C. muncii, art. 18, art. 134, art. 189, art. 193
C. civ., art. 1169
H.G. nr. 518/1995, art. 16, art. 17
■ în lipsa unor reglementări clare materializate printr-un înscris, care să ateste raporturile dintre părţi sub aspectul duratei formării profesionale, inclusiv al obligaţiilor contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul şi al modalităţilor de suportare a cheltuielilor profesionale, instanţa a reţinut situaţia perfecţionării profesionale iniţiate de salariat.
■ Perioada în care salariatul a fost şcolarizat în străinătate şi a luat cunoştinţă de atribuţiile ce-i revin unui director de magazin, şi anume de supraveghere, control şi coordonare, nu reprezintă o delegare prevăzută de Codul muncii, ci o perioadă de pregătire profesională desfăşurată pentru pe care salariatul urma să o desfăşoare în ţară.
■ Dispoziţiile legale privind acordarea de sporuri salariale pentru neacordarea unei sărbători legale nu sunt aplicabile persoanelor care participă la o modalitate de perfecţionare profesională. La data de 1 decembrie, salariatul nu îşi îndeplinea sarcinile de serviciu, acesta participând la stagiul de pregătire, ipoteză în care angajatorul nu avea obligaţia de a-i plăti un spor de salarizare pentru ziua respectivă. Mai mult, cursurile de pregătire profesională s-au desfăşurat pe teritoriul altui stat care nu are prevăzută ca sărbătoare legală nelucrătoare ziua de 1 decembrie.
■ Dovada prejudiciului moral suferit de salariat este, prin derogare de la regula generală instituită în dreptul muncii, în sarcina acestuia. Modul de soluţionare a capetelor de cerere principale influenţează acordarea daunelor morale, şi anume reţinerea
lipsei vinovăţiei angajatorului ca urmare a neasumării vreunor obligaţii de către acesta din urmă.
C.A. Braşov, s. confl. mun. şi asig. soc., decizia nr. 24/M din 20 ianuarie 2006, în C.P.J.C. Braşov 2006
Prin sentinţa civilă nr. 404/2005 a Tribunalului B., a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul P.M., în contradictoriu cu pârâta SC K. SC S. pentru: 1. plata orelor suplimentare pentru perioada
19.10.2004 – 14.12.2004, 2. plata sumei pentru activitatea prestată în 1.12.2004; 3. plata diurnei; 4. daune morale în cuantum de 25.000 euro. Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că:
Reclamantul P.M. a avut calitatea de salariat în cadrul pârâtei SC K. SC S., în baza contractului individual de muncă nr. 4745 din
19.10.2004. In primul petit din cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând orele suplimentare prestate în intervalul 19.10.2004 – 14.12.2004. Din materialul probator administrat în cauză, instanţa a constatat faptul că în cauză nu a fost vorba de o delegare prevăzută de Codul muncii. Perioada 19.10.2004 – 14.12.2004 nu reprezintă o delegare a reclamantului la alt loc de muncă pentru a desfăşură activitatea pentru care a fost angajat. Această perioadă este o perioadă de pregătire profesională pentru munca pe care reclamantul urma să o desfăşoare în ţară după întoarcerea din Cehia. Perioada de pregătire o reprezintă perioada în care reclamantul a fost şcolarizat şi a luat cunoştinţă de atribuţiile ce-i revin unui director de magazin, şi anume de supraveghere, control şi coordonare, stagiul presupunea cunoaşterea de către acesta, în detaliu, a tuturor activităţilor desfăşurate de magazinele K.
înscrisurile depuse la dosar de pârâtă relevă faptul că, încă de la angajare, respectiv plcearca reclamantului în Cehia, acesta a luat cunoştinţă de stagiul de pregătire şi activităţile ce urmau a se desfăşura. Stagiul de pregătire urmat de reclamant în Cehia se încadrcază în pre-
vederile dispoziţiilor art. 189 lit. c) C. muncii. In cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art. 43 C. muncii privind delegarea salariatului pentru a efectua lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu în afara locului său de muncă, în speţă fiind vorba de pregătire şi luarea la cunoştinţă a atribuţiilor ce urmau a fi excrcitatc de reclamant în funcţia ce urma a fi îndeplinită ulterior la întoarcerea în ţară. Instanţa a înlăturat apărările reclamantului în ceea ce priveşte delegarea acestuia şi obligarea la plata orelor suplimentare de către pârâtă ca fiind nefondate.
In petitul al doilea din cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând plata zilei de
1.12.2004, pentru care nu s-a acordat zi liberă. Dispoziţiile legale privind acordarea de sporuri salariale pentru neacordarea unei sărbători legale nu sunt aplicabile persoanelor care participă la o modalitate de perfecţionare profesională. La data de 1.12.2004, reclamantul nu îşi îndeplinea sarcinile de serviciu, acesta participând la stagiul de pregătire, ipoteză în care pârâta nu avea obligaţia de a-i plăti un spor de salarizare pentru ziua respectivă.
Reclamantului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 134 C. muncii, pentru că acesta nu a desfăşurat activitate pentru angajator, fiind plecat din ţară pentru şcolarizare şi pregătire pentru funcţia pe care urma să o desfăşoare la întoarcere. Mai mult, cursurile de pregătire profesională s-au desfăşurat pe teritoriul altui stat care nu are prevăzută ca sărbătoare legală nelucrătoare ziua de 1 decembrie, motiv pentru care a respins acest capăt de cerere.
Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtului la plata sumei
reprezentând diferenţă diurnă faţă de diurna acordată. In susţinerea acestui petit, reclamantul a depus un mod de calcul al pretenţiilor solicitate în conformitate cu H.G. nr. 741/2004. Tot în susţinerea acestui petit, reclamantul mai arată că deplasarea din perioada 15.10.2004 –
17.12.2004 a fost făcută cu documente turistice, iar angajatorul, în lipsa unor reglementări oficiale interne, a diminuat din proprie iniţiativă şi cu bună ştiinţă cuantumul categoriei de diurnă. Contrar afirmaţiilor reclamantului, pârâta a depus la dosar înscrisuri care atestă cheltuielile efectuate de aceasta la deplasarea reclamantului în Cehia, precum şi cuantumul sumei încasate de P.M.
Instanţa a înlăturat apărările reclamantului în ceea ce priveşte H.G. nr. 518/1995 cu privire la acordarea unei diurne superioare ca şi cuantum, aceasta nefiind aplicabilă, societatea în cauză fiind cu capital privat. Dispoziţiile art. 16 din H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar nu sunt aplicabile, iar art. 17 din acelaşi act normativ are un caracter orientativ pentru societăţile cu capital privat din care face parte şi pârâta în cauză. In consecinţă, pârâta avea obligaţia legală sau convenţională de a plăti reclamantului diurnă într-un anumit cuantum pentru deplasarea acestuia în străinătate, situaţie
în care nu poate fi vorba despre o diferenţă de diurnă neacordată. In cauză, nu s-a făcut nici dovada că între părţi s-ar fi semnat acte adiţionale la contractul de muncă, în care să se prevadă pe perioada şcolari
zării în străinătate plata unei diurne mai mari decât cea acordată. Pârâta a depus la dosar probe, carc atestă faptul că i-a acordat reclamantului diurnă, motiv pentru carc instanţa a respins acest capăt de cercrc ca neîntemeiat.
In petitul 4 din cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând prejudiciul cauzat de angajator ca urmare a trimiterii lui în Republica Cehă, fară viză legală, peste perioada prevăzută de legislaţia în vigoare. Reclamantul mai arată faptul că pentru încălcarea legislaţiei pentru străini cu privire la şederea pe teritoriul altui stat a fost anchetat, amprentat, sancţionat, lipsit de libertate şi i s-a aplicat pe paşaport „Ordin de părăsire” de către Poliţia pentru Străini din P.
In primul rând, reclamantul nu a dovedit existenţa unui prejudiciu suferit de acesta din culpa societăţii. Necunoaşterea legii nu poate fi folosită în susţinerea cererii privind acordarea de daune morale. Instanţa înlătură apărările reclamantului în ceea ce priveşte obţinerea de vize pentru şedere peste termenul legal de 30 de zile prevăzut de
H.G. nr. 605/1995 de cătrc pârâtă. Având în vedere faptul că există un act normativ care trebuie cunoscut de fiecare care părăseşte teritoriul ţării, acesta nu poate invoca necunoaşterea legii, întrucât nano censetur ignorare legeni.
Chiar în motivarea acţiunii, reclamantul menţionează termenul pentru carc trebuia să părăsească teritoriul ţării în vederea pregătirii pentru postul pe care urma să-l ocupe. Mai mult decât atât, nu s-a făcut dovada faptului că s-ar fi solicitat în scris angajatorului obţinerea acelci vize pentru studii, iar angajatorul să fi refuzat cfectuarea demersurilor legale obţinerii ei.
Reclamantul nu a dovedit, conform art. 1169 C. civ., faptul că imaginea publică i-a fost afectată. Din declaraţia martorilor audiaţi, F.B. şi L.D., rezultă că participanţii la stagiul de pregătire în Cehia s-au prezentat la poliţie, unde s-a desfiinţat procedura standard privind identificarea şi luarea de declaraţii persoanelor în cauză. Amenda care a fost aplicată salariaţilor aflaţi la pregătire a fost achitată de angajator, care a urmărit să protejeze imaginea salariaţilor angajaţi la K. Mai mult, între reclamantă şi pârâtă au existat raporturi de natură contractuală, astfel încât nu se poate aprecia că fapta culpabilă a pârâtei a creat reclamantei un prejudiciu, ce trebuie integral acoperit, motiv pentru care instanţa a respins şi acest capăt de cerere.
împotriva acestei sentinţe, s-a declarat recurs de recurentul P.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Prin decizia civilă
nr. 24/2006 a Curţii de Apel B., a fost respins recursul declarat în cauză, reţinându-se următoarele:
Prima instanţă, în mod corect, a apreciat faptul că în speţă nu este vorba de o detaşare în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 45 C. muncii, ci ne aflăm în situaţia perfecţionării profesionale iniţiate de salariat, dat fiind lipsa unui înscris care să dovedească situaţia formării profesionale din iniţiativa angajatorului. Prin urmare, obligaţiile părţilor, precum şi drepturile acestora nu pot fi stabilite cu exactitate în lipsa unui asemenea înscris. Astfel, în mod corect, prima instanţă a procedat la respingerea capetelor de cerere privind plata orelor suplimentare, diurna şi plata zilei
de 1.12.2004. In ceea ce priveşte înscrisul intitulat act adiţional la contractul de muncă, acesta vizează numai clauza contractuală privind salarizarea, şi nu perfecţionarea profesională.
Aşadar, în lipsa unor reglementări clare materializate printr-un înscris, care să ateste raporturile dintre părţi sub aspectul duratei, formării profesionale, inclusiv al obligaţiilor contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul şi al modalităţilor de suportare a cheltuielilor profesionale, prima instanţă a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 193 C. muncii.
Referitor la acordarea daunelor morale, şi acestea, în mod corect, au fost respinse de prima instanţă. Dovada prejudiciului moral suferit de recurent este, prin derogare de la regula generală instituită în dreptul muncii, în sarcina reclamantului. Modul de soluţionare a capetelor de cerere principale influenţează acordarea daunelor morale tocmai pentru argumentele carc s-au expus mai înainte, şi anume lipsa vinovăţiei angajatorului ca urmare a neasumării vreunor obligaţii de către acesta din urmă, în situaţiile reglementate de dispoziţiile art. 189 lit. c) raportat la art. 18 C. muncii.
