Legea nr. 82/1991 Ordinul nr. 1850/2004
Potrivit art. 208 C. proc. civ., expertul dispune citarea părţilor doar în situaţia în care pentru efectuarea expertizei este nevoie de o lucrare la faţa locului, ori, în cazul expertizelor contabile nu este necesară o cercetare la faţa locului asemenea lucrări făcându-se pe baza înscrisurilor puse la dispoziţia expertului de către părţi.
Procesele verbale prin care se constată diferenţele imputate nefiind însoţite de nicio listă de inventariere (aceste liste nefiind depuse nici în instanţă şi nefiind puse nici la dispoziţia expertului), aşa cum prevăd normele legale în vigoare, Legea nr. 82/1999 modificată, determină punerea la îndoială a concluziilor înscrise în acestea neputând fi atrasă răspunderea patrimonială pentru lipsa dovedirii prejudiciului
Decizia civilă nr. 14 din 17 ianuarie 2006 -C.Ş
Prin sentinţa civilă nr. 395/2005 a Tribunalului B. a fost respinsă acţiunea reclamantei SC „P.” SA împotriva pârâtului A.M.P. având ca obiect plata debitului, cu titlu de prejudiciu cauzat societăţii reclamante în perioada mai-octombrie 2004, iar reclamanta a fost obligată la plata onorariului expertului şi la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că pârâtul este angajatul intimatei şi are atribuţii de gestionar, iar din expertiza tehnică efectuată în cauză rezultă că procesele verbale de constatare a diferenţelor nu sunt însoţite de nicio listă de inventariere aşa cum prevăd normele legale în vigoare (Legea nr. 82/1991 şi Ordinul nr. 1850/2004), astfel încât nu s-au demonstrat particularităţile răspunderii patrimoniale (prejudiciul cert şi culpa salariatului).
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta SC „P.” SA B., iar prin motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., se arată că soluţia primei instanţe se bazează pe o expertiză la care nu sunt ataşate dovezile de primire a citaţiilor, iar concluziile expertului nu sunt susţinute de dovezi.
De asemenea, instanţa de fond a dat o sentinţă care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii precum acela potrivit căruia pârâtul nu are nicio gestiune.
în ceea ce priveşte susţinerea instanţei referitoare la formarea comisiei de inventariere, prin motivele de recurs sunt invocate prevederile Ordinului nr. 1753/2004 potrivit cărora în cazul persoanelor fizice inventarierea poate fi efectuată de o singură persoană.
Referitor la reţinerea potrivit căreia procesele verbale pot fi eronate datorită multitudinii de produse ce pot fi confundate, se arată că prima instanţă a ignorat înscrisurile anexate procesului verbal.
Recursul a fost respins pentru următoarele considerente.
în ceea ce priveşte primul motiv de recurs, în sensul că nu au fost respectate formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii art. 105 alin. (2) C. proc. civ., curtea reţine că acesta este eronat deoarece au fost respectate întru totul prevederile legale aplicabile. Astfel, potrivit art. 208 C. proc. civ. expertul dispune citarea părţilor doar în situaţia în care pentru efectuarea expertizei este nevoie de o lucrare la faţa locului, ori, în cazul expertizelor contabile nu este necesară o cercetare la faţa locului asemenea lucrări facându-se pe baza înscrisurilor puse la dispoziţia expertului de către părţi.
Nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat deoarece instanţa de fond a analizat în mod temeinic probele administrate şi nu există nicio contrarietate între considerentele sentinţei, fiind evidentă reţinerea instanţei că pârâtul avea atribuţii de gestiune.
Al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează doar nelegalitatea hotărârii atacate însă motivele de recurs, se referă, în concret, la modul în care instanţa de fond a analizat probele administrate, respectiv expertiza tehnică efectuată în cauză.
Totodată, curtea reţine că prima instanţă a analizat temeinic concluziile expertizei care a fost efectuată tocmai în baza înscrisurilor puse la dispoziţia expertului de către societatea recurentă. Astfel, esenţial pentru soluţionarea cauzei este faptul că procesele verbale prin care se constată diferenţele imputate pârâtului nu sunt însoţite de nicio listă de inventariere (aceste liste nefiind depuse nici în instanţă şi nici nu au fost puse la dispoziţia expertului), aşa cum prevăd normele legale în vigoare, Legea nr. 82/1999 modificată. Această neregularitate este suficientă pentru a pune la îndoială concluziile proceselor verbale şi în lipsa listelor de inventariere nu se poate atrage răspunderea patrimonială a pârâtului tocmai pentru lipsa dovedirii prejudiciului.
