1. Potrivit art. 60 alin. (1) lit. i) C. muncii, concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata efectuării concediului de odihnă.
2. Conform art. 75ni C. muncii, decizia de concediere produce efecte de la data comunicării salariatului.
3. Atâta vreme cât din aceste texte de lege rezultă clar că nu se poate dispune încetarea contractului de muncă în perioada efectu-
arii concediului de odihnă, în situatia în care decizia de concediere a fost comunicată salariatului în perioada în care acesta îşi efectua concediul de odihnă, producându-şi efectele din acel moment, nu se poate pretinde existenţa unei confuzii între cele două momente, cel al dispunerii concedierii şi cel de la care aceasta îşi produce efectele.
4. Cum salariatul se afla în efectuarea concediului de odihnă, nu
i se putea aplica termenul de preaviz acordat de angajator de la data comunicării deciziei, astfel încât acestuia i s-au încălcat şi prevederile legale privind efectuarea preavizului111.
C.A. Piteşti, s. civ., confl. muri. şi asig. soc., min. şi fam.,
dec. nr. 1937/R /2009, Jurindex
Prin cererea înregistrată la data de 22.12.2008, contestatorul G.E. a formulat, în contradictoriu cu intimatele B. SA B. şi B. Sucursala V., contestaţie împotriva deciziei de concediere nr. 1680 din 24.11.2008, prin care i s-a comunicat că îi încetează contractul de muncă înregistrat sub nr. 394/17.09.2007, pentru motive ce nu ţin de persoana sa, ca urmare a concedierii colective, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: desfiinţarea deciziei de concediere nr. 1680 din 24.11.2008; acordarea de despăgubiri morale ca urmare a emiterii acestei decizii abuzive şi nelegale, precum şi despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca salariat.
In motivarea contestaţiei, contestatorul a arătat, în fapt, că la data de
03.12.2008 a fost chemat la serviciu, deşi era în concediu şi i s-a înmânat decizia de concediere nr. 1680 din 24.11.2008, fară a i se oferi vreo explicaţie, decizie din care rezultă că a încetat contractul de muncă al acestuia, înregistrat sub nr. 394/17.09.2007, pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective.
Contestatorul a apreciat că decizia de concediere este netemeinică şi nelegală, întrucât a fost emisă şi comunicată în timp ce se afla în concediu de odihnă. Or, conform art. 60 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 53/2003, concedierea salariaţilor nu poate avea loc pe durata efectuării concediului de odihnă, iar art. 38 alin. II lit. h) din Contractul colectiv de muncă stipulează expres că nu poate fi dispusă conccdierca salariaţilor pe durata efectuării concediului de odihnă. Conform art. 75 C. muncii,
decizia de concediere produce efecte de la data comunicării acesteia salariatului.
Contestatorul a arătat că din prevederile legale invocate rezultă clar că nu poate avea loc concedierea pe perioada concediului de odihnă, decizia, în acest caz, fiind lovită de nulitate. Contestatorul a susţinut că, potrivit înscrisurilor ataşate contestaţiei, se afla în cea de-a doua tranşă de a concediului de odihnă, în perioada 02.12.2008 –
16.12.2008 şi, cu toate acestea, a fost chemat la serviciu în data de
03.12.2008, în timp ce se afla în perioada concediului de odihnă, şi i s-a comunicat decizia de concediere nr. 1680/24.11.2008. Contestatorul a apreciat că decizia de conccdiere este nelegală şi pentru faptul că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea total eronată a prevederilor legale şi ale contractului colectiv de muncă, respectiv art. 38 alin. (9) şi (10) din acest contract. (…)
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 606 din 9 iunie 2009, a respins contestaţia formulată. La pronunţarea acestei sentinţe s-a reţinut de către instanţa de fond că, prin decizia de concediere nr. 1680 emisă la data de 24.11.2008, s-a dispus, în temeiul art. 65 din Legea nr. 53/2003
– Codul muncii – încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, înregistrat cu nr. 394/17.09.2007, pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective. Decizia a fost înmânată contestatorului la data de 03.12.2008, dată la care, fiind în concediu de odihnă, a fost chemat la serviciu cu scopul de a i se desface contractul de muncă, după cum precizează acesta prin chiar cererea de chemare în judecată.
Potrivit art. 60 alin. (1) lit. i) C. muncii şi art. 38 alin. (1) lit. h) din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC B. SA, aplicabil pentru anul 2008, concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata efectuării concediului de odihnă.
Insă, aşa cum rezultă din decizia contestată, concedierea contestatorului a fost dispusă de angajator la data de 24.11.2008. Or, la data respectivă contestatorul nu se afla în concediu de odihnă, ci în cadrul programului normal de lucru, perioada în care reclamantul figura în concediu de odihnă fiind 02.12.2008 – 16.12.2008, aşa cum arată chiar acesta în contestaţia formulată. Nu există nicio dispoziţie legală prin care să fie interzisă comunicarea deciziei de concediere în timpul efectuării concediului de odihnă de către salariatul vizat de această măsură.
Contestatorul face confuzie între cele două momente diferite: cel al dispunerii concedierii şi cel de la care aceasta îşi produce efectele. Potrivit art. 75 C. muncii, decizia de concediere produce efecte de la data comunicării salariatului. Dispoziţiile legale invocate [art. 60 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 53/2003] sunt foarte clare, nelăsând loc vreunei interpretări contradictorii, acestea făcând referire la momentul în care nu
poate fi dispusă concedierea, şi nicidecum la momentul de la care această decizie îşi produce efectele. De altfel, angajatorul i-a acordat contestatorului un termen de preaviz de 20 de zile lucrătoare, care a început să curgă de la data comunicării deciziei, art. 5 din actul contestat prevăzând că la expirarea termenului de preaviz încetează contractul individul de
muncă al salariatului. In aceste condiţii, instanţa a apreciat că susţinerile contestatorului în sensul că, prin emiterea deciziei, au fost încălcate dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. i) C. muncii, sunt lipsite de temei.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, contestatorul G.E.
Recursul declarat de contestator este în parte întemeiat.
Instanţa a constatat că, în speţă, cel de-al treilea motiv de recurs, care vizează greşita aplicare a legii, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este întemeiat. Astfel, prin decizia de concediere nr. 1680 din 24 noiembrie 2008, intimata a desfăcut contractul de muncă al contestatorului G.E., din funcţia de operator ghişeu bancar, pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective. La art. 5 din decizie s-a menţionat că salariatul beneficiază de un termen de preaviz de 20 zile lucrătoare, care începe să curgă de la data comunicării deciziei şi că la expirarea termenului de preaviz încetează contractul individual de muncă al salariatului. Decizia de concediere a fost emisă de intimată la data de 24 noiembrie 2008 şi a fost comunicată acestuia la data de
03.12.2008, dată la care recurentul se afla în concediu de odihnă, fiind chemat la serviciu pentru această comunicare, aşa cum a arătat contestatorul, iar intimata nu contestă aceasta.
Potrivit art. 60 alin. (1) lit. i) C. muncii, concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata efectuării concediului de odihnă. De asemenea, art. 38 alin. (1) lit. h) din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC B. SA prevede: „Concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata efectuării concediului de odihnă”. Rezultă, astfel, că atât prevederile contractului colectiv de muncă, cât şi cele ale Codului muncii precizează în mod clar că nu poate fi dispusă concedierea salariaţilor în perioada în care aceştia se află în concediul legal de odihnă. Pe de altă parte, potrivit art. 75 C. muncii, decizia de conccdiere produce efecte de la data comunicării ei salariatului.
Scopul prevederilor art. 60 alin. (1) lit. i), cât şi ale art. 75 din Legea nr. 53/2003 este acela de a proteja angajatul, în sensul că până la data la care acesta ia cunoştinţă de concediere aceasta nu-şi poate produce efectele.
In speţă, aşa cum s-a arătat mai sus, decizia de concediere a contestatorului a fost emisă la data de 24 noiembrie 2008, iar comunicarea către acesta s-a făcut la data de 03.12.2008. Instanţa de fond a reţinut că, din moment ce la data emiterii deciziei de concediere contestatorul nu se
afla în executarea concediului de odihnă, ci în cadrul programului de lucru, iar comunicarea i s-a făcut în perioada concediului de odihnă, nu se poate pretinde că încetarea contractului de muncă a avut loc în perioada concediului de odihnă.
Or, atâta vreme cât decizia de concediere îşi produce efectele, potrivit textului de lege sus-menţionat, de la data comunicării, comunicare care s-a făcut contestatorului în perioada în care îşi efectua concediul de odihnă, în mod greşit au fost interpretate de instanţa de fond dispoziţiile legale privind emiterea deciziei de conccdiere.
Atâta vreme cât din textele de lege invocate rezultă clar că nu se poate dispune încetarea contractului de muncă în perioada efectuării concediului de odihnă şi că decizia de concediere în litigiu a fost comunicată contestatorului în perioada în care acesta îşi efectua concediul de odihnă, producându-şi efectcle din acel moment, nu se poate pretinde existenţa unei confuzii între cele două momente diferite, cel al dispunerii concedierii şi cel de la care îşi produce efectele, aşa cum a procedat instanta de fond.
Pe de altă parte, potrivit art. 73 C. muncii, persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c) şi d), art. 65 şi art. 66 C. muncii beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare. Aşa cum s-a arătat mai sus, temeiul legal al deciziei de concediere fiind menţionat în art. 65 C. muncii, intimata a acordat contestatorului un termen de preaviz de 20 de zile de la data comunicării deciziei. Cum contestatorul se afla în efectuarea concediului de odihnă, nu i se putea aplica termenul de preaviz de 20 zile de la data comunicării deciziei, astfel încât acestuia i s-au încălcat şi prevederile legale privind efectuarea preavizului.
Din cele arătate rezultă că decizia de concediere a contestatorului-re-curent a început să îşi producă efectele în perioada când acesta efectua concediul de odihnă, situaţie în care, potrivit art. 60 alin. (1) lit. i), art. 75 din Legea nr. 53/2003 şi art. 38 alin. (1) lit. h) din Contractul colcctiv de muncă, decizia astfel emisă este nulă.
Aşa fiind, s-a admis recursul formulat, s-a modificat sentinţa atacată şi s-a constatat nulitatea deciziei de concediere nr. 1680 din 24 noiembrie 2008, emisă de intimată. Potrivit art. 78 C. muncii, instanţa a obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
