Arată contestatorul în cererea sa că este angajatul pârâtei în funcţia de inspector ssm-su- iscir şi că pe 30.06.2008, a primit decizia nr. 120/25.06.2008 prin care a fost sancţionat cu avertisment pentru neanunţarea în scris în termen de 24 ore a conducerii unităţii despre starea sa de incapacitate temporară de muncă şi comunicarea certificatului medical. Consideră contestatorul că decizia este un cumul de erori , un abuz din partea unităţii care l-a sancţionat nejustificat.
De asemenea, precizează contestatorul că şi emiterea deciziei fără număr din 07.07.2008 este tot abuzivă, deoarece prin aceasta i s-a întrerupt contractul de muncă, fiind lipsit de o cotă de 25% din salariul de bază şi obligat să-şi schimbe locaţia.
În consecinţă, a solicitat contestatorul anularea celor două decizii şi obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de care a fost privat, începând cu data de 07.07.2008 până la punerea în a hotărârii judecătoreşti definitive precum şi plata a 10.000 RON cu titlu de despăgubiri şi a cheltuielilor de judecată.
Acţiunea este legal scutită de taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar în conformitate cu prevederile art. 285 Codul Muncii.
În cauză s-a administrat proba cu martori, înscrisuri, interogatoriu şi expertiză contabilă, din analiza cărora instanţa reţine următoarele:
Contestatorul a fost angajatul pârâtei în baza contractului individual de muncă nr. 29 (fl.85), începând cu data de 16.02.2007, în funcţia de inspector ssm-su-iscir, cu un salariu de bază lunar brut de 2104 lei potrivit înregistrărilor din Carnetul de muncă, de la nr. crt. 195 (fl. 86 dosar).
La data de 25.06.2008 angajatorul a emis decizia nr. 120 /2008 (fl. 4) prin care l-a sancţionat pe contestator cu avertisment în baza art. 263- 278 C.muncii pentru necomunicarea în scris, în termen de 24 de ore, a concediului medical şi pentru netrimiterea originalului conducerii unităţii.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei contestate, în raport de probele administrate instanţa constată că aceasta este temeinică şi legală, din următoarele considerente:
Sancţiunea aplicată este prevăzută de art. 264 alin. 1 lit. a din Codul muncii şi ea poate fi dispusă de conducătorul unităţii şi fără o cercetare prealabilă.
Din probatoriul administrat rezultă cu claritate că salariatul a lăsat certificatul medical seria CC MAB nr. 1850193, eliberat pe data de 26.05.2010, pentru perioada 26- 31-05.-2010, unui coleg, pe data de 27.05.2006, fără a-l preda direct administratorului şi, deci, fără a înştiinţa conducerea societăţii despre starea sănătăţii lui şi despre absenţa de la locul de muncă ce avea să urmeze.
Acest aspect, recunoscut de contestator, este confirmat şi de martorii audiaţi, d-na B.L.V. ( fl. 65) şi d-l M.V.Ş. (fl. 66), persoana căreia i-a fost lăsat certificatul medical respectiv, deşi acesta trebuia înmânat d-lui P., administratorul societăţii.
În conformitate cu disciplina muncii, precum şi în virtutea raporturilor de subordonare, angajatul trebuia să respecte, pe lângă obligaţiile generale de muncă, şi pe cele prevăzute în regulamentul intern, prin dispoziţiile chiar şi verbale date de conducerea unităţii şi de şefii ierarhici.
Aşa cum rezultă şi din depoziţia martorilor, fiind deja un fapt notoriu, orice certificat medical trebuie depus la conducerea unităţii care trebuie încunoştinţată de îndată despre starea de incapacitate de muncă a salariatului.
Or, faţă de aceste norme elementare de disciplină a muncii, fapta contestatorului este, evident, o abatere, săvârşită cu vinovăţie.
Din probele administrate, instanţa mai reţine că înştiinţarea a fost făcută intenţionat la colegi şi nu la conducerea societăţii, administratorul nefiind informat nici măcar telefonic despre concediul medical, de către domnul G.S.. Deci contestatorul, care a cu o adresă deja pregătită şi cu copia acesteia pentru a obţine semnătura unui coleg, căruia i-a lăsat certificatul medical, nu a vrut să-l informeze pe administrator şi să-i comunice certificatul medical. Deci fapta contestatorului reprezintă abatere disciplinară, săvârşită cu vinovăţie, astfel încât sancţiunea aplicată, de altfel cea mai uşoară din cele prevăzute de Codul muncii, este temeinică şi legală. De asemenea, decizia nr. 120/2008 este emisă cu respectarea termenelor şi procedurilor instituite de Codul Muncii. În consecinţă, va fi respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 120/25.06.2008.
În ce priveşte decizia din 07.07.2008, prin care contestatorului i s-a suspendat contractul de muncă începând cu acea dată, conform art. 52, contestată în prezenta cauză, instanţa constată că şi această decizie este temeinică şi legală, pentru următoarele considerente:
Prin decizia emisă la 7.07.2008 a fost suspendat contractul de muncă al contestatorului începând cu aceeaşi dată, în temeiul art. 52 alin.(1) lit. d din Codul muncii, pentru motive economice, prevăzându-se plata către salariat a 75% din salariul brut lunar. Această măsură aparţine exclusiv angajatorului şi nu poate fi supusă negocierilor cu sindicatele sau cu reprezentanţii salariaţilor, fiind determinată de scăderea activităţii societăţii, de situaţia economică dificilă prin care trecea societatea, aspecte confirmate şi de depoziţia martorilor audiaţi, d-nele U.E.C. (fl. 67) şi G.M. (fl. 68) care au confirmat şi faptul că salariaţii au fost informaţi despre situaţia economico- financiară prin care trece societatea.
Scăderea activităţii societăţii este dovedită şi de documentele financiar- contabile, depuse la dosar după cum urmează: bilanţul prezentat la 31.12.2007 (fl. 39,40), contul de profit şi pierderi (fl. 41,42), situaţia activelor şi a datoriilor de capital la data de 30.06.2008 (fl. 43,44) şi contul de profit şi pierderi la aceeaşi dată (45,46). Această situaţie impusă de restrângerea activităţii de prestări servicii a societăţii a impus luarea măsurii prevăzută de dispoziţiile art. 52 din Codul Muncii, în vederea evitării unor concedieri.
De asemenea, pe toată perioada suspendării contractului de muncă, contestatorului i s-au achitat drepturile salariale în cuantum de 75% respectându-se prevederile Codului Muncii, fapt dovedit atât prin răspunsul la interogatoriul luat societăţii (fl.105-110) cât şi din corelarea drepturilor salariale plătite, salarii cu concedii medicale şi fără decizia de întrerupere temporară a activităţii menţionate în adresa de la fila 125 a dosarului cu înregistrările din carnetul de muncă privind salariul brut al contestatorului în cuantum de 3156 lei de la 16.02.2007 (fl. 168).
Diferenţele din ultima coloană a adeverinţei emise de pârâtă (fila 125) se datorează faptului că în perioada mai 2008 – noiembrie 2008, contestatorul a avut un număr foarte mare de zile de concediu medical, conform copiilor depuse la dosar la filele 25 şi 54- 60.
Se coroborează cu probele menţionate, în dovedirea de către pârâtă a corectitudinii şi legalităţii calculului drepturilor salariale acordate contestatorului începând cu luna iunie 2010, şi înscrisurile de la filele 118,119.
În consecinţă, va fi respins ca nefondat şi capătul de cerere privind anularea Deciziei din 07.07.2008 de suspendare din funcţie a contestatorului.
În ceea ce priveşte pretenţiile contestatorului cu privire la drepturile salariale restante datorate de pârâtă cu începere de la data de 07.07.2008 şi la despăgubirile în cuantum de 10.000 RON, aşa cum au fost ele precizate în cererea introductivă (fl.2) instanţa constată că şi acestea sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca nefondate din următoarele considerente:
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză (fila 146- 150) s-a răspuns punctual la obiectivele formulate de contestator (fl. 130), expertul concluzionând în cap. II al lucrării (fl. 150) că salariatul „nu are de ridicat salarii restante, conform C.I.M., nu mai are de primit tichete de masă, conform statelor de plată, s-a achitat contravaloarea zilelor de concediu de odihnă ce i se cuveneau pentru perioada lucrată în 2008, în cursul anului 208 pârâta neacordând premii salariaţilor”.
Concluzia finală a expertului este că SC TQM Grup SRL Bacău nu datorează domnului G.S. drepturi băneşti din anul 2008 până la momentul efectuării lucrării.
Întrucât contestatorul a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, s-a dispus efectuarea unui supliment la acest raport (fl. 184, 189) în care a dat explicaţii şi a făcut precizări din care rezultă că expertul a avut în vedere prevederile contractului de muncă al contestatorului şi actul adiţional la acesta, în forma în care au fost ele înregistrate la ITM. De asemenea, a menţionat că a verificat evidenţele contabile existente la pârâtă precum şi cele din statele de plată, CIM, verificând, în raport de sumele pentru care există temei legal spre a fi plătite domnului G.S., prevederile actelor normative în vigoare, corectitudinea calculelor, ajungând la aceeaşi concluzie, că pârâta nu datorează sume de bani cu titlu de drepturi salariale pentru anul 2008 contestatorului.
Astfel, instanţa va respinge ca nefondată contestaţia formulată cu observaţia că, menţinând cele două decizii emise de pârâtă şi constatând că pretenţiile din capătul 3 şi 4 al cererii introductive sunt complet neîntemeiate se impune ca o consecinţă şi respingerea pretenţiilor la daune morale (despăgubiri). Contestatorul nu a probat că ar fi încercat o suferinţă psihică urmare a emiterii celor două decizii de către pârâtă. De asemenea, în cauză nu s-a dovedit faptul că cele două decizii contestate reprezintă un abuz din partea angajatorului, ele fiind legale şi nici că s-a urmărit prin emiterea lor marginalizarea contestatorului.
În concluzie şi pretenţiile la despăgubirii constând în daune morale formulate de contestatorul G.S. sunt neîntemeiate urmând a fi respinse.
