R O M Â N I A
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECŢIA I CIVILĂ
Dosar nr. …/105/2010
SENTINŢA CIVILĂ nr. 312
Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2012
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. …/105/2010 la data de 11.02.2010, reclamanta SC Z SRL Ploieşti a chemat în judecată pe pârâţii CV, GMIC, SJL şi VGM, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 16.338,24 lei reprezentând prejudiciu creat societăţii ca urmare a minusului constatat în gestiunea pârâţilor, salariaţi în cadrul magazinului din Bucureşti, minus constatat în urma inventarului efectuat în data de 22.12.2009.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat instanţei faptul că pârâţii au fost salariaţii societăţii în cadrul magazinului din Bucureşti, deţinând calitatea de gestionar, în cadrul unei gestiuni comune, întrucât fiecare din aceştia avea ca atribuţii principale de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosinţa sau deţinerea societăţii, motiv pentru care societatea a încheiat cu fiecare dintre aceştia contracte de garanţie prin care se obligau ca, în vederea acoperirii eventualelor pagube cauzate în gestiunea încredinţată, să constituie o garanţie în numerar, reprezentând echivalentul a trei salarii de bază lunare, garanţie ce urma să fie reţinută tuturor salariaţilor, în rate lunare de 1/10 din salariul de bază.
În plus, reclamanta a mai susţinut că gestiunea magazinului a fost inventariată şi la data de 05.10.2009, când s-a constatat un minus de 17.221,75 lei care a fost operat în mod legal în contabilitatea societăţii, pornindu-se ulterior cu valoare 0, pârâţii CV, CC, ZL şi VM semnând la acea dată atât de predarea gestiunii, cât şi de primirea acesteia. Mai mult, aceşti pârâţi, împreună cu SJL, care a participat la inventarierea patrimoniului, au semnat angajamente de plată prin care recunoşteau faptul că au produs societăţii un prejudiciu şi că sunt de acord să-l repare parţial, fiecare achitând suma de 1.072 lei.
Totodată, reclamanta a mai precizat că pârâtul GMIC fiind angajat în magazin la o dată ulterioară inventarierii din data de 05.10.2009, a preluat gestiunea ca şi ceilalţi cu valoare 0, consimţind această valoare, odată cu angajarea şi prezentarea efectivă în magazin, cu semnarea contractului de garanţie şi a fişei postului, nerefuzând preluarea gestiunii în acest mod.
În continuare, reclamanta a menţionat că la data de 22.12.2009, prin decizia nr. 906 s-a hotărât inventarierea magazinului din Bucureşti, prin aceeaşi decizie fiind numită şi comisia de inventariere, care a procedat la încheierea procesului verbal nr. 908/24.12.2009 în care a consemnat refuzul pârâţilor CV si SJL de a participa la inventar fără a avea un motiv justificat şi fără să solicite reprogramarea inventarierii sau să numească salariaţi gestionari din cadrul gestiunii care să îi înlocuiască în absenţa lor, fie, deşi au fost anunţaţi despre data şi ora efectuării inventarierii, nu au vrut să se prezinte şi să participe la operaţiunile de inventariere (VM şi GMIC).
Prin urmare, administratorul societăţii a numit pe gestionarii salariaţi CC, DT, PG, TM şi ZL, prin decizia nr. 907/22.12.2009, să îi reprezinte pe pârâţii CV, GIMC, SJL şi VM la operaţiunile de inventariere începând cu data de 22.12.2009, operaţiuni în urma cărora s-a constatat un minus în valoare totală de 23.679,24 lei.
Referitor la repartizarea prejudiciului produs în gestiunea magazinului de la Bucureşti, reclamanta a susţinut că aceasta s-a realizat conform prevederilor art. 27 din Legea nr. 22/1969.
În drept, au fost invocate prevederile art.270, 271 din codul muncii, art. 998-999 din codul civil şi prevederile Legii nr.22/1969.
În dovedirea acţiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
La data de 25.05.2010, pârâta SJL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând că a fost angajată în cadrul societăţii reclamante în funcţia de medic veterinar şi că nu i-au fost aduse la cunoştinţă şi nici nu a semnat vreodată fişa postului pentru funcţia ocupată sau regulamentul de ordine interioară al societăţii, contrar celor afirmate cu rea credinţă de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată (f. 54-57 vol. I).
Astfel, a susţinut această pârâtă că nu există nici un înscris din care să reiasă că i-ar fi fost acordate atribuţii de gestionare a bunurilor societăţii sau că i-ar fi fost predată efectiv o gestiune în baza unui proces-verbal, şi atâta vreme cât contractul individual de muncă prevede în mod clar că a ocupat funcţia de medic veterinar, reclamanta nu are un temei al susţinerilor sale potrivit cărora avea şi atribuţii de vânzător.
Şi pârâtul GMIC a formulat întâmpinare la data de 28.05.2010, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată, susţinând că situaţia descrisă în acţiune de reclamantă nu corespunde realităţii, deoarece a fost angajat al acesteia în perioada 28.10.2009 – 17.12.2009 şi nu a fost de acord cu preluarea gestiunii cu valoare 0 în urma inventarierii din data de 05.10.2009 (f. 61 vol. I).
De asemenea, pârâta CV a formulat întâmpinare la data de 20.07.2010 prin care a învederat că prejudiciul constatat în gestiunea societăţii reclamante nu a fost stabilit în mod legal (deoarece dispoziţiile legale în baza cărora s-a desfăşurat procedura de inventar erau abrogate la data efectuării acestor operaţiuni, iar normele de organizare şi efectuare a procedurilor de inventar au fost încălcate cu bună ştiinţă de către reclamantă), că nu a fost considerată de către reclamantă ca răspunzătoare pentru existenţa lipsurilor cantitative din gestiunea magazinului (deoarece procesul-verbal de finalizare a operaţiunilor de inventariere nu specifică că ar fi răspunzătoare de prejudiciul constatat, iar administratorul societăţii a recunoscut, în mod implicit, faptul că aceasta nu este răspunzătoare de prejudiciul constatat), precum şi că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale în calitate de gestionar al reclamantei, iar răspunzător pentru buna organizare şi funcţionare a activităţii societăţii reclamante este administratorul acesteia potrivit prevederilor Legii nr.82/1991 (f.304-310 vol. I).
În cauză, au fost administrate probele cu înscrisuri şi expertiză specialitatea contabilitate, raportul fiind întocmit de expert Cojocaru Ion (f. 71 şi urm. vol. II dosar9.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, tribunalul reţine următoarele:
Pârâţii au fost angajaţi cu contracte individuale de muncă ai societăţii reclamante în cadrul magazinului situat în Bucureşti, după cum urmează:
– CV – în funcţia de director adjunct magazin;
– GMIC – în funcţia de director adjunct magazin;
– SJL – în calitate de medic veterinar;
– VGM – în calitate de vânzător.
Întrucât pârâţii aveau ca atribuţii principale de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosinţa sau deţinerea societăţii, reclamanta a încheiat cu fiecare dintre aceştia contracte de garanţie prin care se obligau ca, în vederea acoperirii eventualelor pagube cauzate în gestiunea încredinţată, să constituie o garanţie în numerar, reprezentând echivalentul a trei salarii de bază lunare, garanţie ce urma să fie reţinută tuturor salariaţilor, în rate lunare de 1/10 din salariul de bază.
În perioada 22.12.2009 – 31.12.2009 s-a procedat la efectuarea operaţiunilor de inventariere a magazinului din Bucureşti, prilej cu care s-a stabilit o lipsă în gestiunea societăţii reclamante în cuantum de 23.679,24 lei.
În aceste condiţii, problema pe care instanţa este obligată să o dezlege constă în aceea dacă pârâţii pot fi făcuţi răspunzători de producerea prejudiciului şi dacă aceştia trebuie să acopere prejudiciul respectiv.
Astfel, potrivit art.1 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice, “gestionar, în înţelesul prezentei legi, este acel angajat al unui agent economic, autoritate sau instituţie publică care are ca atribuţii principale de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosinţa sau deţinerea, chiar temporară, a unui agent economic, autoritate sau instituţie publică, indiferent de modul de dobândire şi de locul unde se află bunurile”.
În speţă, tribunalul constată că toţi pârâţii aveau calitatea de gestionar în sensul prevederilor enunţate în precedent, de vreme ce listele de inventariere existente la dosar poartă semnăturile acestora, iar prin contractele de garanţie accesorii ale contractelor individuale de muncă, aceştia s-au angajat ca, în vederea acoperirii eventualelor pagube cauzate în gestiunea ce le-a fost încredinţată, să constituie o garanţie în numerar, echivalentul a 3 salarii de bază lunare pentru valoarea bunurilor gestionate.
Prin dispoziţiile art. 23, 24 şi 25 din Legea nr.22/1969 a fost reglementată răspunderea angajaţilor pentru pagubele cauzate în gestiuni, prevăzându-se că aceştia răspund material pentru astfel de pagube potrivit codului muncii şi prevederilor acestei legi, fiind instituită prezumţia relativă de culpă în sarcina gestionarului, ce poate fi răsturnată prin orice mijloace de probă.
Cu alte cuvinte, consecinţa neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a obligaţiilor instituite în sarcina salariatului, având drept consecinţă producerea unui prejudiciu în patrimoniul societăţii angajatoare, conduce la angajarea răspunderii patrimoniale a angajatului, acesta putând răsturna prezumţia de culpă făcând dovada contrară prin acte legale care probează inexistenţa lipsurilor sau prin dovedirea unor cauze obiective care exclud culpa sa.
În speţă, se observă că pârâţii nu au dovedit existenţa unor cauze obiective care exclud culpa lor şi nici lipsa deficienţelor constatate în gestiunea ce le-a fost încredinţată, argumentele expuse în întâmpinările formulate neputând conduce la concluzia că nu poate fi antrenată răspunderea acestora, de vreme ce, astfel cum s-a menţionat în paragrafele precedente, aceştia au fost de acord cu încheierea unor contracte de garanţie, accesorii ale contractelor individuale de muncă, pe care şi le-au însuşit prin semnătură, şi, în plus, cu excepţia pârâtului GMIC, au semnat şi liste de inventariere la primirea gestiunii, al căror conţinut nu a fost contestat, pârâţii nerefuzând predarea-primirea gestiunii.
În ceea ce-l priveşte pe pârâtul GMIC, apărarea acestuia în sensul că nu a fost de acord cu preluarea gestiunii cu valoare 0 în urma inventarierii din data de 05.10.2009 nu poate fi primită, în situaţia în care ar fi intervenit nereguli ce ar fi influenţat gestiunea de care era răspunzător conform contractului de garanţie şi fişei postului având obligaţia de a sesiza în scris conducerea societăţii şi a refuza predarea-primirea gestiunii, ceea ce nu a făcut, pasivitate care atrage responsabilitatea sa în solidar cu ceilalţi salariaţi ai magazinului.
Pentru acelaşi raţionament, nici susţinerea pârâtei SJL nu poate fi primită, de vreme ce aceasta a semnat toate listele de inventariere în calitate de gestionar-primitor la momentul primirii gestiunii, precum şi angajamentul de plată nr. 55/15.10.2009 prin care a consimţit să participe la minusul constatat cu altă ocazie, a inventarierii gestiunii din data de 06.10.2009.
De asemenea, susţinerile pârâtei CV referitoare la stabilirea în mod nelegal a prejudiciului constatat în gestiunea societăţii reclamante se observă că sunt nefondate, împrejurarea că Ordinul M.F.P. nr. 1753/2004 în baza căruia s-a desfăşurat procedura de inventar a gestiunii era abrogat la data de 22.12.2009 nefiind de natură a concluziona că este absolvită de atragerea răspunderii patrimoniale, invocarea eronată a temeiului legal neatrăgând nulitatea deciziei de inventariere.
Dacă în privinţa culpei este instituită prezumţia relativă în sarcina gestionarului, nu acelaşi lucru se poate spune şi cu privire la existenţa prejudiciului, societatea reclamantă fiind datoare să probeze atât întinderea, cât şi existenţa acestuia.
În speţă, tribunalul constată că reclamanta nu a stabilit paguba aleatoriu, ci a avut în vedere inventarierea efectuată în intervalul 22.12.2009 – 31.12.2009, ocazie cu care s-a constatat că există o lipsă în gestiune confirmată şi de raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert Cojocaru Ion, prejudiciul fiind cuantificat la suma de 23.434 lei, răspunderea pârâţilor fiind antrenată doar pentru suma 13.205 lei, care se repartizează între pârâţi, conform art. 27 din Legea nr. 22/1969, proporţional cu câştigul mediu al fiecăruia pe ultimele 3 luni şi proporţional cu timpul lucrat de fiecare.
Prin urmare, preluând concluziile acestui raport de expertiză, pe care instanţa le apreciază ca fiind pertinente şi relevante în cauză sub aspectul întinderii răspunderii patrimoniale, constatând, totodată, că pârâţii şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, ce au făcut posibilă producerea pagubei, în baza dispoziţiilor art. 254 alin. 1 din codul muncii tribunalul va admite în parte acţiunea şi va obliga pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 13.205 lei reprezentând prejudiciu creat ca urmare a minusului constatat în gestiunea acestora, după cum urmează:
– CV – 4.566 lei;
– CV – 4.566 lei;
– GMIC – 1.609 lei;
– GMIC – 1.609 lei;
– SJL – 3.828 lei;
– SJL – 3.828 lei;
– VGM – 3.202 lei.
– VGM – 3.202 lei.
În plus, în baza art.274 alin.1 C.proc.civ., pârâţii fiind căzuţi în pretenţii, vor fi obligaţi la plata către reclamantă a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite în parte acţiunea.
Obligă pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 13.205 lei reprezentând prejudiciu creat ca urmare a minusului constatat în gestiunea acestora, după cum urmează:
Obligă pârâţii în solidar la plata către reclamantă a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.01.2012.
