Litigiu de muncă. Aplicarea sancţiunii disciplinare. Termene


Conform art. 268 alin. 1 din Codul muncii angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.Textul citat reglementează două termene diferite în interiorul cărora angajatorul va putea aplica sancţiuni disciplinare – unul de 30 de zile calendaristice şi altul de 6 luni.Primul termen curge de la data la care reprezentantul angajatorului persoană juridică abilitat să aplice sancţiuni disciplinare a luat cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare şi nu de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea faptei, deoarece doar la momentul finalizării cercetării disciplinare prealabile, prevăzute de art. 267 din Codul muncii, se poate aprecia dacă o faptă săvârşită de salariat este sau nu abatere disciplinară, astfel cum este definită de art. 263 alin. 2 din Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 3 din 8 ianuarie 2008, Tribunalul Mureş a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul C. E. în contradictoriu cu pârâta Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Asociaţia pentru Drepturi de Autor, a anulat decizia nr. 45/ 2 iulie 2007 emisă de pârâtă, a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a invocat din oficiu nerespectarea de către angajator a dispoziţiilor art. 268 alin. 1 Codul Muncii, la emiterea deciziei atacate, arătând că pârâta a luat la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare imputate reclamantului la data de 30 mai 2007. O analiză a referatului nr. 11 din 29 mai 2007 emis de serviciul personal din cadrul pârâtei conduce la concluzia cuprinderii în acesta a faptelor descrise în decizie ca abateri disciplinare săvârşite de reclamant.

S-a mai reţinut că pârâta avea obligaţia să emită decizia de sancţionare în termenul de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă a faptelor reţinute ca abateri disciplinare, termen calculat din 30 mai 2007, însă decizia atacată a fost emisă abia în data de 2 iulie 2007, peste termenul prevăzut de art. 268 alin. 1 Codul Muncii. Nerespectarea acestui termen imperativ atrage sancţiunea nulităţii deciziei, acest motiv de nulitate făcând de prisos examinarea celorlalte motive de nelegalitate evocate de reclamant cu privire la aplicarea sancţiunii disciplinare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului şi pe cale de consecinţă: – în principal: modificarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată;- în subsidiar: – casarea sentinţei şi trimiterea cauzei la Tribunalul Mureş în vederea rejudecării cauzei;- obligarea reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei cauze ( fond şi recurs).În dezvoltarea motivelor de recurs în raport de dispoziţiile art. 3041 Cod procedură civilă, a arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat sub nici o formă asupra apărărilor formulate de UCMR-ADA cu privire la respectarea termenului prevăzut de art. 268 alin. 1 Codul Muncii. Decizia atacată a fost emisă în interiorul termenului de 30 de zile prevăzute de art. 268 alin. 1 Codul Muncii. Acest termen curge numai de la data de 2 iulie 2007, dată la care a fost încheiat şi înaintat conducerii raportul comisiei de cercetare disciplinară. Decizia putea fi emisă numai după realizarea cercetării disciplinare prealabile prevăzută de art. 267 Codul Muncii. Termenul de 30 de zile nu putea curge înainte de a se naşte dreptul lor de a dispune aplicarea sancţiunii disciplinare.

Mai mult, legiuitorul a înţeles să facă în mod expres distincţie între cele două elemente juridice: faptă şi abatere disciplinară. Această concluzie rezultă în mod clar şi prin interpretarea sistematică, logică şi literală a dispoziţiilor art. 267 şi 268 alin 2 Codul Muncii. Decizia atacată a fost emisă în scris chiar prima zi din termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin.1 Codul Muncii.

Chiar dacă termenul de aplicare a sancţiunii la care face referire instanţa de fond ar fi putut curge înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. 1 Codul Muncii a fost suspendat pentru 14 zile ( concediu pentru incapacitate temporară de muncă), conform art. 50 alin. 1, lit. b Codul Muncii, art. 267 alin 1 şi 3 Codul Muncii, în perioada 6 iunie 2007 – 19 iunie 2007, astfel că decizia atacată a fost emisă cu mult înainte de împlinirea termenului de 30 de zile.

Data de 2 iulie 2007 se situa în cadrul termenului de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. 1 Codul Muncii deoarece:- 1 iunie 2007 şi nu 30 mai 2007 este data la care Directorul General al UCMR-ADA a luat cunoştinţă de referat.- chiar dacă termenul s-ar fi calculat de la data de 30 mai 2007, s-ar fi aplicat dispoziţiile art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă iar ultima zi ar fi fost 2 iulie 2007.În drept, a invocat dispoziţiile art. 101 alin. 1 şi 5, art. 299 şi rum., Cod procedură civilă, art. 49 alin. 3, art. 50 alin. 1, lit. b, art. 267 alin 1 şi 3, art. 268 alin 1 Codul Muncii.

A anexat recursului copia certificatului de concediu medical al reclamantului (fila 8).

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii integrale a hotărârii instanţei de fond, ca fiind legală, temeinică, la adăpost de orice critică şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs, constând în onorariu avocaţial.

În considerentele întâmpinării s-a arătat că dacă s-ar admite susţinerea recurentei, în sensul că termenul prevăzut de art. 268 alin. 1 Codul Muncii curge numai şi numai după efectuarea cercetării disciplinare prealabile, aceasta ar însemna lipsirea de eficienţă a unei norme juridice imperative, prin adăugarea unui element aleatoriu, supus exclusiv voinţei angajatorului. Dispoziţiile articolului sus-citat sunt foarte clare, este vorba de un termen special, de 30 de zile calendaristice, iar nu pe zile libere, cum sunt termenele ordinare, care curge de la data când angajatorul a aflat despre existenţa unei fapte calificabile ca abatere disciplinară.

Suspendarea contractului de muncă, intervenită de drept, în condiţiile art. 50 alin. 1, lit. b, pe perioada incapacităţii de muncă, are ca efect, în conformitate cu art. 49 alin. 2 Codul Muncii suspendarea prestării unui termen imperativ, suspendarea dreptului de a exercita prerogativele ce ţin de calitatea de angajator etc.

Examinând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi din oficiu, conform prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a anulat decizia nr. 45 din 2 iulie 2007 emisă de pârâtă, pe considerentul că decizia atacată a fost dată cu încălcarea termenului prevăzut de art. 268 alin. 1 din Codul Muncii.

Acest motiv de nulitate, invocat din oficiu de către instanţă, a fost admis în mod neîntemeiat.

Conform art. 268 alin. 1 din Codul Muncii: angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei”.

Textul sus-citat reglementează două termene diferite în interiorul cărora angajatorul va putea aplica sancţiuni disciplinare angajaţilor: – unul de 30 de zile calendaristice; altul de 6 luni.

Primul termen curge de la data la care reprezentantul angajatorului persoană juridică abilitat să aplice sancţiuni disciplinare a luat cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare. În speţă, angajatorul a luat la cunoştinţă despre abaterea disciplinară săvârşită de reclamant prin raportul Comisiei de Cercetare Disciplinară Prealabilă a UCMR- ADA din data de 2 iulie 2007 şi nu prin referatul UCMR – ADA Serviciul Personal, nr. 11 din 29 mai 2007, cum greşit a reţinut instanţa de fond. Doar la momentul finalizării cercetării disciplinare prealabile, prevăzute prin art. 267 Codul Muncii, se poate aprecia dacă o faptă săvârşită de către salariat este sau nu abatere disciplinară, astfel cum este definită de art. 263 alin. 2 Codul Muncii. De altfel, în Raportul Comisiei de Cercetare Disciplinară din 2 iulie 2007, se reţine, la fila 1, efectuarea cercetării disciplinare prealabile cu privire la fapta sesizată prin referatul nr. 11/2007, prin care conducerea UCMR – ADA era înştiinţată despre anumite fapte. La fila 4 din Raport se menţionează: în urma cercetării disciplinare s-a constatat săvârşirea de către Dl. C.E.I. a următoarelor abateri disciplinare”…

Aceleaşi menţiuni se regăsesc şi în decizia nr. 45/2007 unde se specifică expres că prin referatul nr. 11/2007 s-au adus la cunoştinţă fapte ce ar putea constitui abateri disciplinare iar prin Raportul din 2 iulie 2007 s-au constatat abaterile disciplinare.

Faţă de starea de fapt expusă mai sus, textul art. 268 alin. 1 Codul Muncii este foarte clar şi nu lasă loc la interpretări: termenul de 30 de zile curge de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare şi nu de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea faptei, cum eronat s-a interpretat în hotărârea judecătorească atacată. Cum acest termen începe să curgă în speţă de la data de 2 iulie 2007, când Raportul a fost adus la cunoştinţa conducerii unităţii, instanţa de control constată că decizia a fost emisă cu respectarea termenului prevăzut de art. 268 alin. 1 Codul Muncii.

Chiar dacă prin absurd s-ar fi calculat acest termen începând cu data de 30 mai 2007, când conducerea unităţii a fost informată despre faptele săvârşite de reclamant, decizia a fost emisă în termen întrucât termenul de 30 de zile se calculează în conformitate cu art. 101 alin. 1 Cod Procedură civilă, pe zile libere adică nu intră în calcul nici ziua când a început, nici cea când s-a săvârşit, fiind susceptibil de întrerupere sau suspendare în condiţiile dreptului comun. Cum ultima zi a termenului ar fi fost data de 30 iulie 2007, zi nelucrătoare (sâmbăta) potrivit art. 101 alin. 5 Cod procedură civilă, termenul s-a prelungit până la sfârşitul zilei de lucru următoare, în speţă până în ziua de luni – 2 iulie 2007.

Curtea a apreciat că menţiunea 30 de zile calendaristice” nu intră în categoria unor termene speciale”, fiind aplicabil tot calculul termenului procedural. Distincţia se face numai pentru a nu se confunda cu zile lucrătoare”.

Al doilea termen, prevăzut de art. 268 alin. 1 Codul Muncii, de 6 luni, curge de la un moment obiectiv: data săvârşirii faptei, care a fost considerată ca zi abatere disciplinară în interiorul acestui termen angajatorul trebuie să ia cunoştinţă despre săvârşirea abaterii şi tot aici se va încadra şi termenul de 30 de zile, care va înceta anterior celui de 6 luni sau cel mult concomitent.

Procedând la admiterea nelegală a excepţiei nerespectării termenului prevăzut de art. 268 alin. 1 Codul Muncii, Curtea a constatat că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, fără a examina celelalte motive de nelegalitate evocate de reclamant şi apărările pârâtei, motiv de casare prevăzut de art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.

Ca atare, în baza art. 312 alin 1 şi 5 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul pârâtei, a casat integral hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, pentru cercetarea cauzei sub toate aspectele.