Prin sentinţa civilă nr. 56 din 18 ianuarie 2011 a Tribunalului Cluj, a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de reclamantul G.A. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Statul Roman prin Consiliul Local, Municipiul Cluj-Napoca prin Primar, precum şi cererea de intervenţie in interes propriu formulata de Z.O.E. şi, în consecinţă, s-a dispus anularea parţială a Dispoziţiei nr. 3557/26.02.2007 emisă de Primarul Municipiului Cluj Napoca, restituirea în natură, în favoarea intervenientei Z.O.E. (ca urmare a cesionarii dreptului reclamantului G.A.) a imobilului în natură apartament nr. 2, înscris în CF col 122841 şi CF individ 122842, cu părţile indivize comune din imobilul construcţie situat în Cluj-Napoca, str.M., nr. 21 precum şi suprafaţa de 536,4 mp. din imobilul în suprafaţă de 565 mp., din imobilul nr. top. 10499/4 înscris în CF 8543 Cluj-Napoca, conform raportului de expertiză întocmit de inginer M.M.T.-parte integrantă din hotărâre, fiind stabilite masuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri în favoarea intervenientei (ca urmare a cesionarii dreptului reclamantului G.A.) cu privire la dreptul de proprietate asupra diferenţei până la echivalentul cotei de ½ parte din imobilul în natură construcţii care nu poate fi restituit în natură, ce a făcut obiectul vânzării în baza Legii 112/1995, despăgubiri stabilite în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a drepturilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, potrivit îndrumarului deciziei de casare, prima instanţă trebuie să analizeze cererea reclamantului şi a intervenientei cu privire la cota de 1/2 parte din întregul imobil înscris în CF nr. 8543 Cluj si să lămurească la ce se referă cererea reclamantului, pe lângă cota de 1/4 parte din imobil ce i se cuvine după G.A. sub B6, la cota de 1/2 din cota de 1/2 de sub B2 a lui M.E. sau la cota de 1/4 a lui G.F. de sub B5.
Instanţa a reţinut că, prin notificare, reclamantul a solicitat restituirea în natură a ½ parte din imobilul înscris în cf 8543 Cluj nr. top 10499, ai cărui anterior preluării de către stat au fost sub Bl G.A., iar, sub B 2 soţia acestuia M.E., reclamantul si intervenienta precizând, în şedinţa publică din data de 27.10.2009, faptul că înţeleg să revendice cota de ¼ parte după G.A. –tatăl reclamantului si cota de ¼ parte după M.E.-bunica reclamantului.
Prin dispoziţia nr. 3557/2007 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, s-a restituit în favoarea reclamantului cota de ¼ din apartamentul nr. 2 având nr. top 10499/3/II cu părţile indivize comune în cotă de 33,78/100 parte înscris în CF colectivă 122841 Cluj şi CF individuală nr. 122842 Cluj din imobilul construcţie situat pe str. M. nr. 21, iar, asupra cotei de ¼ parte din terenul construit aferent acestui apartament, din terenul curte în suprafaţă de 265 m.p. cu nr. top 10499/2 înscris în CF 8543 Cluj şi terenul curte în suprafaţă de 566 m.p. cu nr. top 10499/4, s-a acordat dreptul de folosinţă special. Pentru cota de ¼ din restul imobilului teren şi construcţii, înstrăinată în baza Legii nr. 112/1995, s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
În rejudecare, a fost dispusă proba cu expertiza, care a fost întocmită de ing. M.M.T., având ca obiective stabilirea terenului liber care poate fi restituit în natură, înscris in CF 8543 Cluj, nr. top iniţial 10499 şi să se precizeze dacă suprafaţa de 536,4 mp teren, corespunzătoare cotei de ½ parte înscrisă în cf , poate fi restituită în natură.
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, terenul este localizat in partea nord-vestică a intravilanului municipiului Cluj-Napoca, cartier Grigorescu, la intersectia Milcov cu str. G. Enescu, se identifică cu terenul înscris în CF 8543 Cluj, parte din nr. top 10499, din totalul suprafeţei iniţiale de 1072 mp, cotei de ½ parte îi corespunde suprafaţa de 536 mp, întocmindu-se propuneri de dezmembrare a nr. top iniţial în nr. top 10499/4, cu suprafaţa de 565 mp, teren situat în str.M. , nr. 21.
Părţile, cu ocazia efectuării lucrării de expertiză au arătat că solicită restituirea cotei de ½ parte din întreg imobilul, atât teren cât şi construcţii, respectiv acordarea întregii suprafeţe de teren de 830 mp., înscrise în CF 8543 Cluj, în compensarea cotei de ½ parte din construcţii neacoperită de restituirea unui singur apartament din cele 4 apartamente, pe amplasamentul în litigiu, cerere care a fost reiterată cu ocazia formulării concluziilor pe fondul cauzei de către reprezentantul părţilor.
Din copia răspunsului la raportul de expertiză şi notele de şedinţă depuse la dosar la data de 04.01.2009, rezultă că măsura compensatorie nu este posibilă, întrucât municipalitatea nu are un fond de rezervă disponibil pentru a fi acordat revendicatorului bunuri sau alte servicii în compensare, norma legala fiind una permisiva şi nu una imperativă de obligare la acordare în compensare, în măsura în care există bunuri disponibile.
Articolul 1 al 1 din Legea nr. 10/2001 consacră principiul restituirii în natură al imobilelor preluate abuziv de stat, iar, în cazul în care aceasta măsură nu este posibilă, se dispun masuri reparatorii în echivalent, principiu care rezidă şi din conţinutul dispoziţiilor art. 10 din Legea 10/2001 dispoziţiile aliniatului 1 raportat la art. 18 din lege, fiind incidente în prezenta cauza.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 al 2 si art. 10 al 10, din Legea 10/2001, în situaţiile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent care vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Din interpretarea dispoziţiilor legale mai sus arătate, rezultă că măsura reparatorie prin echivalent, constând în compensare cu alte bunuri sau servicii, constituie o obligaţie a unităţii destinatoare, însă o astfel de reparaţie nu depinde numai de voinţa unităţii notificate şi a notificatorului, ci si de existenta în patrimoniul unităţii notificate a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare.
In speţă, având în vedere faptul că, aşa cum rezultă din poziţia exprimata de pârâtul Municipiul Cluj prin Primar, măsura compensatorie nu este posibilă, întrucât municipalitatea nu are un fond de rezervă disponibil pentru a fi acordat revendicatorului bunuri sau alte servicii in compensare, instanţa a dispus masuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri în favoarea intervenientei ( ca urmare a cesionarii dreptului reclamantului G.A.), cu privire la dreptul de proprietate asupra diferenţei până la echivalentul cotei de ½ parte din imobilul în natura construcţii care nu poate fi restituit în natură, ce a făcut obiectul vânzării in baza Legii 112/1995, despăgubiri stabilite în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a drepturilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Curtea, prin decizia de casare, a statuat cu privire la cererea de intervenţie, în sensul că nicio dispoziţie legală nu se opune la cesionarea drepturilor care reies din calitatea de persoană îndreptăţită şi din formularea unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 si, cât timp un imobil astfel dobândit poate fi înstrăinat, reiese că şi drepturile ce există între formularea notificării şi restituire în natură pot fi înstrăinate.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat în termen legal recurs toate părţile.
Reclamantul şi intervenienta au solicitat modificarea sentinţei, în sensul admiterii în totalitate a acţiunii şi cererii de intervenţie principală, respectiv dispunerii restituirii în natură a suprafeţei de 830 mp teren din Cf nr.8543 Cluj, conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de inginer expert M.M.T., prin care s-a stabilit că ambele imobile situate pe str.M., respectiv cel de la nr. administrativ 21, ca şi cel de la nr. administrativ 21A fac parte din imobilul înscris în Cf 8543 Cluj, suprafaţa liberă ce poate fi retrocedată în natură fiind de 830 mp şi nu de numai 536,4 mp, cât a acordat prima instanţă, nefiind vorba de compensarea cu alte bunuri, ci de restituirea în natură a chiar bunului solicitat, la care reclamantul este îndreptăţit.
Pârâţii Primaul mun. Cluj Napoca, Municipiul Cluj Napoca şi Consiliul local al mun. Cluj Napoca au solicitat modificarea sentinţei, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii şi cererii de intervenţie principală, cu consecinţa menţinerii dispoziţiei atacate.
În motivarea recursului lor, pârâţii arată că, deşi, potrivit dispoziţiilor deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recurs în interesul legii obligatorie pentru instanţe, instanţa de judecată poate soluţiona pe fond notificarea, ea nu se poate pronunţa în locul autorităţii administrative, proprietară a bunurilor sale, dacă pot fi sau nu acordate bunuri în compensare, obligaţia instituită de lege prin art. 26 fiind una de diligenţe şi nu una de rezultat, imperativă, instanţa neputând întocmi, în locul unităţii administrativ-teritoriale, un inventar al bunurilor proprietatea privată a acesteia ce pot fi acordate în compensare. În plus, reclamantul este îndreptăţit doar la cota de ¼ parte din imobil ce a aparţinut tatălui său decedat şi nu şi la cea a bunicii, iar, în ceea ce o priveşte pe intervenientă, ea nu poate beneficia direct de dispoziţiile legii speciale, restituirea făcându-se în favoarea fostului proprietar sau a moştenitorilor acestuia, persoane îndreptăţite în sensul legii.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, raportat la dispoziţiile art. 3041 Cod proc.civ., curtea apreciază că cel declarat de reclamant şi interevenientă este fondat, în timp ce recursul pârâţilor este nefondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, referitor la întinderea cotei de proprietate a antecesorilor reclamantului, cu privire la care acesta a formulat notificare, prin decizia civilă nr. 134/2009 a Curţii de Apel Cluj, prin care s-a dispus trimiterea spre rejudecare, s-a statuat irevocabil că notificarea se referă la cota de ½ parte din imobil, primei instanţe rămânându-i doar să stabilească dacă, pe lângă cota de ¼ parte a lui G.A. de sub B 6, cealaltă cotă de proprietate de ¼ parte se referă la cota numitei M.E. de sub B 2 sau a lui G.F. de sub B 5, or instanţa de fond a stabilit aceasta, în sensul că diferenţa de ½ parte se referă la cota numitei M.E., bunica reclamantului.
În ceea ce priveşte posibilitatea acordării măsurilor reparatorii direct intervenientei, prin aceeaşi decizie, curtea a statuat irevocabil în sensul că aceasta este admisibilă, aceste motive nemaiputând constitui încă o dată obiect al căii de atac.
Referitor la posibilitatea acordării unor măsuri în compensare, în realitate, aşa cum corect susţin reclamantul şi intervenienta, nu este vorba de acordarea unor bunuri în compensare, ci de verificarea împrejurării dacă este posibilă restituirea în natură a unei părţi materiale din imobil corespunzătoare cotei de ½ parte la care reclamantul este îndreptăţit după tatăl şi bunica sa, iar porţiunea materială, ca şi în caz de partaj, când se determină o parte materială din bun ce urmează a fi atribuită unui copărtaş, nu se referă obligatoriu la jumătate din construcţie şi jumătate din teren, ci la o porţiune materială echivalentă (sau nu) valoric cotei ideale de proprietate, putându-se stabili, eventual, măsuri reparatorii în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru diferenţă (care ar fi sultă în caz de partaj).
În ceea ce priveşte porţiunea ce poate fi restituită în natură, conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit, aceasta este o suprafaţă de teren de 830 mp şi nu de numai de 566 mp, cât a dispus prima instanţă, imobilele de la nr. administrative 21 şi 21 A fiind situate pe parcela ce a constituit proprietatea antecesorilor reclamantului, parcelă dezmembrată ulterior, însă cele două fiind, în continuare, alăturate, ceea ce face posibilă restituirea în natură şi utilizarea lor conform destinaţiei economice actuale, dezlipirea ulterioară făcută de stat în vederea înstrăinării imobilului pe apartamente neputând să impieteze asupra posibilităţii de restituire în natură, în condiţiile în care construcţiile sunt aceleaşi de la data preluării.
Reclamanţii nu au solicitat măsuri reparatorii în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru vreo diferenţă de valoare până la cota de ½ parte şi nici cheltuieli de judecată în recurs. (Judecător Andrea A. Chiş)
