Prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta la 11.06.2004, reclamanta SC Eforie SA a chemat în judecata pe pârâta BL, pentru ca prin hotarâre sa fie obligata la plata sumei de 43.741.084 lei – reprezentând prejudiciul cauzat prin executarea defectuoasa a contractului sau individual de munca, sa se dispuna actualizarea debitului pâna la momentul platii efective si obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea actiunii s-a aratat ca, între parti a intervenit un contract de munca, în baza caruia pârâta a fost încadrata pe postul de barman gestionar.
Prin decizia nr.193/18.06.2001, Comitetul de Directie al SC Eforie SA a aprobat mutarea acesteia în functia de sef complex la Complexul „Vraja Marii” din Eforie Nord, pârâta predând gestiunea mijloacelor fixe, obiecte de inventar, bar si bucatarie, conform listelor întocmite la acel moment.â
Cu ocazia verificarilor din 01.09.2001, 29.09.2001 si 08.10.2001, s-a constatat – pe baza intrarilor si iesirilor de produse si a doua inventare – existenta unor diferente în minus între stocul scriptic si cel faptic, iar debitul rezultat dupa scaderea garantiei constituite a fost de 43.741.084 lei.
S-a mai aratat ca pârâta a semnat listele de inventar fara observatii si fara a putea justifica minusurile constatate si a semnat un angajament de plata pentru suma reprezentând contravaloarea debitului.
Prin sentinta civila nr.13587/20.12.2004 Judecatoria Constanta a admis exceptia de necompetenta materiala a acestei instante si a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanta.
La termenul de judecata din 01.04.2005, pe rolul acestei din urma instante, reclamanta a depus la dosar înscrisuri privind schimbarea denumirii societatii în SC Turism, Hoteluri si Restaurante „Marea Neagra” SA Eforie Nord.
Prin decizia civila nr.570/15.04.2005 Tribunalul Constanta a respins actiunea reclamantei ca nefondata.
A retinut ca prin angajamentul de plata semnat în iulie 2002, pârâta s-a obligat sa achite reclamantei suma de 44.482.511 lei pâna la data de 15.05.2002.
Acest înscris constituie titlu executoriu, conform dispozitiilor art.107 al.2 din fostul Cod al Muncii, în vigoare pâna la 01.03.2003 si art.32 din Legea nr.22/1969 modificata prin Legea nr.54/1994 si, prin urmare, creditoarea poate solicita instantei de executare, în temeiul art.371 si urm.Cod pr.civila, încuviintarea executarii silite a acestui titlu, actiunea de obligare a pârâtei la plata valorii actualizate a debitului pentru care s-a obtinut angajamentul de plata fiind. În consecinta, nefondata.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta SC T.H.R „Marea Neagra” SA.
Analizând hotarârea atacata, instanta retine urmatoarele:
Din actele dosarului rezulta ca între parti au existat raporturi de munca, intimata-pârâta îndeplinind functia de gestionar al Complexului „Vraja Marii” din Eforie Nord.
Prin realizarea defectuoasa a atributiilor de serviciu, intimata a creat unitatii un prejudiciu în cuantum de 48.999.217 lei, care a fost compensat, în parte, cu garantia constituita de gestionar, iar pentru diferenta de 44.482.511 lei salariatul a semnat în iulie 2002, un angajament de plata prin care si-a asumat obligatia achitarii debitului pâna la data de 15.05.2002.
Acest angajament de plata constituia, conform art.107 al.2 din Codul Muncii anterior, titlu executoriu, astfel ca recurenta-reclamanta avea posibilitatea recuperarii prejudiciului prin silita, cum în mod corect a apreciat instanta de fond.
Aceasta deoarece angajamentul de plata invocat în speta, a fost asumat de pârâta-intimata anterior intrarii în vigoare a noului Cod al Muncii, care nu mai face nici o referire la un asemenea act si, deci, nici la caracterul sau executoriu, iar acesta are valoarea conferita de reglementarea sub imperiul careia a fost dat, respectiv cea de titlu, în temeiul caruia se putea cere executarea silita a creantei certe, lichide si exigibile ce o constata.
Cu toate acestea, se constata ca la data solutionarii cauzei în recurs, a expirat termenul de prescriptie înauntrul caruia recurenta-creditoare putea initia procedura de executare silita, iar posibilitatea recuperarii prejudiciului pe aceasta cale nu mai exista.
În consecinta, actiunea reclamantei-recurente urmeaza a fi analizata în raport cu dispozitiile noului Cod al Muncii, dupa a caror intrare în vigoare a fost introdusa si care, în art.270 al.1 prevad ca „salariatii raspund patrimonial în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legatura cu munca lor”.
În cauza, recurenta a demonstrat probator ca intimata a prejudiciat-o patrimonial prin îndeplinirea defectuoasa a atributiilor de serviciu, iar prezumtia relativa de culpa instituita în sarcina intimatei-gestionare de dispozitiile art.24 si 25 din Legea nr.22/1969, modificata prin Legea nr.54/1994, nu a fost rasturnata de aceasta. Mai mult, prin angajamentul de plata semnat în iulie 2002 intimata a consimtit la achitarea diferentei de debit ce a ramas neacoperita dupa compensarea lui partiala cu garantia constituita, iar acest înscris constituie o proba concludenta în cauza, fiind un act de recunoastere a datoriei, pe baza caruia se poate angaja raspunderea patrimoniala a gestionarului.
În consecinta, se constata ca recursul este întemeiat astfel ca, în temeiul art.81 din Legea nr.168/1999 va fi admis, se va casa hotarârea atacata, se va retine cauza si judecând-o în fond, în temeiul art.270 al.1 si art.164 al.2 din Legea nr.53/2003, Curtea va admite actiunea reclamantei si va obliga pârâta la plata sumei de 43.741.084 lei, actualizata cu indicele de inflatie la data efectuarii platii.
Decizia civila nr.434/MC/19 iulie 2005
