LITIGIU DE MUNCĂ. DECIZIE DE CONCEDIERE PE DURATA INCAPACITĂŢII TEMPORARE DE MUNCĂ. CLAUZĂ DE SUSPENDARE A EFECTELOR ACESTEI DECIZII, PÂNĂ LA ÎNCETAREA INCAPACITĂŢII TEMPORARE DE MUNCĂ. ANALIZAREA PE FOND A CAUZEI. Contracte de muncă


DURATA INCAPACITĂŢII TEMPORARE DE MUNCĂ.

CLAUZĂ DE SUSPENDARE A EFECTELOR ACESTEI

DECIZII, PÂNĂ LA ÎNCETAREA INCAPACITĂŢII

TEMPORARE DE MUNCĂ. ANALIZAREA PE FOND A

CAUZEI.

Art.60 alin.1 lit.”a” Codul muncii

Art.50 lit.”b” Codul Muncii

Potrivit art.60, alin.1, litera „a” Codul muncii,

concedierea nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare

de muncă, iar, potrivit art.50, litera „b” Codul muncii, pe perioada

amintită, contractul de muncă este suspendat de drept.

Însă, în cauza de faţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile

art.60, alin.1, litera „a” Codul muncii, deoarece, prin decizia

contestată în prezenta cauză s-a dispus suspendarea efectelor

acestei decizii de concediere, până la încetarea incapacităţii

temporare de muncă.

(Decizia nr.108/R-CM din 13 februarie 2008 a Curţii de Apel Piteşti –

Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru

cauze cu minori şi de familie)

Contestatoarea F.P. a formulat contestaţie împotriva deciziei

nr.316/02.02.2007 emisă de intimata S.C. L.D.A.R. S.R.L., pe care o

consideră netemeinică şi nelegală, solicitând reîncadrarea în muncă,

acordarea de daune morale în cuantum de 10.000 lei, precum şi plata la zi

a salariului.

În motivarea contestaţiei s-a susţinut de către contestatoare

că prin decizia contestată i s-a desfăcut contractul individual de muncă în

temeiul art.61 lit. a coroborat cu art. 264 lit. f din Codul muncii şi a

contractului colectiv de muncă – anexa 1 din Regulamentul intern,

reţinându-se că aceasta ar fi comis abateri grave de la regulile stabilite

prin contractul colectiv de muncă.

A solicitat contestatoarea, admiterea contestaţiei, reintegrarea

în muncă, daune morale de 10.000 lei plata la zi a salariului, cu cheltuieli

de judecată, cu motivarea că acuzaţiile ce i se aduc, respectiv efectuarea

de acte de comerţ în incinta societăţii şi favorizarea, contra unor sume

de bani, a sustragerilor de bunuri din firmă, nerespectarea timpului

acordat pauzelor de masă şi ameninţări la adresa agentului de pază sunt

fabulaţii, întrucât nu a săvârşit abaterile reţinute.

Consideră măsura luată ca abuzivă şi nelegală, producându-i

mari probleme morale.

La primul termen de judecată, respectiv 18.04.2007 intimata

a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei, cu cheltuieli

de judecată, cu următoarea motivare:

Apărările contestatoarei, care privesc doar chestiuni de fond,

sunt contradictorii, cu atât mai mult cu cât ulterior introducerii acţiunii a

formulat o a doua contestaţie împotriva aceleiaşi decizii de concediere

care formează obiectul dosarului nr.743/109/2007, cu termen de

judecată la 09.05.2007 în care recunoaşte că a săvârşit abaterile de la

disciplina muncii;

Probele ce evidenţiază săvârşirea abaterii de către

contestatoare, de la disciplina muncii şi vinovăţia salariatei, respectiv

imaginile înregistrate de camerele video în noaptea de 05-06.01.2007,

nota explicativă, sesizarea d-lui N.C., declaraţia D.D. – agent de pază, au

impus luarea celei mai grave sancţiuni şi anume concedierea;

Contestatoarea a recunoscut că a efectuat acte de comerţ în

incinta societăţii iar aceasta a mai fost sancţionată şi anterior, cu

reducerea salariului cu 10% pe luna aprilie 2005 şi avertisment scris în

luna aprilie 2004.

În şedinţa publică din 06 iunie 2007, apărătorul intimatei a

invocat excepţia de prematuritate a formulării contestaţiei, motivând că

în baza concediului medical, este suspendat de drept contractul

individual de muncă al contestatoarei, iar decizia urmează a-şi produce

efectele abia după încetarea incapacităţii de muncă.

Excepţia a fost respinsă la aceeaşi dată ca nefiind întemeiată.

Ulterior, la data de 27 iunie 2007, apărătorul intimatei a

invocat excepţia lipsei de obiect a prezentei contestaţii, instanţa,

respingând şi această excepţie.

La data de 26.09.2007, instanţa a considerat încheiată

cercetarea judecătorească şi a acordat părţilor cuvântul asupra fondului

cauzei. Cu ocazia deliberării s-a constatat că nu se poate întruni

majoritatea legală, urmând a se judeca din nou în complet de divergenţă,

potrivit art. 257 alin. 1 C.pr.civ..

În data de 03.10.2007 au fost ascultate susţinerile părţilor în

faţa completului de divergenţă.

Prin sentinţa nr.602/CM/03.10.2007, pronunţată de

Tribunalul Argeş – Secţia civilă, a fost admisă în parte contestaţia

formulată de contestatoarea F. P., în contradictoriu cu intimata SC

L.D.A.R. SRL şi s-a constatat nulitatea absolută a deciziei

nr.316/02.02.2007, emisă de intimată.

Au fost respinse capetele de cerere privind reîncadrarea

contestatoarei pe postul avut anterior, plata drepturilor băneşti şi a

daunelor morale şi a fost obligată intimata la plata cheltuielilor de

judecată, în cuantum de 125 lei

Pentru a se pronunţa astfel, majoritatea completului a reţinut

următoarele:

La data de 02.02.2007 contestatoarei i s-a emis decizia nr.

316, prin care s-a menţionat că se desface contractul de muncă al

acesteia, în temeiul art. 61 lit. a, coroborat cu art. 264 lit. f din Codul

muncii şi a Contractului Colectiv de muncă, reţinându-se că salariata a

săvârşit abateri grave de la regulile stabilite prin contractul colectiv de

muncă, constând în: efectuarea de acte de comerţ în incinta societăţii,

propunerea unei sume de bani pentru a favoriza sustragerea de bunuri

din firmă, nerespectarea timpului acordat pauzelor de masă, ameninţări

adresate agentului de pază.

În art. 3 al deciziei se menţionează însă că salariata se afla în

incapacitate temporară de muncă la data emiterii deciziei, urmând ca

decizia să-şi producă totuşi efectele de la data încetării incapacităţii de

muncă a acesteia.

Potrivit art. 50 alin. 1 lit. b din Codul muncii, contractul

individual de muncă se suspendă de drept pe durata concediului pentru

incapacitate temporară de muncă.

De asemenea, art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii, interzice

concedierea salariaţilor pe durata incapacităţii temporare de muncă,

stabilită prin certificat medical, conform legii.

Ambele părţi au recunoscut că de la data emiterii deciziei şi

chiar în prezent contestatoarea se află în concediu medical, iar aceste

concedii i-au fost înregistrate de către intimată şi plătite corespunzător.

Cu toate că intimata a inserat în decizia de concediere

menţiunea că aceasta îşi va produce efectele la data încetării incapacităţii

temporare de muncă a contestatoarei, aceasta este nulă absolut potrivit

art. art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii

Acest lucru nu o împiedică cu nimic pe intimată să emită o

nouă decizie de concediere la data când contestatoarei îi va înceta

incapacitatea temporară de muncă.

Analizând chiar decizia pe care apărătorul intimatei a invocat-

o în concluziile sale, respectiv decizia nr. 2436/25.03.2004 a Înaltei Curţi

de Casaţie şi Justiţie, instanţa a constatat că prin aceasta se susţine tocmai

faptul că „nu poate fi dispusă concedierea pe durata incapacităţii

temporare de muncă stabilită prin certificat medical potrivit legii iar

concedierea dispusă cu nerespectarea proceduri prevăzută de lege este

lovită de nulitate absolută…, fiind de prisos analizarea motivelor privind

fondul cauzei”.

Astfel, coroborând dispoziţiile art. 50 alin. 1 lit. b, cu cele ale

art. 60 alin. 1 lit. a şi ale art. 76 din Codul muncii, instanţa a apreciat că

decizia emisă de către intimată în perioada cât contestatoarea s-a aflat în

incapacitate temporară de muncă este lovită de nulitate absolută.

Este adevărat că în prezenta cauză s-au administrat probe pe

fondul cauzei, însă acestea nu au mai fost analizate de către instanţă, fiind

de prisos acest lucru, după cum a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie, în decizia analizată anterior.

Întrucât şi în prezent contractul individual de muncă al

contestatoarei este suspendat de drept ca urmare a incapacităţii

temporare de muncă a acesteia, iar contestatoarea are şi în prezent

calitatea de salariat al intimatei, s-a constatat că nu se poate dispune

reintegrarea pe postul avut anterior, acest capăt de cerere fiind respins.

Neîntemeiat este şi capătul de cerere privind acordarea

drepturilor băneşti ce i s-ar cuveni contestatoarei, pentru următoarele

considerente:

Pe perioada în care contestatoarea este în incapacitate

temporară de muncă este îndreptăţită să primească o indemnizaţie, prin

aplicarea procentului de 75% asupra bazei de calcul. Aceasta a

recunoscut personal că toate concediile medicale i-au fost achitate până

în prezent de către intimată. S-a constatat astfel că salariata nu a suferit

nici un prejudiciu material şi în consecinţă, nu sunt incidente în cauză

dispoziţiile art. 269 alin. 1 Codul muncii. În consecinţă, a fost respinsă

solicitarea contestatoarei privind acordarea drepturilor băneşti la zi.

În privinţa acordării daunelor morale, s-a constatat că nici

acest capăt de cerere nu este întemeiat, nefiind produsă nici un fel de

dovadă a unui prejudiciu moral suferit de către contestatoare, ţinând

seama că nu i-a încetat, până în prezent, calitatea de salariat al intimatei şi

i-au fost achitate şi indemnizaţiile aferente concediilor medicale.

Ţinând seama de considerentele expuse mai sus, instanţa a

admis în parte contestaţia, constatându-se nulitatea absolută a deciziei de

concediere, cu respingerea capetelor de cerere privind reintegrarea în

postul avut anterior, plata drepturilor băneşti şi plata daunelor morale.

Împotriva sentinţei au declarat recurs contestatoarea F.P. şi

intimata SC L.D.A.R. SRL .

Prin recursul declarat de F.P., întemeiat pe dispoziţiile art.304

pct.8,9 Cod proc.civilă se susţine că instanţa de fond în mod greşit a

respins capătul de cerere privind încadrarea în muncă.

La termenul din data de 13.02.2008, contestatoarea a declarat

că renunţă la judecata recursului, urmând ca instanţa să ia act de această

renunţare.

În primul motiv de recurs declarat de intimată, şi întemeiat pe

dispoz.art.304 pct.9 Cod proc.civilă se arată că instanţa de fond a

pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea şi

aplicarea greşită a legii.

Se susţine că, potrivit art.60 alin.1 litera a Codul muncii, nu

poate fi dispusă concedierea pe durata incapacităţii temporare de muncă

stabilite prin certificat medical. Potrivit art.50 litera b Codul muncii, pe

perioada incapacităţii temporare de muncă, contractul de muncă este

suspendat de drept.

Sancţiunea prevăzută de art.60 alin.1 litera a Codul muncii

amintită anterior nu este valabilă în speţa de faţă, deoarece recurenta-

intimată a dispus suspendarea efectelor deciziei de concediere, până la

încetarea incapacităţii temporare de muncă, încât, concedierea nu a

devenit operabilă, deoarece contestatoarea şi-a prelungit concediul

medical, iar contestaţia este prematură pentru motivul arătat, făcându-se

trimitere la decizia nr.2436/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În al doilea motiv de recurs se susţine că instanţa de fond a

lipsit-o pe recurentă de un proces echitabil şi de o judecată rezonabilă, în

spiritul art.6 din Convenţie, deoarece nu a invocat din oficiu nulitatea

absolută a deciziei de concediere, încă de la prima zi de înfăţişare,

tergiversându-se procesul şi încălcând şi dispoziţiile art.286 Codul muncii

şi art.75 din Legea nr.168/1999, privind judecarea în regim de urgenţă a

conflictelor de muncă.

O ultimă critică se referă la faptul că în completul de

divergenţă, în care trebuiau să se reia dezbaterile asupra fondului a fost

pusă în discuţie o excepţie care nu mai fusese discutată.

Curtea analizând recursul declarat de intimată prin prisma

criticilor formulate şi a probelor administrate a constatat că acesta este

fondat urmând a-l admite ca atare, în baza art.312, alin.5 Cod proc.civilă

şi a se casa sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi

instanţă pentru următoarele considerente:

Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art.304, pct.9

Cod proc.civilă este întemeiat, urmând a-l admite ca atare, constatându-

se aplicarea greşită a legii.

Astfel, potrivit art.60, alin.1, litera „a” Codul muncii,

concedierea nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de

muncă, iar, potrivit art.50, litera „b” Codul muncii, pe perioada amintită,

contractul de muncă este suspendat de drept.

Însă, în cauza de faţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art.60,

alin.1, litera „a” Codul muncii, deoarece, prin decizia contestată în

prezenta cauză s-a dispus suspendarea efectelor acestei decizii de

concediere, până la încetarea incapacităţii temporare de muncă.

Drept urmare, decizia emisă nu este lovită de nulitate

absolută, cum greşit a statuat instanţa de fond, care s-a pronunţat pe

această excepţie, considerând, astfel, că nu mai este necesară analizarea,

pe fondul cauzei, a probelor administrate.

Pentru aceste considerente a fost admis recursul intimatei,

casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru

a se pronunţa cu privire la temeinicia şi legalitatea deciziei de concediere,

prin prisma probelor administrate, stabilind existenţa sau inexistenţa

abaterilor contestatoarei, enumerate în decizia de concediere, urmând ca

instanţa să se pronunţe pe fondul cauzei, ci nu pe excepţie, răspunzând,

astfel, tuturor capetelor de cerere, iar în această situaţie, neimpunându-se

analizarea celorlalte motive de recurs.