În motivarea acţiunii s-a arătat, în primul rând că, prin decizia nr.706/14.07.2009 a RNP Romsilva – Direcţia Silvică Suceava, care i-a fost comunicată la data de 20.07.2009, s-a hotărât ca începând cu data încetării termenului de preaviz de 20 de zile lucrătoare, suspendat în perioada concediului medical, să fie concediat, urmare a reducerii postului de pădurar pe care îl ocupa la Ocolul Silvic Putna – Cantonul Silvic Sihăstria, cu reţinerea în cuprinsul deciziei de concediere, că măsura reducerii postului a fost determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de reclamant, urmare a aplicării „Metodologiei privind gradarea unităţilor şi subunităţilor regiei şi condiţiile minime pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea structurilor acestora”, precum şi din cauza diminuării resursei de masă lemnoasă şi a veniturilor, ca efect a reducerii suprafeţei fondului forestier proprietate publică a statului, prin aplicarea Legii nr.247/2005, respectiv din cauza rezilierii contractelor de administrare a fondului forestier aparţinând altor deţinători şi din cauza restrângerii sau a desfiinţării unor activităţi nerentabile”.
În al doilea rând, a susţinut reclamantul, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului poate fi individuală sau colectivă, potrivit art.66 Codul muncii, solicitând să se analizeze în speţa de faţă ce fel de concediere a realizat angajatorul RNP Romsilva – Direcţia Silvică Suceava.
Invocă reclamantul art.68 Codul muncii, care defineşte instituţia concedierii colective funcţie de numărul de salariaţi disponibilizaţi în decursul unei perioade determinate de timp (30 de zile calendaristice) şi de numărul total al salariaţilor din unitate, menţionând şi că este extrem de importantă calificarea concedierii, deoarece funcţie de felul concedierii (individuală sau colectivă) se stabileşte şi se analizează conduita legală a angajatorului în gestionarea restrângerii de personal.
A mai arătat reclamantul că, în cauză gestionarea concedierilor a fost atât de defectuoasă, încât se relevă a fi nelegală, indiferent dacă concedierea a fost individuală sau colectivă.
În drept, au fost invocate disp.art.76-78 Codul muncii, art.77-79 Codul muncii, art.283 şi următoarele Codul muncii, art.274 Cod procedură civilă.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat instanţei respingerea acţiunii ca nefondată, motivând că încetarea contractului individual de muncă a reclamantului îşi are justificarea în aceea că, urmare a aplicării metodologiei privind gradarea unităţilor şi subunităţilor regiei şi condiţiilor minime pentru înfiinţarea acestora, locul de muncă ocupat de către salariat a fost efectiv desfiinţat ca urmare a reorganizării activităţii.
În consens cu prev.art.65 al.2 din codul muncii, desfiinţarea locului de muncă, respectiv a cantonului silvic Sihăstria are o cauză reală şi serioasă, dintre cele prevăzute de al.1 al aceluiaşi articol, cumulându-se atât măsurile de reorganizare a activităţii, cât şi dificultăţile economice generate de reducerea permanentă a suprafeţei fondului forestier aflat în administrarea Direcţiei silvice Suceava ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră şi a constituirii de structuri proprii de administrare, respectiv ocoale silvice private care funcţionează ca entităţi distincte ce nu fac parte din structura organizatorică a unităţii pârâte.
În al doilea rând, trimiterile din motivele contestaţiei relative la faptul că nu s-au respectat criteriile de stabilire a ordinii de prioritate şi înşiruirea acestora nu au nici o relevanţă atâta timp cât locul de muncă al reclamantului, strict individualizat şi delimitat, constând în gestionarea şi paza unor unităţi amenajistice nu mai există ca urmare a reorganizării, iar aşa cum prevede legislaţia în domeniu şi a statuat practica judiciară, problemele organizatorice şi funcţionarea unităţii sunt atributul exclusiv al angajatorului.
Astfel, art.40 al.1 din codul muncii prevede că angajatorul are în principal dreptul să stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii.
Deci, organizarea activităţii prin stabilirea unei structuri organizatorice raţionale – în cazul cantoanelor silvice, modul de arondare pentru paza şi gestionare a unităţilor amenajistice, cât şi repartizarea salariaţilor pe locuri de muncă fundamentate tehnic – este atributul exclusiv de competenţa celor care angajează.
Prin încheierea din data de 15.10.2009, Tribunalul Suceava – secţia civilă a trimis cauza administrativ spre competentă soluţionare Secţiei comerciale, de contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 18.01.2010 cu număr de dosar 304/86/2010.
Prin înscrisul depus în şedinţa publică din data de 13.05.2010, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii motivat de faptul că reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă.
Prin sentinţa nr. 1865 din 25 mai 2010, Tribunalul Suceava – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea având ca obiect „litigii privind funcţionarii publici” formulată de reclamantul C.V., în contradictoriu cu pârâta RNP Romsilva -Direcţia Silvică Suceava, ca inadmisibilă.
Analizând cu prioritate excepţia invocată, prin prisma dispoziţiilor art.137 al.1 Cod procedură civilă, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin decizia contestată nr.706/14.07.2009 (fila 6 dosar) s-a dispus că începând cu data încetării termenului de preaviz de 20 de zile lucrătoare, suspendat în perioada concediului medical, reclamantului îi încetează contractul individual de muncă, ca urmare a reducerii postului de pădurar.
Dispoziţiile art.58 al.1 OUG nr.59/2000 prevăd că „personalului silvic i se aplică dispoziţiile Legii nr.188/1999, în măsura în care prezenta ordonanţă de urgenţă nu dispune altfel”, iar art.109 din Legea nr.188/1999 prevede că litigiile care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public se soluţionează de instanţa de contencios administrativ.
În ceea ce priveşte parcurgerea procedurii prealabile, instanţa de fond a apreciat că este obligatorie doar în litigiile care au ca obiect încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarului public, cum rezultă din interpretarea „per a contrario” a dispoziţiilor art.106 din Legea nr.188/1999.
Potrivit acestui text de lege, „în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care le consideră netemeinice sau nelegale, el poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea nr.554/2004.
Per a contrario, în celelalte litigii care-i privesc pe funcţionarii publici nu se cere parcurgerea procedurii prealabile.
De altfel, Legea nr.188/1999, prin art.76 al.1, acoperă modul de soluţionare a celorlalte litigii care îi privesc pe funcţionarii publici, fără a face trimitere la Legea nr.554/2004: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim se poate adresa instanţei de judecată, în condiţiile legii, împotriva autorităţii sau instituţiei publice care a emis actul sau care a refuzat să rezolve cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim”.
În acord cu principiile cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituţională a statuat, în mod constant, că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiţie şi la un proces echitabil în însăşi substanţa sa, statul dispunând de o anumită marjă de apreciere în acest sens.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamantul C.V., solicitând, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, raportate la art. 3041 Cod procedură civilă şi art. 312 alin. 5, casarea sentinţei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare Tribunalului Suceava, pentru cercetarea fondului pricinii, cauza fiind soluţionată pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie ce nu este dată în speţă, întrucât:
Reclamantul face parte din rândul personalului silvic cu statut de salariat şi nu de funcţionar public, iar decizia de concediere este un act de dreptul muncii – fiind întemeiată pe disp. art. 65 şi următoarele din Codul muncii, fiind supusă condiţiilor de formă prevăzute de art. 74 Codul muncii, a cărui verificare este dată în competenţa funcţională a secţiei de contencios administrativ printr-o normă specială, fără ca prin aceasta să fie schimbată natura juridică a deciziei de concediere din act de dreptul muncii în act administrativ unilateral.
Totodată, invocându-se dispoziţiile art. 2 al.1 lit. c din Legea nr. 554/2004 raportate la dispoziţiile art. 97 şi 99 din Legea nr. 188/1999, republicată, în problema calificării deciziei de concediere a salariatului se susţine, în motivarea recursului, că nu este dată excepţia privind neîndeplinirea procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Litigiul dedus judecăţii este un contencios atipic, asimilat acestui gen de judecată în raport de art. 59 din OUG nr. 59/2000, raportat la art. 109 din Legea nr. 188/1999, încât, nefiind în prezenţa unui veritabil act administrativ, care nu a fost emis în legătură cu raportul de serviciu al unui funcţionar public, nu se pune problema aplicării art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Motivează recurentul că această interpretare a fost dată de însăşi Direcţia Silvică Suceava, cu prilejul soluţionării recursului declarat împotriva Încheierii din 15.10.2009 pronunţată în dosarul Tribunalului Suceava nr. 5348/86/2009.
Pentru a fi acoperită şi problema parcurgerii procedurii prealabile, după pronunţarea Încheierii din 15.10.2009 de către tribunal, reclamantul a solicitat Direcţiei Silvice Suceava revocarea deciziei nr. 706/2009, cererea de revocare fiind comunicată la data de 21.10.2009.
Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr.1723 din 7 octombrie 2010, a admis recursul şi, casând sentinţa recurată, a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru următoarele considerentele:
Art.7 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 stabileşte în alineatul 1 că persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, trebuie să solicite administraţiei publice emitente, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.
În cazul în care termenul de 30 de zile a fost depăşit, persoana vătămată poate formula plângerea administrativă prealabilă în interiorul unui termen de 6 luni de la emiterea actului, cu condiţia dovedirii unor motive temeinice (art.7 alin.7).
Sesizarea instanţei de contencios administrativ cu cererea în anularea unui act administrativ individual se face în condiţiile art.11 din Legea nr.554/2004 întru-un termen de 6 luni care curge de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, a comunicării răspunsului nejustificat a soluţionării cererii sau de la data expirării termenului de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. h, necesar soluţionării cererii.
În speţă, după sesizarea Tribunalului Suceava – Secţia civilă cu anularea deciziei nr. 706/14.07.2009, reclamantul – recurent C.V. a formulat plângere prealabilă solicitând revocarea actului, plângere ce a fost comunicată Direcţiei Silvice Suceava la data de 21.10.2009.
La data sesizării secţiei Comerciale, contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Suceava – Complet specializat în contencios administrativ (15.01.2010 conform rezoluţiei de la f.1 dosar) expirase şi termenul legal de 30 de zile pentru soluţionarea cererii de revocare cu care autoritatea administrativă emitentă fusese sesizată.
În aceste împrejurării, soluţionarea cauzei pe excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, s-a făcut cu neobservarea formelor legale şi recurentului i s-a produs o vătămare, ceea ce constituie o nulitate în condiţiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor de procedură astfel îndeplinite.
