Prin contestaţia înregistrată la această instanţă sub nr. …, contestatoarea … a chemat în judecată pe intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi, solicitând anularea deciziei nr. …, reintegrarea pe postul anterior şi obligarea pârâtei la plata salariilor indexate, majorate şi reactualizate şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat. De asemenea, contestatoarea a solicitat obligarea intimatei la plata sumei de 2500 euro cu titlu de daune morale şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestaţiei sale, contestatoarea a susţinut că a fost salariata intimatei pe postul de referent tr. IV, conform contractului individual de muncă şi a actelor adiţionale la acest contract. La data de 15.01.2010 a fost emisă decizia nr. …, decizie prin care i-a fost desfăcut contractul individual de muncă în temeiul disp. art. 65 alin. 1 Codul muncii.
Mai susţine contestatoarea că decizia este lovită de nulitate absolută întrucât a fost emisă de o persoană care nu are calitatea de conducător al instituţiei angajatoare. Astfel, iniţial instituţia pârâtă a fost condusă de către un inspector, iar prin Legea nr. 105/2009 s-a stabilit că Inspectoratul Teritorial de Muncă este condus de un director coordonator. Prin decizia nr. 1629/2009, O.G. nr. 105/2009 a fost declarată neconstituţională, motiv pentru care instituţia angajatoare trebuia să revină la organizarea anterioară, aceasta implicând existenţa la conducere a unui inspector şef şi nu a unui director coordonator.
Contestatoarea învederează faptul că decizia este lovită de nulitate absolută şi motivat de faptul că angajatorul nu a respectat dispoziţiile Codului muncii. Astfel, ITM Iaşi a concediat în termen de 30 de zile un număr de 22 de salariaţi. Întrucât numărul total de salariaţi este de 109 persoane, rezultă că în cauză sunt incidente disp. art. 68 lit. b Codul muncii, intimatul desfăcându-i contractul individual de muncă în cadrul unei concedieri colective. Or, deşi a disponibilizat mai mult de 10% din numărul de persoane aflate în schema de personal, angajatorul a ignorat prevederile art. 69 şi urm. din Codul muncii. Mai mult, chiar dacă reorganizarea activităţii s-a realizat ca urmare a dispoziţiilor Legii nr. 329/2009 şi ale H.G. nr. 1387/2009, nici unul dintre aceste acte normative nu prevede dispoziţii speciale în detrimentul celor prevăzute de Codul muncii, referitoare la procedura pe care trebuie să o urmeze angajatorul în cadrul unei concedieri colective. De asemenea, textele normative în baza cărora s-a făcut reorganizarea activităţii nu fac nici o distincţie între contractele de muncă pe durată determinată şi cele pe durată nedeterminată, între funcţionarii publici şi personalul contractual, astfel că desfiinţarea contractelor de muncă pe perioadă determinată constituie un act abuziv, nelegal şi discriminatoriu. Angajatorul trebuia să aplice dispoziţiile legale, să se raporteze la criteriile legale şi cele stabilite împreună cu sindicatul şi abia apoi să dispună desfacerea contractelor de muncă.
Contestatoarea susţine şi faptul că angajatorul face trimitere la o discuţie cu reprezentanţii salariaţilor consemnată în procesul verbal din …. Or, dispoziţiile legale în materia concedierii colective privesc notificarea şi consultarea sindicatului din care angajaţii unităţii fac parte. Mai mult, adresa Sindicatului Naţional al din Inspecţia Muncii a fost ignorată. Practic, susţine contestatoarea că s-a decis menţinerea în funcţie a funcţionarilor publici şi disponibilizarea personalului contractual, acesta fiind unicul criteriu avut în vedere de conducerea unităţii.
În ceea ce priveşte daunele morale, contestatoarea precizează că, deşi în decizie se specifică în mod clar că desfiinţarea contractului de muncă s-a făcut fără nici un criteriu, reprezentantul instituţiei, într-un ziar, a adus la cunoştinţa opiniei publice că pentru disponibilizări s-au avut în vedere următoarele criterii: “competenţe personale, problemele pe care le-au creat şi modul în care şi-au desfăşurat activitatea”. Or, aceste afirmaţii au adus prejudicii onoarei sale şi imaginii sale în comunitate.
În dovedirea contestaţiei, contestatoarea a depus la dosarul cauzei, în copie, adresa nr…, contractul individual de muncă şi actul adiţional la acest contract şi un extras dintr-un ziar.
Intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei. În motivarea poziţiei sale procesuale, intimatul a susţinut că decizia nr. … este motivată de prevederile legislative prin care Inspecţia Muncii şi inspectoratele teritoriale de muncă sunt supuse reorganizării, respectiv Legea nr. 329/2009 şi H.G. nr. 1387/2009. Anexa nr. 2 din H.G. nr. 11/2009 stabilea că în totalul de 3966 posturi aprobate pentru inspectoratele teritoriale de muncă, se includ şi 500 posturi funcţii contractuale, utilizate temporar până la data de 31.12.2010, cu acoperirea cheltuielilor de personal din veniturile proprii ale Inspecţiei Muncii. Prin Legea nr. 329/2009 (art. 7), Inspecţia Muncii este reorganizată ca instituţie publică finanţată integral de la bugetul de stat şi astfel, toate veniturile realizate sunt direcţionate către bugetul de stat. Prin H.G. nr. 1387 s-a abrogat anexa nr. 2 a H.G. nr. 11/2009, stabilindu-se că Inspecţia Muncii va avea un total de 3571 posturi finanţate integral de la bugetul de stat. Astfel, faţă de aceste dispoziţii legale, susţine intimatul că în mod corect i s-a pus în vedere, prin decizia nr. …, că, pentru reducerea numărului de posturi, se vor avea în vedere posturile contractuale utilizate temporar potrivit H.G. nr. 11/2009 şi finanţate din venituri proprii. O soluţie contrară ar avea drept consecinţă desfiinţarea unui număr mai mare de posturi decât cel avut în vedere şi, mai mult, s-ar ajunge ca posturile contractuale să fie finanţate de la bugetul de stat, ceea ce constituie o încălcare a dispoziţiilor legale.
Mai susţine intimatul că în luna ianuarie 2010 au fost concediaţi 8 salariaţi din totalul de 13 salariaţi, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile referitoare la concedierea colectivă. De asemenea, intimatul precizează faptul că are dreptul de a stabili care sunt posturile care sunt desfiinţate şi care sunt cele care vor fi menţinute, precum şi faptul că desfiinţarea locului de muncă al contestatoarei este efectivă şi are o cauză reală şi serioasă. Cu privire la primul motiv de nulitate, intimatul susţine că decizia este legal emisă, directorul coordonator fiind numit prin decizia nr. …. Referitor la daunele morale, intimatul arată că decizia de concediere nu este de natură să cauzeze contestatoarei vreun prejudiciu moral, neexistând nici o referire la competenţele profesionale sau la culpa salariatei.
În dovedirea susţinerilor sale, intimatul a depus la dosarul cauzei, în copie, contractul individual de muncă, decizia nr. 114/15.01.2010, preavizul nr. 167/23.12.2009, situaţia posturilor la data de 31.12.2009, adresa nr. 1743/CM/17.12.2009, procesele verbale din 18.12.2009 şi din 21.12.2009, adresa nr. 252179/21.12.2009, adresa nr. 14967/28.12.2009, ordinul nr. 1851/29.12.2009, stat de funcţii pe decembrie 2009 – ianuarie 2010, decizia nr. 471/26.10.2009.
La termenul de judecată din 17.03.2010, contestatoarea şi-a completat contestaţia, solicitând ca, în situaţia în care se va constata că decizia de concediere este legală, intimatul să fie obligat la plata compensaţiei echivalente cu un salariu compensatoriu, conform disp. art. 78 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010.
Analizând actele şi lucrările dosarului cauzei, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
Contestatoarea … a fost salariata intimatului … pe postul de referent tr. IV, conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. ….. Acest contract individual de muncă a fost încheiat pe perioadă determinată, 17.12.2008 – 30.06.2009. Ulterior, prin actul adiţional nr. … s-a convenit prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioada cuprinsă între data de 01.07.2009 şi data de 17.12.2010.
Prin decizia nr. … emisă de intimat s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei începând cu data de 23.01.2010, în temeiul disp. art. 65 Codul muncii, ca urmare a desfiinţării postului ocupat în urma reorganizării activităţii ITM Iaşi. Această decizie este semnată de către directorul coordonator….
Din cuprinsul deciziei nr. … emisă de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – Inspecţia Muncii rezultă că, începând cu data de 26.10.2009, numitul … a fost numit în funcţia de director coordonator al ….
Având în vedere această decizie, se reţine de către instanţă că sunt neîntemeiate susţinerile contestatoarei referitoare la faptul că decizia este lovită de nulitate absolută întrucât a fost semnată de către o persoană care nu are calitatea de conducător al instituţiei angajatoare.
De asemenea, se reţine de către instanţă că sunt neîntemeiate şi susţinerile contestatoarei referitoare la faptul că desfacerea contractului său individual de muncă a avut loc în cadrul unei concedieri colective (art. 68 lit. b Codul muncii) întrucât în termen de 30 de zile au fost concediate 22 de persoane din numărul total de 109 salariaţi. Astfel, potrivit disp. art. 68 alin. 1 Codul muncii, prin concediere colectivă se înţelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu ţin de persoana salariatului, a unui număr de: cel puţin 10 salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi mai mult de 20 de salariaţi şi mai puţin de 100 de salariaţi; cel puţin 10% din salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 100 de salariaţi, dar mai puţin de 300 de salariaţi; cel puţin 30 de salariaţi, daca angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 300 de salariaţi.
Or, în speţă, se reţine de către instanţă că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 68 Codul muncii, pentru a fi în prezenţa unei concedieri colective. Astfel, din cuprinsul adresei nr. … rezultă că începând cu data de 23.01.2010 au fost concediaţi, în temeiul disp. art. 65 Codul muncii, un număr de 8 salariaţi, iar potrivit situaţiei posturilor pe compartimente, la data de 31.12.2009 numărul total de salariaţi ai pârâtului era de 97 (109 posturi, din care 12 vacante). În consecinţă, instanţa reţine că în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 68 Codul muncii. Cât priveşte susţinerile contestatoarei referitoare la faptul că au fost concediaţi 22 de salariaţi din totalul de 109 salariaţi, instanţa reţine că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, din cuprinsul procesului verbal din … rezultă că intimatul a decis desfiinţarea unui număr total de 22 de posturi, din acest număr de 22 de posturi, 11 posturi fiind deja vacante, iar un post urmând să devină vacant la data de 01.01.2010. În consecinţă, nu se poate vorbi de concediere unui număr de 22 de salariaţi, ci de desfiinţarea unui număr de 22 de posturi, unele dintre acestea fiind vacante. Or, art. 68 Codul muncii face referire la numărul de salariaţi care trebuie concediaţi pentru a exista o concediere colectivă şi nu la numărul de posturi care se desfiinţează.
Se mai reţine de către instanţă că decizia de concediere nr. … este legală şi temeinică. Astfel, din cuprinsul deciziei de concediere rezultă că la desfiinţarea postului ocupat de contestatoare s-a avut în vedere faptul că prin H.G. nr. 1387/2009 au fost desfiinţate posturile aprobate pentru utilizare temporară conform H.G. nr. 11/2009.
Din cuprinsul anexei nr. 2 la H.G. nr. 11/2009 rezultă că în totalul de 3966 posturi aprobate pentru inspectoratele teritoriale de muncă sunt incluse şi 500 de posturi, funcţii contractuale, utilizate temporar până la data de 31.12.2010, cu acoperirea cheltuielilor de personal din veniturile proprii ale Inspecţiei Muncii. Prin Legea nr. 329/2009, Inspecţia Muncii este reorganizată ca instituţie finanţată integral de la bugetul de stat, iar prin H.G. nr. 1387/2009 s-a abrogat anexa 2 la H.G. nr. 11/2009 prin care erau aprobate 500 posturi cu acoperirea cheltuielilor de personal din veniturile proprii, stabilindu-se că … are doar 3571 posturi.
Din cuprinsul Ordinului nr. … rezultă că numărul de posturi repartizat Inspectoratului Teritorial de Muncă Iaşi a fost de 87. Prin adresa nr. … a solicitat intimatului să ia măsuri, în conformitate cu dispoziţiile legale, în vederea reducerii numărului de posturi de la 109 la 87. Totodată, s-a comunicat intimatului că vor fi avute în vedere posturile contractuale utilizate temporar potrivit H.G. nr. 11/2009 şi desfiinţate prin H.G. nr. 1387/2009 şi posturile vacante.
Din cuprinsul statului de funcţii valabil pe lunile decembrie 2008 şi ianuarie 2009 rezultă că în perioada 01.12.2009 – 22.01.2010 au fost aprobate un număr de 22 posturi de personal contractual, iar în perioada 22.01.2010 – 31.01.2010, un număr de 8 posturi personal contractual. De asemenea, din cuprinsul aceluiaşi stat de funcţii rezultă că începând cu data de 23.01.2010 au fost desfiinţate toate posturile de referent (personal contractual).
Potrivit disp. art. 65 alin. 1 Codul muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, iar potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
Or, în speţă, având în vedere dispoziţiile H.G. nr. 1387/2009, precum şi statul de funcţii depus la dosar, instanţa reţine că desfiinţarea locului de muncă al contestatoarei a fost efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă.
Reţinând că decizia de concediere este legală şi temeinică, instanţa reţine şi faptul că cererea contestatoarei de obligare a intimatului la plata de daune morale este neîntemeiată.
În ceea ce priveşte cererea contestatoarei de obligare a intimatului la plata unei compensaţii egală cu un salariu lunar, conform art. 78 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, instanţa reţine că aceasta este întemeiată. Astfel, potrivit disp. art. 78 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, la încetarea contractului individual de muncă din motive ce nu ţin de persoana salariatului, angajatorii vor acorda acestuia o compensaţie de cel puţin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi.
Potrivit disp. art. 241 alin. 1 lit. d Codul muncii, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ţară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel naţional.
Având în vedere disp. art. 241 alin. 1 lit. d codul muncii, disp. art. 78 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, precum şi faptul că salariata a fost concediată în temeiul disp. art. 65 Codul muncii, instanţa constată că este întemeiată cererea contestatoarei de obligare a intimatului la plata unei compensaţii egală cu un salariu lunar.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanţa constată că este neîntemeiată contestaţia formulată de contestatoarea … în contradictoriu cu intimatul …, urmând să o respingă.
De asemenea, instanţa va admite cererea completatoare formulată de contestatoare şi va obliga intimatul să achite acesteia o compensaţie egală cu un salariu lunar, conform art. 78 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010.
În temeiul disp. art. 274 şi art. 276 Cod procedură civilă, având în vedere faptul că pretenţiile contestatoarei au fost admise doar în parte, instanţa va obliga intimatul să achite contestatoarei suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
.
6
