C. muncii, art. 270
Salariaţii răspund patrimonial pentru prejudiciul cauzat angajatorului din vina lor şi în legătură cu serviciul, dar, pentru antrenarea acestei răspunderi, angajatorul trebuie să facă dovada faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, precum şi a vinovăţiei salariatului.
Acţionând cel puţin neglijent, prin încălcarea obligaţiilor de serviciu, salariatul a produs din vina sa şi în legătură cu sa pagube materiale angajatorului, pentru care se impune să răspundă patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale.
Chiar dacă fapta nu se situează în sfera ilicitului penal, întrucât nu poate fi reţinută reaua-credinţă a salariatului, astfel încât forma vinovăţiei nu este cea cerută de norma încriminatoare pentru realizarea elementului subiectiv al infracţiunilor pentru care acesta a fost cercetat, nu se poate ignora săvârşirea unor fapte ilicite imputabile cauzatoare de prejudicii în patrimoniul angajatorului.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia nr. 4032/R din 23 noiembrie 2007, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 2611 din 23 aprilie 2007, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta SC R. SRL împotriva pârâtului A.C.N., ca neîntemeiată. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:
Pârâtul a fost salariat al reclamantei în funcţia de agent de comandă, conform contractului individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată. Din data de 7 iulie 2003, pârâtul a avut calitatea de şef punct de lucru, raporturile de muncă încetând la data de 16 august 2005, în urma demisiei pârâtului.
La punctul de lucru au fost identificate lipsuri în gestiune şi s-a constatat emiterea unor facturi fictive în valoare de 8082 lei, sumă care a fost recuperată de la pârât. De asemenea, s-a constatat şi existenţa unei importante cantităţi de marfa cu termenul de valabilitate expirat, în valoare de 33.323,61 lei, astfel cum rezultă din procesul-verbal de inventariere.
Reclamanta a formulat plângere penală împotriva pârâtului sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 249 şi art. 214 C. pen., soluţionată prin rezoluţia nr. 6450/P/2005, în sensul neînceperii urmării penale.
Cu privire la marfa distrusă, Tribunalul a reţinut că, astfel cum a rezultat din nota explicativă depusă la dosar, pârâtul a proccdat la înlocuirea mărfurilor, întrucât acestea au fost retumate de cătrc clienţi, cu motivarea că expirase termenul de valabilitate la ci. Returnarea a fost consimţită de pârât pentru că, în caz contrar, clicnţii refuzau să plătcască marfa expirată sau facturile curente. Primirea acestor bunuri a determinat ca, la inventar, să fie găsită în depozitul punctului de lucru marfa cu termenul expirat.
A mai reţinut Tribunalul că, în raport de dispoziţiile art. 270 C. muncii, salariaţii răspund patrimonial pentru prejudiciul cauzat angajatorului din vina lor şi în legătură cu serviciul, dar, pentru antrenarea acestei răspunderi, angajatorul trebuie să facă dovada faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, precum şi a vinovăţiei salariatului.
Instanţa de fond a apreciat că, în cauză, nu a fost dovedită vinovăţia pârâtului şi că nu se poate reţine în sarcina acestuia vreo culpă cu privire la primirea mărfurilor retumate şi la înlocuirea lor cu alte mărfuri în termenul de valabilitate, câtă vreme era în interesul socictăţii reclamante să fie achitate facturile de către clienţi. Această
situaţie, astfel cum a stabilit tribunalul, era cunoscută la nivelul punctului de lucru, dar nu a fost comunicată reclamantei.
împotriva menţionatei sentinţe a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurcnta SC R. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemei-nicie sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat, în esenţă, următoarele:
– în mod greşit instanţa de fond nu a reţinut că societatea a suferit un prejudiciu cauzat cu vinovăţie de pârâtul, fost şef al punctului de lucru, care a dispus, fară niciun temei de fapt sau de drept, înlocuirea mărfurilor preluate de la clienţi cu termenul de valabilitate depăşit şi nu a raportat existenţa cantităţii expirate, astfel încât să poată fi luate măsurile necesare;
– pârâtul se face vinovat de încălcarea atribuţiilor de serviciu, faptă prin care a provocat în mod direct un prejudiciu unităţii, iar sfera vinovăţiei penale trebuie apreciată diferit faţă de sfera vinovăţiei civile, care este mai largă;
– în mod greşit prima instanţă a respins administrarea probelor cu interogatoriul pârâtului şi expertiză, în contextul în care pârâtul recunoscuse, prin notele explicative scrise şi semnate de el la datele de 13 iulie 2007 şi 15 iulie 2007 că este unicul vinovat de producerea prejudiciului, prin neraportarea mărfii expirate;
– hotărârea instanţei de fond a fost dată cu interpretarea şi aplicarca greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 22 C. proc. pen. şi art. 23-28 din Legea nr. 22/1969 faţă de împrejurarea că, prin rezoluţia din 14 martie 2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a dispus neînc-eperea urmării penale sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 214 alin. (1) şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), precum şi disjungerea cauzei, în vederea efectuării de cercetări privind infracţiunile prevăzute de art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) şi art. 290 C. pen., cu aplicarea C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: )
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate, precum şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
In mod greşit, instanţa de fond, raportându-se exclusiv la aspectele reţinute în cuprinsul rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, dată la 14 martie 2007 a reţinut că nu sunt întrunite elementele
răspunderii patrimoniale a intimatului-pârât, în sensul că lipseşte vinovăţia salariatului, astfel încât nu se poate face aplicarea dispoziţiilor art. 270 C. muncii.
Intre atribuţiile prevăzute în fişa postului şefului de reprezentanţă se regăseşte şi aceea privind verificarea termenelor de expirare ale mărfurilor aflate în gestiunea punctului de lucru, iar cu 60 de zile înainte de împlinirea termenelor de valabilitate, angajatul are obligaţia de a anunţa în scris compartimentul comercial şi de a executa necondiţionat instrucţiunile acestuia. De asemenea, potrivit aceleiaşi fişe a postului, şeful de reprezentanţă efectuează verificări ale sincerităţii facturilor şi urmăreşte îndeaproape încasarea acestora în termen, răspunzând de pagubele produse societăţii ca urmare a nerespectării îndatoririlor de serviciu.
In baza referatului din 22 iunie 2005, întocmit ca urmare a controlului din 22 iunie 2005 efectuat de directorul de vânzări al societăţii, existând indicii că în depozit se află marfa expirată, improprie comercializării şi consumului, s-a proccdat la inventarierea gestiunii, în perioada 11-15 iulie 2005, prilej cu care Comisia de inventariere a constatat existenţa unei importante cantităţi de sucuri, apă tonică şi apă carbogazoasă cu termenul de valabilitate depăşit, în valoare de 39.655,09 lei (33.323,61 lei fară TVA), marfa care a fost distrusă. Contravaloarea acestor produse constituie prejudiciul produs recurentei.
Cercetarea administrativă a stabilit că mărfurile cu termenul de valabilitate depăşit se găseau în depozit din vina intimatului-pârât, fost şef al Reprezentanţei I., care, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, prevăzute în fişa postului şi a normelor interne, a proccdat la înlocuirea mărfurilor preluate de la clienţi cu termenul de valabilitate depăşit, cu mărfuri în termenul de valabilitate aflate în depozitul punctului de lucru Iaşi.
In cuprinsul notei explicative din data de 13 iulie 2005, intimatul-pârât a arătat că a procedat în modul mai sus expus pentru a-şi menţine relaţiile cu clienţii şi pentru a nu crea pagube societăţii, intenţionând să livreze produsele expirate unor agenţi economici care vindeau sucuri la pahar. Pentru a nu fi găsită şi inventariată marfa expirată, aceasta era mascată în depozit cu marfa aflată în termenul de valabilitate.
Toate aceste împrejurări conturează, fară dubiu, vinovăţia intimatului-pârât, carc, încălcând obligaţiile de serviciu a produs din vina sa şi în legătură cu munca sa pagube materiale angajatorului, pentru
carc, conform art. 270 C. muncii, se impune să răspundă patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civilc contractuale.
Chiar dacă, astfel cum rezultă din rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, fapta intimatului pârât nu se situează în sfera ilicitului penal, întrucât nu poate fi reţinută reaua-credinţă a fostului şef de reprezentanţă, astfel încât forma vinovăţiei nu este cea cerută de norma incriminatoare pentru realizarea elementului subiectiv al infracţiunilor pentru care învinuitul a fost cercetat, totuşi nu se poate ignora săvârşirea de către acesta a unor fapte ilicite imputabile cauzatoare de prejudicii în patrimoniul angajatorului.
De altfel, însuşi intimatul-pârât a recunoscut în nota explicativă din 13 iulie 2005 că se face vinovat în exclusivitate de producerea prejudiciului, în valoare de aproximativ 350.000.000 lei vechi, întrucât, deşi a fost sesizat în mod repetat de angajaţii reprezentanţei, nu a anunţat conducerea de la Bucureşti, obligaţie ce-i revenea potrivit fişei postului.
Faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, din care rezultă atât cuantumul prejudiciului, necontestat de intimatul-pârât, cât şi vinovăţia acestuia, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica formulată de recurentă, în sensul că, în mod greşit, prima instanţă a respins probele cu interogatoriul pârâtului şi cu expertiză, probe carc nu erau utile cauzei.
Este întemeiată, însă, critica potrivit cărcia, în mod greşit, instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 23-28 din Legea nr. 22/1969, texte legale incidente în cauză.
Curtea constată că intimatul-pârât, prin nerespectarea obligaţiilor ce-i reveneau potrivit fişei postului, a cauzat un prejudiciu societăţii recurente, constând în contravaloarea mărfii expirate aflate în depozitul reprezentanţei Iaşi la momentul inventarierii, marfa care a fost distrusă şi că acesta a acţionat cel puţin neglijent în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Aşa fiind, se impune ca intimatul-pârât să răspundă patrimonial, urmând să acopere paguba produsă în cuantum de 33.323,61 lei, astfel cum rezultă din nota de constatare, procesul-verbal de inventariere din 15 iulie 2005 şi procesul-verbal din 13 septembrie 2005.
Pentru considerentele arătate, văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Curtea va admite recursul şi va modifica în tot sentinţa atacată, în sensul că va admite acţiunea şi va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 33.323,61 lei (fară TVA), reprezentând prejudiciul produs acesteia din vina sa şi în legătură cu munca sa.
