INDIVIDUAL DE MUNCĂ DIN MOTIVE CE NU ŢIN DE
PERSOANA SALARIATULUI. ÎNCĂLCAREA OBLIGAŢIEI
ANGAJATORULUI. CONSECINŢE.
Art.70 alin.3 şi art.79 alin.1 din Legea nr.76/2002 combinate cu art.64 şi
art.65 alin.1 din Codul muncii
În pofida formulării limitative a art.64 din Codul muncii,
dispoziţiile sale trebuie aplicate şi în situaţiile vizate de art.65
alin.1, întrucât relaţiile de muncă se bazează şi pe principiul bunei
credinţe şi a garantării dreptului la protecţie împotriva şomajului.
Obligaţia respectivă este prealabilă desfacerii
contractului, astfel încât omisiunea de a o aduce la îndeplinire
atrage nulitatea acestei măsuri.
atrage nulitatea acestei măsuri.
(Decizia civilă nr.507/R/CM/17 octombrie 2006 pronunţată de
Curtea de Apel Piteşti)
Prin acţiunea înregistrată la data de 13.03.2006 sub nr.1306,
C.L. a formulat, în temeiul dispoziţiilor art.283 alin.l lit.a din Codul
muncii, contestaţie împotriva deciziei nr.24 din 09 februarie 2006 emisă
de S.C.„PETROM”S.A. BUCUREŞTI – SUCURSALA ARPECHIM
PITEŞTI, prin care i-a fost desfăcut contractul individual de muncă în
temeiul dispoziţiilor art.65-67 şi art.73-75 din Legea nr.53/2003,
solicitând anularea acesteia, reintegrarea în funcţia deţinută anterior,
precum şi obligarea unităţii la plata despăgubirilor cu titlu de drepturi
salariale calculate de la data de 09.02.2006 şi până la reintegrarea în
funcţia avută, în cuantum indexat, majorat şi reactualizat şi la plata
celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, inclusiv tichetele de masă.
A mai solicitat obligarea angajatorului şi la plata indemnizaţiei
de concediu de odihnă aferent anului 2006, precum şi a cheltuielilor de
judecată ocazionate de proces.
În motivarea contestaţiei, se arată că în perioada 26.09.1990–
09.02.2006 contestatoarea a desfăşurat activitatea de operator chimist şi
pompagiu.
Prin decizia contestată i-a fost desfăcut contractul individual
de muncă, urmare a desfiinţării postului de pompagiu din cadrul Secţiei
Cracare Catalitică datorită reorganizării activităţii Sucursalei Arpechim
Piteşti.
Măsura de desfacere a contractului individual de muncă este
nelegală şi netemeinică, deoarece contestatoarea a fost angajată la
Arpechim Piteşti prin transfer de la C.A.T.C. Piteşti pentru a însoţi pe
P.Ş., accidentat la locul de muncă şi care, datorită accidentului suferit, a
rămas fără vedere, având nevoie de însoţitor permanent.
Transferul contestatoarei a fost aprobat pentru a-l însoţi
permanent pe P.Ş., care prin decizia nr.1408/29.06.1978 a fost încadrat
în gradul I de invaliditate – nevăzător.
Conducerea intimatei a aprobat prin referatul întocmit de
directorul general la data de 26.04.1983 propunerea ca însoţitorul
persoanei invalide să fie din cadrul Arpechim Piteşti.
Arată contestatoarea că despre măsura desfacerii contractului
individual de muncă a aflat din adresa nr.567/27.02.2006, comunicată de
către intimată lui P.Ş. la data de 01.03.2006.
Postul pe care a fost angajată contestatoarea este unul fictiv,
ce nu necesită prezenţa sa la locul de muncă, neputând fi astfel inclus în
categoria locurilor de muncă ce au fost desfiinţate.
În fapt, nu a avut loc o restrângere de activitate care să atragă
incidenţa dispoziţiilor art.65 din Codul muncii.
În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art.76,
art.77, art.78 şi art.281-289 din Codul muncii.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Argeş,
prin sentinţa civilă nr.392/CM din 24 mai 2006, a respins contestaţia
formulată.
S-a reţinut de instanţa de fond, la pronunţarea acestei
sentinţe, că iniţial contestatoarea a refuzat să primească decizia de
concediere, situaţie în care intimata a procedat la încheierea procesului
verbal din 09.01.2006 şi a comunicat decizia prin scrisoare recomandată
la domiciliul acesteia, care se afla la domiciliul numitului P.Ş., întrucât era
însoţitor permanent al acestuia, acolo fiind şi locul său de muncă.
Instanţa de fond a apreciat că reşedinţa contestatoarei era la
domiciliul numitului P.Ş., unde i-a fost comunicată decizia de concediere,
plicul respectiv fiind deschis de acesta din urmă, care însă era invalid de
gradul I, fiind nevăzător.
Cum comunicarea deciziei către contestatoare s-a făcut la
data de 18.01.2006, conform înscrisului de la fila 30, având în vedere că
pe data de 19.01.2006 P.Ş. a informat conducerea intimatei că nu poate
semna decizii pentru salariaţii săi, s-a apreciat că formularea contestaţiei
la data de 13 martie 2006 este tardivă, nefiind respectat termenul de 30
de zile prevăzut de art.283 alin.1 lit.a din Codul muncii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal,
contestatoarea C.L.
Se arată, în motivarea recursului, că sentinţa este nelegală,
întrucât în mod nejustificat s-a respins contestaţia ca tardiv formulată.
Nu s-a avut în vedere că termenul pentru formularea cererilor
în vederea soluţionării unui conflict de muncă este de 30 de zile de la
data la care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului, iar în
cauza de faţă decizia nu a fost comunicată contestatoarei nici până în
prezent.
Dovada comunicării deciziei de desfacere a contractului de
muncă se poate efectua numai prin Poşta Română cu confirmare de
primire şi semnătura destinatarului, nici o altă instituţie particulară
nefiind abilitată să confirme sau să infirme asemenea comunicări.
Pe de altă parte, toată corespondenţa de care face vorbire
intimata a fost făcută pe numele lui P.Ş. şi nu pe numele contestatoarei,
cel dintâi semnând de primire, nefăcându-se astfel dovada primirii de
către contestatoare a deciziei respective.
Faţă de aceste motive, se solicită admiterea recursului şi
modificarea sentinţei civile atacate, în sensul respingerii excepţiei
tardivităţii formulării contestaţiei, invocată de intimată şi trimiterii cauzei
spre competentă soluţionare la acelaşi tribunal.
Recursul declarat de contestatoare este întemeiat.
Prin decizia nr.24 din 09 ianuarie 2006, intimata PETROM
S.A. BUCUREŞTI – Sucursala Arpechim Piteşti a dispus încetarea
contractului individual de muncă al contestatoarei C.L. din funcţia de
pompagiu în cadrul Secţiei Cracare Catalitică, în temeiul art.65 şi 66 din
Codul muncii, începând cu data de 09 ianuarie 2006.
Se arată în decizie că motivul concedierii îl reprezintă
desfiinţarea postului ocupat de aceasta, respectiv a postului de pompagiu
la Secţia Cracare Catalitică, ca urmare a reorganizării activităţii Sucursalei
Arpechim Piteşti, conform programului de reorganizare a PETROM
S.A. aprobat prin hotărârile Consiliului de Administraţie al PETROM
S.A. în data de 07 iunie 2005 şi 09 august 2005.
Potrivit art.283 alin.1 lit.a din Codul muncii, decizia
unilaterală a angajatorului privind încetarea contractului individual de
muncă poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data la care a fost
comunicată.
Instanţa de fond a respins ca tardiv formulată contestaţia
împotriva deciziei de mai sus, reţinând că a fost înaintată intimatei cu
scrisoare recomandată prin DHL pe numele lui P.Ş., dar pentru
contestatoare şi care a fost primită la data de 18 ianuarie 2006, dată faţă
de care formularea contestaţiei la 13 martie 2006 este tardivă.
Instanţa constată însă că, din înscrisul de mai sus prin care s-a
comunicat decizia de concediere contestatoarei, rezultă că aceasta a fost
primită la data de 18.01.2006 de numitul P.Ş., care a semnat personal de
primire şi nu de contestatoare.
La dosar nu a fost depusă nici o altă dovadă din care să
rezulte comunicarea către contestatoare a deciziei de concediere, pentru a
se putea stabili data exactă când aceasta a luat cunoştinţă de decizie şi de
la care curgea termenul de 30 de zile pentru formularea contestaţiei.
Potrivit art.75 din Codul muncii, decizia de concediere
produce efecte de la data comunicării ei, comunicarea făcându-se prin
predarea ei direct salariatului, cu semnătură de primire ori, în caz de refuz
al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa
comunicată de acesta. Data comunicării marchează momentul aplicării
sancţiunii de la care angajatorul este îndreptăţit să procedeze la
executarea acesteia şi de la care începe să curgă termenul de 30 de zile
calendaristice pentru introducerea contestaţiei.
Întrucât în cauză nu s-a făcut dovada comunicării deciziei
contestatoarei, în mod nejustificat instanţa de fond a respins ca tardiv
formulată contestaţia, situaţie în care, faţă de prevederile art.312 alin.2
Cod procedură civilă, a fost admis recursul formulat şi casată sentinţa
civilă atacată.
Potrivit art.81 alin.1 din Legea nr.168/1999 privitoare la
soluţionarea conflictelor de muncă, în caz de admitere a recursului,
instanţa va judeca în fond cauza. Prevederile acestui text de lege nu se
aplică, aşa cum prevede art.81 alin.2 în următoarele situaţii: soluţionarea
cauzei de instanţa de fond s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale
referitoare la competenţă şi atunci când judecata în fond a avut loc în
lipsa părţii, care nu a fost legal citată.
Cum în speţă nu ne aflăm în cele două situaţii prevăzute de
lege, recursul formulat de contestatoare fiind admis, instanţa urmează a
judeca în fond cauza.
Se constată că, prin recursul formulat, nu s-a atacat de
contestatoare fondul cauzei, însă având în vedere prevederile art.3041
Cod procedură civilă, potrivit căruia recursul declarat împotriva unei
hotărâri care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la
motivele de casare prevăzute de art.304, instanţa putând să examineze
cauza sub toate aspectele coroborat cu art.292 alin.2 Cod procedură
civilă, urmează a se analiza cauza în fond pe baza celor invocate la prima
instanţă.
Rejudecând pe fond cauza, se constată că, aşa cum s-a arătat
mai sus, prin decizia nr.24 din 09.01.2006 s-a dispus încetarea
contractului de muncă al contestatoarei în temeiul art.65 şi 66 din Codul
muncii, ca urmare a reorganizării activităţii Sucursalei Arpechim Piteşti,
ce a dus la desfiinţarea postului ocupat de aceasta, respectiv de pompagiu
în cadrul Secţiei de Cracare Catalitică.
Contestatoarea-recurentă nu contestă că la societatea intimată
a avut loc o reorganizare a activităţii, care a dus la desfiinţarea postului
său, însă arată că, în realitate, a fost angajată la Arpechim Piteşti prin
transfer de la C.A.T.C. Piteşti pentru a însoţi pe P.Ş., accidentat la locul
de muncă în timp ce-şi îndeplinea sarcinile de serviciu şi că în toată
perioada 26.09.1990 -09.02.2006 l-a însoţit permanent pe acesta, locul
său de muncă fiind la domiciliul lui, care întocmea lunar un pontaj, în
baza căruia contestatoarea era retribuită.
Nu s-a făcut nici o dovadă însă că recurenta-contestatoare a
efectuat alte lucrări decât cele care rezultă din contractul individual de
muncă, situaţie în care, în urma reorganizării activităţii societăţii intimate,
a avut loc o desfiinţare a locului său de muncă care a fost efectivă şi a
avut o cauză reală şi serioasă. S-a dovedit că postul contestatoarei nu se
mai regăseşte în organigrama societăţii intimate, reorganizare ce a
prezentat un caracter obiectiv, impusă de dificultăţi economice.
Instanţa constată însă că, în situaţia în care concedierea se
dispune din motive ce nu ţin de persoana salariatului, angajatorul are
obligaţia de a-i propune acestuia alte locuri de muncă vacante în unitate,
compatibile cu pregătirea sa profesională. Atunci când angajatorul nu
dispune de locuri de muncă vacante, el are obligaţia de a solicita sprijinul
Agenţiei Teritoriale de Ocupare a Forţei de Muncă, în vederea
redistribuirii salariatului, urmând să îi comunice acestuia soluţiile propuse
de Agenţie.
Dacă salariatul nu îşi manifestă expres consimţământul în
termenul prevăzut şi dacă Agenţia Teritorială de Ocupare a Forţei de
Muncă nu poate îndeplini obligaţia respectivă, angajatorul poate dispune
concedierea.
În art.70 alin.3 Codul muncii este reglementată obligaţia
angajatorului de a notifica Proiectul de concediere şi agenţiei, iar art.79
din Legea nr.76/2002 privind asigurările de şomaj şi stimularea forţei de
muncă prevede că în cazul unor restructurări ale activităţii care pot
conduce la modificări substanţiale ale numărului şi structurii profesionale
a personalului, angajatorii au obligaţia de a înştiinţa Agenţiile pentru
ocuparea forţei de muncă în vederea adoptării măsurilor pentru
combaterea şomajului.
În practica judiciară s-a apreciat că în pofida formulării
limitative a art.64 din Codul muncii, dispoziţiile sale trebuie aplicate şi în
situaţiile vizate de art.65 alin.1, întrucât relaţiile de muncă se bazează şi
pe principiul bunei-credinţe şi a garantării dreptului la protecţie împotriva
şomajului.
În consecinţă, s-a decis că obligaţia respectivă este prealabilă
desfacerii contractului, astfel încât omisiunea de a o aduce la îndeplinire
Întrucât în speţă nu s-a făcut dovada că angajatorul s-a
adresat Agenţiei Teritoriale de Ocupare a Forţei de Muncă, că a oferit
contestatoarei un alt loc de muncă, măsura concedierii luată este nulă,
situaţie în care a fost admisă contestaţia formulată şi anulată decizia
emisă, cu consecinţa reintegrării contestatoarei şi obligării intimatei, în
baza art.78 Codul muncii, la plata drepturilor salariale de la data emiterii
deciziei şi până la reintegrarea efectivă.
La cererea contestatoarei-recurente, a fost obligată intimata la plata sumei
de 200 RON cheltuieli de judecată, ce reprezintă onorariu avocat în
recurs şi se acordă în baza art.274 Cod procedură civilă.
