Prin cererea înregistrata la data de 26.08.2004 la Tribunalul Bucuresti, contestatoarea CNM, în numele salariatului IS, a chemat în judecata pe intimata SC „Tempo Invest” SRL, pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna:
– anularea Deciziei nr.42/27.07.2004;
– reintegrarea salariatului Ionescu Sandu în functia detinuta anterior desfacerii;
– plata despagubirilor legale indexate, majorate si reactualizate, precum si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul începând cu data de 27.07.2004, data încetarii efective a contractului individual de munca si pâna la reintegrarea efectiva.
La termenul din 13.12.2004, instanta, din oficiu, a pus în discutie exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Bucuresti, Sectia VIII, conform dispozitiilor art.284 al.2 Codul muncii, având în vedere faptul ca reclamantul are domiciliul în Constanta.
Prin Sentinta civila nr.5521/13.12.2004 Tribunalul Bucuresti a admis exceptia necompetentei teritoriale a acelei instante, dispunând declinarea competentei solutionarii cererii în favoarea Tribunalului Constanta.
Prin Sentinta civila nr.553/13.04.2005 Tribunalul Constanta a admis exceptia invocata de intimata, a admis contestatia si a anulat Decizia nr.42/27.07.2004 ca fiind tardiv emisa.
S-a dispus reintegrarea contestatorului IS în functia detinuta anterior emiterii deciziei, precum si plata de catre intimata a drepturilor banesti indexate, majorate si reactualizate, precum si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 27.07.2004 si pâna la efectiva reintegrare.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de fond a retinut ca, potrivit art.62 al.1 Codul muncii, angajatorul are obligatia de a emite decizia de concediere în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatarii cauzei concedierii, însa, în speta, intimata a emis Decizia nr.42 prin care a dispus încetarea contractului individual de munca nr.22647/17.07.2003 al salariatului IS, având la baza fisa de aptitudine nr.86/27.04.2004 eliberata de Cabinetul de medicina a muncii.
Din reglementarea dispozitiei legale enuntate, rezulta ca termenul de 30 de zile curge de la data la care reprezentantul legal, persoana juridica, a luat cunostinta de fisa de aptitudine nr.86 (fila 5 dos.) din 27.04.2004.
Curgerea acestui termen duce la prescriptia dreptului angajatorului de a înceta contractul individual de munca al contestatorului.
Instanta a constatat ca angajatorul avea obligatia de a emite decizia de concediere în termen de 30 de zile calendaristice de la data de 27.04.2004, conform dispozitiilor art.62 al.1 din Codul muncii, fapt ce nu a rezultat din Decizia nr.42 emisa la 27.07.2004.
Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs intimata.
Examinând recursul, Curtea retine ca, este fondat pentru urmatoarele considerente:
În conformitate cu dispozitiile art.62 al.1 Codul muncii, angajatorul are obligatia de a emite decizia de concediere în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatarii cauzei de concediere.
În speta, contestatorul IS a fost angajat cu contract individual de munca nr.22647/2003 la SC „ROMTEXTIL” SA, începând cu data de 01.07.2003 în functia de lacatus mecanic, iar la data de 05.08.2003 prin Decizia nr.15 este trecut în cadrul atelierului mecanic de întretinere si reparatii.
În perioada 06.08 – 14.09.2003, 17.09.2003-30.04.2004, salariatul s-a aflat în concediu medical, iar în baza adeverintei medicale din data de 21.04.2004 si a fisei de aptitudine nr.86/27.04.2004 care prevedeau ca acesta este apt conditionat pe loc de munca fara efort fizic mare, fara ridicare si transport de greutati, SC „Romtextil” SA a emis Decizia nr,33/13.04.2004, prin care a suspendat contractul individual de munca începând cu 01.05.2004 pâna la solutionarea adresei catre A.J.O.F.M Constanta.
Ulterior, din 01.07.2004 activul Sucursala Miniera Basarabi din cadrul SC „Romtextil” SA Constanta, a fost cumparat de SC „Tempo Invest” SRL Basarabi, conform contractului de vânzare-cumparare nr.18/02.07.2004, fiind încheiat, în conformitate cu dispozitiile art.169 Codul muncii, protocopul prin care noua societate a preluat si personalul care deservea aceste activitati, inclusiv pe contestatorul Ionescu Sandu, asa cum rezulta si din comunicarea adresata acestuia (fila 21 dos.recurs).
Într-o atare situatie, operând cesiunea drepturilor si obligatiilor cedentului (SC „Romtextil” SA) care decurg dintr-un contract sau raport de munca existent la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului, neavând nici o relevanta faptul ca prin Decizia nr.33/14.04.2004 se dispusese suspendarea contractului individual de munca, cât timp nu intervenise o cauza de încetare a acestuia.
Pe cale de consecinta, termenul de 60 de zile prevazut de art.62 al.1 Codul muncii, curge pentru noua societate de la data preluarii prin protocol al personalului Sucursalei Miniere Basarabi (01.07.2004), când s-a luat la cunostinta de suspendarea contractului individual de munca pentru incapacitate medicala de a presta activitatea.
Într-o atare situatie, exceptia tardivitatii emiterii Deciziei nr.42 este neîntemeiata, caci aceasta a fost emisa la data de 27.07.2004, în termenul prevazut de art.62 al.1 Codul muncii, motiv pentru care în temeiul art.312 Cod pr.civila si art.81 din Legea nr.168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, se va admite recursul si casa hotarârea atacata, cauza urmând a fi solutionata în fond.
Prin contestatia formulata de CNM în numele membrului de sindicat IS, s-a solicitat anularea Deciziei nr.42/27.07.2004 pentru:
– necuprinderea tuturor elementelor obligatorii prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute, prevazuta de art.62 al.2 Codul muncii, respectiv s-a prevazut ca instanta competenta tribunalul în circumscriptia caruia îsi are sediul angajatorul, ceea ce contravine dispozitiilor art.284 Codul muncii;
– temeiurile de drept în baza carora s-a dispus concedierea, nu sunt incidente în cauza – art.18 lit.”k” din Legea nr.90/1996 si art.64 al.4 Codul muncii;
– desfacerea contractului de munca a fost nelegala, întrucât masura a fost dispusa în lipsa acordarii preavizului prevazut de art.73 al.1 din Codul muncii si cu încalcarea dispozitiilor art.60 al.1 lit.”h” Codul muncii, întrucât salariatul îndeplineste functia de vicepresedinte în cadrul Federatiei Sindicatelor Miniere
Dobrogea Constanta.
Examinând mijloacele de proba administrate în cauza, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Prin Decizia nr.42/27.07.2004 SC „Tempo Invest” SRL Basarabi, a dispus încetarea contractului individual de munca al salariatului Ionescu Sandu, începând cu data de 27.07.2004, în temeiul art.64 al.4 din Codul muncii, acordându-se o compensatie conform art.64 al.5 Codul muncii raportat la art.16 din C.C.M si suma de 4.355.966 lei reprezentând salariul cuvenit pentru 15 zile lucratoare, aferent perioadei de preaviz.
Aceasta masura a fost dispusa în considerarea fisei de aptitudine nr.86/27.04.2004 eliberata de Cabinetul de medicina a muncii în urma revenirii în activitate a contestatorului dupa 268 de zile de incapacitate temporara de munca, fiind luat în evidenta ca apt medical conditionat pentru locul de munca fara efort fizic mare, fara ridicare si transport de greutate, respectiv inapt pentru a presta meseria de lacatus mecanic.
Societatea a facut dovada ca nu dispune de alt loc de munca corespunzator capacitatii fizice a salariatului, iar pentru locurile de munca oferite de A.J.O.F.M contestatorul nu si-a manifestat expres optiunea.
Împrejurarea ca în decizie s-a prevazut ca instanta competenta tribunalul în circumscriptia caruia îsi are sediul angajatorul, nu este de natura a atrage nulitatea deciziei, cât timp, în speta, Tribunalul Constanta este instanta competenta în solutionarea cauzei, atât în raport de domiciliul contestatorului, cît si cel al unitatii, neproducându-se nici o vatamare ce nu poate fi acoperita, existând institutia declinarii la instanta competenta legal.
Ceea ce de altfel s-a întâmplat în cauza, caci CNM a introdus cererea la Tribunalul Municipiului Bucuresti, desi contestatorul IS, în numele caruia s-a promovat cererea, are domiciliul în raza Tribunalului Constanta.
Încetarea contractului individual de munca are la baza documentele medicale care atesta ca salariatul nu mai corespunde din punct de vedere medical meseriei pentru care fusese angajat si, cum nu a acceptat ofertele A.J.O.F.M, unitatea a facut trimitere la dispozitiile art.64 al.4 Codul muncii, iar indicarea în preambului deciziei si a dispozitiilor art.18 lit.”k” din Legea nr.90/1996, nu atrage nulitatea deciziei de concediere, cât timp rezulta fara putinta de tagada, motivele de fapt ce au generat adoptarea masurii si care se încadreaza în dispozitiile art.61 lit.”c” din Codul muncii.
Potrivit art.61 lit.”c” Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului, în cazul în care, prin decizia organelor competente de expertiza medicala, se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa-si îndeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat.
Ori, în speta, rezulta fara putinta de tagada ca salariatul Ionescu Sandu s-a angajat la data de 17.07.2003 la SC „Romtextil” SA, iar de la data de 06.08.2003-14.09.2003 si 17.09.2003 la 30.04.2004 a fost în concediu medical, fiind inapt din punct de vedere fizic pentru desfasurarea atributiilor corespunzatoare meseriei de lacatus mecanic.
Într-o atare situatie, devin incidente dispozitiile art.62 si 64 din Codul muncii, raportat la art.74 Codul muncii, care prevad ca decizia de concediere trebuie sa cuprinda printre alte elemente si durata preavizului, mentiune care se regaseste în Decizia nr.42/27.07.2004 – preaviz de 15 zile – ori neacordarea acestuia nu duce la nulitatea deciziei, ci atrage antrenarea raspunderii în despagubirea salariatului, ceea ce de altfel s-a si întâmplat prin plata sumei de 4.355.966 lei.
Faptul ca, dupa pronuntarea solutiei de Tribunalul Constanta, recurenta a emis o alta Decizie nr.16/27.05.2005 prin care a revocat Decizia nr.42/27.07.2004 pe motiv ca salariatul nu este angajatul sau, fiind în eroare de fapt în legatura cu personalul preluat prin protocol la 01.07.2005, este lipsita de efecte juridice, cât timp o astfel de masura a fost dispusa pro cauza, pentru a se prevala în recurs de lipsa de interes în promovarea contestatiei.
Tot în acelasi scop a fost semnat si Actul aditional nr.1/18.05.2005 la protocolul din 02.07.2004 prin care cele doua societati considera, dupa aproape un an de la cesiunea personalului, ca salariatul Ionescu Sandu nu ar face obiectul cesiunii, ceea ce nu este adevarat.
Contestatorul a invocat ca motiv de nelegalitate a deciziei faptul ca, au fost încalcate dispozitiile art.60 lit.”h” din Codul muncii, în sensul ca nu se putea dispune pe durata exercitarii unei functii eligibile într-un organism sindical, prezentând în acest sens Adeverinta nr.86/05.07.2004 a Federatiei Sindicatelor Miniere Constanta, fara a se mentiona data la care a fost ales si a anexa dovezile referitoare la organele de conducere ale organizatiei sindicale, asa cum prevede Legea nr.54/2003.
Dispozitiile art.60 al.1 Codul muncii interzic concedierea în acele situatii în care contractul individual de munca este suspendat de drept sau la initiativa salariatului, situatie care nu se regaseste în speta de fata.
În conformitate cu dispozitiile art.10 din Legea nr.54/2003 – legea sindicatelor – reprezentantilor alesi în organele de conducere ale organizatiilor sindicale, nu li se poate modifica sau desface contractul individual de munca în timpul mandatului si în termen de 2 ani de la încetarea mandatului, pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasa la aprecierea celui care angajeaza.
Pentru a deveni incidente aceste dispozitii, trebuie îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
– salariatul sa faca dovada ca la momentul concedierii era ales, conform legii în organele de conducere sau se afla în termenul de 2 ani de la încetarea mandatului;
– concedierea sa vizeze motive neimputabile lor, pe care legea le lasa la aprecierea celui care angajeaza.
În speta, nu au fost îndeplinite aceste conditii, contestatorul nefacând dovada ca se afla la momentul emiterii Deciziei nr.42 în exercitarea legala a mandatului de vicepresedinte al federatiei sau în termenul de doi ani de la încetarea mandatului, iar concedierea desi s-a dispus pentru motive care tin de persoana salariatului, nu-i este imputabila – fiind inapt fizic pentru meseria de lacatus mecanic – acest motiv nu este lasat de legiuitor la aprecierea celui care angajeaza.
Mentinerea unui astfel de salariat pe postul pentru care nu mai corespunde din punct de vedere medical, contravine dispozitiilor din Titlul V – Sanatatea si securitatea în munca – din Legea nr.53/2003, dar si a celor din legile speciale referitoare la protectia muncii si a medicinei muncii (medicul de medicina a muncii fiind îndreptatit sa propuna angajatorului schimbarea locului de munca sau a felului muncii unor salariati, determinate de starea de sanatate a acestora).
În raport de considerentele mai sus mentionate, Curtea retine ca Decizia nr.42/27.07.2004 este legala si temeinica, motiv pentru care contestatia cu toate capetele de cerere formulate, urmeaza a fi respinsa ca nefondata.
Decizia civila nr.429/MC/13 iulie 2005
