PENSIE. SPOR DE CONDUCERE. PERIOADA PENTRU
CARE POATE FI SOLICITAT. TERMEN PRESCRIPŢIE.
Art.164 din Legea nr.19/2000
Decretul nr.167/1958
Rezultă din cuprinsul art.164 din Legea nr.19/2000, aşa
cum a fost modificat prin Legea nr.338/2002, că pentru persoanele
pensionate în perioada 1.04.2001 şi până la data intrării în vigoare a
acestei legi (28.06.2002), se pot recalcula drepturile de prin
luarea în considerare a sporului de conducere, însă nu din oficiu, ci
la cererea persoanei interesate.
Aşadar, intimata Casa Judeţeană de Pensii Argeş trebuia
să acorde drepturile de recalculate prin adăugarea sporului
de conducere şi pentru perioada anterioară formulării cererii de
recalculare, însă cu respectarea termenului de prescripţie de 3 ani
instituit de Decretul nr.167/1958.
( Decizia civilă nr.146/R-CA din 25 noiembrie 2008, pronunţată de
Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă şi
Asigurări Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie)
Prin contestaţia înregistrată sub nr.1257/109/2008,
contestatorul Gh.I., în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de
Pensii Argeş, a solicitat anularea deciziei nr.251331/2008 emisă de
intimată, obligarea intimatei să îi recalculeze pensia, începând cu luna
iunie 2002, prin luarea în calcul a punctajului mediu anual rezultat ca
urmare a adăugării sporului de conducere de care a beneficiat în perioada
contributivă şi obligarea intimatei să îi plătească diferenţa dintre pensia
recalculată potrivit primului capăt de cerere şi cea efectiv încasată din
luna iunie 2002 şi până în prezent, precum şi la aplicarea coeficienţilor de
indexare a pensiei din această perioadă la suma obţinută în urma
recalculării, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatorul a arătat că este pensionat pentru
limită de vârstă din anul 2002 şi că în anul 2005 a solicitat recalcularea
pensiei prin adăugarea sporului de conducere, cerere care i-a fost
respinsă. Ulterior a atacat această decizie în instanţă, contestaţia fiindu-i
respinsă ca rămasă fără obiect .
A mai arătat contestatorul că decizia contestată este nelegală,
întrucât intimata nu a făcut aplicarea art.23 din Legea nr.19/2000, aşa
cum a fost modificat prin Legea nr.338/2002 (intrată în vigoare la data
de 25.06.2002), în sensul că nu a avut în vedere toate sporurile de care a
beneficiat în perioada 15.07.1971-16.07.1984, inclusiv indemnizaţia de
conducere. În consecinţă, se impune ca intimata să îi recalculeze pensia
începând cu anul 2002. Arată că dreptul său nu este prescris, faţă de
dispoziţiile art.89 alin.1, art.137 alin.1 şi art.187 alin.1 din Legea
nr.19/2000.
Prin întâmpinarea formulată, intimata Casa Judeţeană de
Pensii Argeş a solicitat respingerea contestaţiei, arătând că prin decizia
nr.251331/2008 intimata a recalculat drepturile de pensie ale
contestatorului, în raport de sporul de conducere de care acesta
beneficiase în perioada 1.08.1971-16.07.1984 şi atestat de adeverinţa
nr.239/10397/2007 emisă de Romtelecom S.A. Olt, începând cu data de
1.03.2005, conform art.169 alin.3 din Legea nr.19/2000. Contestatorul a
formulat în anul 2002 cerere de pensionare, căreia i-a ataşat adeverinţa
nr.239/638/2002 emisă de Direcţia de Telecomunicaţii Olt, ce prevedea
sporul de conducere pentru intervalul de mai sus, iar cererea a fost
soluţionată prin decizia nr.1-251331/2002, prin care drepturile de pensie
au fost stabilite fără a se avea în vedere sporul de conducere, întrucât
art.164 alin.1 din Legea nr.19/2000 nu permitea luarea în calcul a
sporurilor cu caracter permanent evidenţiate în adeverinţele emise de
unităţile angajatoare ale persoanelor care solicitau înscrierea la pensie.
Contestatorul nu a atacat decizia, astfel că aceasta a rămas definitivă, iar
contestaţia formulată la acest moment împotriva ei este tardivă.
A mai arătat intimata că începând cu data de 29.06.2002
există posibilitatea recalculării drepturilor de pensie ale contestatorului în
raport de sporul de conducere, ca urmare a apariţiei Legii nr.338/2002,
care a modificat art.164 din Legea nr.19/2000, însă contestatorul nu a
depus cerere în acest sens, iar intimata nu putea din oficiu să dispună
recalcularea.
De asemenea, intimata a solicitat respingerea capătului de
cerere privind acordarea diferenţelor de pensie, deoarece contestatorului
i s-au acordat cu titlu de diferenţe de pensie, în luna martie 2008 suma de
2179 lei pentru perioada 1.03.2005 – 29.02.2008, ca urmare a recalculării
drepturilor de pensie prin decizia nr.251331/2008.
În fine, intimata a invocat şi excepţia prescripţiei dreptului la
acţiune, în raport de luna iunie 2002.
Tribunalul a respins excepţia tardivităţii introducerii
contestaţiei şi a unit cu fondul excepţia prescripţiei dreptului acţiunii de
acordarea a sporului de conducere începând cu anul 2002, excepţie pe
care intimata ulterior nu a mai susţinut-o.
Prin sentinţa civilă nr.672/AS/16.07.2008, a fost respinsă
contestaţia.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin
decizia nr.251331/30.01.2008, Casa Judeţeană de Pensii Argeş a
recalculat drepturile de pensie ale contestatorului stabilite prin decizia cu
acelaşi număr din anul 2002, din actele depuse la filele 15-18, 22-34
rezultând că aceasta a luat în calcul sporul de conducere de care a
beneficiat contestatorul în perioada 1.08.1971-16.07.1984 şi atestat de
adeverinţa nr.239/10397/2007 emisă de Romtelecom S.A. Olt. Aceste
drepturi au fost însă stabilite începând cu data de 1.03.2005,
contestatorul susţinând că drepturile recalculate ca urmare a adăugării
sporului de conducere trebuiau acordate începând cu anul 2002, când a
depus prima adeverinţă cuprinzând sporul respectiv.
A apreciat instanţa că, în condiţiile în care cererea
contestatorului prin care a solicitat recalcularea pensiei în raport de
sporul de conducere şi care a fost soluţionată prin decizia contestată a
fost formulată la data de 14.02.2005, în mod corect intimata a stabilit ca
dată a plăţii acestor drepturi 1.03.2008, faţă de dispoziţiile art.169 pct.3
din Legea nr.19/2000, potrivit cărora pensia recalculată se acordă
începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de
recalculare.
Pe de altă parte, contestatorul, prin cererea de pensionare
formulată în anul 2002 a solicitat ca la stabilirea drepturilor de pensie
intimata să aibă în vedere sporul de conducere de care a beneficiat în
perioada 1.08.1971-16.07.1984, însă prin decizia nr.253311/2002 Casa
Judeţeană de Pensii Argeş nu a luat în calcul şi acest spor. Contestatorul
nu a atacat această decizie care a rămas astfel definitivă şi nici nu a
formulat după apariţia Legii nr.338/2002 cerere de recalculare a pensiei
în raport de sporul de conducere. Intimata a recunoscut că la dosarul de
pensie se afla adeverinţa care atesta sporul, însă aceasta nu putea din
oficiu să recalculeze în anul 2002 drepturile de pensie ale contestatorului,
art.164 pct.8 din Legea nr.19/2000 prevăzând că aceasta se realizează la
cererea persoanei interesate, sens în care s-a pronunţat şi Curtea
Constituţională prin decizia nr.17/2006.
Pe cale de consecinţă, tribunalul a apreciat că şi capătul de
cerere privind acordarea diferenţei dintre pensia recalculată începând cu
anul 2002 şi cea de care a beneficiat până în prezent, este neîntemeiat.
În termen legal contestatorul a declarat recurs împotriva
acestei sentinţe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie,
invocând dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, după cum
urmează:
În mod greşit instanţa de fond a apreciat că în speţă sunt
aplicabile dispoziţiile art.169 din Legea nr.19/2000, cu toate că textul de
lege are în vedere recalcularea solicitată ca urmare a descoperirii unor noi
perioade contributive care nu au fost luate în calcul la stabilirea iniţială a
pensiei. În speţă însă contestatorul nu a solicitat o recalculare a pensiei
prin adăugarea unor noi stagii de cotizare.
Susţine recurentul-contestator că în cauză sunt aplicabile
dispoziţiile art.89 alin.1 din Legea nr.19/2000, potrivit cărora în situaţia
în care se constată erori în stabilirea şi plata drepturilor la pensie, se vor
opera revizuirile şi modificările legale.
Mai arată contestatorul că nu era în măsură să conteste
decizia de pensionare din anul 2002, întrucât la momentul pensionării nu
cunoştea ce anume date din conţinutul dosarului au fost valorificate de
către intimată la calculul punctului de pensie. Abia după emiterea deciziei
nr.251331/30.01.2008 intimata i-a comunicat şi un centralizator privind
calculul punctajului de pensie.
Analizând sentinţa recurată în raport de critica formulată,
curtea a constatat că recursul este fondat, cu consecinţa admiterii acestuia
şi modificării sentinţei în sensul admiterii contestaţiei, anulării deciziei
nr.251331/30.01.2008 şi obligării intimatei să emită o nouă decizie prin
care drepturile de pensie recalculate pentru sporul de conducere să fie
acordate începând cu data de 28.06.2002.
În considerentele acestei decizii, instanţa de recurs a reţinut
următoarele:
Prin decizia nr.251331/30.01.2008 emisă de Casa Judeţeană
de Pensii Argeş, au fost recalculate drepturile de pensie ale
contestatorului prin luarea în calcul a sporului de conducere atestat de
adeverinţa nr.239/10397/27.11.2007 emisă de Romtelecom S.A. Olt.
Prin această decizie, drepturile de pensie recalculate au fost
acordate începând cu data de 01.03.2005, care reprezintă data de 1 a lunii
următoare depunerii cererii de către contestator (cererea
nr.4898/14.02.2005). Pentru a decide astfel, Casa Judeţeană de Pensii
Argeş a făcut aplicarea art.169 alin.3 din Legea nr.19/2000.
Curtea apreciază însă că acest text de lege, care stabileşte
drept dată a acordării drepturilor cuvenite în urma unor recalculări a
pensiei iniţiale, data de 1 a lunii următoare depunerii cererii, nu îşi găseşte
aplicabilitatea în speţă.
Din conţinutul textului de lege invocat de intimată, rezultă că
acesta reglementează o altă ipoteză: aceea în care se solicită recalcularea
pensiei în funcţie de noi stagii de cotizare, or în speţă nu este vorba
despre noi stagii de cotizare, ci de recalcularea pensiei prin luarea în
considerare a sporului de conducere.
Rezultă aşadar că art.169 din Legea nr.19/2000 nu-şi găseşte
aplicabilitatea în speţă şi nu poate fi extins la alte situaţii pentru care el nu
a fost edictat.
Curtea apreciază însă că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile
art.164 din Legea nr.19/2000.
În forma sa iniţială, art.164 alin.1 din Legea nr.19/2000,
prevedea că la determinarea punctajelor anuale până la intrarea în vigoare
a legii se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu
modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile
brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie
1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1
ianuarie 1991.
Acest articol a fost modificat prin Legea nr.338/2002, în
urma modificării art.164 având următorul conţinut: (1) La determinarea
punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se
utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de
înregistrare a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până
la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la
data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
(2) La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la
alin.(1) se au în vedere şi sporurile care au făcut parte din baza de calcul a
pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înregistrate în carnetul
pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înregistrate în carnetul
de muncă. (3) La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile
prevăzute la alin.(1) se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent,
care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a
de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform
legislaţiei în vigoare. (8) Prevederile alin.(2)-(7) se aplică, la cerere, şi
persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost stabilite în perioada 1
aprilie 2001 până la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei
ordonanţe de urgenţă.
Rezultă din cuprinsul art.164, aşa cum a fost modificat prin
Legea nr.338/2002, că pentru persoanele pensionate în perioada
1.04.2001 şi până la data intrării în vigoare a acestei legi (28.06.2002), se
pot recalcula drepturile de pensie prin luarea în considerare a sporului de
conducere, însă nu din oficiu, ci la cererea persoanei interesate. Textul de
lege are în vedere aşadar şi situaţia contestatorului, căruia i s-au deschis
drepturile de pensie pentru limită de vârstă începând cu data de
1.05.2002 şi care a făcut cerere la intimată în vederea valorificării sporului
de conducere.
Art.164, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.338/2002,
nu prevede însă că, odată depusă cererea, drepturile recalculate ar trebui
acordate de la data de 1 a lunii următoare depunerii respectivei cereri, iar
textul art.169 nu poate fi extins şi la această ipoteză, aşa cum am arătat
mai sus.
Aşadar, intimata Casa Judeţeană de Pensii Argeş trebuia să
acorde drepturile de pensie recalculate prin adăugarea sporului de
conducere şi pentru perioada anterioară formulării cererii de recalculare,
însă cu respectarea termenului de prescripţie de 3 ani instituit de
Decretul nr.167/1958.
Faţă de aceste considerente, curtea, în temeiul art.312 Cod procedură
civilă a admis recursul şi a modificat sentinţa, în sensul că a admis
contestaţia şi a anulat decizia nr.251331/30.01.2008, obligând-o pe
intimată să emită o nouă decizie prin care drepturile de pensie recalculate
cu adăugarea sporului de conducere să fie acordate începând cu data de
28.06.2002, data intrării în vigoare a Legii nr.338/2002.