Conform art.178 – 179 C.proc.civ., instanţa procedează la verificarea de scripte şi dacă după verificarea înscrisului cu scrisul sau cu semnătura făcută în faţa ei sau cu alte înscrisuri nu este lămurită va dispune ca verificarea să se facă prin expert. În speţă, instanţa, în urma verificării de scripte, a înlăturat o parte din fişele de plată depuse de pârâtă, însă în considerentele sentinţei atacate nu s-au arătat care sunt elementele care au format convingerea instanţei că semnătura de pe înscrisurile respective nu este a reclamantului, după cum nu s-au arătat nici elementele care au dus la concluzia că semnătura de pe celelalte fişe care nu au fost înlăturate este a reclamantului. Instanţa de recurs apreciază că pentru clarificarea situaţiei se impunea efectuarea unei expertize grafice care să stabilească cu certitudine dacă semnătura de pe înscrisurile în discuţie aparţine sau nu reclamantului.
Secţia I civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 1251 din 18 iulie 2012
Prin sentința civilă nr.120 din 19 ianuarie 2012, Tribunalul Mureș a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul M.I., prin mandatar B.C.V. în contradictoriu cu pârâta SC T.V.SRL, cu sediul ales în Târgu-Mureș și totodată a admis în parte acțiunea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională SC T.V.SRL în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvențional M.I., a obligat pârâta SC T.V. SRL la plata în favoarea reclamantului M.I. a sumei de 8.365 lei cu titlu de diferențe drepturi salariale aferente perioadei 7 septembrie 2007 – 30 aprilie 2010, a obligat reclamantul-pârât reconvențional M.I. la plata în favoarea pârâtei-reclamantă reconvențională SC T.V. SRL a sumei de 2.006,34 lei cu titlu de despăgubiri, la care se va adăuga dobânda legală calculată de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la data plății efective a debitului.
Prin aceeași sentință s-au respins restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Conform contractului individual de muncă nr. 5435/27.09.2007 și a înscrierilor din carnetul de muncă al reclamantului, acesta a fost încadrat în muncă la societatea pârâtă, începând cu data de 7.09.2007 și până la data de 1.05.2010, în postul de șofer, cu atribuțiile prevăzute în fișa postului depusă la dosar.
Potrivit înscrierilor din carnetul de muncă și din statele de plată, rezultă că în perioada în litigiu (7.09.2007-1.05.2010), reclamantului i se cuvenea suma totală de 11.583 lei, aceste state de plată nefiind semnate de primire de reclamant, în condițiile art. 168 alin. (1) din Codul muncii.
însă, din fișele de plată rezultă achitarea către reclamant a următoarelor sume: 502 lei în decembrie 2007; 412 lei în ianuarie 2008; 455 lei în martie 2008; 439 lei în iulie 2008; 440 lei în august 2008; 500 lei în mai 2009; 544 lei în iunie 2005; 544 lei în august 2009; 544 lei în ianuarie 2010; total 3218 lei. Semnăturile de pe fișele de plată corespund cu probele de scris ale reclamantului și scriptele de comparație.
Rezultă o diferență rămasă de achitat reclamantului de 8365 lei, astfel încât, în temeiul art. 161-166 din Codul muncii (în forma în vigoare în perioada în litigiu), instanța a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâta la plata diferențelor de drepturi salariale în cuantum de 8365 lei, respingând ca neîntemeiate restul pretențiilor reclamantului.
Cu privire la acțiunea reconvențională, instanța a reținut că, potrivit declarației martorului B.S.F., acesta a fost singurul șofer care a condus în luna februarie 2010 autoutilitara, când aceasta a fost avariată prin spargerea angrenajelor de grup. Ca atare, sunt nefondate pretențiile pârâtei-reclamante reconvenționale cu titlu de despăgubiri pentru această avarie, în sumă de 2495,96 lei.
Conform declarației martorului T.C., aproximativ în luna iunie 2010, reclamantul-pârât reconvențional a luat anumite bunuri de pe un autoturism. însă acest martor nu a putut indica exact bunurile ridicate și numărul de înmatriculare al autocamionului, astfel încât instanța nu a putut reține această probă ca fiind concludentă și de natură a dovedi cu certitudine sustragerea bunurilor indicate de pârâta-reclamantă reconvențională, cu atât mai mult cu cât același martor a arătat că parcarea în care se afla autocamionul nu era păzită în cursul zilei. Din acest motiv, instanța a respins pretențiile reconvenționale cu acest titlu, în sumă de 4607,60 lei și a dobânzilor aferente acestei sume.
în schimb, instanța a admis pretențiile reconvenționale, în sumă de 2006,34 lei, reprezentând contravaloarea pieselor distruse cu ocazia accidentului din februarie 2010 cu autoutilitara, achitate de pârâta – reclamantă reconvențională prin factura nr. BH CAM962712/20.04.2010. Reclamantul-pârât reconvențional a recunoscut la interogatoriul administrat (întrebările nr. 2 și 4) că în luna februarie 2010 a avut loc un accident în care a fost implicată autoutilitara amintită, că piesele necesare reparației au fost comandate de societatea pârâtă și că sumele reprezentând contravaloarea pieselor a fost reținută de societate din diurna pe care i-o datora. Tribunalul subliniază însă faptul că reclamantul nu și-a putut dovedi apărările invocate, în sensul că ar fi fost reținută contravaloarea pieselor din sumele pe care i le datora societatea și că accidentul s-a datorat faptului că a evitat o coliziune într-o curbă și datorită supraîncărcării autoutilitarei.
în consecință, văzând dispozițiile art. 270 din C.muncii (în forma în vigoare în perioada în litigiu), instanța a admis în parte cererea reconvențională și a obligat reclamantul-pârât reconvențional la plata sumei de 2006,34 lei.
în baza art. 1535 alin. (1) C.civ., la suma amintită anterior se va adăuga dobânda legală calculată de la data pronunțării hotărâri și până la data plății efective a debitului.
Văzând că pârâta a căzut la rândul ei în culpă procesuală, s-a respins cererea acesteia de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs reclamantul M.I. prin mandatar B.C.V. și pârâta SC T.V.SRL, cu sediul în Reghin.
Reclamantul M.I., prin recursul promovat, a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării pârâtei la plata diferenței de 12.851 lei și, totodată, respingerea pretențiilor pârâtei în sumă de 2006,34 lei.
în motivarea recursului s-a arătat că prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 21.216 lei reprezentând drepturi salariale iar prin sentința atacată pârâta a fost obligată doar la plata sumei de 8.365 lei. Reclamantul a invocat faptul că această sumă reprezintă drepturile salariale doar pentru 9 luni, din cele 32 de luni cât a lucrat la societatea pârâtă, perioadă în care reclamantul nu a fost plătit și, în consecință, se impune obligarea pârâtei și la plata diferenței de 12.851 lei.
Referitor la suma de 2006,34 lei, la plata căreia reclamantul a fost obligat în favoarea pârâtei pe motiv că ar fi provocat un accident de circulație în luna februarie 2010, s-a arătat că de fapt reclamantul a evitat o coliziune cu un alt autovehicul, însă acest fapt nu a fost consemnat într-un proces verbal de constatare de către o instituție competentă și, ca atare, pretențiile pârâtei formulate prin cererea reconvențională sunt nefondate.
Reclamantul a invocat, în drept, prevederile art. 304 pct. 8,9 și 10 C.proc.civ..
Pârâta SC T.V. SRL, prin recursul promovat, a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii civile formulate de reclamant și admiterii integrale a acțiunii reconvenționale formulate de pârâtă și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în fond și în recurs.
în motivarea recursului s-a arătat că hotărârea atacată se impune a fi modificată în baza art.304 pct. 9 și art. 3041C.proc.civ., deoarece a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 39 lit. a) și art. 270 din Codul muncii, respectiv a prevederilor din Codul civil raportate la circumstanțele cauzei. Totodată, instanța nu a analizat întregul material probator administrat în cauză, cu referire la fișele privind plata drepturilor salariale și depoziția martorului T.C.
în ceea ce privește acțiunea introductivă prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale restante, pârâta a invocat faptul că susținerile acestuia nu corespund realității deoarece i-au fost achitate reclamantului, integral și la termen, toate drepturile stabilite prin contractul individual de muncă. în acest sens s-au depus la dosar, pe lângă statele de plată, depuse la ITM Mureș și fișe de plată semnate de reclamant, acesta încasându-și integral drepturile salariale, astfel că la momentul încetării raporturilor de muncă nu a formulat nicio pretenție față de societatea pârâtă.
S-a mai invocat faptul că reclamantul nu a negat împrejurarea că sumele înscrise au fost efectiv plătite și a încercat doar să profite de faptul că formularele tipizate ale statelor de plată nu erau semnate de el.
Referitor la acțiunea reconvențională s-a arătat că prin sentința instanței de fond reclamantul a fost obligat doar la plata sumei de 2.006,34 lei, reprezentând prejudiciul suferit de pârâtă prin distrugerea de piese de pe autoutilitara.
Pârâta a apreciat că respingerea restului pretențiilor civile formulate de ea este nefondată. Astfel, în ce privește suma de 4607,60 lei, solicitată cu titlu de despăgubiri pentru sustragerea de piese și componente ale autoutilitarei menționate mai sus, s-a arătat că în mod greșit instanța a înlăturat depoziția martorului T.C. care l-a surprins pe pârât sustrăgând piese de pe mașina pe care o avea în primire.
în privința sumei de 2.495,96 lei echivalentă cu prejudiciul suferit de pârâtă cu ocazia accidentului rutier din februarie 2010, cauzat exclusiv din culpa reclamantului, s-a susținut că în mod nelegal instanța de fond a reținut ca fiind valabilă depoziția martorului B.S.F., care a arătat că el ar fi condus autoutilitara, deși această persoană nu a fost salariatul pârâtei, iar reclamantul a declarat că el a fost cel care i-a încredințat autovehiculul fără încunoștințarea pârâtei.
în drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs și în raport de prevederile art.3041 C.proc.civ., și având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța de recurs a reținut următoarele:
Prin acțiunea introductivă înregistrată la Tribunalul Mureș, reclamantul M.I. prin mandatar B.C.V., a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC T.V. SRL, cu sediul în Reghin, obligarea acesteia la plata drepturilor salariale restante aferente perioadei 07 septembrie 2007-1 mai 2010.
Prin acțiunea reconvențională pârâta a solicitat la rândul său obligarea reclamantului la plata sumei de 4.607,60 lei reprezentând contravaloarea unor piese sustrase de pe autoutilitara, a sumei de 2.495,96 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ca urmare a accidentului rutier din februarie 2010 cu autoutilitara sus-menționată și a sumei de 2.006,34 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin distrugerea de piese de pe aceeași autoutilitară.
Pârâta a solicitat respingerea acțiunii introductive, invocând faptul că drepturile salariale solicitate de reclamant i-au fost achitate acestuia, conform fișelor de plată depuse la dosar și care au fost semnate de reclamant.
în privința acestor fișe de plată de care s-a prevalat pârâta și care atestă primirea unor sume de bani în perioada august 2007 – ianuarie 2010, pârâtul a contestat faptul că le-ar fi semnat și în aceste condiții instanța de fond a procedat la verificarea de scripte și a reținut că doar o parte din aceste fișe de plată au fost semnate de reclamant, întrucât nu toate semnăturile de pe fișele de plată corespund cu probele de scris ale reclamantului și scriptele de comparație. De asemenea, instanța de fond a reținut că statele de plată depuse de pârâtă la ITM Mureș nu poartă semnătura reclamantului și ca atare nu pot fi luate în considerare ca dovadă a achitării drepturilor salariale.
în speță înscrisurile pe care le-a depus pârâta pentru a face dovada achitării drepturilor bănești solicitate de reclamant sunt înscrisuri sub semnătură privată, iar procedura de stabilire a veridicității unor înscrisuri sub semnătură privată, în cazul în care se tăgăduiește semnătura, este prevăzută expres de dispozițiile legale.
Astfel, conform art. 178-179 C.proc.civ., instanța procedează la verificarea de scripte și dacă după verificarea înscrisului cu scrisul sau cu semnătura făcută în fața ei sau cu alte înscrisuri nu este lămurită va dispune ca verificarea să se facă prin expert.
în speță, instanța, în urma verificării de scripte, a înlăturat o parte din fișele de plată depuse de pârâtă, însă în considerentele sentinței atacate nu s-au arătat care sunt elementele care au format convingerea instanței că semnătura de pe înscrisurile respective nu este a reclamantului, după cum nu s-au arătat nici elementele care au dus la concluzia că semnătura de pe celelalte fișe care nu au fost înlăturate este a reclamantului.
în condițiile în care instanța de fond a acceptat ca probă a plății drepturilor pretinse de reclamant fișele de plată depuse de pârâtă, trebuia să stabilească clar în ce condiții a tras concluzia că semnătura reclamantului de pe fișele înlăturate nu coincide cu scriptele de comparație și semnătura făcută de reclamant în fața instanței, cu atât mai mult cu cât este vorba de înscrisuri care emană de la aceeași societate și au fost întocmite în aceleași condiții, în perioade succesive de timp.
întrucât poziția părților este contradictorie și înscrisurile contestate au fost emise într-un interval mai mare de timp – 2007-2010, iar probele de scris au fost luate în anul 2011, instanța de recurs apreciază că pentru clarificarea situației se impunea efectuarea unei expertize grafice care să stabilească cu certitudine dacă semnătura de pe înscrisurile în discuție aparține sau nu reclamantului.
Pe de altă parte trebuie avut în vedere că, deși instanța de fond a reținut că o parte din fișele de plată ar fi fost semnate de reclamant, acesta și-a menținut aceeași poziție și în recurs, negând faptul că ar fi semnat fișele respective.
în ceea ce privește acțiunea reconvențională formulată de pârâtă, instanța de fond a admis doar pretențiile în sumă de 2.006,34 lei, reprezentând contravaloarea pieselor distruse în privința cărora reclamantul a recunoscut la interogatoriu că autoutilitara condusă de el a fost implicată într-un accident.
Referitor la celelalte pretenții formulate de pârâtă prin cererea reconvențională instanța de fond nu a clarificat în ce condiții i-a fost încredințată numitului B.S.F. autoutilitara, acesta nefiind angajatul societății pârâte. Sub acest aspect trebuie avut în vedere că reclamantul a recunoscut că în perioada în care a fost angajatul pârâtei a lucrat pe această autoutilitară și, prin urmare, se impunea a se stabili cine i-a încredințat mașina persoanei sus-menționate și, în atare situație, cui îi revine răspunderea pentru prejudiciul produs.
De asemenea, nu s-a clarificat nici în privința pieselor sustrase cine avea în pază mașina la momentul respectiv și în aceste condiții cine răspunde pentru prejudiciul pretins de pârâtă.
Având în vedere că instanța de fond nu a clarificat aspectele la care s-a făcut referire mai sus și pentru lămurirea acestora este necesară administrarea de probe noi, instanța de recurs reține că sunt incidente în cauză prevederile art. 312 alin. (3) și (5) C.proc.civ., cauza fiind soluționată fără a se intra în cercetarea fondului.
Față de cele ce preced, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (3) și (5) C.proc.civ., Curtea a admis recursurile declarate de reclamant și de pârâtă și a casat integral sentința atacată, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.
în rejudecare instanța de fond va pune în discuție necesitatea suplimentării probatoriului pentru a clarifica situația înscrisurilor cu privire la care reclamantul nu a recunoscut că au fost semnate de el și totodată pentru a clarifica dacă sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii reclamantului pentru prejudiciul invocat de pârâtă prin acțiunea reconvențională și, de asemenea, va pune în discuție toate problemele ridicate de părți, în vederea pronunțării unei soluții legale.
