C. muncii, art. 270 Legea nr. 22/1969, art. 24
Prin noul Cod al muncii, răspunderea reparatorie, materială a salariaţilor a fost înlocuită printr-o răspundere patrimonială, fundamentată pe normele şi principiile răspunderii civile contractuale -art. 270 alin. (1) din Legea nr. 53/2003.
întrucât nu s-a predat gestiunea către salariaţii pârâţi şi nu s-a efectuat un inventar complet la toate magazinele societăţii, nu se poate angaja răspunderea patrimonială a salariaţilor, în sensul
art. 24 din Legea nr. 22/1969 şi art. 270 C. muncii, prejudiciul
nefiind cert.
C.A. Târgu Mureş, s. civ., mun. şi asig. soc., min. şi fam., decizia nr. 952/R din 30 mai 2008, în Jurindex
Prin scntinta civilă nr. 140 din 31 ianuarie 2008 a Tribunalului
Harghita s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta SC I. SA
MC împotriva pârâţilor E.J. şi L.N. In considerentele hotărârii s-a reţinut că, din documentele depuse la dosar nu rezultă cu certitudine faptele ilicite şi vinovăţia pârâţilor şi în mod greşit s-a reţinut răspunderea solidară a acestora, în cadrul raporturilor juridice de muncă răspunderea fiind individuală.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC I. SA MC, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei civile atacate şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 şi art. 306 alin. (2) C. proc. civ., instanţa constată că recursul este nefondat din următoarele considerente:
Prin noul Cod al muncii, răspunderea reparatorie, materială a salariaţilor a fost înlocuită printr-o răspundere patrimonială, fundamentată pe normele şi principiile răspunderii civile contractuale – art. 270 alin. (1) din Legea nr. 53/2003.
Intr-adevăr, pe de o parte, textul menţionat referindu-se la răspunderea reparatorie patrimonială a salariaţilor „pentru pagube materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu lor”, are în
vedere fapta ilicită a salariatului, săvârşită cu vinovăţie, existenţa unui prejudiciu şi raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
Deci, condiţia angajării răspunderii patrimoniale a angajatului, în sensul art. 270 C. muncii, este ca salariatul, prin fapta sa ilicită, săvârşită cu vinovăţie, să cauzeze un prejudiciu angajatorului.
Aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, din probatoriul administrat nu rezultă cu certitudine fapta ilicită şi vinovăţia pârâţilor precum şi existenţa prejudiciului.
In acest sens este răspunsul furnizat de societatea reclamantă prin adresa nr. 1886 din 27 mai 2008, prin care s-a arătat că nu există vreun proces-verbal de predare-primire a cărucioarelor către pârâţi.
Aceasta se coroborează cu declaraţiile martorilor, care au arătat că respectivele cărucioare erau transportate de la o unitate la alta, fară a se întocmi acte de predare-primire.
Potrivit referatului întocmit la data de 23 august 2007 de şeful compartimentului Intern, rezultă că în cazul unui cărucior este vorba de comiterea unei greşeli în actcie contabile în sensul că Magazinul de prezentare din D. a fost încărcat cu două cărucioare, dar,
în realitate, a fost adus doar unul singur. Intre timp, acest bon de mişcare a fost corectat la una bucată. Apoi un cărucior a fost transportat la ştrandul din T., de unde nu a fost înapoiat.
Având în vedere că nu s-a predat gestiunea către pârâţi şi nu s-a efectuat un inventar complet la toate magazinele socictăţii, nu se poate atrage răspunderea patrimonială a pârâţilor în sensul art. 24 din Legea nr. 22/1969 şi art. 270 C. muncii, prejudiciul nefiind cert.
