Legea nr. 19/2000, art. 37 alin. (1)
Potrivit art. 37 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 in sistemul public, stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuţia ia bugetul asigurărilor sociale de stat. Având calitatea de asigurat, era suficient ca în cazul contestatoarei să se fi datorat contribuţia de asigurări sociale pentru ca perioada respectivă sa fie considerata stagiu de cotizare.
C.A Alba-lulia, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2007
Prin sentinţa civilă nr. 235/28.09.2006 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul civil nr. 2105/97/2006 (458/2006) s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta M.R. în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Hunedoara şi în consecinţă s-a anulat decizia de pensionare nr. 91478/30.11.2005 şi a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie prin care să i se valorifice reclamantei la şi perioada 1.03.2003-31.12.2003, conform înscrierilor în carnetul de muncă, şi a respins în rest acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut în esenţă, cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile Legii nr. 19/2000 şi Ordinul nr. 340/2001, că în mod nejustificat pârâta nu a luat în considerare la stabilirea stagiului total de cotizare perioada 1.03.2003-31.12.2003 în care reclamanta şi-a desfăşurat activitatea pe bază de contract de muncă, aşa încât era asigurată obligatoriu prin efectul legii, angajatorul având obligaţia să calculeze şi să plătească contribuţia de asigurări sociale datorate de aceasta.
împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legal recurs pârâta C.J.P. Hunedoara, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii în totalitate a acţiunii formulate.
în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că o atare valorificare, după cum dispune instanţa de fond doar cu menţiunile înscrise în carnetul de muncă încalcă dispoziţiile Legii nr. 19/2000 şi chiar dacă nu este culpa reclamantei pentru faptul că angajatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a întocmi declaraţiile nominale lunare, nu este nici culpa recurentei care a aplicat corect dispoziţiile legale.
în drept sunt invocate prevederile art. 299, 304 C. proc. civ., Legea nr. 19/2000, Ordinul nr. 340/2001.
Curtea, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu conform cerinţelor art. 3041 C. proc. civ., a reţinut următoarele:
Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, în sistemul public sunt asiguraţi obligatoriu, prin efectul legii persoanele care desfăşoară activitate pe bază de contract individual de muncă.
Calculul şi plata contribuţiei de asigurări sociale datorate de asiguraţii prevăzuţi la art. 5 alin. (1) pct. I şi II de angajatorii acestora se fac lunar de către angajatori potrivit art. 22 alin. (1) din Lege.
Totodată, art. 28 alin. (1) din lege prevede că contribuţia individuală de asigurări sociale datorată de asigurătorii prevăzută la art. 5 alin. (1) pct. I şi II se reţine integral din salariul sau după caz din venitul brut lunar al angajatului şi se virează lunar de angajator la Casa Teritorială de Pensii în raza căreia se află sediul acestuia.
în fine, potrivit art. 37 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 în sistemul public stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat de către angajator şi angajat sau, după caz, s-a datorat şi plătit de către angajatorii prevăzuţi la art. 1 [pct. IV şi V alin. (2)].
Toate aceste texte de lege, reglementează clar obligaţia angajatorului de a calcula şi a plăti contribuţia asigurărilor sociale în cazul persoanelor care-şi desfăşoară activitatea pe bază de contract individual de muncă şi modul de calcul al stagiului de cotizare raportat la perioada pentru care s-a datorat contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat de către angajator şi nu condiţionat de plata efectivă a acestuia.
Modificările aduse Legii nr. 19/2000 prin O.U.G nr. 9/2003 (M. Of. nr. 167 din 17 martie 2003) au urmărit tocmai protejarea salariatului care deşi a prestat activitate în baza unui contract de muncă încheiat cu angajatorul şi i s-a calculat contribuţia de asigurări sociale datorată, angajatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de virare a acesteia casei teritoriale de pensii.
Aşadar în speţă reclamanta M.R. având calitatea de asigurat în conformitate cu dispoziţiile amintite, în cazul său era suficient să se fi datorat contribuţia de asigurări sociale pentru ca perioada respectivă să fie considerată stagiul de cotizare conform art. 37.
în consecinţă nu s-ar putea pune în discuţie, sub nicio formă drept argument pentru ignorarea acestei perioade, neplata CAS-ului cât timp textul de lege nu cere să fie îndeplinită decât condiţia să fie asigurat prin efectul legii, întrucât contribuţia de asigurări sociale se datorează în conformitate cu art. 21 din acelaşi act normativ, de la data încadrării într-una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (1).
Ca atare, faptul că angajatorul nu şi-a onorat obligaţia legală nu poate duce la concluzia că salariatul nu a lucrat în intervalul de timp în discuţie cum eronat susţine recurenta, şi nu justifică îngrădirea dreptului acesteia de a i se lua în calculul pensiei şi această perioadă lucrată în baza unui contract de muncă.
Faţă de cele ce preced, Curtea constatând, că soluţia primei instanţe reflectă o aplicare şi interpretare corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la probele dosarului, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a respins ca nefondat recursul promovat de pârâtă.
