C. muncii, art. 270 Legea nr. 307/2006, art. 19 lit. p)
Angajatorul nu a făcut dovada respectării prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, capitolul 2, secţiunea a 6-a, art. 19 lit. p), care prevăd că obligaţiile administratorului, conducătorului instituţiei, utilizatorului şi salariatului sunt, printre altele, să informeze de îndată, prin orice mijloc, inspectoratul despre izbucnirea şi stingerea cu forţe şi mijloace proprii a oricărui incendiu, iar în termen de 3 zile lucrătoare să completeze şi să trimită acestuia raportul de intervenţie din care să rezulte cauza reală a incendiului în baza cercetării şi stabilirii cauzelor acestuia.
De asemenea, nu au fost respectate prevederile normelor generale de apărare împotriva incendiilor prevăzute de Ordinul
nr. 163 din 28 februarie 2007, act normativ care prevede, la art. 101 lit. c), că şeful sectorului de activitate, atelier, secţie, depozit, instalaţie etc. în care se execută operaţiuni cu foc deschis are obligaţia să ia măsuri pentru controlul după terminarea lucrării.
C.A. Galaţi, s. confl. mun. şi asig. soc., decizia nr. 50R din 23 ianuarie 2008, în Jurindex
Prin sentinţa civila nr. 1503 din 12 octombrie 2007, Tribunalul Galaţi a admis acţiunea formulata de reclamanta H.T. SRL G în contradictoriu cu paratul N.N.; a obligat paratul la plata către reclamanta a sumei de 3329,81 RON cu titlu de despăgubiri materiale. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Din cuprinsul contractului individual de muncă şi al fişei postului rezultă că pârâtul era angajat ca mecanic la societatea reclamantă.
Potrivit art. 270 alin. (1) C. muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu lor. Conform art. 271 alin. (1) C. muncii, pentru a exista răspundere patrimonială este necesar sa fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicita a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita şi prejudiciu, vinovăţia (culpa) salariatului.
In literatura de specialitate se apreciază că pentru stabilirea răspunderii patrimoniale, caracterul ilicit al faptei se analizează în raport cu obligaţiile de serviciu, decurgând din contractul individual de munca, în conţinutul căruia sunt incluse, pe lângă obligaţiile concrete, specifice naturii, funcţiei, felului şi locului muncii, toate celelalte îndatoriri prevăzute de legi şi de alte acte normative.
De asemenea, răspunderea patrimonială presupune un rezultat dăunător care să se concretizeze într-o pagubă cu valoare economică iar aceasta să fi fost determinată de salariaţi din vina şi în legătură cu munca lor, prin aceasta înţelegându-se legătura necesară dintre două fenomene cauza şi efect.
In speţă, din răspunsul la interogatoriu şi din depoziţia martorului, instanţa reţine că pârâtul s-a oferit să oprească comutatorul aparatului de sudură la sfârşitul programului, în condiţiile în care curentul electric era oprit din cauza unei avarii. Instanţa apreciază, în funcţie de afirmaţiile martorului că această operaţiune nu este una care să necesite specializare, este una banală şi nu este de natură să încalce
atribuţiile stabilite pârâtului prin fişa postului. Deşi pârâtul a confirmat verbal martorului (maistrul său) că a oprit comutatorul, în timpul nopţii, s-a produs un scurt circuit şi aparatul de sudură a luat foc. Pârâtul nu a putut explica şi nici dovedi instanţei motivele pentru care, deşi susţine că a oprit comutatorul, totuşi aparatul a ars. A fost de acord cu explicaţia logică a martorului în sensul că, dacă ar fi fost oprit comutatorul, nu s-ar fi putut produce scurtcircuitul. Din raportul întocmit de maistru după producerea evenimentului, rezultă că a găsit comutatorul aparatului pe poziţia pornit, ceea ce denotă că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată. Chiar dacă la producerea evenimentului au contribuit şi cauze externe, pârâtul nu a dovedit că a existat un caz de forţă majoră. Prin fapta sa de a nu opri comutatorul a contribuit la producerea prejudiciului.
In ceea ce priveşte prejudiciul, din nota de cercetare a rezultat că aparatul a fost distrus în întregime, nu se mai poate repara, valoarea unuia nou fiind de 2973,21 lei, conform facturii fiscale. împreună cu aparatul au fost distruse şi alte dispozitive ale acestuia, în valoare de 4611,25, valoarea totală a prejudiciului fiind de 3329,81 lei.
împotriva acestei sentinţe civilc a declarat recurs pârâtul N.N. considerând-o nelegala şi netemeinică pentru următoarele motive:
In cauză nu sunt întrunite condiţiile enunţate de art. 271 alin. (1) C. muncii şi nu poate opera răspunderea sa patrimonială. Astfel, reclamanta nu a făcut dovada existenţei raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu. Nu s-a efectuat nici expertiza tehnica de specialitate care să stabilească în mod clar că distrugerea totală a aparatului de sudură s-a datorat faptului că respectivul comutator nu a fost oprit.
Deşi instanţa de fond a reţinut că la producerea evenimentului a contribuit şi cauze externe, stabileşte totuşi vinovăţia sa exclusivă în cauzarea prejudiciului, cu toate că probele administrate sunt insuficiente pentru a putea conduce la o asemenea concluzie. A mai apreciat că nu s-a dovedit nici vinovăţia sa, iar simpla declaraţie a martorului nu este suficienta.
Analizând sentinţa civilă recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurent, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la afirmaţia intimatei privind lipsa motivării recursului pe temei de drept, instanţa constată că recurentul a indicat prevederile art. 304 pct. C. proc. civ. Din acest motiv nu se poate reţine lipsa motivării în drept a recursului.
In ccea ce priveşte dovedirea existenţei faptei ilicite, din probele administrate nu reiese săvârşirea acesteia. Astfel din interogatoriu nu rezultă că recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată. Mai mult, prin declaraţia dată instanţei, martorul J.E. precizează că obligaţia de oprire a aparatului de sudură este a sudorului şi nu a pârâtului. Cu atât mai mult, din probe reiese că recurentul a anunţat că a oprit aparatul, iar conducătorul locului de muncă a confirmat că acesta l-a anunţat de îndeplinirea sarcinii. De asemenea, din declaraţia martorului J.E., reiese că sarcina a fost trasată către U.E. în calitate de şef echipă şi nicidecum recurentului pârât. De altfel, martorul J.E. nu a verificat nici personal nici prin şeful de echipă îndeplinirea obligaţiei de către recurent.
Cu privire la obligaţiile şi îndatoririle prevăzute în fişa postului, se reţine obligaţia generală a fiecărui angajat de a păstra în bune condiţii bunurile societăţii. Din probele administrate nu poate fi constatată neîndeplinirea de către recurent a acestei obligaţii.
Referitor la legătura de cauzalitate, din probele administrate nu reiese că sursa defectării aparatului de sudură este poziţia „pornit” a comutatorului acestuia. Cauza de deteriorare a aparatului de sudură a fost identificată ca fiind un incendiu exterior aparatului conform constatării tehnice a firmei ce asigura garanţia aparatului de sudură, a referatului maistrului J.E. şi a declaraţiei martorului J.E.
Reclamanta nu a făcut dovada respectării prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor Capitolul 2, Secţiunea a 6-a, art. 19 lit. p) care prevăd că obligaţiile administratorului, conducătorului instituţiei, utilizatorului şi salariatului sunt, printre altele, să informeze de îndată, prin oriec mijloc, inspectoratul despre izbucnirea şi stingerea cu forţe şi mijloace proprii a oricărui incendiu, iar în termen de 3 zile lucrătoare să completeze şi să trimită acestuia raportul de intervenţie din care să rezulte cauza reală a incendiului în baza cercetării şi stabilirii cauzelor acestuia.
De asemenea, nu rezultă din probatoriu că au fost respectate prevederile normelor generale de apărare împotriva incendiilor prevăzute de Ordinul nr. 163 din 28 februarie 2007 care prevăd la art. 101 lit. c) că şeful sectorului de activitate, atelier, secţie, depozit, instalaţie etc. în care se execută operaţiuni cu foc deschis are obligaţia să asigure măsuri pentru controlul după terminarea lucrării. Mai mult, din declaraţia martorului J.E. rezultă că această prevedere legală referitoare la controlul ce trebuie efectuat după terminarea lucrărilor nu a avut loc, acesta neverificând susţinerile recurentului pârât („l-am
întrebat daca a scos aparatul de sub tensiune şi dacă c cazul să verific dar m-a asigurat că şi-a îndeplinit sarcina”).
Din referatul întocmit de martorul E.J. şi declaraţia acestuia, nu se specifică exact starea în care a fost găsit comutatorul după incendiu, ci se face numai o supoziţie care nu are consecinţe juridice („nu s-ar fi produs incendiul daca pârâtul ar fi mutat comutatorul pe poziţia 0”), fară a se identifica adevărata cauză a incendiului.
Având în vedere cele precizate, nu se poate reţine legătura de cauzalitate dintre poziţia comutatorului şi incendiul cauzator de prejudiciu.
Pentru de aceste considerente, recursul este întemeiat, instanţa de recurs dând o alta interpretare materialului probator administrat în cauza.
