C. muncii, art. 50 lit. g)
Lipsirea angajatorului de activele sale, predate în baza unei hotărâri judecătoreşti în mâna altei persoane juridice reprezintă o situaţie asimilabilă forţei majore, constituind o împrejurare insurmontabilă, de neînlăturat şi Imprevizibilă pentru perioada dată şi care face imposibilă executarea obligaţiilor asumate de părţi, suspendarea contractului de muncă pe acest temei prevăzută de dispoziţiile art 50 lit. g) C. muncii, fiind legală.
Decizia civilă nr. 245/M din 24 august 2006 – R.P.
începând cu data de 1.04.2006, intimata a decis suspendarea contractului de muncă al contestatoarei în temeiul dispoziţiilor art. 50 lit. g) C. muncii reţinând în motivare că, în condiţiile în care societăţii nu i se restituie posesia hotelului şi a restaurantului, angajaţii nu îşi pot desfăşură activitatea potrivit sarcinilor de serviciu.
Neîndeplinirea temporară a executării prestaţiilor de către persoana încadrată în muncă poate fi generată de cele mai diferite cauze
rezidând, unele în voinţa părţilor, astfel acţionând independent, fiind exterioare voinţei lor.
O astfel de cauză, ca cele amintite, ce acţionează independent de voinţa părţilor este şi cea prevăzută de art. 50 lit. g) reţinută de intimată a fi incidenţă în speţă.
Pornind de la definiţia dată în literatura juridică de specialitate noţiunii de forţă majoră, instanţa a reţinut că situaţia invocată de intimată nu poate constitui un astfel de caz. împrejurarea că pe rolul instanţelor există un proces vizând bunuri din patrimoniul societăţii care nu este soluţionat, că intimata apreciază că partea adversă tergiversează soluţionarea acestuia întrucât are posesia acestor bunuri nu poate echivala cu un eveniment imposibil de înlăturat prin voinţa omului.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut că intimata nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte că imposibilitatea desfăşurării activităţii acesteia se datorează forţei majore.
Chiar şi împrejurările relatate în considerentele deciziei, în ipoteza în care ar fi fost dovedite, nu o îndreptăţeau pe intimată să invoce forţa majoră ca temei al suspendării contractului individual de muncă al contestatoarei, ci dispoziţiile art. 52 lit. d) C. muncii.
Pentru considerentele mai sus dezvoltate, tribunalul a admis contestaţia formulată.
împotriva acestei decizii a formulat recurs intimata SC „F.R.” SA. în susţinerea recursului s-a învederat că începând cu data de 14 noiembrie 2005 intimata s-a aflat în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea, urmare predării – pe calea executării silite – a administrării tuturor mijloacelor fixe şi circulante către SC P.F. SRL.
S-a precizat că în prezent este în curs de soluţionare acţiunea în întoarcerea executării (dosar nr. 130/Com./2006 Tribunalul B.), titlul executoriu fiind casat în întregime de către Curtea de Apel B., iar situaţia în care se află intimata este asimilată de către literatura şi practica judiciară forţei majore.
în drept au fost invocate dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. Examinând actele şi lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs invocate instanţa a reţinut următoarele:
Recurenta a fost lipsită de activele imobiliare (hotel, restaurant, păstrăvărie) în care îşi desfăşura activitatea începând cu data de 14 noiembrie 2006, când judecătoresc a procedat la executarea sentinţei civile nr. 899/C din 10 noiembrie 2005 a Tribunalului B.
Ulterior, urmare casării acestui titlu executoriu şi rejudecării cererii, prin sentinţa civilă nr. 34/C din 12 ianuarie 2006 a Tribunalului
B., irevocabilă prin decizia nr. 113/R din 3 martie 2006 a Curţii de Apel B., s-a respins cererea de ordonanţă preşedinţială purtând asupra predării activelor recurentei (dosar 784/2006 Tribunalul B.).
Recurenta nu a reintrat însă în folosinţa activelor sale, cererea de reîntoarcere a executării aflându-se pe rolul Tribunalului B.
Ca urmare a stării de fapt şi de drept mai sus expuse, recurenta a procedat la suspendarea contractului individual de muncă al contestatoarei, întemeindu-şi decizia pe dispoziţiile art. 50 lit. g) C. muncii.
Este adevărat că acest temei de drept poartă asupra suspendării contractului de muncă în caz de forţă majoră, iar situaţia în care se află recurenta nu este una clasică de forţă majoră. Dar lipsirea recurentei de activele sale – predate în baza unei hotărâri judecătoreşti în mâna altei persoanei juridice constituie o împrejurare insurmontabilă de neînlăturat şi imprevizibilă pentru perioada dată şi care face imposibilă executarea obligaţiilor asumate de părţi (recurenta şi intimata) prin contractul individual de muncă. De aceea situaţia în care se află recurenta este asimilabilă forţei majore, iar suspendarea contractului de muncă pe acest temei este legală.
Aşa fiind, făcând aplicarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa a admis recursul şi în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. a modificat în tot sentinţa atacată în sensul că a respins contestaţia formulată.
Instanţa va lua act că nu s-au dovedit cheltuieli de judecată.
e) încetare
