LITIGIU DE MUNCĂ. DECIZIE DE CONCEDIERE PEDURATA INCAPACITĂŢII TEMPORARE DE MUNCĂ.CLAUZĂ DE SUSPENDARE A EFECTELOR ACESTEIDECIZII, PÂNĂ LA ÎNCETAREA INCAPACITĂŢIITEMPORARE DE MUNCĂ. ANALIZAREA PE FOND ACAUZEI.
Art.60 alin.1 lit.”a” Codul muncii
Art.50 lit.”b” Codul Muncii
Potrivit art.60, alin.1, litera a” Codul muncii,concedierea nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporarede muncă, iar, potrivit art.50, litera b” Codul muncii, pe perioadaamintită, contractul de muncă este suspendat de drept.
Însă, în cauza de faţă, nu sunt aplicabile dispoziţiileart.60, alin.1, litera a” Codul muncii, deoarece, prin deciziacontestată în prezenta cauză s-a dispus suspendarea efecteloracestei decizii de concediere, până la încetarea incapacităţiitemporare de muncă.
(Decizia nr.108/R-CM din 13 februarie 2008 a Curţii de Apel Piteşti -Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentrucauze cu minori şi de familie)
Contestatoarea F.P. a formulat contestaţie împotriva decizieinr.316/02.02.2007 emisă de intimata S.C. L.D.A.R. S.R.L., pe care oconsideră netemeinică şi nelegală, solicitând reîncadrarea în muncă,acordarea de daune morale în cuantum de 10.000 lei, precum şi plata la zia salariului.
În motivarea contestaţiei s-a susţinut de către contestatoarecă prin decizia contestată i s-a desfăcut contractul individual de muncă întemeiul art.61 lit. a coroborat cu art. 264 lit. f din Codul muncii şi acontractului colectiv de muncă – anexa 1 din Regulamentul intern,reţinându-se că aceasta ar fi comis abateri grave de la regulile stabiliteprin contractul colectiv de muncă.
A solicitat contestatoarea, admiterea contestaţiei, reintegrareaîn muncă, daune morale de 10.000 lei plata la zi a salariului, cu cheltuielide judecată, cu motivarea că acuzaţiile ce i se aduc, respectiv efectuareade acte de comerţ în incinta societăţii şi favorizarea, contra unor sumede bani, a sustragerilor de bunuri din firmă, nerespectarea timpuluiacordat pauzelor de masă şi ameninţări la adresa agentului de pază suntfabulaţii, întrucât nu a săvârşit abaterile reţinute.
Consideră măsura luată ca abuzivă şi nelegală, producându-imari probleme morale.
La primul termen de judecată, respectiv 18.04.2007 intimataa formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei, cu cheltuielide judecată, cu următoarea motivare:
Apărările contestatoarei, care privesc doar chestiuni de fond,sunt contradictorii, cu atât mai mult cu cât ulterior introducerii acţiunii aformulat o a doua contestaţie împotriva aceleiaşi decizii de concedierecare formează obiectul dosarului nr.743/109/2007, cu termen dejudecată la 09.05.2007 în care recunoaşte că a săvârşit abaterile de ladisciplina muncii;
Probele ce evidenţiază săvârşirea abaterii de cătrecontestatoare, de la disciplina muncii şi vinovăţia salariatei, respectivimaginile înregistrate de camerele video în noaptea de 05-06.01.2007,nota explicativă, sesizarea d-lui N.C., declaraţia D.D. – agent de pază, auimpus luarea celei mai grave sancţiuni şi anume concedierea;
Contestatoarea a recunoscut că a efectuat acte de comerţ înincinta societăţii iar aceasta a mai fost sancţionată şi anterior, cureducerea salariului cu 10% pe luna aprilie 2005 şi avertisment scris înluna aprilie 2004.
În şedinţa publică din 06 iunie 2007, apărătorul intimatei ainvocat excepţia de prematuritate a formulării contestaţiei, motivând că în baza concediului medical, este suspendat de drept contractulindividual de muncă al contestatoarei, iar decizia urmează a-şi produceefectele abia după încetarea incapacităţii de muncă.
Excepţia a fost respinsă la aceeaşi dată ca nefiind întemeiată.
Ulterior, la data de 27 iunie 2007, apărătorul intimatei ainvocat excepţia lipsei de obiect a prezentei contestaţii, instanţa,respingând şi această excepţie.
La data de 26.09.2007, instanţa a considerat încheiatăcercetarea judecătorească şi a acordat părţilor cuvântul asupra fonduluicauzei. Cu ocazia deliberării s-a constatat că nu se poate întrunimajoritatea legală, urmând a se judeca din nou în complet de divergenţă,potrivit art. 257 alin. 1 C.pr.civ..
În data de 03.10.2007 au fost ascultate susţinerile părţilor înfaţa completului de divergenţă.
Prin sentinţa nr.602/CM/03.10.2007, pronunţată deTribunalul Argeş – Secţia civilă, a fost admisă în parte contestaţiaformulată de contestatoarea F. P., în contradictoriu cu intimata SCL.D.A.R. SRL şi s-a constatat nulitatea absolută a decizieinr.316/02.02.2007, emisă de intimată.
Au fost respinse capetele de cerere privind reîncadrareacontestatoarei pe postul avut anterior, plata drepturilor băneşti şi adaunelor morale şi a fost obligată intimata la plata cheltuielilor dejudecată, în cuantum de 125 lei
Pentru a se pronunţa astfel, majoritatea completului a reţinuturmătoarele:
La data de 02.02.2007 contestatoarei i s-a emis decizia nr.316, prin care s-a menţionat că se desface contractul de muncă alacesteia, în temeiul art. 61 lit. a, coroborat cu art. 264 lit. f din Codulmuncii şi a Contractului Colectiv de muncă, reţinându-se că salariata asăvârşit abateri grave de la regulile stabilite prin contractul colectiv demuncă, constând în: efectuarea de acte de comerţ în incinta societăţii,propunerea unei sume de bani pentru a favoriza sustragerea de bunuridin firmă, nerespectarea timpului acordat pauzelor de masă, ameninţăriadresate agentului de pază.
În art. 3 al deciziei se menţionează însă că salariata se afla înincapacitate temporară de muncă la data emiterii deciziei, urmând cadecizia să-şi producă totuşi efectele de la data încetării incapacităţii demuncă a acesteia.
Potrivit art. 50 alin. 1 lit. b din Codul muncii, contractulindividual de muncă se suspendă de drept pe durata concediului pentruincapacitate temporară de muncă.
De asemenea, art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii, interziceconcedierea salariaţilor pe durata incapacităţii temporare de muncă,stabilită prin certificat medical, conform legii.
Ambele părţi au recunoscut că de la data emiterii deciziei şichiar în prezent contestatoarea se află în concediu medical, iar acesteconcedii i-au fost înregistrate de către intimată şi plătite corespunzător.
Cu toate că intimata a inserat în decizia de concedieremenţiunea că aceasta îşi va produce efectele la data încetării incapacităţiitemporare de muncă a contestatoarei, aceasta este nulă absolut potrivitart. art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii
Acest lucru nu o împiedică cu nimic pe intimată să emită onouă decizie de concediere la data când contestatoarei îi va încetaincapacitatea temporară de muncă.
Analizând chiar decizia pe care apărătorul intimatei a invocat-o în concluziile sale, respectiv decizia nr. 2436/25.03.2004 a Înaltei Curţide Casaţie şi Justiţie, instanţa a constatat că prin aceasta se susţine tocmaifaptul că nu poate fi dispusă concedierea pe durata incapacităţiitemporare de muncă stabilită prin certificat medical potrivit legii iarconcedierea dispusă cu nerespectarea proceduri prevăzută de lege estelovită de nulitate absolută, fiind de prisos analizarea motivelor privindfondul cauzei”.
Astfel, coroborând dispoziţiile art. 50 alin. 1 lit. b, cu cele aleart. 60 alin. 1 lit. a şi ale art. 76 din Codul muncii, instanţa a apreciat cădecizia emisă de către intimată în perioada cât contestatoarea s-a aflat înincapacitate temporară de muncă este lovită de nulitate absolută.
Este adevărat că în prezenta cauză s-au administrat probe pefondul cauzei, însă acestea nu au mai fost analizate de către instanţă, fiindde prisos acest lucru, după cum a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şiJustiţie, în decizia analizată anterior.
Întrucât şi în prezent contractul individual de muncă alcontestatoarei este suspendat de drept ca urmare a incapacităţiitemporare de muncă a acesteia, iar contestatoarea are şi în prezentcalitatea de salariat al intimatei, s-a constatat că nu se poate dispunereintegrarea pe postul avut anterior, acest capăt de cerere fiind respins.
Neîntemeiat este şi capătul de cerere privind acordareadrepturilor băneşti ce i s-ar cuveni contestatoarei, pentru următoareleconsiderente:
Pe perioada în care contestatoarea este în incapacitatetemporară de muncă este îndreptăţită să primească o indemnizaţie, prinaplicarea procentului de 75% asupra bazei de calcul. Aceasta arecunoscut personal că toate concediile medicale i-au fost achitate pânăîn prezent de către intimată. S-a constatat astfel că salariata nu a suferitnici un prejudiciu material şi în consecinţă, nu sunt incidente în cauzădispoziţiile art. 269 alin. 1 Codul muncii. În consecinţă, a fost respinsăsolicitarea contestatoarei privind acordarea drepturilor băneşti la zi.
În privinţa acordării daunelor morale, s-a constatat că niciacest capăt de cerere nu este întemeiat, nefiind produsă nici un fel dedovadă a unui prejudiciu moral suferit de către contestatoare, ţinândseama că nu i-a încetat, până în prezent, calitatea de salariat al intimatei şii-au fost achitate şi indemnizaţiile aferente concediilor medicale.
Ţinând seama de considerentele expuse mai sus, instanţa aadmis în parte contestaţia, constatându-se nulitatea absolută a deciziei deconcediere, cu respingerea capetelor de cerere privind reintegrarea înpostul avut anterior, plata drepturilor băneşti şi plata daunelor morale.
Împotriva sentinţei au declarat recurs contestatoarea F.P. şiintimata SC L.D.A.R. SRL.
Prin recursul declarat de F.P., întemeiat pe dispoziţiile art.304pct.8,9 Cod proc.civilă se susţine că instanţa de fond în mod greşit arespins capătul de cerere privind încadrarea în muncă.
La termenul din data de 13.02.2008, contestatoarea a declaratcă renunţă la judecata recursului, urmând ca instanţa să ia act de aceastărenunţare.
În primul motiv de recurs declarat de intimată, şi întemeiat pedispoz.art.304 pct.9 Cod proc.civilă se arată că instanţa de fond apronunţat o hotărâre lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea şiaplicarea greşită a legii.
Se susţine că, potrivit art.60 alin.1 litera a Codul muncii, nupoate fi dispusă concedierea pe durata incapacităţii temporare de muncăstabilite prin certificat medical. Potrivit art.50 litera b Codul muncii, peperioada incapacităţii temporare de muncă, contractul de muncă estesuspendat de drept.
Sancţiunea prevăzută de art.60 alin.1 litera a Codul munciiamintită anterior nu este valabilă în speţa de faţă, deoarece recurenta-intimată a dispus suspendarea efectelor deciziei de concediere, până laîncetarea incapacităţii temporare de muncă, încât, concedierea nu adevenit operabilă, deoarece contestatoarea şi-a prelungit concediulmedical, iar contestaţia este prematură pentru motivul arătat, făcându-setrimitere la decizia nr.2436/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În al doilea motiv de recurs se susţine că instanţa de fond alipsit-o pe recurentă de un proces echitabil şi de o judecată rezonabilă, înspiritul art.6 din Convenţie, deoarece nu a invocat din oficiu nulitateaabsolută a deciziei de concediere, încă de la prima zi de înfăţişare,tergiversându-se procesul şi încălcând şi dispoziţiile art.286 Codul munciişi art.75 din Legea nr.168/1999, privind judecarea în regim de urgenţă aconflictelor de muncă.
O ultimă critică se referă la faptul că în completul dedivergenţă, în care trebuiau să se reia dezbaterile asupra fondului a fostpusă în discuţie o excepţie care nu mai fusese discutată.
Curtea analizând recursul declarat de intimată prin prismacriticilor formulate şi a probelor administrate a constatat că acesta estefondat urmând a-l admite ca atare, în baza art.312, alin.5 Cod proc.civilăşi a se casa sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşiinstanţă pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art.304, pct.9Cod proc.civilă este întemeiat, urmând a-l admite ca atare, constatându-se aplicarea greşită a legii.
Astfel, potrivit art.60, alin.1, litera a” Codul muncii,concedierea nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare demuncă, iar, potrivit art.50, litera b” Codul muncii, pe perioada amintită,contractul de muncă este suspendat de drept.
Însă, în cauza de faţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art.60,alin.1, litera a” Codul muncii, deoarece, prin decizia contestată înprezenta cauză s-a dispus suspendarea efectelor acestei decizii deconcediere, până la încetarea incapacităţii temporare de muncă.
Drept urmare, decizia emisă nu este lovită de nulitateabsolută, cum greşit a statuat instanţa de fond, care s-a pronunţat peaceastă excepţie, considerând, astfel, că nu mai este necesară analizarea,pe fondul cauzei, a probelor administrate.
Pentru aceste considerente a fost admis recursul intimatei,casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentrua se pronunţa cu privire la temeinicia şi legalitatea deciziei de concediere,prin prisma probelor administrate, stabilind existenţa sau inexistenţaabaterilor contestatoarei, enumerate în decizia de concediere, urmând cainstanţa să se pronunţe pe fondul cauzei, ci nu pe excepţie, răspunzând,astfel, tuturor capetelor de cerere, iar în această situaţie, neimpunându-seanalizarea celorlalte motive de recurs.
