art.164 din Codul muncii
Nu poate fi retinuta critica vizând respingerea de catre instanta de fond a exceptiei neîndeplinirii procedurii prealabile, prevazuta de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, având în vedere faptul ca, intimatul are calitatea de personal contractual, astfel încât acestuia nu îi sunt aplicabile dispozitiile legale specifice contenciosului-administrativ, în speta de fata, fiind aplicabile normele ce guverneaza jurisdictia muncii si care nu prevad îndeplinirea vreunei proceduri prealabile introducerii actiunii în justitie.
Nu poate fi retinuta nici critica vizând nulitatea dispozitiei nr.836, emisa de catre recurent, la data de 20.03.2010, tinând seama de dispozitiile art.273 alin.1 din Codul muncii, precum si de dispozitiile art.164, din acelasi act normativ, ce prevad posibilitatea retinerii din drepturile salariale ce se cuvin persoanei în cauza a sumelor stabilite pentru acoperirea daunelor, doar daca datoria salariatului este scadenta, lichida si exigibila si a fost constatata ca atare printr-o hotarâre judecatoreasca, definitiva si irevocabila.
În speta, recurentul a emis decizia ce face obiectul prezentului litigiu, în temeiul unui act normativ aplicabil altor categorii de personal, respectiv functionarilor publici, în conditiile în care reclamantul are calitatea de personal contractual.
CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE SI ASIGURARI SOCIALE – Decizia civila nr. 190/14 Ianuarie 2011, data în Dosar nr. 2065/116/2010 (Numar în format vechi 4889/2010)- având ca obiect anulare act.
Prin decizia civila mentionata s-a dispus respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de recurentul-pârât PMC – INSTITUTIA PRIMARULUI, împotriva sentintei civile nr.1852/16.06.2010, pronuntata de Tribunalul C – Sectia Civila, în dosarul nr.2065/116/2010, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P N V .
Prin sentinta civila nr.1852/16.06.2010, pronuntata de Tribunalul C – Sectia Civila, în dosarul nr.2065/116/2010, a fost respinsa exceptia neîndeplinirii procedurii prealabile formularii actiunii invocata de pârâta, a fost admisa, în parte, actiunea formulata de reclamant , s-a constatat nulitatea dispozitiei de imputare nr. 836/20.03.2010 emisa de pârâta si au fost respinse celelalte capete de cerere formulate de reclamant.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca, potrivit contractului individual de munca nr. 162/2004 încheiat între parti, reclamantul este salariatul pârâtei din data de 01.10.2004 desfasurându-si activitatea la serviciul transport public local în functia de inspector.
Prin dispozitia de imputare nr. 836/20.03.2010 emisa de primar în temeiul prevederilor art. 84 lit b si art. 85 din Legea 188/1999 art. 272 alin 1 , art. 275 din Codul muncii, a fost imputata reclamantului, suma de 2076 lei încasata necuvenit , reprezentând indemnizatie de dispozitiv în procent de 25%, din salariul de baza.
S-a dispus ca aceasta suma sa fie recuperata prin retineri lunare, în termen de 36 de luni din salariul net, respectiv suma de 58 lei, mentionându-se ca aceasta dispozitie constituie titlu executoriu din momentul comunicarii.
În privinta exceptiilor invocate de pârâta, instanta a retinut ca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a fost respinsa, în sedinta publica din data de 02 iunie 2010, având în vedere ca dispozitia contestata a fost emisa de catre primar – autoritate executiva a administratiei publice locale, definita de doctrina ca fiind o institutie.
Instanta a respins si exceptia neîndeplinirii procedurii prealabile formularii actiunii prevazuta de art.7,alin.l din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, motivat de faptul ca, data fiind calitatea de personal contractual a reclamantului, nu sunt aplicabile aceste prevederi specifice jurisdictie contencios-administrative, ci în speta de fata sunt aplicabile normele ce guverneaza jurisdictia muncii care nu prevad îndeplinirea vreunei proceduri prealabile introducerii actiunii în justitie.
S-a constatat nulitatea deciziei de imputare pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 273 alin 1 din Codul muncii “Suma stabilita pentru acoperirea daunelor se retine in rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei in cauza din partea angajatorului la care este incadrata in munca.” Dar , aceste retineri sunt posibile – în temeiul art. 164 alin 2 din acelasi Cod – numai daca datoria salariatului este scadenta, lichida si exigibila si a fost constatata ca atare printr -o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila.
Mai mult decât atât, Curtea Constitutionala, examinând exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 164 alin 2 , art. 273 , art. 274 si art. 275 Codul muncii , a retinut ca raspunderea patrimoniala a angajatorului si a salariatului este diferita de celelalte forme ale raspunderii civile, diferentiere determinata de specificul si particularitatile raporturilor juridice de munca si ale contractelor individuale de munca ce dau nastere acestor raporturi, precum si de nevoia instituirii unor masuri de protejare a salariatului fata de eventualele actiuni cu caracter abuziv din partea angajatorului care, la modul general, are o pozitie dominanta in raporturile sale cu salariatul. Astfel, derogarile stabilite de lege in aceasta materie sub aspect procedural sunt justificate tocmai de specificul acestei forme de raspundere civila.
Instanta de control constitutional a statuat ca aceasta reglementare se circumscrie perfect dispozitiilor art. 126 alin. (2) din Constitutie, care prevad ca regulile de competenta si de procedura in fata instantelor judecatoresti, in care se includ si cele privitoare la executarea silita, se stabilesc prin lege.
Or , în speta, pârâta, emitând decizia contestata în temeiul unui act normativ aplicabil altor categorii de personal ( functionari publici), respectiv Legea 188/1999 privind statutul functionarului public, si retinând ca reclamantul nu are aceasta calitate, ci cea de personal contractual, a încalcat norme procedurale imperative care impun conditia ca pretinsul prejudiciu cauzat de catre reclamant sa fie constat printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila, fapt ce atrage nulitatea absoluta a deciziei de imputare.
Celelalte capete de cerere privind restituirea sumelor retinute, au fost respinse, motivat de faptul ca potrivit informatiilor furnizate de catre pârâta (adresa nr. 19869/18.05.2010), nu au fost puse în aplicare dispozitiile deciziei contestate.
Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs pârâtul , criticând sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie.
În motivarea recursului, recurentul a aratat ca instanta a respins in mod neîntemeiat exceptia neîndeplinirii procedurii prealabile, având in vedere faptul ca prevederile art.7, alin.l din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, nu fac o distinctie intre calitatea de functionar public sau personal contractual, ci stipuleaza faptul ca înainte de a se adresa instantei de administrativ competente, persoana care se considera vatamata într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autoritatii publice emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca aceasta exista, în termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.
Analizând aceste dispozitii legale rezulta faptul ca oricarei persoane, fara a avea in mod diferentiat calitatea de functionar public sau angajat in temeiul unui contract individual de munca, in situatia in care se considera vatamata in drepturile sale printr-un act administrativ individual, in speta dispozitia nr.836/20.03.2010, emisa de Primarul Municipiului Calarasi, îi revine obligatia de a solicita autoritatii publice emitente a actului contestat, in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, in tot sau in parte a dispozitiei mentionate anterior.
Ori, având in vedere faptul ca dispozitia a fost emisa la data de 20.03.2010, iar intimatul-reclamant a luat cunostinta de aceasta la data de 06.04.2010, insa fara a îndeplini procedura prealabila prevazuta de art.7, alin. 1 din actul normativ sus-indicat, acestuia ii revenea obligatia de a solicita autoritatii publice emitente revocarea in tot sau in parte a dispozitiei de imputare, in termen de 30 de zile de la data comunicarii acesteia.
În ceea ce priveste nulitatea dispozitiei nr. 836/20.03.2010, s-a apreciat ca instanta de fond nu a luat in considerare înscrisurile in temeiul carora a fost emisa dispozitia contestata.
Astfel, urmare a actiunii de financiar asupra conturilor de executie bugetare ale municipiilor efectuata de aceasta institutie, Camera de Conturi a Judetului Calarasi a emis decizia nr. 51/12.01.2010 prin care a constatat faptul ca in perioada aprilie-decembrie 2008 s-au efectuat cheltuieli de personal fara justificare legala pentru plata catre functionarii publici si personalul contractual angajat in cadrul Primariei Municipiului Calarasi a unei indemnizatii de dispozitiv in cuantum de 25 % din salariul de baza al functiei detinute.
Temeiul juridic invocat de organul de control in momentul constatarii situatiei de fapt retinute prin decizia sus-mentionata îl constituie prevederile art.14, alin.3 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, potrivit carora”nici o cheltuiala nu poate fi înscrisa in bugetele prevazute la art. 1, alin. 2 si nici nu poate fi angajata si efectuata din aceste bugete, daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala1.
Totodata, prin decizia nr. 51/12.01.2010, Curtea de Conturi Calarasi, s-a constatat faptul ca pentru aceste plati au fost utilizate nelegal credite bugetare in suma totala de 281.772 lei, constând din: sume brute acordate salariatilor in cuantum total de 281.772 lei, din care indemnizatia de dispozitiv reprezinta suma totala de 190.185 lei .
Mai mult, prin aceasta dispozitie s-a dispus luarea masurilor de recuperare a sumei de 281.772 lei, urmând a se proceda la stabilirea exacta a întinderii prejudiciului reprezentând cheltuieli efectuate pentru plata indemnizatiei de dispozitiv in cuantum de 25% din salariul de baza al functiei detinute, acordat in mod nelegal personalului din cadrul Primariei Municipiului Calarasi.
Ulterior, urmare a emiterii deciziei nr.51/12.01.2010, prin referatul nr. 9756/18.03.2010 întocmit de Directia Economica, se aduce la cunostinta faptul ca au fost stabilite masuri de recuperare a sumei de 281.772 lei reprezentând prejudiciu cauzat de plata indemnizatiei de dispozitiv in cuantum de 25% acordat personalului din aparatul Primariei.
Totodata, sustine recurentul, nu a luat in considerare faptul ca prin recursul in interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, recurs admis prin decizia înaltei Curti de Casatie si Justitie înregistrata cu nr.37/14.12.2009, s-a retinut faptul ca dispozitiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste institutii, se interpreteaza in sensul ca indemnizatia de dispozitiv lunara in cuantum de 25% din salariul de baza, prevazuta de art. 13 din acest act normativ, se acorda functionarilor publici si personalului contractual care îsi desfasoara activitatea in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor si in institutiile publice din subordinea ministerului, precum si personalului care îsi desfasoara activitatea in serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale si a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial si înainte de transfer sau detasare din cadrul fostului Minister de Interne.
Prin urmare, numai functionarii publici si personalul contractual care îsi desfasoara activitatea in institutiile publice si organele de specialitate ale administratiei publice centrale din subordinea actualului Minister al Administratiei si Internelor, precum si personalul care îsi desfasoara activitatea in serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale ori a prefecturilor au beneficiat de acest drept salarial.
Ratiunea pentru care legiuitorul a acordat indemnizatia de dispozitiv lunara de 25% din salariul de baza numai functionarilor publici si personalului contractual care îsi desfasoara activitatea in institutiile si organele de specialitate din domeniul administratiei publice centrale din subordinea Ministerului Administratiei si Internelor, precum si a personalului contractual care activeaza in serviciile publice comunitare din subordinea consiliilor locale si ale prefecturilor, rezida in faptul ca aceste categorii de personal au beneficiat de acest drept salarial si înainte de transferarea sau detasarea lor in domeniul administratiei publice.
A extinde aplicabilitatea dispozitiilor art. 13 din Legea nr. 138/1999 R,si asupra altor categorii de functionari publici si personal contractual aflate in raporturi de munca cu o autoritate publica locala, echivaleaza cu adaugarea la lege si acordarea unor drepturi salariale care nu sunt prevazute in actele normative ce reglementeaza salarizarea acestora.
Astfel, nici Legea nr. 188/1999, si nici OUG nr. 24/2000,cu modificarile si completarile ulterioare,nu cuprind dispozitii referitoare la acordarea dreptului de dispozitiv.
Daca legiuitorul ar fi dorit acordarea indemnizatiei de dispozitiv de 25% din salariul de baza tuturor functionarilor publici si personalului din administratia publica locala ar fi prevazut, in mod expres, aceasta posibilitate.
Prin întâmpinarea formulata, intimatul a invocat, în principal exceptia tardivitatii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauza, prin prisma criticilor invocate si conform art.3041 C.pr.civ., Curtea a constatat urmatoarele:
Nu poate fi retinuta critica vizând respingerea de catre instanta de fond a exceptiei neîndeplinirii procedurii prealabile, prevazuta de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, având în vedere faptul ca, intimatul are calitatea de personal contractual, astfel încât acestuia nu îi sunt aplicabile dispozitiile legale specifice contenciosului-administrativ, în speta de fata, fiind aplicabile normele ce guverneaza jurisdictia muncii si care nu prevad îndeplinirea vreunei proceduri prealabile introducerii actiunii în justitie.
Nu poate fi retinuta nici critica vizând nulitatea dispozitiei nr.836, emisa de catre recurent, la data de 20.03.2010, tinând seama de dispozitiile art.273 alin.1 din Codul muncii, precum si de dispozitiile art.164 din acelasi act normativ, ce prevad posibilitatea retinerii din drepturile salariale ce se cuvin persoanei în cauza a sumelor stabilite pentru acoperirea daunelor, doar daca datoria salariatului este scadenta, lichida si exigibila, si a fost constatata ca atare printr-o hotarâre judecatoreasca, definitiva si irevocabila.
Cum, în speta, recurentul a emis decizia ce face obiectul prezentului litigiu, în temeiul unui act normativ aplicabil altor categorii de personal, respectiv functionarilor publici, în conditiile în care reclamantul are calitatea de personal contractual, decizia contestata este nula, prin încalcarea normelor procedurale, mai sus indicate, si care impun conditia ca pretinsul prejudiciu cauzat de catre reclamant sa fie constatat ca atare printr-o hotarâre judecatoreasca, definitiva si irevocabila, aspect corect constatat de catre instanta de fond. Cum decizia de imputare contestata este lovita de nulitate prin încalcarea dispozitiilor imperative prevazute de dispozitiile art.273 raportat la dispozitiile art.164 alin.2 Codul muncii, sustinerile recurentului ce vizeaza temeinicia aplicarii în ceea ce-l priveste pe intimat, dispozitiei de imputare a sumei de 2076 lei, reprezentând indemnizatie de dispozitiv, nu se mai impun a fi analizate.
Pentru considerentele aratate, Curtea, în baza art.312 Cod procedura civila, va respinge recursul, ca nefondat.
1
