S-a dispus anularea deciziei nr. 312/31.12.2011, emisa de intimat, precum si reintegrarea pe postul detinut anterior si plata tuturor drepturilor banesti de la data concedierii si pâna la data reintegrarii efective.
Având în vedere succesiunea acestor cereri precum si durata contractului individual de încheiat de contestatoare, instanta a constatat ca la data de 06.06.2009 a încetat de drept si contractul individual de munca al acesteia, fara a fi nevoie de nicio formalitate în acest sens, întrucât încetarea are loc prin efectul legii independent de vointa uneia dintre parti datorita cauzelor intervenite în timpul derularii raportului de munca (în sensul ca titularul postului a pe acesta întrucât astfel nu ar fi putut înceta contractul individual de munca al acesteia prin acordul partilor, nemaifiind suspendat contractul individual de munca la data încetarii).
Însa dupa data încetarii de drept a raporturilor de munca contestatoarea a continuat raporturile de munca prestând activitatea de asistent medical principal (si nu debutant) .Or, într-o atare situatie, continuarea activitatii dupa expirarea contractului de munca pe durata determinata (specifica contractul individual de munca încheiat de contestatoare) a facut incidente în speta dispozitiile art. 84 Codul muncii în sensul ca automat contractul de munca al salariatului a devenit pe durata nedeterminata. Faptul ca nu a fost încheiat în forma scrisa nu au relevanta, întrucât în dreptul muncii conditia încheierii în forma scrisa este ceruta ca o conditie pentru proba existenta lui nu si pentru valabilitate.
Examinând sentinta recurata prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel Craiova a admis recursul formulat de angajator, pentru urmatoarele considerente:
Legea aplicabila în cauza de fata este Codul muncii în varianta în vigoare la data de 06.06.2009 când a încetat de drept contract individual de munca pe durata determinata încheiat între parti. Instanta de fond a avut în vedere în solutionarea cauzei dispozitiile art. 84 din Codul muncii, pe care însa le-a interpretat gresit.
Potrivit art. 84 din Codul muncii, varianta în vigoare la 06.06.2009, la încetarea celui de-al treilea contract individual de munca pe durata determinata, prevazut la art. 80 alin. (4), sau la expirarea termenului prevazut la art. 82 alin. (1), daca pe postul respectiv va fi angajat un salariat, acesta va fi angajat cu contract individual de munca pe durata nedeterminata.
Instanta de fond a avut în vedere teza finala a textului si a apreciat faptul ca mentinerea salariatei în activitate dupa încetarea contractului individual de munca, a presupus încheierea unui nou contract care are durata nedeterminata.
Aceasta interpretare nu are în vedere dispozitiile imperative prevazute de art. 30 alin. (1) din Codul muncii, potrivit carora “încadrarea salariatilor la institutiile si autoritatile publice si la alte unitati bugetare se face numai prin concurs sau examen, dupa caz”. Dispozitiile imperative ale art. 30 alin. 1 instituie conditia concursului sau examenului ca o conditie de valabilitate a contractelor individuale de munca încheiate de institutiile bugetare .
Or, reclamanta nu a sustinut vreun examen pentru ocuparea postului dupa încetarea de drept a contractului individual de munca, astfel încât nu se poate pune problema încheierii valabile a unui nou contract individual de munca. În aceste conditii, criticile recurentei privind încalcarea de catre instanta de fond a dispozitiilor legale imperative de la art. 30 alin. 1 din Codul muncii sunt fondate.
Constatându-se ca instanta de fond a facut o gresita aplicare a legii, sunt aplicabile dispozitiile art. 312 rap. la art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila si în consecinta, Curtea va admite recursul , va modifica sentinta recurata în sensul respingerii actiunii.