadă de un an.
Contractele colective de muncă sus-menţionate au fost semnate de reprezentanţii administraţiei şi reprezentanţii organizaţiilor sindicale din societăţile respective care, la art. 1, au precizat că se obligă să respecte în totalitate prevederile acestor contracte.
Potrivit art. 236 alin. (1) C. mun., contractul colectiv de muncă este convenţia încheiată în formă scrisă între angajator sau organizaţia patronală, pe de o parte, şi salariaţi reprezentanţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă întinzându-se aşa cum stabileşte art. 241 alin. (1) lit. a) C. mun. pentru toţi salariaţii angajatorului, pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
în recursul formulat recurenta susţine că este agent economic monitorizat în sensul prevederilor O.U.G. nr. 79/2001, în vigoare şi în perioada anilor 2006-2008, întrucât este companie naţională la care statul este acţionar majoritar.
în această situaţie, angajatorul avea obligaţia la momentul negocierii contractului colectiv de muncă să ţină cont de prevederile O.U.G. nr. 79/2001, aşa cum a fost modificată ulterior şi care era în vigoare în anii 2005 şi următorii, perioadă pentru care reclamanţii solicită drepturile salariale restante. De asemenea, existenţa acestui act normativ şi faptul că este unitate monitorizată nu îl exonerează pe angajator de obligaţiile pe care şi le-a asumat prin contractul colectiv de muncă şi nici de faptul că nu s-a avut în vedere productivitatea muncii şi nivelul financiar al acesteia.
De menţionat este şi faptul că negocierea contractului colectiv de muncă ar fi trebuit să aibă ca punct de pornire posibilităţile financiare ale angajatorului în ceea ce priveşte acordarea drepturilor angajaţilor.
Pe de altă parte, în chiar recursul formulat, pârâta recunoaşte că a acordat salariaţilor ajutoare materiale în perioada anilor 2005-2008, cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi Crăciun, iar pentru „Ziua Feroviarului” s-a acordat, în anul 2007, suma de 100 lei/salariat.
Potrivit art. 37 C. mun., drepturile şi obligaţiile privind relaţiile de muncă dintre angajator şi salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă şi al contractelor individuale de muncă.
Art. 38 C. mun. prevede că salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege şi orice tranzacţie prin care se urmăreşte aceasta este lovită de nulitate. Cu privire la acest text, Curtea Constituţională a reţinut că interdicţia de a renunţa la drepturile prevăzute de lege în favoarea salariaţilor este o măsură de protecţie a acestora din urmă, menită să asigure exerciţiul neîngrădit al drepturilor şi intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă.
Interdicţia de renunţare are însă în vedere nu numai drepturile stabilite prin lege, dar şi pe cele stabilite prin negocieri colective garantate legal sau prin negociere individuală recunoscută legal.
Drepturile dobândite prin negocieri colective se situează, sub aspectul regimului juridic, pe aceeaşi treaptă cu cele stabilite prin acte normative, potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă la nivel de unitate producându-şi efecte pentru toţi salariaţii, prevedere identică menţionată şi în dispoziţiile art. 241 lit. a) C. mun.
Critica din recurs în sensul că instanţa de fond nu a avut în vedere că pârâta ar f plătit drepturile băneşti solicitate în cauză în mod cumulat cu alte plăţi făcute de Paşte şi de Crăciun este neîntemeiată, chiar pârâta recunoscând prin recurs că a acorda salariaţilor ajutoare materiale în perioada anilor 2005-2008, cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi Crăciun, iar pentru „Ziua Feroviarului” s-a acordat, în anul 2007, doar suma de 100 lei/salariat.
Faţă de această situaţie, nici dispoziţiile art. 1156 alin. ultim C. civ. nu pot f aplicabile în cauză întrucât, dacă recurenta ar fi avut o situaţie de forţă majoră ce ar f dus la imposibilitatea îndeplinirii plăţii salariilor către angajaţi, nu se punea probleme numai a nerespectării obligaţiei contractuale privind plata sumelor pentru „Ziua Feroviarului”, ci ar fi dus la concedieri colective ale salariaţilor, determinate de cauzele intervenite ulterior.
Or, atâta vreme cât prevederile art. 64 alin. (1) din Contractul Colectiv de Muncâ la nivel de unitate au caracter imperativ, menţionând că se va acorda salariaţilor ci ocazia sărbătorilor de Paşte, de Crăciun şi de „Ziua Feroviarului” un ajutor material a cărui cuantum va fi cel puţin un salariu de bază la nivelul clasei I, acordarea acestu ajutor nefiind condiţionată de criteriile financiare al companiei sau performanţelor eco nomice ale acesteia, în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea formulată.
în principiu, pârâta nu contestă aceste drepturi salariale ale reclamanţilor, invo când, aşa cum s-a arătat mai sus, doar motive de ordin financiar, care nu reprezinte însă relevanţă în cauză.
Având în vedere că, potrivit art. 40 alin. (1) lit. c) C. mun., angajatorul are obli gaţia să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă şi constatând că pretenţiile reclamanţilor se fundamentează pe o prevedere din contractul colectiv de muncă căreia nu i s-a dat eficienţă de către pârâtă, în mod corect tribunalul a admis acţiunec formulată de aceştia.
Faţă de aceste considerente, Curtea, constatând că toate criticile formulate sun nefondate, în baza art. 312 alin. (1) C. pr. civ., va respinge ca nefondat recursul.
