– Codul Muncii, art. 65 alin. 1, art. 69, art. 76 alin. 1 lit. „a”
Deşi, pârâta a depus fişa de evaluare a reclamantului pentru anul 2010, din care rezultă că acesta a obţinut calificativul „foarte bine” din fişele de evaluare ale celorlalţi angajaţi pe posturi similare rezultă că şi ceilalţi angajaţi pe posturi similare cu cel ocupat de reclamant, au obţinut acelaşi calificativ.
În consecinţă, în vederea stabilirii persoanelor ce urmau să fie concediate trebuiau aplicate, de către pârâtă, criteriile expres prevăzute de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi în programul de restructurare.
În consecinţă, în vederea stabilirii persoanelor ce urmau să fie concediate trebuiau aplicate, de către pârâtă, criteriile expres prevăzute de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi în programul de restructurare.
Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Mureş la data de 25 iulie 2011, reclamantul D.P. a chemat în judecată pârâta SC Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje „C.F.R. I.R.L.U.” SA solicitând instanţei să anuleze decizia nr. A/367/29 iunie 2011; să oblige pârâta la reintegrarea sa efectivă pe funcţia şi postul ocupat la momentul concedierii; să oblige pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii şi până la momentul reintegrării efective.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că decizia de concediere este nelegală şi netemeinică deoarece nu cuprinde cu claritate cauza reală şi serioasă care a fundamentat decizia de concediere. Referirile generice la situaţia economică a pârâtei, fără a se individualiza parametrii economico-financiari avuţi în vedere de către angajator nu poate constitui, în opinia reclamantului, motivarea în fapt a deciziei.
În privinţa nelegalităţii, a arătat că decizia nu arată nici unul dintre criteriile prevăzute de art. 59, alin. 6 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pârâtă pe anii 2011-2012. Pe de altă parte, a arătat că decizia de concediere a fost emisă cu nerespectarea prevederilor art. 76, alin. 1, lit. c) din Codul muncii, coroborat cu art. 69, alin. 3 din Codul muncii, în sensul că pârâta nu a procedat în prealabil la evaluarea obiectivelor de performanţă profesionale ale salariaţilor şi, în funcţie de acestea, să aplice criteriile prevăzute de art. 59, alin. 6 din Codul muncii şi apoi să procedeze la concediere.
În plus, a arătat că nefiind întrunite nici cele trei condiţii cerute de art. 65, alin. 2 din Codul muncii, măsura dispusă în ceea ce-l priveşte nu este una temeinică şi legală.
Prin sentinţa civilă nr.868 din 21 martie 2012, Tribunalul Mureş a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul D.P., în contradictoriu cu pârâta S.C. Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje – C.F.R. I.R.L.U. S.A., cu sediul în Bucureşti, a anulat decizia nr. A/367/29.06.2011 de concediere a reclamantului, a dispus reintegrarea reclamantului în postul deţinut anterior concedierii acela de strungar la Secţia I.R.L.U. Tg. Mureş, a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariile indexate, majorate de care acesta ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost emisă decizia nr. A/367/29.06.2011, calculate până la data reintegrării efective, a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamantul a fost angajat al pârâtei în funcţia de „strungar” în baza contractului individual de muncă.
Prin decizia de concediere nr. A/367/29 iunie 02011 emisă de pârâtă s-a decis încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, începând cu data de 28 iulie 2011, în baza art. 65, alin. 1 din Codul muncii, ca urmare a concedierilor colective care au avut loc în cadrul pârâtei.
Conform art. 65, alin. 1 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, iar conform art. 65, alin. 2 din Codul muncii, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
De asemenea, Tribunalul a reţinut că potrivit art. 76, alin. 1, lit. a) din Codul muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea.
Or, astfel cum s-a subliniat anterior, în cuprinsul deciziei de concediere au fost precizate motivele care au stat la baza concedierii reclamantului, făcându-se referire la Programul de restructurare în vederea eficientizării activităţii pârâtei.
Aşadar, date fiind aspectele relevate în cuprinsul Programului de restructurare în vederea eficientizării activităţii pârâtei referitoare la scăderea volumului de transport pe căile ferate şi la prezenţa tot mai mare a unei concurenţe a pieţei transporturilor pe căile ferate, tribunalul a reţinut că în cauză s-a făcut dovada cauzei reale şi serioase în ceea ce priveşte desfiinţarea locului de muncă de natura celui ocupat de reclamant, în sensul art. 65, alin. 2 din Codul muncii.
Cu toate acestea, tribunalul a apreciat că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, pentru nerespectarea prevederilor art. 76, alin. 1, lit. c) din Codul muncii care prevede că decizia de concediere trebuie să conţină în mod obligatoriu criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective. De asemenea, conform art. 69, alin. 2, lit. d) din Codul muncii, în perioada în care au loc consultări, pentru a permite sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor să formuleze propuneri în timp util, angajatorul are obligaţia să le furnizeze toate informaţiile relevante şi să le notifice, în scris criteriile avute în vedere, potrivit legii şi/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere. Totodată, conform art. 69, alin. 3 din Codul muncii, „criteriile prevăzute la alin. 2, lit. d) se aplică pentru departajarea salariaţilor după evaluarea realizării obiectivelor de performanţă”.
De asemenea, reclamantul a susţinut că art. 59, alin. 6 din CCM-ul la nivel de unitate pârâtă pentru anii 2011-2012 sunt cuprinse criteriile care urmează a fi avute în vedere cu ocazia concedierii.
Se reţine că în decizia de concediere este menţionat că „la aplicarea efectivă a reducerii de personal după reducerea posturilor vacante şi evaluarea realizării obiectivelor de performanţă conform art.art.69 alin.3” s-au avut în vedere celelalte criterii. S-a subliniat că deşi sarcina probei îi incumbă, potrivit art. 272 din Codul muncii, pârâta nu a făcut dovada că a procedat, în prealabil concedierii reclamantului, la departajarea salariaţilor după evaluarea realizării obiectivelor de performanţă, potrivit criteriile prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pârâtă (criterii care astfel cum s-a subliniat anterior, nici nu au fost dovedite de pârâtă prin depunerea prevederilor din contractul colectiv de muncă cu privire la acestea), pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere.
În acelaşi sens, s-a amintit că instanţa a pus în vedere pârâtei în repetate rânduri să facă dovada efectuării efective a procedurii de evaluare a performanţelor angajaţilor, procedură care este alta decât cea de evaluare anuală. Cu toate acestea, la dosar a fost depusă din partea pârâtei doar fişa de evaluarea a reclamantului. Simpla afirmaţie a pârâtei că s-au avut în vedere la evaluare mai multe criterii nu poate fi reţinută în lipsa unui proces verbal care să ateste aceasta şi conform art.59 alin.5 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2011, să asigure ierarhizarea salariaţilor din posturile supuse reducerii.
Pentru toate aceste motive, Tribunalul a apreciat că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, conform art. 78 din Codul muncii.
Ca o consecinţă, în baza art. 80, alin. 1 din Codul muncii, instanţa a anulat decizia de concediere şi a dispus anularea ei şi a obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate de care ar fi beneficiat salariatul. Se vor repune părţile în situaţia anterioară prin reintegrarea reclamantului conform art.80 alin.2 din Codul muncii.
Având în vedere art.274 C. pr. civ. Tribunalul a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen legal, recurs pârâta S.C. Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje – C.F.R. I.R.L.U. S.A., cu sediul în Bucureşti, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului pârâta a arătat că, deşi instanţa de fond reţine suprimarea efectivă a funcţiei deţinută de reclamant apreciind totodată că desfiinţarea postului a fost o măsură reală şi efectivă, refuză să reţină totuşi înscrisurile prin care s-a făcut dovada evaluării profesionale a reclamantului.
Mai mult, instanţa de fond a făcut o apreciere eronată a incidenţei în cauză a dispoziţiilor art.78 din Codul muncii, atâta timp cât art.76 alin.1 instituie numai obligativitatea înscrierii în decizia de concediere doar a criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate. De asemenea, nu s-a ţinut seama de fişele de evaluare ce deţin funcţii similare cu ale reclamantului, fişe depuse la dosarul cauzei.
Proba respectării criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate s-a realizat în faţa instanţei de fond prin actul F/118/21.02.2012. Comparativ cu celălalt strungar păstrat în cadrul pârâtei, reclamantul are anumite carenţe profesionale şi o lipsă a unei calificări superioare. De asemenea, reclamantul nu mai are persoane în întreţinere şi de asemenea, prezintă antecedente în disciplina muncii astfel cum rezultă din nota de relaţii din data de 09.05.2007.
Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport de motivele invocate şi din oficiu în temeiul art.3041 şi art.306 alin.2 C.pr.civ., Curtea de Apel a reţinut:
Prin decizia de concediere nr.A/387/29.06.2011 emisă de pârâtă, s-a decis încetarea, în baza art.65(1) din Codul muncii, contractului de muncă încheiat cu reclamantul începând cu data de 28.07.2011.
Art.65(1) şi (2) din Codul muncii reglementează concedierea pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului determinată de desfiinţarea efectivă a locului de muncă ocupat de salariat pentru o cauză reală şi serioasă fără legătură cu persoana salariatului.
Astfel fiind, înainte de a verifica orice alte aspecte, Tribunalul în mod corect a verificat dacă prevederile mai sus arătate au fost respectate. Or, din această perspectivă, pârâta a dovedit cauza reală şi serioasă în ceea ce priveşte desfiinţarea postului reclamantului şi, de asemenea, că în aplicarea Programului de restructurare în vederea eficientizării activităţii SC C.F.R. I.R.L.U. SA, desfiinţarea postului a fost efectivă.
Cu toate acestea, respectarea condiţiilor mai sus arătate, nu exclude obligativitatea respectării prevederilor art. 69 din Codul muncii, respectiv a criteriilor de departajare a salariaţilor.
Astfel fiind, criticile recurentei privind contrarietatea considerentelor hotărârii instanţei de fond apar ca neîntemeiate.
Chiar dacă s-a dovedit că în cauză au fost au fost respectate dispoziţiile art.65, pârâta urma să facă dovada respectării procedurii de concediere, inclusiv a prevederilor art. 69 alin. 2 Codul muncii.
Sub acest aspect reţinem că în cuprinsul deciziei contestate s-a făcut referire atât la criteriile prevăzute de art. 59(6) din Contractul Colectiv de Muncă al SC C.F.R. I.R.L.U. SA pe anul 2011-2012 cât şi la cele înscrise în Programul de restructurare în vederea eficientizării societăţii, întocmit în conformitate cu art.69 din Codul muncii.
Decizia contestată cuprinde criteriile prioritare precum şi criteriile minime de care societatea pârâtă ar fi trebuit să ţină seama la reducerea de personal.
Astfel cum rezultă din programul de restructurare amintit ca şi din modificarea trimisă de pârâtă Federaţiei Mecanicilor de locomotive din România, în ceea ce priveşte secţia I.R.L.U. Tg – Mureş în cadrul căreia era angajat şi reclamantul, aceasta a fost preluată în cadrul secţiei I.R.L.U. Dej, cu toate acestea rămânând un număr de angajaţi şi în cadrul Atelierului rămas în Tg. Mureş.
Deşi, într-adevăr, pârâta a depus fişa de evaluare a reclamantului pentru anul 2010, din care rezultă că acesta a obţinut calificativul „foarte bine” din fişele de evaluare ale celorlalţi angajaţi pe posturi similare rezultă că şi ceilalţi angajaţi pe posturi similare cu cel ocupat de reclamant, au obţinut acelaşi calificativ.
Această dovadă, a aplicării în ordinea menţionată a acestor criterii, pârâta nu a efectuat-o nici la fond nici în recurs. Doar faptul că reclamantul nu are persoane în întreţinere nu are relevanţă în condiţiile în care nu s-a efectuat o situaţie comparativă cu ceilalţi angajaţi, nefiind depusă la dosar, astfel, modalitatea în care s-a făcut efectiv selecţia. Nici faptul că reclamantul ar fi avut antecedente disciplinare nu face dovada aplicării efective a criteriilor de selecţie. Dincolo de faptul că nu s-a depus o decizie de sancţionare definitivă, nu s-a făcut dovada că celălalt angajat pe post similar, ar fi fost lipsit de astfel de antecedente.
În consecinţă, atâta timp cât nu s-a depus o analiză comparativă a performanţelor fiecărui salariat precum şi a celorlalte criterii menţionate în programul de restructurare, nu se poate reţine respectarea acestor criterii.
Astfel fiind, în mod corect a apreciat instanţa de fond, plecând de la concluzia nerespectării de către pârâtă a unora din etapele procedurii concedierii colective, cp deciziile de concediere sunt lovite de nulitate.
Faţă de considerentele reţinute, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., Curtea de Apel a respins recursul declarat de pârâta S.C. Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje – C.F.R. I.R.L.U. S.A., cu sediul în Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr.868 din 21 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr.5088/102/2011.
