Motivându-si cererea, reclamanta a aratat ca desi Legea nr. 221/2008 prin care s-a aprobat OG nr. 15/2008 a majorat valoarea de referinta pentru cresterile salariale ulterioare pentru personalul didactic si didactic auxiliar, totusi, prin masuri legislative ulterioare, declarate neconstitutionale s-a încercat lasarea fara efect juridic a masurilor de crestere a salariului pentru personalul din învatamânt.
Solutionând cauza, tribunalul admite cererea pentru considerentele de mai jos :
Potrivit dispozitiilor O.G. nr.15/2008, privind cresterile salariale ale personalului din învatamânt pe anul 2008, art.1 alin.1 lit.b si c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o crestere a drepturilor salariale ale personalului didactic si didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult fata de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificari de catre Parlamentul României prin Legea nr.221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie 2008 si care reprezenta valoarea de referinta pentru cresterile salariale ulterioare, ceea ce asigura cresteri salariale ale personalului didactic si didactic auxiliar de aproximativ 50% fata de 31 decembrie 2007 .
Guvernul României, prin O.U.G. nr.136/2008, privind stabilirea unor masuri pentru salarizarea personalului din învatamânt în anul 2008, modifica unele prevederi ale O.G. nr.15/2008, asa cum a fost aprobata prin Legea nr.221/2008, reducând majorarile salariale stabilite de Parlament .
Acest act normativ însa a fost declarat neconstitutional de catre Curtea Constitutionala, prin decizia nr.1221/12 noiembrie 2008, publicata în M.O. al României, partea I, nr.804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de catre Curte ca adoptarea ordonantelor de urgenta numai în scopul contracararii unei masuri de politica legislativa în domeniul salarizarii personalului din învatamânt, adoptata de Parlament încalca articolul 1 alin.4, art.61 alin.1 si art.115 alin.4 din Constitutie .
Totodata, s-a aratat ca o asemenea masura este contrara dispozitiilor art.115 alin.6 coroborate cu cele ale art.41 si art.47 alin.1 din Legea fundamentala .În consecinta, Curtea a constatat si încalcarea prevederilor constitutionale ale art.1 alin.5, potrivit carora „În România respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie”.
Ulterior, Guvernul emite O.U.G. nr.151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicata în M.O. – partea I, nr.759/11 noiembrie 2008, prin care dupa ce în art.1 pct.1 modifica denumirea O.G. nr.15/2008, prin art.I pct.2 si 3, reduce în mod substantial majorarile salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învatamânt în temeiul Legii nr.221/2008 de aprobare a O.G. nr.15/2008 .
Curtea Constitutionala, prin decizia nr.842/2 iunie 2009, publicata în M.O. – Partea I, nr.464/6 iulie 2009, constata neconstitutionalitatea art.I pct.2 si 3 din O.U.G. nr.151/2008, invocând aceleasi considerente avute în vedere si la analiza O.U.G. nr.136/2008.
Este important de retinut, ca o situatie de fapt, ca, Curtea, prin decizia nr.989/30 iunie 2009, decizie nepublicata înca în M.O. a constatat înca odata neconstitutionalitatea dispozitiilor art.I pct.2 si 3 n din O.U.G. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstitutionalitatii art.2 si 3 din O.U.G. nr.1/2009, privind unele masuri în domeniul salarizarii în sectorul bugetar .
De remarcat faptul ca, atât prin dispozitiile art.2 si 3 din O.U.G. nr.1/2009, cât si prin dispozitiile art.2 si 3 din O.U.G. nr.31/2009 si dispozitiile art.2 din O.U.G. nr.41/2009 se reglementeaza modificari ale unor prevederi introduse prin art.I pct.2 si 3 din O.U.G. nr.151/2008, prevederi constatate neconstitutionale de catre Curtea Constitutionala.
Cum modificarile aduse O.G. nr.15/2008, prin dispozitiile art.I pct.2 si 3 din O.U.G. nr.151/2008 nu-si mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art.31 alin.3, fraza a II-a din Legea nr.47/1992 nici modificarile aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte .
În atare situatie, ca urmare a constatarii prin decizii succesive de catre Curtea Constitutionala a neconstitutionalitatii modificarilor aduse de Guvern O.G. nr.15/2008, asa cum aceasta fusese aprobata prin Legea nr.221/2008, tribunalul considera ca în prezent O.G. nr.15/2008, privind cresterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 si 2009 personalului din învatamânt functioneaza în conditiile în care aceasta a fost aprobata prin Legea nr.221/2008 .
A privi astfel lucrurile, înseamna a respecta considerentele Curtii Constitutionale si a pune în aplicare vointa Parlamentului cu privire la
domeniul reglementat, afirmarea principiului separatiei si echilibrului puterilor în stat, precum si a principiului respectarii Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor .
Pe de alta parte, potrivit art.169 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale sa-l despagubeasca pe salariat în situatia în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligatiilor de serviciu sau în legatura cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, constituie o încalcare a contractului de intervenit între angajator si salariat si care atrage raspunderea civila contractuala a celui ce angajeaza.
Si, întrucât în cauza se aplica principiile raspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie sa asigure repararea integrala a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani cuantumul prejudiciului se compune atât din aceasta suma cât si din corectia ei cu indicele de inflatie .
Prin urmare, fiind îndeplinite conditiile raspunderii civile contractuale, pârâta Scoala cu clasele I – VIII nr.1 Tandarei, unitate de învatamânt ce functioneaza potrivit art.145 din Legea nr.84/1995, legea învatamântului, în calitate de angajator, împreuna cu Consiliul Local Tandarei, în calitate de finantator, potrivit art.167 din Legea nr.84/1995 si Institutia Primarului Orasului Tandarei, în calitate de ordonator principal de credite, urmeaza a fi obligati catre reclamantii membrii de sindicat la calcularea si plata diferentelor salariale neacordate potrivit O.G. nr.15/2008, asa cum a fost aprobata prin legea nr.221/2008 .
Procedând astfel, se da satisfactie si respectarii dispozitiilor art.1 din Protocolul nr.1 la Conventie, care prevede ca „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauza de utilitate publica si în conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international”.
În practica C.E.D.O. s-a statuat ca notiunea de „bunuri”, în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Conventie, cuprinde atât „bunuri actuale” cât si valori patrimoniale inclusiv în anumite situatii bine stabilite creante al caror titular demonstreaza ca acestea au o baza suficienta în dreptul intern si în virtutea carora reclamantul poate pretinde cel putin o „speranta legitima” în exercitarea efectiva a dreptului sau (a se vedea Draon împotriva Frantei MC, nr.1.513/03, & 65, C.E.D.O. 2005-IX) .
Ori, reclamantii, fiind beneficiarii dispozitiilor O.G. nr.15/2008, asa cum a fost aprobata prin Legea nr.221/2008, pot pretinde cel putin o „speranta legitima” cu privire la realizarea drepturilor lor referitor la cresterile salariale .
De altfel, aceasta „speranta legitima” a reclamantilor îsi gaseste justificarea si în desele modificari legislative prin interventia Guvernului, care prin ordonante succesive a cautat sa contracareze masurile legislative dispuse de Parlament cu privire la cresterile salariale ale personalului din învatamânt (în acest sens a se vedea hotarârea împotriva României, Strain si altii, nr.57.001/00, &56, C.E.D.O. 2005-VII, 21 iulie 2005, Paduraru citata anterior, & 98-99, Podeanu, nr.4.596/03, &34, 16 februarie 2006, Radu nr.13.309/03, & 34, 20 iulie 2006).
Mai mult decât atât, în speta nu s-a dovedit ca ingerinta în dreptul reclamantilor cu privire la respectarea drepturilor lor salariale s-a facut cu respectarea limitarilor reglementate de art.1 din Protocolul aditional la Conventie .
Astfel, potrivit art.1 din Protocol, privarea de un bun se poate face daca aceasta este prevazuta de lege, adica de normele interne aplicabile si daca este impusa de o cauza de utilitate publica .
Pentru ca o ingerinta sa fie „legala” aceasta trebuie, pe de o parte sa fie prevazuta de lege, asigurându-se astfel principiul suprematiei legii, principiu fundamental într-o societate democratica, iar pe de alta parte sa pastreze un just echilibru între cerintele interesului general al comunitatii si imperativele apararii dreptului la respectarea bunurilor reclamantilor (cauza Viasu contra României, hot. Din 9 decembrie 2008).
Ori, în cauza se constata ca însasi Curtea Constitutionala a considerat ca normele emise de Guvern si care se constituie într-o ingerinta în dreptul la un salariu marit al reclamantilor încalca legea si ca aceste norme nu fac altceva decât sa contracareze unele masuri de politica legislativa în domeniul salarizarii personalului din învatamânt adoptate de Parlament .
Cât priveste prejudiciul suferit de catre reclamanti si care trebuie sa fie acoperit de pârâti, în practica C.E.D.O. cu privire la aplicarea dispozitiilor art.41 din Conventie, aceasta a stabilit ca reparatia trebuie sa fie echitabila si sa acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerintei produse (vezi cauza Tarik împotriva României – hotarârea din 7 februarie 2008 si cauza Serbanescu împotriva României ).
În conformitate cu aceasta practica se impune ca reclamantilor sa li se restituie diferenta drepturilor salariale de care acestia ar fi trebuit sa beneficieze potrivit dispozitiilor O.G. nr.15/2008, asa cum a fost probata prin Legea nr.221/2008 .
