A susţinut că, în calitate de angajat al pârâtei S.C. „P.” S.A. Dorohoi, a primit, la data de 21.10.2005 o înştiinţare prin care a fost anunţată despre acordarea preavizului de 20 zile lucrătoare până la data de 21.11.2005, când unitatea urma să-şi restrângă activitatea, iar angajaţii cărora le încetase contractul individual de muncă să beneficieze de drepturile de şomaj.
După primirea înştiinţărilor s-a mai lucrat până la data de 1.11.2005, perioadă în care s-au efectuat comasat orele de muncă prevăzute pentru preavizul de 20 zile lucrătoare.
Deşi unitatea era obligată să întocmească fişele de lichidare, să achite angajaţilor drepturile băneşti cuvenite până la încetarea activităţii şi să le elibereze carnetele de muncă, reclamanta susţine că nu a fost îndeplinită nici una din aceste obligaţii.
Fiind vorba despre o concediere colectivă, reclamanta susţine că toţi salariaţii sunt îndreptăţiţi şi la plata salariilor compensatorii prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 8/2003, modificată prin O.U.G. nr. 124/2003, Codul muncii consacrând principiul nediscriminării între salariaţi.
Prin întâmpinare, pârâta S.C. „P.” S.A. Dorohoi a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată, învederând că situaţia de fapt relatată de reclamantă prin acţiune nu corespunde realităţii.
Astfel, această pârâtă a susţinut că în sarcina sa nu mai subzistă obligaţia de eliberate a carnetului de muncă, deoarece acesta a fost predat reclamantei la data de 29.11.2005. Cât priveşte drepturile salariale solicitate, acestea sunt recunoscute şi înscrise în statele de plată, însă nu au fost acordate din cauza lipsei de disponibilităţi în contul unităţii, care se află în stare de faliment, atestată prin sentinţa nr. 468/16.12.2005 a Tribunalului Botoşani.
A mai arătat că plata salariilor compensatorii pretinse în baza O.U.G. nr. 8/2003 nu constituie obligaţia sa, aspect ce rezultă din neînscrierea societăţii în anexa la H.G. nr. 1315/27.10.2005 printre societăţile comerciale care beneficiază de prevederile O.U.G. nr. 8/2003.
Ulterior, aceeaşi pârâtă, prin administratorul ei judiciar, a solicitat suspendarea acţiunii reclamantei în baza prevederilor art. 42 din Legea nr. 64/1995.
Şi pârâta A.J.O.F.M. Botoşani a solicitat respingerea cererii reclamantei de obligare a sa la plata salariilor compensatorii prevăzute de O.U.G. nr. 8/2003, întrucât ordonanţa ar fi aplicabilă salariaţilor disponibilizaţi prin concedieri colective din cadrul societăţilor naţionale, companiilor naţionale, societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat şi societăţilor comerciale la care acestea deţin pachetul majoritar de acţiuni. Or, S.C. „P.” S.A. Dorohoi este o unitate cu capital majoritar privat din anul 1999, pachetul de acţiuni fiind cumpărat de C. C. Mai mult, S.C. „P.” S.A. Dorohoi nu figurează în hotărârea Guvernului care stabileşte societăţile ce pot efectua concedieri colective potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 8/2003, cât şi numărul de persoane care poate beneficia de prevederile acestei ordonanţe de urgenţă.
Prin sentinţa nr. 233 din 1.03.2006 a Tribunalului Botoşani – Secţia civilă, s-a respins, ca nefondat, capătul de cerere formulat de reclamanta B. E. privind obligarea pârâtei A.J.O.F.M. Botoşani la plata salariilor compensatorii prevăzute de O.U.G. nr. 8/2003.
S-a disjuns judecarea capetelor de cerere privind obligarea pârâtei S.C. „P.” S.A. Dorohoi, prin lichidator S.C. „Management, Reorganizare, Lichidare” S.R.L. Iaşi la plata drepturilor salariale şi în solidar a salariilor compensatorii prevăzute de O.U.G. nr. 8/2003.
În temeiul art. 42 din Legea nr. 64/1995, s-a suspendat judecarea capetelor de cerere formulate în contradictoriu cu pârâta S.C. „P.” S.A. Dorohoi, prin lichidator.
S-a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea capătului de cerere privind eliberarea şi completarea carnetului de muncă.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe, reclamanta a declarat recurs.
În motivarea acestuia, a susţinut că, întrucât în cauză a avut loc o concediere colectivă, consideră că este îndreptăţit la plata salariilor compensatorii, conform prevederilor O.U.G. nr. 8/2003, modificată prin O.U.G. nr. 124/2003 şi ale art. 5 din Codul muncii, care consacră principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii, fiind interzise discriminările de orice fel, inclusiv în materie de protecţie socială.
Examinând recursul de faţă, curtea îl constată neîntemeiat.
Astfel, examinând recursul sub aspectul motivului de recurs invocat, este de observat faptul că, potrivit prevederilor art. 5 alin. 1 din Codul muncii „în cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii”, iar, potrivit alineatului 2 al aceluiaşi articol „orice directă sau indirectă faţă de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, , opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, este interzisă”.
Acest principiu însă funcţionează însă raportat la salariaţii aceleaşi unităţi. Or, în cauză, aşa cum corect s-a reţinut în considerentele sentinţei recurate – potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 8/2003 beneficiază de măsurile de protecţie socială prevăzute de acest act normativ „salariaţii disponibilizaţi prin concedieri colective din cadrul societăţilor naţionale, companiilor naţionale, societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat şi societăţile comerciale la care acestea deţin pachetul majoritar de acţiuni …”, precum şi ,,… salariaţii disponibilizaţi prin concedieri colective, în urma procesului de restructurare şi reorganizare din cadrul societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale”.
Câtă vreme însă, unitatea la care a prestat activitate reclamanta, S.C. „P.” S.A. Dorohoi, este o societate comercială cu capital majoritar privat încă din anul 1999, acesteia nu îi sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 8/2003, neputându-se pune, comparativ cu unităţile prevăzute de art. 1 din acest act normativ, problema existenţei vreunei discriminări între salariaţi. O astfel de problemă s-ar fi putut pune numai dacă reclamanta ar fi fost discriminat sub aspectul măsurilor de protecţie socială în raport cu ceilalţi salariaţi din cadrul S.C. „Porţelanul” S.A. Dorohoi.
Faţă de cele de mai sus şi cum sentinţa recurată este legală, curtea, având în vedere prevederile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
(Decizia nr. 612 din 12.09.2006 a Curţii de Apel Suceava – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale)
