Litigii de muncă- anulare decizie pensionare Cereri


Contestatorul a solicitat constatarea nulitatii absolute a deciziei de recalculare/revizuire mai sus mentionata si a tuturor deciziilor de recalculare/revizuire subsecvente, constatarea netemeiniciei Hotarârii nr. 325/23.08.2011 emisa de Comisia de Contestatii din cadrul S.R.I, obligarea pârâtei la plata diferentei dintre pensia stabilita prin decizia contestata de la momentul emiterii acesteia pâna la momentul repunerii în plata a pensiei stabilite prin Decizia nr. 86628/19.06.2005 conform Legii 164/2001 cât si obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata efectuate în cauza.

În motivare contestatorul a aratat în esenta ca, a avut calitatea de cadru militar, în prezent fiind beneficiar a pensiei de stat aferenta activitatii desfasurate, vechimii si gradului avut, conform deciziei depusa la dosarul cauzei.

A precizat ca prin decizia contestata, s-a dispus în mod netemeinic si nelegal recalcularea pensiei a carui beneficiar este, rezultând astfel o diminuare nejustificata a cuantumului acesteia si implicit a patrimoniului personal.

S-a învederat ca prin Legea 119/2010 si normele de aplicare ale acesteia îi este încalcat dreptul de proprietate.

Pensia sa, stabilita în temeiul Legii nr. 164/2001 si care se afla în plata la momentul interventiei Legii nr. 119/2010, constituie drepturi câstigate ce nu pot fi recalculate în baza unei legi noi, neputând fi nici modificate, întrucât legea s-ar aplica retroactiv.

O modificare a cuantumului pensiei, astfel cum a fost dispus prin decizia ce formeaza obiectul actiunii, reprezinta o modificare a regimului juridic al pensiilor speciale stabilite în baza legilor anterioare, ajungându-se sa se încalce chiar substanta dreptului la pensie.

Doctrina de specialitate a fixat un criteriu în determinarea existentei sau inexistentei unei situatii de retroactivare a legii- criteriul dreopturilor câstigate. Astfel, s-a stabilit ca o lege este retroactiva daca aduce atingere drepturilor câstigate sub imperiul legii vechi (în cazul de fata daca Legea 119/2010 si OUG nr. 1/2011 aduc atingere dreptului la conferit de Legea nr. 164/2001). Trebuie deci ca legea noua sa aduca atingere unui dintre elementele constitutive ale dreptului subiectiv câstigat sub legea veche pentru a fi în prezenta unei retroactivari legislative. Dreptul subiectiv este prerogativa oferita unei persoane de a dispune de o valoare care îi este recunoscuta ca apartinându-i. În situatia dedusa judecatii este vorba de dreptul sau de a beneficia de o de serviciu pe toata perioada vietii conform prescriptiilor Legii nr. 164/2001.

Contestatorul a depus la dosarul cauzei copii xerox dupa urmatoarele înscrisuri : hotarârea nr. 325/23.08.2011, decizia nr. 86628/2005, nr. 86628/11.06.2011, adeverinta privind veniturile lunare înregistrate în diverse perioade în care a avut calitatea de cadru militar activ.

În aparare, intimata Serviciul Român de Informatii- Casa de pensii sectoriala, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea actiunii.

A aratat intimata ca, prin Decizia nr. 871 din 25.06.2010, Curtea Constitutionala a statuat ca dispozitiile Legii nr.119/2010 sunt constitutionale, iar în ceea ce priveste OUG nr. 1/2011- act normativ ce a fost validat de Parlamentul României prin Legea de aprobare nr. 165/2011- acesta produce efecte juridice obligatorii de respectat de catre toate entitatile implicate în procesul recalcularii pensiilor militare.

Totodata, a mai aratat intimata ca, Decizia nr. 86628/11.06.2011 emisa de Casa de Pensii Sectoriala a S.R.I. a fost emisa cu respectarea prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor si ca efect al intrarii în vigoare a OUG nr. 1/2011, de catre Casa de Pensii Sectoriala a S.R.I.

Potrivit art. 132 coroborate cu cele ale art. 193 alin.1 din Legea nr. 263/2010, casele de pensii sectoriale au fost înfiintate în termen de 3 zile de la data publicarii actului normatiov mentionat, în Monitorul Oficial al României si sunt succesoare de drept ale structurilor organizatorice responsabile cu pensile din isntitutiile din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala.

Astfel, în conformitate cu dispozitiile Legii nr. 119/2010, pensia a fost recalculata începând cu data de 01.01.2011, prin determinarea puntajului mediu anual si a cuantumului pensiei utilizând algoritmul de calcul prevazut de Legea nr. 19/2000, iar ca urmare a modificarii legislatiei în domeniu, a fost revizuita prin aplicarea prevederilor Anexei nr. 3 la OUG nr. 1/2011.

În acest context, solicitarea contestatorului de anulare a deciziei atacate si de mentinere în plata a pensiei calculate în baza Legii nr. 164/2001, contravine dispozitiilor art. 4 din OUG nr. 1/2011.

S-au atasat întâmpinarii copii xerox dupa urmatoarele înscrisuri: carnet de munca, adeverinta nr. 1506/17.01.2011, contestatia formulata catre Comisia de Contestatii Pensii din cadrul S.R.I., decizia nr. 86628/11.06.2011, adeverinte privind veniturile lunare înregistrate în diverse perioade în care a avut calitatea de cadru militar activ si Hotarârea nr. 325/23.08.2011.

La data de 08 noiembrie 2011 contestatorul a depus la dosarul cauzei note de sedinta.

Examinând contestatia prin prisma probatoriului administrat în cauza, instanta retine urmatoarele:

Contestatorul este beneficiarul unei pensii militare de stat stabilita în baza deciziei de pensionare aflata la dosarul cauzei, în copie xerox, respectiv Decizia nr. 86628/19.01.2005.

Prin decizia contestata nr. 86628/11.06.2011 emisa de S.R.I.- Casa de Pensii Sectoriala, contestatorului i-au fost revizuite drepturile de pensie în baza OUG nr. 1/2011.

Instanta constata ca prin decizia de revizuire a pensiei contestate în prezenta cauza, a avut loc o transformare a pensiei de serviciu a contestatorului în pensie de asigurari sociale, astfel cuantumul pensiei cuvenite contestatorului fiind redusa în mod considerabil.

Instanta apreciaza ca, repetatele modificari ale procedurii de recalculare si revizuire a pensiilor stabilite potrivit legislatiei privind pensiile militare de stat, survenite la scurte intervale de timp, au tendinta sa încalce criteriile jurisprudentei CEDO privind claritatea, accesibilitatea si predictibilitatea legii.

Contestatorul îsi legitimeaza în mod corect interesul în cauza prin invocarea unei valori patrimoniale, având semnificatia unui drept câstigat recunoscut si executat de stat, în temeiul unei legi speciale respectiv Legea 164/2001, sustinând în mod corect ca la data intrarii în vigoare a OUG nr. 1/2011 care a stat la baza emiterii deciziilor contestate, era beneficiar al unui bun actual în acceptiunea Conventiei Europene a Drepturilor Omului, si care i-a fost înlaturat printr-o ingerenta din partea statului.

În aceste conditii, având în vedere faptul ca dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, nu este un drept absolut, el putând comporta limitari de catre stat, se impune a se analiza daca desfiintarea pensiei de serviciu de care beneficia contestatorul, corespunde limitarilor prevazute de Conventie.

Conform prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO ” Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauza de utilitate publica si în conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international”.

În alineatul 2 al aceleiasi dispozitii se arata ca” Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau amenzilor”.

În jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat ca notiunea de “bun” înglobeaza orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economica, astfel încât dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privata ( Cauza Buchen contra Cehiei din 2002).

Asa fiind, instanta apreciaza ca si contestatorul îsi legitimeaza interesul sau, prin invocarea unei valori patrimoniale, având semnificatia unui drept câstigat, recunoscut si executat de stat în temeiul unei legi speciale, respectiv Legea 164/2001, suficient de clara si previzibila la data pensionarii si care i-a permis sa-si planifice actiunile, atât pe termen lung cât si pe termen scurt pentru el si familia sa, precum si o anumita maniera de gestionare a bunurilor sale prezente si viitoare.

Este firesc a recunoaste oricarei persoane o asemenea prerogativa iar orice interventie intempestiva a legiuitorului are, de cele mai multe ori, asa cum este si situatia de fata, ca efect afectarea substantei dreptului în partea sa cea mai importanta.

Contestatorul a avut prin urmare, la data intrarii în vigoare a OUG 1/2011, un bun actual în acceptiunea Conventiei, ce le-a fost înlaturat printr-o ingerinta din partea statului.

Însa, dreptul ocrotit de art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, nu este în orice caz un drept absolut, acesta însemnând ca el comporta limitari de catre stat care, are sub acest aspect o larga marja de apreciere.

Pentru a verifica daca desfiintarea pensiilor de serviciu de care beneficia contestatorul corespunde limitarilor prevazute de Conventie, instanta trebuie sa aiba în vedere urmatoarele aspecte:

a) ingerinta sa fie prevazuta de lege, conditie satisfacuta în cauza,

întrucât desfiintarea pensiei de serviciu s-a realizat printr-un act normativ de forta legii, lege rezultata ca urmare a asumarii raspunderii de catre Guvern în fata Parlamentului.

Însa, legea trebuie sa fie suficient de clara si previzibila.

Previzibilitatea poate avea însa si un sens mai extins, privind nu doar

calitatea legii în vigoare, ci si posibilitatea de a modifica legile pentru viitor.

Persoanele au astfel un drept la continuitatea actiunii statale.

Acest drept presupune ca, statul nu poate încalca încrederea legitima a

persoanelor în continuitatea actiunii sale.

La momentul pensionarii contestatorului nu s-a pus problema schimbarii legii.

Totusi, cea mai mare problema nu este neaparat schimbarea legii în sine, ci a reglementarilor prin care se diminueaza exagerat de mult veniturile din pensia acestuia, caci nu se poate admite ca, în speta, scaderea sa nu este una de substanta, esentiala si imprevizibila în anul pensionarii contestatorului.

b) sa existe un scop legitim pentru luarea masurii de a desfiinta pensia de

serviciu ori, sub acest aspect Guvernul a aratat, în expunerea de motive a Legii 119/2010 ca “se impune adoptarea unor masuri cu caracter exceptional, prin care sa se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare si în anul 2010”, datorita evolutiei crizei economice în anul 2009 si extinderii acesteia în cursul anului 2010, precum si acordurile de împrumut cu organismele financiare internationale.

Or, faptul ca documentele adresate creditorilor internationali contin promisiunea guvernului de a adopta prevederile legale în discutie, nu înseamna ca acei creditori au stabilit unilateral aceste conditii, ei limitându-se la a indica obiectivele ce urmeaza a fi atinse ( ex. reducerea cheltuielilor bugetare ), însa, alegerea celor mai adecvate masuri ramâne la dispozitia statului.

Or, daca masurile de recalculare a pensiilor de serviciu ale anumitor categorii de fosti angajati din sectorul bugetar în sensul diminuarii acestora, sunt calificate ca având natura juridica a unor masuri cu caracter exceptional, atunci este cu totul evident ca Legea 119/2010 nu s-ar putea întemeia pe art. 53 din Constitutia revizuita, deoarece lipseste una din cele doua caracteristici esentiale, care ar permite evocarea sa si anume caracterul temporar, limitat în timp, efectul recalcularii pensiilor fiind unul definitiv si nu temporar.

Scopul urmarit a fost acela al diminuarii cheltuielilor bugetare si nu în ultimul rând si realizarea unei “dreptati sociale”, respectiv instituirea unui regim de pensii având la baza principiul contributivitatii.

c) sa existe un raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele

utilizate si scopul avut în vedere pentru utilizarea lui.

Aceasta cerinta nu a fost respectata de stat, deoarece Guvernul a procedat

la diminuarea intempestiva a pensiei de serviciu a contestatorului, în mod cel putin semnificativ, prin aplicarea OG nr.1/2011.

Chiar daca se poate admite ca, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului garanteaza pensia celor care nu au varsat contributii la o institutie de asigurari sociale, direct proportional cu cuantumul drepturilor de pensie ulterioare, aceasta nu are ca semnificatie juridica instituirea unui drept la o anumita suma determinata ( Comisia EDH, 4 martie 1985, X c. Suedia ).

Pe de alta parte, masura nu trebuie sa atinga însasi substanta dreptului.

În speta de fata, micsorarea drastica a cuantumului pensiei contestatorului, are fara doar si poate o asemenea semnificatie, contrar celor lapidar enuntate de Curtea Constitutionala care a constatat ca ar fi vorba numai de o limitare a dreptului si nu de o pierdere a dreptului în substanta sa.

Însa, dupa cum a constatat Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în cauza Sporrong et Lonnroth c. Suediei, limitarile aduse dreptului de proprietate de catre autoritatile statale, au facut ca acesta sa devina “precar”, cu consecinte asupra valorii bunurilor ce formeaza obiectul acelui drept.

Altfel spus, chiar daca Conventia nu garanteaza un anumit cuantum al pensiei, daca acest cuantum este micsorat semnificativ de autoritatile statului, bunaoara prin masuri legislative, atunci se aduce atingere însasi substantei dreptului.

Astfel, în cauza Muller versus Austria, s-a decis în sensul ca ” o reducere substantiala a nivelului pensiei, ar putea fi considerata ca afectând substanta dreptului de proprietate si chiar a însusi dreptului de a ramâne beneficiar al sistemului de asigurari la batrânete.

Curtea a decis ca, si daca Statul reduce temporar pensia în situatii de recesiune economica rapida, ramâne totusi un corp de principii de la care acestuia îi este interzis sa deroge, si a considerat esential sa examineze daca dreptul la securitate sociala a fost atins în substanta sa în cauza Kjartan Asmundsson c. Iceland. Application no. 60669/00.2005.

În ceea ce priveste CEDO, ca principiu general, dispozitiile acesteia au forta constitutionala si supralegislativa.

Este de observat ca, normele juridice internationale privitoare la protectia drepturilor omului au aplicabilitate directa în dreptul intern – obligatia interpretarii si aplicarii dispozitiilor constitutionale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internationale ratificate de România, deci si în conformitate cu dispozitiile Conventiei, se impun tuturor autoritatilor publice române deoarece prevederile CEDO au aplicabilitate directa.

CEDO nu prescrie pentru state obligativitatea încorporarii dispozitiilor sale în dreptul lor intern însa, acest lucru rezulta din principiile generale ale dreptului international coroborate cu spiritul Conventiei si cu acela al lucrarilor ei preparatorii. Art. 1 al Conventiei prevede ca partile contractante “recunosc oricarei persoane aflate sub jurisdictia lor drepturile si libertatile” pe care acesta le defineste, fapt ce implica, indirect, ideea aplicarii obligatorii a dispozitiilor Conventiei în dreptul intern al statelor contractante.

Spre exemplificare CEJ a impus pentru prima data acest principiu în hotarârea Van Gend en Loos din 05.02.1063, ramasa de referinta, în speta, se pusese problema aplicabilitatii directe a art. 12 ( devenit art. 25 ) a tratatului.

În aceeasi jurisprudenta constanta a CEJE, s-a dispus: “judecatorul national, însarcinat sa aplice, în cadrul competentei sale, dispozitiile dreptului comunitar, are obligatia de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lasând, la nevoie, pe proprie raspundere, neaplicata orice dispozitie contrara a legislatiei nationale, chiar ulterioara, fara a solicita sau a astepta eliminarea prealabila a acesteia pe cale legislativa sau prin orice alt procedeu constitutional” ( Hotarârea din 9 martie 1978, data în cauza Amministrazione

delle finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C 106/77 ).

Recent, Curtea Europeana a subliniat ca, desi statele contractante nu au obligatia formala de a încorpora Conventia si protocoalele aditionale în ordinea interna de drept, din principiul subsidiaritatii rezulta ca jurisdictiile nationale au obligatia sa interpreteze si sa aplice însesi normele lor de drept intern în conformitate cu dispozitiile Conventiei, iar Curtea este competenta sa verifice daca modul în care este interpretat si aplicat dreptul intern produce efecte compatibile cu principiile Conventiei, din care face parte integranta si jurisprudenta instantei europene ( 30 mai 2000, Carbonara et Ventura împotriva Italiei, paragraf 68; 22 martie 2001, Streletz, Kessler si Krenz împotriva Germaniei, paragraf 49 ).

Retinând aceasta jurisprudenta, este evident ca, în cazul în care, instantele de judecata constata ca legile interne încalca pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, continând dispozitii mai putin favorabile decât acestea din urma, sunt obligate sa ignore aceste prevederi si sa faca aplicarea celor din reglementarea internationala mai favorabila.

Constatarea de catre Curtea Constitutionala a României, în cuprinsul deciziei nr. 871/25.06.2010 publicata în M.O. nr. 433/28.06.2010, ca Legea nr. 119/2010 nu încalca dispozitiile Constitutiei României, nu împiedica instantele de judecata sa faca aplicarea dispozitiilor art. 20 din legea fundamentala si sa dea prioritate pactelor si tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

De altfel chiar Curtea Constitutionala, prin decizia nr. 1344 din 9 decembrie 2008 a retinut faptul ca nu are atributia de a rezolva conflictul unui act normativ intern cu legislatia supranationala, aceasta revenind instantelor judecatoresti, aratând ca: “instantelor judecatoresti le revine sarcina de aplicare directa a legislatiei comunitare atunci când legislatia nationala este în contradictie cu aceasta”.

Fata de considerentele expuse, instanta va constata ca, în speta, contestatorului i s-au încalcat drepturi ocrotite de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, retinând totodata ca, potrivit art. 11 din Constitutia României ” (1) Statul român se obliga sa îndeplineasca întocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.

De asemenea, în art. 20 din acelasi act normativ precizat se prevede ca: ” (1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate în concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Daca exista neconcordanta între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului în care, Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.”

Conventia Europeana a Drepturilor Omului a fost ratificata de România la 20.06.1994.

Prin urmare, în conformitate cu art. 11 si 20 din Constitutia României, instanta va da eficienta dispozitiilor Conventiei si, constatând încalcarea art. 1 din Protocolul 1 din Conventie, va admite contestatia în sensul celor deja precizate, va anula Decizia de revizuire a pensiei nr. 86628/11.06.2011 emisa de S.R.I.- Casa de pensii Sectoriala, ca netemeinica si nelegala si pe cale de consecinta va mentine în plata Decizia nr. 86628/19.01.2005 emisa de Serviciul Român de Informatii U.M. 0472 Bucuresti- Casa de Pensii.

Totodata, pentru aceleasi considerente instanta va anula Hotarârea nr. 325/23.08.2011 emisa de S.R.I- Comisia de Contestatii din cadrul S.R.I, ca netemeinica si nelegala si va obliga intimata Serviciul Român de Informatii- Casa de Pensii Sectoriala, sa îi plateasca contestatorului diferenta dintre pensia stabilita prin Decizia nr. 86628/19.01.2005 si pensia stabilita prin Decizia nr. 86628/11.06.2011 de la data de 11.06.2011 si pâna la momentul repunerii în plata a pensiei initiale.