Angajamentul de plată reprezintă voinţa părţii de a-şi
asuma răspunderea reparării prejudiciului cauzat din vina sa, în
baza relaţiilor contractuale stabilite între părţi şi în baza
dispoziţiilor art.969 Cod civil.
(Decizia civilă nr.57/R-CM din 7
septembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti).
Contestatorul P.D. a solicitat, în contradictoriu cu intimata D.S.
Vâlcea, să se constate nulitatea angajamentului de plată emis la 23 septembrie
2003, cu motivarea că, în urma unui control efectuat la cantonul la care acesta
era pădurar, s-a constatat o pagubă pentru care i s-a luat angajamentul de
plată contestat, act ce este nul absolut, întrucât noul Cod al Muncii nu mai
prevede posibilitatea răspunderii patrimoniale a salariaţilor, pe bază de decizie
de imputaţie ori angajament de plată.
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr.527 din 6 noiembrie
2003, a admis contestaţia şi a constatat nulitatea angajamentului de plată,
obligând intimata la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că,
potrivit art.270 din noul Cod al Muncii, salariaţii răspund patrimonial în
temeiul normelor şi principiilor răspunderii contractuale, pentru pagubele
materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu lor, astfel
încât nu se mai putea emite o decizie de imputare sau nu mai putea fi atrasă
răspunderea în baza angajamentului de plată.
In termen legal, împotriva sentinţei, a declarat recurs societatea
intimată, invocând motivele prevăzute de art.304 pct.8, 9 şi 10 Cod procedură
civilă.
Recursul a fost privit ca fondat şi admis ca atare, în temeiul
art.312 Cod procedură civilă, cu consecinţa modificării deciziei, iar pe fond, a
respingerii contestaţiei.
Instanţa de recurs a reţinut că, deşi prima instanţă a motivat
soluţia adoptată în sensul că răspunderea materială a salariatului este una
contractuală, a apreciat însă că se impune anularea angajamentului de plată, cu
motivarea că în noua reglementare a Codului Muncii nu se mai regăseşte.
Tribunalul nu a observat că angajamentul de plată reprezintă
voinţa părţii de a-şi asuma răspunderea reparării prejudiciului cauzat din vina
sa, în baza relaţiilor contractuale stabilite între părţi şi în baza dispoziţiilor
art.969 Cod civil.
De altfel, nu există nici un motiv pentru a se dispune anularea
acestui angajament, potrivit reglementărilor legale.
Noul Cod al Muncii nu interzice exprimarea acordului de voinţă
cu privire la acoperirea prejudiciului cauzat de salariat, iar Legea nr.53/2003,
prevede numai situaţia în care se pot face reţineri din salariu, astfel încât
achitarea de bună-voie a unei sume, constituie atât o recunoaştere a datoriei,
cât şi o plată perfect valabilă.
De aceea, s-a concluzionat că angajamentul asumat de către
salariat în vederea acoperirii prejudiciului unităţii, constituie o dovadă că este
de acord să achite această sumă.