Competenţa de soluţionare a unei acţiuni în despăgubire fomulate împotriva fostului administrator judiciar al debitorei aflat în procedura insolenţei, despăgubiri rezultate din pretinse fapte de descriminare. Incidenţa prevederilor art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.
Distincţia între răspunderea pentru daune cauzate prin fapte discriminatorii şi răspunderea specială a administratorului judiciar ca urmare a aplicării unei sancţiuni în condiţiile art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, republicată.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2132 din 21 noiembrie 2011
Prin sentința comercială nr. 157/1 februarie 201, judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Comercial Mureș nr. 1242/1371/2007 a respins excepția tardivității invocată de pârâta C.C. IPURL Târgu Mureș privind invocarea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei C.N.C.D., a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei C.N.C.D. și a respins acțiunea promovată de reclamanții O.A., O.D. și C.E. față de această pârâtă precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții M.S. și C.A.M.A.; a admis în parte acțiunea promovată de reclamanții O.D., O.A. și C.E. împotriva pârâților C.C. IPURL Târgu Mureș și SC A. SA Târgu Mureș, a admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții M.S. și C.A.M.A. față de aceeași pârâți, pe care i-a obligat în solidar să plătească suma de 578 lei în favoarea reclamantului O.D. și de 599, 12 lei în favoarea reclamantului C.E., cu titlu de despăgubiri. Pârâta C.C. IPURL a fost obligată să-i plătească intervenientului M.S. suma de 1700 lei cu titlu de despăgubiri, intervenientei C.A.M.A. suma de 1446, 16 lei cu același titlu iar reclamanților O.D., C.E. și intervenientului M.S. daune morale de căte 2000 lei. S-a respins ca nefondată acțiunea promovată de reclamanta O.A. împotriva pârâților C.C. și SWC A. SA, la fel și capătul de cerere formulat de intervenienta în interes propriu C.A.M.A. de obligare a pârâtei C.C. IPURL la plata sumei de 10.000 lei daune morale, precum și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta C.C. IPURL împotriva chematelor în garanție D.M. și B.L.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut că față de debitoarea SC R. SA a fost deschisă procedura insolvenței la data de 22 noiembrie 2005, fiind ridicat dreptul de administrare al debitoarei la data de 5 mai 2006 iar administratorul judiciar SC C.C. SRL însărcinat cu conducerea activității acesteia. Ulterior, acesta a devenit C.C. IPURL. La data de 5 aprilie 2007 s-a deschis procedura falimentului, pe perioada de observație Consiliul de administrație al debitoarei era format din D.M., L.A., L.T.C., Z.C. și O.D., chemata în garanție D.M. îndeplinind funcția de director general. Potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză modul de A. are și plățile individuale făcute către reclamanți cu privire la drepturile acestora salariale nu s-a făcut pe baza unei proceduri acceptate de cei în drept, ele fiind stabilite și aprobate pe categorii de personal de către chematele în garanție D.M. și B.L., deși plata dreptului salarial trebuie făcut în baza hotărârii Consiliului de Administrație cu Acordul Comitetului sindicatului. S-a constatat că plata s-a făcut în mod diferențiat, unii salariați fiind avantajați în detrimentul altora, astfel că intervenientul M.S. și reclamantul C.E. au încasat salariile cu multă întârziere, iar reclamanților O.D. și O.A. nu li s-a plătit în perioada de observație nici o sumă din drepturile salariale restante la 22 noiembrie 2005.
Judecătorul sindic a constatat că potrivit raportului de expertiză contabilă plata drepturilor salariale s-a făcut diferențiat pe categorii de salariați, dar pentru a fi incidente prevederile O.G. nr. 137/2000 a apreciat că reclamanții trebuiau să indice criteriul de avut în vedere de pârâți la plata în mod diferențiat a salariilor.
După ce a analizat starea de fapt rezultată din analiza actelor dosarului, ținând cont de consecințele modului diferențiat de plată a salariilor în relațiile salariaților reclamanți cu băncile creditoare și prejudiciile create pentru fiecare în parte, judecătorul sindic a considerat cu sunt aplicabile dispozițiile art. 20 din republicată, precizând că potrivit art. 20 alin. (1) lit. e) din acest act normativ, administratorul judiciar are obligația de a supraveghea operațiunile de gestionare a patrimoniului debitoarei. în acest context, judecătorul sindic a făcut aplicarea prevederilor art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 republicată și a angajat răspunderea C.C. IPURL, ținând cont și de clauzele contractului de încheiat cu SC A. SA.
Hotărârea judecătorului sindic a fost atacată cu recurs de pârâta SC C.C. IPURL Târgu Mureș dar și de reclamanții, respectiv intervenienții O.D.V., O.A., C.E., M.S. și C.A.M.A.
Recurenta SC C.C. IPURL Târgu Mureș a solicitat în principal casarea sentinței cu trimiterea spre competentă soluționare Tribunalului Comercial Mureș în complet de primă instanță nu complet sindice iar în subsidiar modificarea în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, a cererii de intervenție în principal ca inadmisibilă , în subsidiar ca nefondată, admiterea cererii de chemare în garanție a SC A.R. A. SA și a numiților D.M. și B.L.
în motivarea recursului s-a învederat că s-a încălcat o normă de drept substanțial și s-a făcut o greșită interpretare a unei norme juridice, deoarece temeiul de drept al acțiunii îl constituie încălcarea principiului constituțional al nediscriminării iar natura juridică specială a acțiunii face ca soluționarea pricinii să beneficieze de o procedură specială, inclusiv prin prisma compunerii instanței de judecată (art. 27 din O.G. nr. 137/2000).
S-a mai învederat că art. 2 din O.G. nr. 137/2000 reglementează o acțiune în despăgubiri bazată pe discriminare iar instanța competentă este cea de drept comun.
Recurenta a subliniat că verificând latura obiectivă și cea subiectivă a cauzei, rezultă că pretențiile alegate judecății nu au nici o legătură cu procedura insolvenței și că, în mod greșit s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 137/2000 fiind respinsă excepția inadmisibilității acțiunii deși în speță nu erau întrunite condițiile speciale prevăzute de acest text legal.
în esență s-a învederat că indiferent de obiectul acțiunii, se impune a priori a se constata dacă există o discriminare, Acordarea despăgubirilor constituind un petit subsidiar.
Recurenta a invocat și nerespectarea prevederilor art. 7201 C.proc.civ., față de natura comercială a litigiului dedus judecății care rezidă din faptul că reclamanții solicită despăgubiri de la un comerciant. în plus, s-a precizat că indiferent de tipul răspunderii, angajarea acesteia presupune îndeplinire unor condiții exprese or, în cauza dedusă judecății nu sunt îndeplinite condițiile de angajare a răspunderii statuate de O.G. nr. 137/2000, nefiind dovedită fapta ilicită, discriminatoare și prejudiciabilă, neexistând certitudinea vreunui prejudiciu, neexistând probe suficiente pentru cuantificarea sa. Sub aspectul culpei s-a subliniat că față de obligațiile practicianului în insolvență, culpa este de mijloace.
S-a mai precizat că solicitarea daunelor morale într-un litigiu comercial este inadmisibilă, inclusiv din perspectiva dreptului muncii;
Recurenta a criticat faptul că i s-a respins cererea de chemare în garanție a directorului general al debitoarei falite-D.M. și a directorului economic -B.L., deoarece potrivit concluziilor raportului de expertiză contabilă aceste persoane au dispus cu privire la fiecare plată în parte.
în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., recurenta a învederat că instanța de fond a admis cererea introductivă fundamentată pe dispozițiile legale referitoare la discriminare pornind de la faptul că reclamanții nu și-au încasat drepturile salariale, că administratorul judiciar avea obligația să supravegheze modul de plată a salariilor, obligație statuată de Legea insolvenței și pe care nu ar fi respectat-o, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare.
Recurenții C.E., C.A.M.A., M.S., O.D.V. și O.A., au solicitat casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, sau modificarea în parte în sensul admiterii cererii lor așa cum a fost formulată.
Recurenții au invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 5, pct. 8, pct. 9 și 304 1 C.proc.civ.
Referitor la motivul de recurs reglementat de textul art. 304 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ. recurenții au precizat că acțiunile lor sunt întemeiate printre alte dispoziții legale pe prevederile O.G. nr. 137/2000 și pe ale Protocolului nr. 12 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale privind interzicerea generală a discriminării, astfel că prin incidența prevederilor art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 se impunea citarea obligatorie a Consiliului și comunicarea tuturor actelor procedurale acestei instituții, parte în proces. S-a subliniat că prin nerespectarea normelor speciale de procedură, C.N.C.D. nu a beneficiat de drepturile sale procesuale și nici nu a putut să-și exprime poziția cu privire la faptele de discriminare reclamate .
în ceea ce privește motivul prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., recurenții au precizat că deși au cerut plata de daune care își au izvorul în fapte de discriminare, fapta reglementată de O.G. nr. 137/2000, instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia, reținând că nu s-a făcut dovada existenței vreunui criteriu de discriminare, fără însă a-și manifesta rolul actelor potrivit art. 129 C.proc.civ.
Al treilea motiv de recurs, vizând textul art. 304 alin. (1) pct. 9 C.proc.civ., este argumentat de recurenți prin constatările raportului de expertiză care dovedesc existența faptelor de discriminare, criteriul dominant de discriminare constituindu-l „categoria profesională „. S-a subliniat că distincțiile de tratament juridic aplicate de intimata C.C. IPURL și de prima instanță, constituie prin ele însele discriminare.
S-a învederat că nesoluționarea cererilor întemeiate pe discriminare și a celor privind obligarea la daune – interese, neA.area compensațiilor și daunelor morale, constituie o încălcare și aplicare greșită a legii și o nesoluționare pe fond a cererii.
Recurenții C.E., C.A.M.A., M.S., O.D. Vasile și O.A. au formulat întâmpinare la recursul promovat de SC C.C. IPURL, prin care au susținut practic că judecătorul sindic este competent să soluționeze cererile lor, că SC C.C. IPURL a săvârșit faptele de discriminare în calitatea sa de administrator și lichidator judiciar al angajatorului lor și că fiind într-o procedură specială prevăzută de Legea nr. 85/2006 republicată, este exclusă competența instanțelor de drept comun.
în întâmpinare s-au menționat argumentele prezentate în cererile lor în recurs și s-au contestat apărările formulate de SC C.C. IPURL, solicitându-se respingerea recursului acestuia.
Recurentul SC C.C. IPURL a formulat la rândul său întâmpinare împotriva recursului reclamanților solicitând respingerea recursului reclamanților, negând faptul că s-ar fi încălcat norme de procedură care ar putea atrage sancțiunea nulității prevăzută de art. 105 alin. (2) C.proc.civ., precizând că reclamanții nu se pot subroga în drepturile C.N.C.D.- ului.
S-a mai învederat că nu s-a indicat care este actul pretins a fi denaturat și în ce constă denaturarea lor și că, hotărârea recurată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale care constituie sediul materiei, în esență relevându-se că administratorului judiciar al SC R. SA nu i s-a putut imputa vreo plată preferențială a drepturilor salariale care să poată fi etichetată discriminare.
Analizând hotărârea atacată în primul rând prin prisma motivelor de casare invocate atât de pârâți cât și de reclamanți, instanța reține următoarele:
La termenul de judecată din 19. 11.2009, în dosarul de fond SC C.C. IPURL a invocat excepția greșitei compuneri a completului de judecată și trimiterea cauzei la un complet de primă instanță, având în vedere faptul că reclamanții au invocat O.G. nr. 137/2000, în cauză fiind citată Comisia pentru Combaterea discriminării. Această excepție a fost soluționată prin încheierea 711/2 martie 2010, fiind respinsă. Anterior, prin încheierea din 11 septembrie 2009 judecătorul sindic s-a pronunțat asupra excepției necompetenței materiale invocată de pârâtă care a solicitat declinarea competenței în favoarea Tribunalului Mureș – Secția Contencios Administrativ.
Ceea ce este relevant în stabilirea competenței materiale de soluționare a cererii reclamanților este faptul că aceștia au solicitat obligarea pârâtei în calitatea sa de administrator judiciar la SC R. SA, la plata de daune interese ca urmare a săvârșirii unor fapte de discriminare, rezultând clar atât din cererile lor cât și chiar din motivarea recursului că acțiunile lor sunt întemeiate pe prevederile O.G. nr. 137/2000, invocând și obligativitatea citării C.N.C.D. potrivit art. 27 alin. (3) din respectivul act normativ.
Față de temeiul în drept invocat judecătorul sindic trebuia să-și verifice competența materială în raport și de prevederile art. 11 din Legea nr. 85/2006 republicată, mai precis să analizeze dacă o asemenea acțiune îndreptată împotriva fostului administrator judiciar al unei firme debitoare, acțiune formulată de salariații firmei, având ca obiect despăgubiri rezultate din fapte de discriminare, poate fi considerată de natură judiciară aferent procedurii insolvenței. în primul rând prin O.G. nr. 137/2000 – art. 27 alin. (1) se prevede că persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru Acordarea de despăgubiri, potrivit dreptului comun. O asemenea cerere nu poate fi considerată că are natura judiciară aferentă procedurii insolvenței, debitoarea SC R. SA nefiind direct implicată în conflict, raportul litigiilor bazat pe invocarea unor fapte de discriminare fiind între fostul administrator judiciar al debitoarei și angajații acesteia. Prin urmare, nu este atrasă competența materială de soluționare a judecătorului sindic ci competentă este instanța de drept comun, care va analiza dacă faptele invocate de reclamanți sunt discriminatorii și se justifică daunele pretinse, cu citarea obligatorie a C.N.C.D. potrivit dispozițiilor procedurale cuprinse în O.G. nr. 137/2000.
Judecătorul sindic, pe lângă faptul că în mod greșit s-a considerat competent să soluționeze cererile întemeiate pe O.G. nr. 137/2000, fără să fie investit cu o cerere întemeiată pe prevederile art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 republicată, a soluționat în fond acțiunea în baza acestui din urmă text legal. Acest text legal reglementează o răspundere specială a administratorului judiciar iar obligarea la acoperirea prejudiciului este condiționat de aplicarea unei sancțiuni administratorului judiciar în cazul în care se constată că din culpă sau rea credință nu își îndeplinește sau îndeplinește cu întârziere atribuțiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul sindic (art. 22 alin. (3) din Legea 85/2006, republicată).
Acest text legal nu lasă la latitudinea judecătorului sindic dacă va sancționa sau nu lichidatorul judiciar ci are termeni imperativi iar obligarea la acoperirea prejudiciului poate fi doar consecința aplicării textului alin. (3), în plus, alin. (5) face trimitere expresă la aplicarea prevederilor 1084și 1085 C.proc.civ., ceea ce imprimă un caracter sancționator, special al normelor reglementate de art. 22 din Legea 85/2006, republicată.
în cadrul procesual depus judecății, față de motivele și temeiul în drept invocate judecătorul sindic nu putea face direct aplicarea art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 republicată.
Se verifică astfel motivul de casare invocat de recurenta SC C.C. IPURL dar nu pentru greșita compunere a completului ci pentru necompetența materială de soluționare a cererii de judecătorul sindic, motiv care face de prisos analizarea celorlalte motive de recurs invocate de pârâtă. întrucât motivele invocate de reclamanți – art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ. țin de fondul cauzei iar motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C.proc.civ. nu se verifică, nefiind încălcate norme de procedură, aspectele procedurale invocate derivând din modul în care judecătorul sindic a soluționat excepția necompetenței materiale, recursul reclamanților va fi respins ca nefondat.
Văzând prevederile art. 304 pct. 3 C.proc.civ. coroborat cu art. 312 alin. (6) C.proc.civ., instanța a admis recursul formulat de SC C.C. IPURL și a casat sentința atacată, trimițând cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Târgu Mureș, instanța de drept comun competentă material ca urmare a abrogării art. 2 pct. 1 lit. a) C.proc.civ.
