Conform prevederilor art. 154 alin. 1 din Codul muncii salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
Drepturile salariale, ca expresie a muncii prestate, se cuvin angajatului numai pentru perioada în care acesta s-a aflat în raporturi de muncă cu angajatorul şi în consecinţă perioada ulterioară încetării raporturilor de muncă nu poate fi avută în vedere la acordarea drepturilor salariale.Prin sentinţa civilă nr.180 din 7 februarie 2008, pronunţată în dosarul nr.3408/96/2007, Tribunalul Harghita a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta K.I, în contradictoriu cu pârâta SC”S. P. C.”SRL Lueta; a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale cuvenite pentru perioada 1 iulie 2007 – 24 septembrie 2007 şi să restituire acesteia garanţia reţinută pentru perioada 1 ianuarie 2006 – 13 august 2007; a compensat cheltuielile de judecată; a respins celelalte capete de cerere formulate de reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamanta a avut calitatea de angajat la unitatea pârâtă. Relaţii de muncă dintre părţi au încetat, potrivit înscrierilor din carnetul de muncă la data de 13.08.2007. Reclamanta a intrat în posesia carnetului de muncă la data de 24.09.2007. SC”S. P.C.”SRL a recunoscut parţial pretenţiile reclamantei însă pentru o altă perioadă decât cea indicată de aceasta prin acţiune.În acest fel, instanţa de fond a apreciat că potrivit dispoziţiilor art.154 şi 163 Codul muncii, pârâta trebuie obligată la plata drepturilor salariale pentru intervalul 01.07.2007 – 24.09.2007, interval faţă de care pârâta nu a putut face dovada plăţii muncii prestate, cum de asemenea nu a putut justifica întârzierile în predarea carnetului de muncă către reclamantă.
Apreciind asupra celor de mai sus instanţa de fond s-a pronunţat în sensul arătat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâta.
Recurenta a invocat prevederile art.304 ind.1 şi art.304 pct.9 C.pr.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a arătat că în mod greşit a obligat-o instanţa de fond la plata drepturilor salariale pentru o perioadă în care reclamanta nu a prestat muncă în sensul în care Codul muncii prevede dreptul salariaţilor la o remuneraţie pentru depusă. În acest context se arată că raportul de muncă a încetat prin demisia depusă de reclamantă la data de 06.08.2007, demisie în baza căreia a fost emisă decizia de încetare a contractului individual de muncă la data de 08.08.2007. Astfel fiind, se apreciază că în lipsa unui raport juridic de muncă pârâta nu poate fi obligată la plata sumelor reprezentând drepturi salariale.
Prin memoriul de recurs se mai arată că reclamanta este cea care nu a respectat prevederile art.79 Codul muncii, în sensul în care nu a respectat termenul de preaviz. Urmare acestui fapt, angajatorul nu a avut posibilitatea să înlocuiască forţa de muncă creându-i-se prejudicii însemnate.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare arătând că este de acord cu admiterea recursului, respectiv, cu plata sumelor doar pentru perioada efectiv lucrată. Prin aceiaşi întâmpinare intimata a mai arătat că, având în vedere cele arătate mai sus, în privinţa cheltuielilor de judecată solicitate prin recurs, sunt incidente prevederile art.275 C.pr.civ.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâtei SC”S. P.C.”SRL în calitate de angajator la plata drepturilor salariale restante pentru intervalul iulie 2007 – 24 septembrie 2007.
Prin cererea de chemare în judecată însăşi reclamanta a arătat că raporturile de muncă au încetat la data de 8 august 2007 când conducerea societăţii pârâte a aprobat” demisia înregistrată la 6 august 2007.
Cu alte cuvinte, reclamanta a indicat în mod cert perioada pentru care a prestat muncă, acesta fiind şi perioada pentru care drepturile salariale i se cuvin.
Critica formulată de recurentă şi întemeiată pe dispoziţiile art.304 ind.1 rap.la art.304 pct.9 C.pr.civ., este astfel întemeiată cu referire la prevederile art.154 pct.1 Codul muncii.În acest sens curtea a reţinut că în mod greşit instanţa de fond a acordat reclamantei, cu titlu de drepturi salariale, sumele solicitate de aceasta cuprinzând perioada 1 iulie 2007 – 24 septembrie 2007, întrucât aşa cum am arătat, drepturile salariale ca expresie a muncii prestate se cuvine reclamantei numai pentru perioada în care aceasta s-a aflat în raporturi de muncă cu pârâta.
Perioada pentru care reclamanta a pretins drepturi salariale situată în intervalul 9 august 2007 – 24 septembrie 2007, nu poate fi avută în vedere întrucât aceasta nu a prestat muncă pe de o parte şi pe de altă parte, nu a făcut dovada vreunui prejudiciu cum de altfel nici nu a solicitat plata vreunei sume cu alt titlu în afară de drepturi salariale.
Nu în ultimul rând curtea a reţinut că prin întâmpinarea formulată în recurs reclamanta a achiesat la criticile societăţii pârâte cuprinse în memoriul de recurs.
Faţă de cele de mai sus, curtea a admis recursul declarat, a modificat în parte sentinţa atacată şi pe cale de consecinţă, a obligat pârâta recurentă SC”S.P.C.”SRL la plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada iulie 2007 – 8 august 2007.
Restul dispoziţiilor cuprinse în hotărârea atacată au fost menţinute.
