Legea nr. 142/1998
■ Legea nr. 142/1998 nu instituie în sarcina angajatorului o obligaţie de a acorda tichete de masă, ci doar o posibilitate.
■ în Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public nu se prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă, iar în ceea ce priveşte personalul contractual, această vocaţie se realizează doar în condiţiile prevederii în buget a sumelor cu această destinaţie în urma negocierii prin Contractul colectiv de muncă.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 4612/R din 19 noiembrie 2008, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 1786/02.04.20078, Tribunalul Teleorman, Secţia de litigii de muncă, asigurări sociale şi administrativ fiscal, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondată cererea reclamanţilor-recurenţii A.C.N., A.V. ş.a., formulată împotriva pârâtei Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială T.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că reclamanţii au solicitat acordarca contravalorii tichetelor de masă pe perioada 1.11.2004 la zi.
Tribunalul a făcut aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 142/1998, reţinând că alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă se poate acorda numai personalului contractual, în condiţiile în care angajatorul a prevăzut în buget aceste sume, iar acordarea s-a negociat prin contractele colective de muncă.
In cauză, subiectivul pasiv este o instituţie publică, iar prin legile bugetare s-a prevăzut expres că nu se alocă sume cu această destinaţie.
In acest sens, Tribunalul a făcut aplicarea Deciziei nr. 14/18.02.2008 a
înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a pronunţat într-un recurs în interesul legii soluţia în sensul că alocaţia de hrană sub forma tichetelor este doar o vocaţie, nu un drept.
împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, au formulat recurs motivat reclamanţii, care, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au criticat sentinţa ca netemeinică şi nelegală, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 142/1998, întrucât intimata nu a depus diligenţe pentru executarca efectivă a acestei legi, în caz contrar o astfel de reglementare fiind lipsită de finalitate, iar acordarea tichetelor, în funcţie doar de voinţa angajatorului, reprezintă o restrângere a dreptului la protecţie socială şi o aplicare discriminatorie a unor dispoziţii legale obligatorii.
Au susţinut recurenţii că temeiul legal al acordării tichetelor este legea specială, întrucât, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, salariaţii instituţiilor bugetare pot încheia contracte colcctive de muncă, însă prin acestea nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi stabilite prin lege.
In cazul funcţionarilor publici, au susţinut recurenţii, neacordarea acestui drept contravine dispoziţiilor Constituţiei privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, dreptului la protecţie socială egală şi încalcă art. 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor invocate şi ţinând seama de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată următoarele:
Recurenţii-reclamanţi au solicitat acordarea tichetelor de masă în calitate de funcţionari publici şi personal contractual al unei instituţii publice.
Aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, Legea nr. 142/1998 stabileşte doar posibilitatea acordării tichetelor de masă, fară a institui în sarcina angajatorului obligaţia de acordare a acestor tichete. Aşadar, nefiind vorba despre un drept de natură salarială, ci despre un beneficiu, a cărui acordare este condiţionată, prin lege, de existenţa posibilităţilor financiare, de încadrarea în limitele bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, nu poate fi reţinută susţinerea recurenţilor-reclamanţi referitoare la faptul că ar fi supuşi unei discriminări, prin neacordarea tichetelor de masă solicitate, în raport cu alţi salariaţi care beneficiază de acestea.
De altfel, în Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public nu se prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă, iar, în ceea ce priveşte personalul contractual, această vocaţie se realizează doar în condiţiile prevederii în buget a sumelor cu această destinaţie în urma negocierii prin CCM.
In acest sens, se reţine că din probele administrate nu a rezultat că există o aplicare discriminatorie a Legii nr. 142/1998, prin care se încalcă egalitatea cetăţenilor în faţa legii, întrucât Legea nr. 142/1998 stabileşte că acordarea beneficiului tichetelor de masă nu este obligatorie pentru angajatori, depinzând de capacitatca angajatorului de a suporta aceste costuri, iar, în speţă, reclamanţii nu au dovedit că sunt îndeplinite condiţiile menţionate.
Mai mult decât atât, relevantă în aprecierea actualei situaţii de fapt este O.U.G. nr. 90/2007 privind unele măsuri financiar-fiscale în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi reglementări în domeniul cheltuielilor de personal, care prevede, în art. II, următoarele: „Instituţiile publice centrale şi locale, aşa cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, şi prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publiec locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2008 personalului din cadrul acestora”.
Drept consecinţă, vizând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Curtea a respins recursul, ca nefondat.
