Nu poate fi primită susţinerea conform căreia reclamantul ar fi cel care trebuie să suporte contravaloarea amenzii aplicate societăţii pârâte de către autorităţile maghiare pentru lipsa unor documente de transport, sub acest aspect observându-se că pârâta, contrar prevederilor art. 287 din C.muncii, nu a fost în măsură să facă dovada predării efective către reclamant a documentului pentru a cărui lipsă a fost sancţionată.
Secţia I civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 925 din 31 mai 2012
Prin sentința civilă nr. 1616/27 septembrie 2011, Tribunalul Mureș a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul SC, în contradictoriu cu pârâta SC E.I.S. SA și a dispus obligarea pârâtei la restituirea în favoarea reclamantului a sumei de 6964,05 lei, actualizată în funcție de rata inflației, începând cu data de 6.02.2008 și până la data plății integrale a debitului.
Prin aceeași hotărâre, tribunalul a admis în parte cererea reconvențională formulată de către pârâtă și l-a obligat pe reclamant la plata în favoarea acesteia a echivalentului în lei, la data plății, a sumei de 421,09 euro.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtei în perioada 28.04.2006 – 6.02.2008, în funcția de conducător auto, iar aceasta a recunoscut expres reținerea garanțiilor bănești, în cuantum de 6964,05 lei, sumă ce include și dobânda bancară, fiind certificată și de rubricile privind reținerile salariale din statele de plată.
Prin urmare, văzând și dispozițiile art. 166 alin. (4) din C.muncii, instanța a obligat pârâta la restituirea sumei reprezentând garanția reținută, cu dobânzile bancare aferente, conform art. 15 din Legea nr. 22/1969 și actualizată în funcție de rata inflației, calculată începând cu data încetării raporturilor de muncă și până la data plății integrale a debitului.
în schimb, a fost respinsă cererea de acordare a actualizării aceleiași sume pentru perioada anterioară datei de 6.02.2008, deoarece anterior acestei date obligația de restituire nu era scadentă, iar suma era purtătoare de dobânzi, potrivit art. 15 din Legea nr. 22/1969.
De asemenea, a fost respins și capătul de cerere privind acordarea de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului, acestea nefiind dovedite.
în ceea ce privește acțiunea reconvențională, tribunalul a reținut că prin înscrisurile depuse la dosar, pârâta a făcut dovada încasării de către reclamant, cu titlu de avans, a sumei totale de 1.880 euro, din care a fost decontată suma de 1458,91 euro, astfel că a rămas nerecuperat un debit în cuantum de 421,09 euro.
Prin urmare, s-a dispus obligarea reclamantului la plata acestei sume, fiind respinse celelalte pretenții ale pârâtei.
De asemenea, s-a apreciat că este nefondată solicitarea cu privire la plata sumei de 2.000 de euro, reprezentând amenda aplicată societății pârâte în Ungaria, datorită lipsei certificatului Larmarmes, reținându-se sub acest aspect că nu s-a făcut dovada predării respectivului act către reclamant, respectiv a faptului că acesta nu l-ar fi luat cu el în cursă, din neglijență.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamant și admiterii integrale a acțiunii reconvenționale.
în motivarea recursului s-a arătat că este greșită susținerea instanței de fond, potrivit căreia nu poate fi luat în considerare înscrisul de la fila 221 din dosar, întrucât nu este semnat de reclamant, ci de numitul O.N.O., acesta din urmă fiind persoana prin intermediul căreia societatea pârâtă i-a transmis reclamantului suma de 2.000 euro, cu care a fost apoi achitată amenda aplicată acestuia în Ungaria din culpa sa – pentru că nu a luat la plecarea în cursă toate documentele de transport, deși potrivit fișei postului îi revenea sarcina verificării deținerii acestora la bord.
S-a mai arătat că este eronată și neluarea în considerare a înscrisului de la fila 239 din dosar, deoarece prin acesta se atestă alimentarea conturilor mai multor salariați – printre care și reclamantul, cu sume în avans, în cazul său cu 80 de euro.
De asemenea, pârâta a arătat că reclamantul mai figurează în evidențele contabile cu un debit în sumă de 2.198, 3525 lei, deoarece garanția constituită nu a fost suficientă pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat de acesta prin nerespectarea obligațiilor de serviciu care îi reveneau, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art. 270 din C.muncii.
Recursul nu a fost motivat în drept, însă argumentația expusă în cuprinsul memoriului prin care a fost declarat conturează invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Reclamantul nu a formulat întâmpinare.
Examinând recursul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 și 306 alin. (2) C.proc.civ., Curtea a constat că acesta este nefondat, astfel că a fost respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Relativ la sumele încasate de reclamant cu titlu de avans spre decontare, Curtea a apreciat că în mod corect a constatat prima instanță că acestea însumează în total 1.880 euro, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă și semnate de către reclamant la primire, respectiv: 300 euro – fila 220; 20 euro – fila 223; 350 euro – fila 225; 400 euro – fila 228; 60 euro – fila 231; 500 euro – fila 233 și 250 euro – fila 237 dosar fond.
în ceea ce privește înscrisul aflat la fila 239, însă, se observă că acesta nu reprezintă decât un tabel fără număr de înregistrare și fără ștampila societății sau a unei unități bancare, situație în care în mod greșit se susține că prin acesta s-ar fi făcut dovada alimentării contului de card al reclamantului cu suma de 80 euro.
De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea conform căreia reclamantul ar fi cel care trebuie să suporte contravaloarea amenzii aplicate societății pârâte de către autoritățile maghiare pentru lipsa unor documente de transport, sub acest aspect observându-se că pârâta, contrar prevederilor art. 287 din C.muncii, nu a fost în măsură să facă dovada predării efective către reclamant a documentului pentru a cărui lipsă a fost sancționată. Din contră, martorii audiați în cauză au confirmat faptul că la plecarea în cursă li se preda conducătorilor auto un dosar și li se spunea că au acolo toate documentele de transport necesare, uneori chiar cerându-li-se să plece în cursă externă cu certificatul de zgomot expirat, iar dacă refuzau riscau să fie sancționați ori chiar concediați, unul dintre martori precizând că i s-a înmânat același certificat doar după incidentul în care a fost implicat reclamantul.
în contextul celor anterior expuse și nefăcându-se dovada culpei reclamantului, Curtea constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale a salariatului, reglementată de art. 270 din C.muncii, situație în care nici nu prezintă relevanță înscrisul de la fila 221 dosar – care atestă ridicarea de către numitul O.N.O. a sumei de 2.000 euro, în numele reclamantului, sumă cu care ar fi fost achitată, conform susținerii societății pârâte,amenda aplicată de autoritățile maghiare.
Prin urmare, observându-se că potrivit celorlalte înscrisuri depuse la dosar, reclamantul a decontat și restituit – din sumele încasate cu titlu de avans, următoarele: 174,20 euro – fila 222; 7 euro – fila 224; 221,86 euro și 128,14 euro – fila 227; 241,11 euro și 100 euro – fila 230; 27 euro – fila 232; 29 euro – fila 234; 154,90 euro – fila 235; 175 euro – fila 236; 71 euro – 238; 86,70 euro – fila 240; 14 euro – fila 241 și 29 euro – fila 219 dosar fond, rezultând un total de 1458,91 euro, Curtea concluzionează că soluția obligării reclamantului la plata diferenței nedecontate, în cuantum de 421,09 euro este corectă (1.880 – 1.458, 91= 421,09).
De asemenea, raportat la cele anterior expuse, este legală și soluția obligării pârâtei la restituirea în favoarea reclamantului a sumei reținute cu titlu de garanție, al cărei cuantum nu a fost contestat, fiind respectate sub acest aspect prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 22/1969.
Pentru motivele arătate, neidentificând incidența în cauză a motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din același act normativ, a respins ca nefondat recursul examinat.
