1. Potrivit art. 268m alin. (2) C. muncii, în decizie se cuprind în mod obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii absolute: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267[2] alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată; f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
2. Prevederea în cuprinsul deciziei de concediere a posibilităţii contestării la instanţa judecătorească în raza căreia salariatul îşi are domiciliul sau reşedinţa este suficientă pentru îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. f) C. muncii. Chiar dacă nu s-a menţionat că instanţa competentă este tribunalul, în condiţiile în care contestatia a fost corect introdusă, se retine că salariatului nu i-a
» 7 ?
fost produsă vreo vătămare care să justifice sancţiunea nulităţii deciziei. De altfel, posibilitatea declinării de competenţă în cazul contestaţiei îndreptate la instanţa necompetentă face ca sancţiunea nulităţii pentru lipsa menţiunii de la art. 268 lit. e) C. muncii să fie expresia unui formalism excesiv, îndepărtându-se de la scopul reglementării, acela de a asigura protecţia salariatului.
Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a confl. mun. şi asig. soc., sent. nr. 3076 din 9 aprilie 2010, irevocabilă prin nerecurare, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 3076/09.04.2010, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatorul D.D. împotriva deciziei de concediere, în contradictoriu cu intimata SC B.R. SA.
Tribunalul a reţinut următoarele: prin decizia nr. 1459/13.07.2009 s-a dispus încetarea contractului de muncă al contestatorului în baza art. 61 lit. a) C. muncii, reţinându-se că la data de 20.04.2009 a procedat la întocmirea incorectă a contractului de închiriere de maşini şi aparate nr. 0001913/30.04.2009, pentru produsul compactor nerespectând condiţiile de închiriere din contract, nu a perceput garanţia şi chiria pentru o zi de închiriere a produsului conform procedurii de vânzare, existând lipsă de identitate între semnătura clientului din contractul de închiriere şi semnătura de pe chitanţa P.O.S., cu care clientul a achitat produsul, fapte ce constituie încălcări ale regulamentului de ordine interioară: capitolul II pct. 1.1.2. lit. p), capitolul V pct. 5.2.2. lit. r) şi v), capitolul IX pct. 2 şi capitolul VI pct. e.
Potrivit art. 263 C. muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară. Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă apli-
cabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici. In temeiul art. 268 C. muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
Potrivit art. 268 alin. (2) C. muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate
apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată; 0 instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
Din dispoziţiile legale menţionate, instanţa reţine ca decizia contestată, concretizând o măsură disciplinară luată de angajator împotriva angajatului, trebuie să fie deopotrivă legală şi temeinică, iar analiza cerinţelor de legalitate prevalează asupra celor referitoare la temeinicia deciziilor.
Verificând decizia din punct de vedere al formei, se reţine că aceasta conţine menţiunile obligatorii prevăzute de art. 268 alin. (2) C. muncii, susţinerile contestatorului în acest sens neputând fi reţinute. Astfel, cu privire la menţiunea de la litera c), se constată că, pe parcursul cercetării disciplinare, salariatul a recunoscut săvârşirea faptelor, deci nu a formulat apărări cu privire la cele imputate, care să necesite o analiză din partea angajatorului şi, în final, motivarea înlăturării acestor apărări.
Nu poate fi reţinută nici lipsa menţiunii prevăzute de art. 268 lit. 0 C. muncii, în decizie fiind prevăzută posibilitatea contestării la instanţa judecătorească în raza căreia salariatul îşi are domiciliul sau reşedinţa. Chiar dacă nu s-a menţionat că instanţa competentă este tribunalul, în condiţiile în care contestaţia a fost corect introdusă, se reţine că salariatului nu i-a fost produsă vreo vătămare care să justifice sancţiunea nulităţii deciziei. De altfel, posibilitatea declinării de competenţă în cazul contestaţiei îndreptate la instanţa necompetentă face ca sancţiunea nulităţii pentru lipsa menţiunii de la lit. e) art. 268 C. muncii să fie expresia unui formalism excesiv, îndepărtându-se de la scopul reglementării, acela de a asigura protecţia salariatului.
Faptele reţinute ca abateri disciplinare au fost detaliat descrise în cuprinsul deciziei, săvârşirea cu vinovăţie a acestora fiind dovedită pe parcursul cercetării disciplinare efectuate cu respectarea art. 267 C. muncii, fapte recunoscute de salariat. Potrivit procesului-verbal întocmit cu ocazia efectuării cercetării disciplinare, salariatul a fost asistat de avocat, fiind prezent şi un membru al sindicatului la realizarea acestei proceduri.
S-a reţinut că la data de 30.04.2009 salariatul a întocmit un contract de închiriere maşini şi aparate cu nr. 000191 pentru produsul compactor, tară a percepe garanţia şi chiria pentru o zi a produsului conform procedurii de vânzare, respectiv închiriere de scule şi utilaje, salariatul achitând produsul cu cârdul personal, în timpul programului de lucru.
Prin nota explicativă din 08.07.2009, salariatul a recunoscut că a întocmit contractul de închiriere nr. 0001913 şi a semnat în numele clientului, a plătit pentru client cu cârdul personal în timpul programului de lucru şi nu a perceput garanţia de o zi a produsului. Salariatul a
recunoscut că scopul încheierii acestui contract a fost de a beneficia de primele lunare pentru realizare de obiectiv în luna respectivă.
Faptele săvârşite de salariat constituie încălcări ale regulamentului de ordine interioară, şi anume: capitolul II pct. 1.1.2 lit. p): „este interzis să se folosească în scopuri personale sau străine societăţii baza tehnico-materială şi informaţională ce aparţin unităţii”, capitolul V pct. 5.2.2 lit. r) şi y): „se interzice salariaţilor societăţii să utilizeze orice bun din patrimoniul societăţii în interes personal, fară aprobarea expresă a conducerii societăţii şi să folosească informaţiile de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei pentru obţinerea de avantaje personale”, capitolul IX pct. 2 lit. a): „angajaţii au dreptul să cumpere produse din magazinul în care lucrează doar în afara orelor de program”, capitolul VI pct. e: „se interzice falsificare documentelor oficiale”.
Deşi prin contestaţie salariatul arată că faptele reţinute nu există, contractul de închiriere depus la dosar, a cărui întocmire şi semnare a fost recunoscută de salariat atât în timpul cercetării disciplinare, cât şi în faţa instanţei la interogatoriul din oficiu, dovedeşte încălcarea cu intenţie a obligaţiilor de serviciu, astfel că rezultatul dăunător şi legătura de cauzalitate se prezumă, nefiind necesar ca societatea să facă dovada existenţei un prejudiciu. Faptele săvârşite de salariat s-au răsfrânt negativ asupra relaţiilor care se stabilesc între membrii colectivului angajatorului în procesul muncii şi care trebuie să se desfaşoare într-o anumită ordine şi disciplină, prin respectarea de către toţi participanţii la acest proces a unor norme de conduită obligatorie.
